Am invins

83cda6b0f722586c6fe81666f1bc81aa

Am învins… sunt o învingătoare,

Deși ziua încă n-a trecut,

Încă mai am timp să dau greș,

Mai e vreme să clachez,

Dar mi-am propus să birui nerăbdarea,

Să-mi înving dorul.

Și n-am lăsat tentația să mă acapareze.

Pe ziua de astăzi am reușit,

Până acum nu mi-am încălcat cuvântul,

N-am trecut peste principiile asumate,

Și am reușit să nu calc în picioare

Orgoliul pe care îl mai am din când în când.

Așa pățesc uneori,

Uit de orgoliu,

Dau uitării stima de sine

Și mă umilesc în dorința mea

De a curma timpul, spațiul

Și nerăbdarea sufocantă.

Dar astăzi am fost mai tare ca niciodată,

Mi-am ocupat mintea cu altceva

Nu m-am lăsat abătută de gânduri

Ci mi le-am ocupat cu totul altceva.

Mă simt ușurată,

A trecut o zi pe care nu am irosit-o,

Am fructificat-o constructiv

Și încet, încet, voi reuși să uit.

Ce să uit?

Mai bine zis…

Îmi voi adormi sentimentele pentru o perioadă,

Le acopăr cu o pătură

Într-un colț de inimă.

Îmi propun să le trezesc la vară,

Poate până atunci se vor liniști apele…

Apele tulburi care m-au destabilizat,

Care erau cât pe ce să mă înece.

Am ieșit la liman…

Începe să-mi fie bine…

Nu foarte bine,

Dar tot e mai bine decât rău.

Răsuflu ușurată,

Mă simt ca alcoolicii care au câștigat încă o oră

Fără un strop de băutură.

Eu sunt sau de fapt am fost…

Dependentă de prezența lui,

Dar încep să mă obișnuiesc și fără el,

Fără speranță,

Fără dorință,

Fără pasiune

Și fără vis.

Dar voi relua cândva visul,

Nu îl voi pierde prea curând din palmă,

L-am ferecat prea adânc în mintea mea

Ca să nu-i dau curs niciodată.

Va veni o zi…

Și atunci când va veni,

Nu voi mai irosi niciun minut.

O să merg până la capăt fie ce-o fi!

Dar astăzi răsuflu ușurată,

Am învins!

Barbatii scai

        Nu știu de ce, dar weekend-ul acesta am avut așa o pornire răutăcioasă pe bărbați, dar nu pe toți, numai pe unii. Curios, căci mie îmi plac bărbații, dar recunosc, ăia adevărați, nu bărbații-scai. Daaa, aceasta este o nouă denumire pentru bărbați, unii sunt homosexuali, alții metrosexuali, unii sunt macho, alții sunt bărbați-scai sau ciulin, dacă vreți voi.

 400_F_13391862_IMG0wfw3eHPHe3if4IdMwdRNh7xTppjx_PXP      Nu vă dați seama cum arată un bărbat scai? O să vă explic acum. Ați văzut voi cum se lipesc ciulinii de șosete sau de pantaloni și cât trebuie să te chinui ca să-i dai jos? E, exact așa se întâmplă și cu bărbații scai. Că vreți să le spuneți scai, ciulini sau lipitori, oricare din calificative se potrivește perfect. În general bărbații scai au câte un defect major, câte o meteahnă, câte o chestie majoră care face ca orice relație să nu treacă de primele întâlniri. În general bărbații scai au multe defecte, unele fizice, altele emoționale, altele comportamentale. Sunt genul acela de bărbați dominatori care nu-ți lasă nicio portiță de ieșire. Genul acela care se poartă grețos de frumos, dar care știe să se și impună. Dar culmea… deși caută să fie zân și zmeu deopotrivă, sunt mai nesiguri și mai falși decât vă puteți închipui.

         Ei bine, mie nu-mi plac bărbații scai. Ei se îndrăgostesc ușor și se agață de femeia respectivă, ca de firul vieții lor. Încearcă prin orice metodă să cucerească fata respectivă și să o impresioneze, deși de cele mai multe ori, nu-i nimic de capul lui. Este genul acela de bărbat afectuos, care vrea să te strângă tot timpul în brațe, care vrea să te sărute non-stop, care-ți mărturisește iubirea prematur și care de multe ori nu-ți lasă nicio scăpare. Și culmea, deși este urât, neîngrijit sau mai știu eu cum, se crede Făt-Frumos și mai este și pretențios, pune ochii pe femei frumoase. Niciodată nu se va uita la o femeie de nivelul lui, ci va ținti întotdeauna sus. Mai sus decât poate ajunge. Bărbatul-scai nu se resemnează ușor, nu renunță ușor și va folosi orice tertip pentru a convinge femeia pe care o place, să-l accepte.

         Bărbații scai sunt de obicei bărbați în toată firea, trecuți de 30 de ani, neînsurați și fără niciun căpătâi. Bărbații scai vizează întotdeauna femei mult mai tinere decât ei. În primul rând pentru că sunt frumoase și în al doilea rând, pentru că au impresia că fetele tinere sunt mai ușor de cucerit și prin urmare mai ușor de păcălit. Se înșeală, fetele nu mai sunt cum erau odată, acum sunt mult mai deștepte și mai curajoase.

       Ideea este că pe bărbatul-scai este greu îl refuzi. Dacă ești o fire mai sensibilă, prea educată, prea cu bun simț sau prea rușinoasă, te va juca pe degete. Poți ajunge să faci lucruri pe care nu-ți dorești să le faci. Poți ajunge să îți calci mândria, îți poți încălca principiile și poți ajunge să faci lucruri pe care le vei regreta. Trebuie să iei taurul de coarne și să îi spui în față că nu îl placi, că nu îl vrei alături și să nu mai insiste, DELOC. Dar ai nevoie de puțin curaj și de multă tărie de caracter. În acele momente trebuie să treci și peste rușinea ta și peste rușinea lui și peste tot. Până la urmă dragoste cu sila nu se poate și decât să faci ceva împotriva voinței tale, mai bine îi spui omului de la bun început, ca să nu-și mai facă speranțe.

        Spuneți NU și e mai bine! Oricum bărbatul-scai își va găsi rapid o altă femeie de care să se lipească… uneori ca râia de omul sănătos!

Revoltă…

Uneori o iau razna,

Nu reușesc să mă stăpânesc,

Nedreptatea mă afectează cel mai mult,

Nedreptatea mă rănește,

Mă face să mă revolt

Și uneori să vorbesc mai mult decât trebuie.

Nu pot să tac când îmi dau seama,

Că eu și apropiații mei, suntem afectați

De nedreptatea, nesimțită, a altora.

Urăsc disculpările,

Nu-mi plac jurămințile de sinceritate,

Nu cred în căința de peste noapte,

Nu cred în smerenia perfidă,

Doar de fațadă, doar de a închide gura lumii.

Viclenie îmi înfirbântă sângele,

Îmi clocotește sângele în vene,

În momentele acelea,

Prin venele mele curge furia.

Urăsc nedreptatea,

O spun și o repet,

De când mă știu am fost Avocatul Poporului,

Poate că n-a fost bine,

Poate că n-a fost rău,

Dar măcar am fost cu inima împăcată.

Nu pot să tac,

Nu pot să închid ochii.

Dacă aș ajunge vreodată să o fac,

Înseamnă că m-aș îndepărta de mine,

De sursa firii mele,

M-aș dezlipi de propriile principii,

Și-atunci n-aș mai fi eu.

Prefer să fiu sinceră,

Să spun ce-am de spus,

Chiar cu riscul de a atrage antipatii,

Chiar cu riscul că oamenii mă vor respinge,

Prefer să-mi urmez instinctul,

Prefer să spun adevărul,

Chiar dacă, poate, este numai adevărul meu.

Nu pot să-mi încalc pornirile,

Nu mă pot înfrâna.

De ce să mă înfrânez?!

Ce-am de pierdut?!

Oricum cei care nu sunt drepți,

Nu pot fi de încredere,

Nu poți pretinde de la ei cinste,

Corectitudine, adevăr și verticalitate.

Te vor împunge pe la spate,

Atunci când te aștepți mai puțin,

Îți vor arăta într-un final,

Adevărata lor față.

Și oricum, interesele lor… primează,

Ei sunt pe primul loc,

Restul trebuie să se supună.

Ei bine, eu nu mă supun,

Eu fac revoltă dacă este cazul!

Bradul mulțumirilor mele

În primul rând, mulțumesc Kanal D pentru acest prilej minunat numit Bradul Mulțumirii, pentru că mi-ai oferit ocazia de a mulțumi, în cele ce urmează, tuturor oamenilor din viața mea, și de a menționa toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare vieții.

Vă invit și pe voi, dragi cititori, să accesați aplicația Bradul Mulțumirii și să împodobiți ingeniosul brad cu mulțumiri pentru cei dragi; mulțumiri pentru toți apropiații voștri care deși, poate, se află la kilometrii întregi distanța, veți avea ocazia de a le face o urare, cu iz de mulțumire și cu parfum de poezie, așa cum nicio altă aplicație nu vă oferă șansa.

Bradul Multumirii

       Cui mulțumesc eu?! Iată:

Mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă să mă plămădească acum 26 de ani și să mă pună măiestos în burtica mamei mele care avea numai 17 ani. Mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit sunt sănătoasă, că mă veghează de sus și are grijă atât de mine cât și de familia mea. Mulțumesc Lui că niciodată nu m-a lăsat la greu și de fiecare dată când am avut un necaz, și toate ușile mi-au fost închise în nas, El mi-a deschis o fereastră prin care am trecut cu ușurință.

Mulțumesc mamei mele care mi-a dat viață, mulțumesc că m-a păstrat lângă ea deși era o tânără adolescentă la început de drum. Mulțumesc mamei pentru educația pe care mi-a dat-o, pentru toate eforturile pe care le-a făcut pentru mine, pentru toată grija pe care mi-a purtat-o, pentru toată blândețea ei, pentru sfaturile ei bune și pentru toată strădania ei acerbă de a-mi reda sănătatea.

Mulțumesc tatălui meu biologic, a cărui absență m-a făcut să fiu mai puternică, dispusă să lupt pentru ceea ce vreau în viață. Datorită absenței lui, am iubit-o mai mult pe mama. Mulțumesc lui că mi-a dat viață și îl iert pentru că a renunțat la mine înainte de vreme.

Mulțumesc tatălui meu adoptiv care m-a crescut mai ceva ca pe fata lui, mulțumesc că m-a aceeptat și m-a iubit, mulțumesc pentru tot; îi mulțumesc pentru copilăria plină de jucării pe care mi-a oferit-o, mulțumesc pentru grija și afecțiunea lui. Îi mulțumesc lui pentru toate sărbătorile fericite oferite.

Mulțumesc bunicului meu pentru înțelepciunea pe care mi-a insuflat-o. Îi mulțumesc pentru că a născut în mine dragostea pentru carte și lectură. Îi mulțumesc pentru învățămintele și povețele lui, și-i mulțumesc pentru toată dragostea și blândețea pe care o descopeream în ochii lui de fiecare dată când eram în preajma lui. Dumnezeu să îl odihnească.

Mulțumesc bunicii mele pentru bucatele minunate pe care le face, presărate cu dragoste și tradiție. Îi mulțumesc și ei pentru că m-au acceptat în viața lor, a bunicilor, când m-am născut. Deși la început am fost o supărare, în scurt timp am devenit nepoata lor favorită. Le mulțumesc că au lăsat-o pe mama să vină acasă cu mine, pe vremea când eram o bebelușă nou născută.

Mulțumesc profesorilor care mi-au pus stiloul în mână, le mulțumesc pentru toate lecțiile, le mulțumesc că mi-au dezvoltat inteligența, le mulțumesc că m-au făcut să iubesc învățătura și să înțeleg că fără carte, chiar n-ai parte. Și cu carte, toate ușile ți se deschid. Le mulțumesc profesorilor care m-au făcut să înțeleg că inteligența nativă și deșteptăciunea dobândită prin studiu, sunt cheile cu care deschizi porțile vieții și ale reușitelor.

Mulțumesc prietenilor și familiei care m-au făcut să fiu mai bună, care m-au învățat să iubesc și care m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă dreptatea, loialitatea, altruismul și devotamentul. Mulțumesc lor că mi-au îmbogățit principiile și valorile. Și chiar dacă am comis greșeli, mi-au fost alături și m-au susținut, m-au ajutat să mă îndrept.

Mulțumesc vieții care mi-a dăruit o familie mare, frumoasă și unită. Mulțumesc pentru toate oportunitățile, mulțumesc pentru toate reușitele și mulțumesc chiar și pentru piedicile pe care le-am întâlnit de-alungul timpului. Aceste piedici și opreliști m-au făcut să-mi doresc cu ardoare să reușesc în viață, m-au făcut să fiu mai puternică, mai determinată, mai luptătoare, mai ambițioasă și mai conștientă de adevărata valoare a vieții.

Mulțumesc Universului care a conlucrat mereu în favoarea mea, mulțumesc pentru tot norocul pe care îl am. Mulțumesc că nu mi-am pierdut niciodată forța și speranța. Mulțumesc că în ciuda oricărui necaz încă rămân pozitivă și capabilă să găsesc soluții.

Mulțumesc blogosferei care m-a adoptat ca pe o fiică talentată. Mulțumesc ei, pentru că datorită blogosferei am o voce, m-am făcut auzită, mi-am dezvoltat creativitatea și talentul literar. Și-i mulțumesc blogosferei că m-a introdus în lumea magică și inspirațională a publicității. Mulțumesc blogosferei că mi-a îmbogățit cunoștințele și mi-a dat ocazia să interacționez cu oameni minunați, de la care am învățat multe. Blogosfera m-a făcut blogger. Iar bloggeri pe care i-am cunoscut mi-au devenit prieteni buni pe umărul cărora am plâns și am câștigat nopți albe pline de veselie.

Mulțumesc cititorilor mei fideli, datorită lor am crescut și am devenit o bloggeriță citită și populară. Datorită lor mi-am perfecționat stilul, pentru că nu am fost numai lăudată, ci și foarte criticată. Le mulțumesc tuturor.

Mulțumesc sponsorilor și organizatorilor care au pus la cale competiții, campanii și concursuri demne de toată lauda. Le mulțumesc că mi-au dat șansa să particip și eu, le mulțumesc că au crezut în mine, că m-au premiat și m-au lăudat de fiecare dată când am meritat. Mulțumesc pentru toate premiile minunate pe care le-am câștigat, lucruri pe care, poate, nu aș fi reușit să mi le cumpăr în viața de zi cu zi. Mulțumesc tuturor, pentru fiecare premiu, dar și pentru că m-au ajutat să evoluez ca blogger.

Mulțumesc Kanal D mai ales pentru Serialul „Suleyman Magnificul” pe care îl urmăresc în fiecare luni și marți. Sunt cea mai mare fană și tare mult mi-ar plăcea să-l difuzați măcar de luni până joi. Și mulțumesc că i-ați angajat pe Liviu Vârciu și pe Ana, tare frumoși și amuzanți mai sunt. 🙂 Roata Norocului este cea mai tare emisiune. Frumos din partea voastră că ajutați familiile defavorizate și oamenii bolnăviori, cu prilejul acestei emisiuni.

Mulțumesc mie că mi-am păstrat zâmbetul pe buze și veselia!

       Mulțumesc tuturor!

       Sărbători fericite!

       Îmi place Kanal D! 🙂

Imi place Kanal D

De ce scriu?!

            scris

            De ce scriu?! Aceasta chiar că este o întrebare demnă de luat în considerare… mereu m-am întrebat. Și cum am văzut că un astfel de articol este publicat pe mai toate blogurile, am zis de ce să nu răspund și eu acestei întrebări.

            Scriu pentru că îmi place, dar nu mi-a plăcut dintotdeauna, în timpul școlii era un of pentru mine să scriu comentariile interminabile la Limba și Literatura Română. Mi-am zis pe vremea aceea că nu voi mai pune niciodată mână pe un stilou după terminarea liceului. Am zis eu așa, am copilărit încă un an după absolvirea bacalaureatului și m-am înscris la facultate. La facultate am scris cât pentru 12 ani de școală… o altă corvoadă pentru mine. Însă a început să-mi placă, am început să acumulez cunoștințe care îmi erau dragi și simțeam nevoia să le împărtășesc și altora. În cercul meu de prieteni nu prea puteam discuta despre ceea ce îmi plăcea mie mai mult… sunt niște suflete ancorate în prezent, iar eu, prea gânditoare pentru gustul lor. Am zis apoi să dau drumul unui blog, poate aveam să reușesc să mă fac auzită. Și am avut succes. Vorbele mele cântăreau, articolele mele erau citite și m-am gândit, acum știu de ce scriu.

          Îmi place să scriu pentru vocea puternică pe care mi-o conferă blogul meu, pentru oamenii care îmi citesc postările și pentru mine. Scrisul este pentru mine cea mai puternică formă de exprimare, el rămâne veșnic, este cea mai de preț moștenire. Scriu cu o pasiune nemaiîntâlnită, savurez fiecare cuvințel și fiecare text pe care îl scriu mă reprezintă, sunt părți din mine, părți din experiențele și cunoștințele mele și părți considerabile din sentimentele mele. Fiecare articol are miezul lui de adevăr și partea lui motivațională, încerc prin ceea ce scriu să schimb câte ceva în sufletele oamenilor. Poate că nu reușesc din prima, dar citind în mai multe locuri aceeași undă de adevăr și învățăminte, probabil că omul se va trezi într-un final și va schimba ceva în el.

          Prin articolele mele îmi dau seama de evoluția mea intelectuală și spirituală. Dacă acum 5 ani eram o tânără superficială și avidă după atenție și distracție, astăzi sunt total schimbată. Principiile mele s-au întors la 360 de grade. Defapt dacă înainte nu aveam cine știe ce principii, acum am. Valorile după care mă ghidez sunt bine conturate și s-a dezvoltat în mine o dorință imensă de a îndrepta tineretul spre căi mai bune, mai sigure și mai fericite.

        Scrisul este cea mai de preț moștenire pe care un om o poate lăsa în urma lui. Scriu pentru mine și scriu pentru voi, scriu pentru că scrisul este o terapie și pentru dezvoltarea mea este mai mult decât benefic.

       Citesc și scriu, sunt cele mai strașnice ocupații…

 

 scris..

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Fii fericit!

         

       N-am înțeles niciodată și nici nu cred că voi înțelege vreodată de ce unii oameni își așează o dragoste pierdută pe un piedestal. De ce aleg să idealizeze acea iubire apusă și o păstrează în suflet ca pe un reper de referință în viața lor. Ca și cum acea persoană, care totuși a decis să vă părăsească, a fost perfecțiunea întruchipată. Ca și cum o altă iubire, cu altcineva, nu ar mai putea fi posibilă. Nu înțeleg de ce trebuie să idealizezi ceva ce nu mai ai… și mai ales de ce alegi să suferi în loc sa accepți că n-a mers și că cel mai bine ar fi să uiți. Adevărat că o iubire pe care tu o consideri reală, împărtășită, nu o poți uita de pe o zi pe alta, dar oare dezamăgirea că te-a părăsit, toate greșelile pe care ți le-a făcut și tot răul gratuit pe care poate nu-l meritai, astea toate nu te fac să te scârbești?! Și apoi să spui STOP?! Ce rost are să te încăpățânezi într-o speranță că poate acea persoană se va răzgândi, sau poate va realiza cât de mult valorezi, sau că poate îți va duce dorul… că poate plânge și el/ea după tine, că poate se gândește la tine așa cum te gândești tu la el/ea, sau că poate s-a rătăcit de tine și se va întoarce cândva. N-are rost să te amăgești, dacă în timpul relației n-a ajuns să te cunoască la adevărata ta valoare, dacă n-a ajuns să te iubească așa cum meriți și să te accepte cu toate defectele tale, cu calitățile tale, cu responsabilitățile și atribuțiile tale, cu neajunsurile sau din contră cu prosperitatea ta… atunci înseamnă că acea persoană nu te merită. Nu merită să îți mai pierzi timpul, iubind-o, adorând-o, adulând-o și ridicând-o în slăvi. Revino-ți! Conștientizează că nu te merită! Pune în balanță bunele și relele și alege să te remontezi spre fericire! Lasă iluzia și trăiește relitatea.

               Meriți și tu să fii fericit, să fii iubit, să ai tot ce îți dorești… chiar dacă tu poate ești de vină că iubirea ta apusă s-a risipit… poate că da… însă nu te vei pedepsi la nesfârșit că ai pierdut o persoană din vina ta. Poate acea femeie sau acel bărbat merita toată osteneala din partea ta, dar i-ai greșit, sub slăbiciunea unor ispite, ai cedat în niște greșeli și i-ai făcut rău. Dar gândește-te dacă acea persoană n-a avut puterea să te ierte și să înțeleagă ce se întâmpla cu tine când i-ai greșit, dacă n-a înțeles că sunt niște greșeli pe care nu le-ai mai repeta nici în ruptul capului, atunci ce rost mai are să te complici?! Poate așa a fost să fie, poate așa a vrut Dumnezeu. Tu nu erai pentru el și ea nu era pentru tine…

                Și undeva acolo adevăratul tău suflet pereche te așteaptă să vă întâlniți, visați unul la altul, deja vă iubiți însă încă nu vă cunoașteți. Ai răbdare, va veni în viața ta atunci când te vei aștepta mai puțin. Te va surprinde, te vei minuna cât de bine vă completați, cât de bine vă înțelegeți. Vei vedea ce extraordinar este să ți se răspundă cu acceași putere cu care iubești tu. Să te înțeleagă, să empatizeze cu tine, să rezonați ca și cum ați fi o singură ființă.

               Dar ca să iubești din nou și să-ți întâlnești jumătatea, trebuie să îți dai voie să fii fericit, să alegi să iubești din nou, să îți vindeci rănile trecutului și al relațiilor eșuate, să te ierți și să te accepți cu bune și cu rele. Ar fi bine ca înainte de începerea unei alte relații să te analizezi puțin, să vezi unde greșești tu în viața de cuplu și să încerci să schimbi în tine acele aspecte care nu îți plac la tine… și ai constatat că și pe ceilalți îi deranjează la tine aceleași lucruri sau din contră, defecte sau obiceiuri proaste pe care înainte nu le conștientizai. Trebuie să înțelegi că toți suntem oameni, greșim, avem defecte, vicii, fetișuri, dar totodată avem și puterea de a ne schimba în niște oameni de bine, de toată isprava.

             Dacă vei alege ca partener singurătatea, tristețea și melancolia în detrimetul puterii și fericirii atunci fii sigur ca vei rămâne un nefericit. Nimeni nu va veni să te tragă de mânecă să te scoată din depresie dacă tu nu vrei să te remontezi, daca tu alegi să simți durere, dar totuși să simți… decât să ai răbdare și să lupți pentru ceea ce te face fericit. Adevărat că și durerea îți dă senzația că încă ești viu, că traiești, ai o certitudine în viața ta, însă acesta nu este trai. Omul este menit să se descopere pe sine, să fie fericit, să se întoarcă la divinitate. Iar Dumnezeu ce înseamnă în fond?! Iubire, adevăr, lumină, pace, bună-înțelegere. Nu suntem făcuți să rămânem singuri, așadar luptă omule bun pentru tine, pentru fericirea ta. Nimeni nu va lupta pentru tine, nimeni nu-și va asuma riscuri pentru tine și nimeni nu va iubi și simți în locul tău.

             Am convingerea că dacă te eliberezi de trecut și trăiești în pași prezenți și-ți vei vizualiza viitorul în mintea ta, vei reuși. Însă vizualizează-ți un viitor luminos, cu ceea ce te mulțumește și-ți dorești să obții. Și dacă vei pune în aplicare planurile de viitor, cu pași mici, dar siguri… dacă vei căuta și aplica soluții reale, ele se vor materializa sub înfățișarea reușitei tale.

Nu te încleșta în trecut și în suferință, dă un pic sensibilitatea la o parte și privește cu ochiul rațiunii tot ce ți s-a întâmplat și de ce ți-a fost scris să fii părăsit, sau de ce acea relație s-a sfârșit și vei înțelege, vei vedea adevăratul motiv pentru care n-a fost să fie.

              Oricum… ca să înțeleagă toată lumea, omul este făcut să iubească de mai multe ori în viață, este posibil să întâlnești mai multe persoane minunate de-alungul vremii care îți vor stârni iubirea… și dacă se termină, asta e, a meritat. Ai trăit, ai acumulat experiență, ai schimbat ceva în tine, în natura firii tale. Fiecare om întâlnit de noi va schimba ceva în fiecare, şi datorită lor devenim ceea ce trebuie să fim, ce ne-a fost hărăzit. Însă Dumnezeu nu ne-a creat să fim răi, frustrați, triști… amărâți și nefericiți. Nu da vina pe x și pe y ca ai devenit nesigur, rău, mincinos, trist, nefericit sau mai știu eu cum… tu ai ales așa. Mai ușor este să dai vina pe alții decât să-ți păstrezi bunătatea în suflet.

              Chiar și cei cărora li s-au stins soțiile, soții, iubitele, iubiții… știu că poate nu sunt în măsură să dau sfaturi, însă încercați să păstrați în suflet amintirile frumoase, imaginea vie a persoanei iubite, respectați perioada voastră de doliu, permiteți-vă să plângeți, să vă doară însă după un timp reveniți-vă. Trăiște-ți viața omule frumos, sunt convinsă că cel care s-a stins ar vrea să te știe fericit, liber, dornic de iubire. Cred că lacrimile îi apasă pe cei trecuți în nefiinţă… Fiecare om are nevoie de o perioadă de doliu în care să își plângă durerea și să se obișnuiască cu pierderea, timpul în care fiecare își revine este relativ și variat… unii își revin mai greu, alții mai ușor, dar trebuie să te aduni… să te aduni bucățică cu bucățică până ce vei simți că ești din nou un om întreg! Dacă vei alege să faci din suferința pierderii cuiva drag, un scop în viață, gândește-te cât îl/o durea să te vadă plângând… gândește-te cât suferință și neliniște provoci.

             Viața asta este prea scurtă ca să renunțăm la iubire și la tot ce ne aduce bucurie. Nu lăsa ca o iubire apusă să îți eșueze tot restul vieții. În tine stă o putere de nebănuit! Poți și ai resurse să fii fericit. Din șase miliarde de oameni câți are globul, fii sigur că ai și tu sufletul tău pereche care te așteaptă.

             Curaj oameni buni!!!

             Vreau să văd în jurul meu mai mulți oameni bucuroși, cupluri fericite de mână pe stradă, fețe cu adevărat vesele, oameni deciși să trăiască cum le place… Și într-o lume în care toată lumea deține câte un blog, într-o lume deschisă atât de mult spre arta scrisului, vreau să citesc mai des despre partea frumoasă a vieții. Încercați să vedeți lumina din oameni și din întâmplările din viața voastră și nu întunericul din tot! 

 

 

                            Articol scris de Gheorghe Alina

Despre oameni…

     

                   Iubesc oamenii! De când mă ştiu am fost atrasă de oameni, de frumuseţea lor, de caracterele lor, de complexitatea şi de spontaneitatea lor… mi-a plăcut să îi studiez, să îi privesc şi să îi cunosc… dar pe cât de tare i-am iubit, pe atât de tare m-au dezamăgit. În complexitatea şi varietatea lor, au un punct comun cu toţii, sunt slabi! Slabi în faţa durerii, slabi în faţa ispitelor şi a viciilor. Mi-am dorit şi-am încercat să nu-mi mai pun bazele şi aşteptările în ei, dar de fiecare dată am eşuat… încă mă atrag oamenii până la a-i idealiza… am învăţat să îi accept cu bune, cu rele; să le tolerez greşelile şi să îi iert, aşa cum şi ei fac cu mine. Dacă n-am ceda ispitelor am fi întruchiparea perfecţiunii, dar unde ar mai fi liberul arbitru?! Şi chiar dacă îi înţeleg şi le găsesc justificări, nu înseamnă că nu doare!

                    Și mă doare, sunt şi eu om… nu pot fi un exemplu de tărie… Şi mă uit în jur şi văd oameni sănătoşi, dar fără nicio ambiţie. Văd tineri extraordinar de frumoşi cu potenţial, nemulţumiţi de vieţile lor dar care se complac şi preferă victimizarea în locul luptei. Dar ce mă mai mir, e mai uşor să spui că nu poţi, că nu ai resurse, să dai vina pe alţii sau pe soartă şi să îl iei pe NU în braţe. Nu pot, nu merge, nu reuşesc, nu am voie… e mai uşor aşa decât să lupţi. Şi eu îmi găsesc scuze și piedici, cred că totul vine din frica de necunoscut şi de eşec.  Ne e teamă să ne hazardăm în nişte acţiuni care nu ne sunt garantate. Omul poate fi foarte uşor descumpănit şi dezamăgit. Dar dacă nu riscăm nu vom câştiga, nu ne vom atinge ţelurile şi visele. Dacă nu ne-am forţa limitele nu ar mai exista eroi, exemple, oameni istorici. Și o viață fără necunoscut ar fi de asemenea o viață plictisitoare, o viață care și-ar pierde din esență și din valoare.

                  Capacitatea noastră este mai mare decât ne-am putea imagina vreodată, totul este să vrei, să fii pozitiv, să fii ambiţios, să ai incredere în forţele proprii şi să nu te laşi influenţat de cei care ne trag spre mediocritate. Un mediocru nu va face niciodată lucruri măreţe. Ambiţia în parametrii normali este foarte constructivă, ea se materializează în ceea ce ne dorim. Totuşi aveţi grijă, din ambiţie să nu ajungeţi să călcaţi pe cadavre, impropriu spus cadavre. Mă refer să nu îi distrugeţi pe ceilalţi ca să reuşiţi voi.

                 Văd în oameni capacități de care ei nici nu bănuiesc, văd o forță atât de mare de care ei habar nu au, simt atât de multă iubire în oameni iar ei se sfiesc să o ofere, văd binele din ei și văd potențialul, mai trebuie doar să conștientizați și voi, oamenilor, de tot ce aveți și puteți face și oferi.

                  Am divagat cam mult de la subiect, această postare o dedic cu precădere oamenilor de tot felul. Nu sunt de acord cu încadrarea oamenilor în tipare, sau cu tipologii fixe. Fiecare om este unic şi complex. Reacţia omului la factorii externi este variată, fiecare simte şi acţionează în maniera sa proprie… în funcţie de educaţie, experienţa de viaţă, religie şi mai ales în funcţie de propriul set de valori. Setul de valori este instituit încă din copilărie de părinţii noştrii, apoi de școli, însă aproape niciodată doi oameni nu vor avea aceleaşi principii de viaţă.

                 Cred că cu toţii pe cât putem fi de buni pe atât putem fi de răi. Oamenii se nasc cu toţii buni, însă cu trecerea anilor, datorită vieţii, al experienţelor şi al mediului în care au trăit şi au fost educaţi, oamenii dobândesc pe parcurs o răutate care se manifestă divers. Faţa răului este atât de variată şi ne înşeală prin atât de multe înfăţişări încât unii dintre noi nici nu mai disting răul de bine. Nici nu-şi mai dau seama când rănesc, când umilesc, sau când nimicesc. Feţele răului se oglindesc în criminali, pedofili, violatori, hoţi, mincinoşi, sadici, trufaşi, avari; curvie, preacurvie, falsitate şi câte şi mai câte, unele mai rele ca altele. Oricum exista oameni care sunt forma solidă a răutăţii şi oameni care sunt încarnarea binelui, însă cei mai frecvenţi suntem noi, cei care avem în noi amprente ale răului, dar care căutăm să ni-l stăpânim şi să facem lucruri bune, constructive, să nu ne lăsăm dominaţi de calea uşoară dar nefastă a vieţii.

                    Cu toții purtăm măști, cu toții avem fețe de rezervă care ne ajută să ne adaptăm situațiilor cu care ne confruntăm. Ca să înțelegeți mai bine, cu anumite persoane suntem amabili, cu alții doar ne prefacem că suntem amabili sub masca interesului; cu unii suntem buni, cu alții ne prefacem că suntem buni tot ca să ne atingem anumite scopuri; pe alții îi iubim sincer, altora le oferim o dragoste iluzorie, de moment… însă țineți minte cu cât veți folosi măștile mai des, cu atât ele își vor face apariția mai des, și vor deveni părți din voi. Vă veți pierde din adevăr și veți institui falsul și prefăcătorie… în timp vă veți pierde pe voi înșivă.  

                      Nu catalogaţi niciodată lumea, nu îi băgaţi pe toţi în aceeaşi oală, nu există “toate femeile sunt la fel” cum nu există nici “toţi bărbaţii sunt la fel”. Probabil că tuturor ni s-a întâmplat să ne placă cineva sau din contră să nu ne placă deloc o persoană, fără niciun motiv, dar totuşi ceva să ne facă să respingem acea persoană. Ideea este că fiecare avem o energie care ne înconjoară, iar acea energie emană de obicei o încărcătură pozitivă sau negativă, în momentul în care două personae se plac energiile lor rezoneaza. Oricum, deşi prima impresie de obicei înşeală, să ştiţi că instinctul nu vă va trăda niciodată. Când inima este îndoită, atunci când nu eşti sigur de o decizie, când ceva îţi spune că nu faci bine, că nu îţi va fi bine, atunci inconştientul îţi dictează calea cea bună.

               Cel mai bine este să acţionezi atunci când mintea şi inima sunt în aliniament, adică şi inima şi raţiunea spun acelaşi lucru.

               Oamenii în general sunt minunați, nu ai cum să nu îi iubești… nu ai cum să trăiești fără ei, de aceea este cel mai bine să înveți să te adaptezi oricărui tip de caracter și să înțelegi motivele celuilalt. Să fii singur înseamnă să fii trist, amărât, frustrat… omul este făcut să trăiască în grupuri, să caute armonia alături de ceilalți.

              Nu mi-aș închipui viața în singurătate de aceea oricât de tare m-ar dezamăgi oamenii, apropiați sau străini, știu sigur că voi găsi mereu în ei calități care să mă intrige, să mă atragă și care să mă facă să îi ador în continuare, să îi studiez și să îi vreau aproape. Dacă veți găsi cheia de înțelegere între voi și ceilalți atunci veți stăpâni arta comunicării și nimic nu vă va împiedica să relaționați și să fiți fericiți împreună, fie într-o prietenie, fie in iubire, în sânul familiei, în afaceri sau locul de muncă.

                      SUCCES!!!

        Articol scris de Gheorghe Alina

Răul…

         

   Răul nu moare niciodată, îşi schimbă forma, dar nu moare niciodată! Nu-l poţi ucide, el rămâne cu tine toată viaţa! De tine depinde dacă înăbuşi răul sau îl eliberezi prin acţiuni distrugătoare!

Cu toţii ne naştem având în noi Răul şi Binele… în funcţie de educaţie şi de exemplele care ne sunt insuflate de-alungul anilor. Cu toţii putem fi buni ca pâinea lui Dumnezeu şi în aceeaşi măsură suntem capabili de o răutate de neimaginat. Conform unor statistici, dacă părinţii sunt fumători, până la vârsta de douăzeci de ani şi copilul acestora va fi fumător, dacă mama are o moralitate îndoielnică, fata va împrumuta din obiceiurile ei. Un tată violent va dezvolta în fiul său un comportament agresiv, violent. Şi exemplele pot continua… Însă Dumnezeu ne-a înzestrat cu  liberul arbitru, liberatea noastră, a fiecăruia de a alege. Repet, în funcţie de educaţie şi de sistemul de principii şi valori al fiecăruia. Nu cred că există om care să nu fi simţit răul în el însuşi… să simtă cum îl înveninează, cum pulsează în el răutate, cum îl corupe şi nu îi dă pace. Din ce repeţi o faptă care nu intră în parametrii Binelui, cu atât Răul creşte şi e din ce în ce mai greu să îl domoleşti. Din ce sufletul îţi este mai pătat, cu atât vei avea mai puţine remuşcări, regrete. Vocea interioară îşi va pierde din glas, nu te va mai ghida cu aceeaşi obiectivitate. Iar răul pune din ce în ce mai tare stăpânire pe tine ghidându-te doar spre plăceri… plăcerile tale de moment care îţi dau satisfacţie de scurtă durată, ca intensitate în timp. Trebuie să existe o sită prin care oamenii pot fi cernuţi, iar răul este capcana perfectă pentru ca omul să dovedească dacă este demn sau nu de iubirea lui Dumnezeu. Nu sunt atee, cred într-o forţă divină, într-un Dumnezeu comun. Nimic nu este întâmplător, nimic nu vine degeaba, totul contribuie la drumul nostru iniţiatic şi la menirea noastră pe acest pământ. Dumnezeu este speranţă, lumină, iubire dezinteresată şi bunătate. Dacă nu crezi într-un Dumnezeu ca Tată al tuturor, poate că ar fi mai bine să nu citeşti acest post… nu vei găsi nimic satisfăcător şi în acord cu eul tău.

                     La începutul articolului spuneam ca Răul nu moare niciodată, aşa este, aşa cred eu cel puţin. Este parte din tine, te naşti cu el şi nu îţi vor ajunge zielele încercând să îl ucizi, este imaterial în interiorul nostru, însă prin puterea cu care am fost investiţi putem materialize Răul prin faptele noastre, prin alegerile noastre. Este simplu, aleg să fac Bine sau să fac Rău. Oricum Răul şi Binele sunt interpretate diferit de la om la om, ceea ce mie îmi face bine ţie îţi poate face rău şi invers. Ideea este următoarea: NU ÎŢI CLĂDI FERICIREA PE NEFERICIREA ALTUIA!! Dacă ai grijă de sănătatea sufletului tău dar în acelaşi timp te îngrijeşti şi de sufletele din jurul tău şi ţii cont şi de nevoile acestora, atunci ai găsit cheia Binelui. Ajută-ţi semenii, iubeşte-i, înţelege-i, îngrijeşte-te de bunăstarea lor, de liniştea lor… deja intru la categoria “făcut morală” şi nu are rost pentru că nici eu nu sunt lipsită de păcate, nu sunt un exemplu de Bunătate pentru nimeni. Tocmai această doză de Rău care o simt în interiorul meu de când mă ştiu, scoate la iveală din când în când invidia, perversitatea, minciuna, trândăvia, laşitatea, falsitatea, clevetirea, intriga. Îmi înveninează şi mie sufletul ca oricărui om. Cu toţii ne-am născut cu o umbră întunecată în noi care ne întărâtă să facem lucruri care poate în mod normal nu le-am face… dar ispita… ispita îţi expune în minte nişte avantaje iluzorii care în final vor termina prin a-ţi face rău.

                     Răului trebuie să înveţi să îi faci faţă, să înveţi să trăieşti cu el şi să nu îi dai ascultare şi nici curs. Bineînţeles că este foarte greu, este foarte greu mai ales să pui persoana ta pe locul doi în favoarea aproapelui tău. Suntem egoişti din naştere şi ne gândim să ne fie nouă bine şi confortabil, să ne găsim noi fericirea… restul contează mai puţin. N-are rost să recurgi la tertipuri ca să fii fericit, fericirea vine fără să o chinui sau să o forţezi, iubirea la fel vine şi ea, în semn de răsplată.

                    Mai spuneam că răul se tranformă, întotdeauna o face… nu îţi mai plac ţigările, dar ajungi să îţi placă băutura, scapi de un rău dai peste altul, refuzi să mai te culci cu fete tinere, dar o faci cu femei căsătorite şi în principiu, vor avea de suferit mult mai multă lume, în dozaj poate mai mare, în funcţie de cum cântăreşti lucrurile… nu îţi mai baţi soţia dar îţi canalizezi răutatea asupra părinţilor… femeile nu mai bârfesc dar ajung să împrumute, efectiv, soţul vecinei, nu te mai duşmăneşti cu prietena X, aţi ajuns chiar să faceţi pace, însă ai decăzut prin ai lua iubitul alteia… iar exemplele pot continua până la cele mai nebănuite orori însă mă voi opri, nu vreau să indispun pe nimeni.

                  Răul ne transformă şi pe noi, ne degradează, ne dezumanizează, ne îmbolnăveşte şi în final ne termină, ne consumă până ce ne lasă fără resurse. Toate gândurile bune sau rele se răspândesc în univers şi se acumulează, se compensează, însă cred că un gând bun, sincer, pur… o faptă bună, poate salva pe cineva dintr-un accident, sau îi poate aduce cuiva iubirea… din nou revin şi spun că nimic nu este întâmplător. Ceea ce exprim, atragi. Fiind un om egoist şi perceput de ceilalţi ca fiind un om rău, vei atrage asupra ta doar ghinioane şi neplăceri, necazuri. Noroc că gândurile bune au o rată de a se materializa mult mai mare decât cele negative… dacă gândul ar ucide, mai ales la mânie, mulţi morţi ar fi şi mulţi nefericiţi. Cred că toţi ne-am pus la un moment dat întrebarea dacă blestemele se lipesc de om sau nu… în fond ce sunt ele?! Un gând puternic cu încărcătură răzbunătoare, negativă. Atunci când arunci un astfel de blestem în univers şi mai ales asupra cuiva pe baza unei întâmplări dureroase uneori este foarte probabil ca el să se şi întâmple mai ales dacă mai multe persoane au gândit astfel despre cel blestemat. Cel mai bun exemplu, o prietenă îi ia efectiv soţul celeilalte prin diferite metode nu tocmai ortodoxe, iar cea părăsită o blesteamă pe „hoaţă” să nu reuşească să aibe copii, să devină stearpă, să spunem… dacă mai multe femei i-au dorit acest rău acelei nefericite şi mai ales dacă ea mai luase înainte şi alţi bărbaţi altor femei, este foarte probabil ca blestemul să se adeverească, după faptă şi răsplata. Oricum ar fi… nimeni nu merită să fie blestemat, are Dumnezeu grijă de fiecare şi nimic nu rămâne neplătit pe această lume.

Oricum, pentru orice creştin, rău faci uşor, însă să faci bine unui om este foarte greu. Este foarte greu să faci un suflet să zâmbească, să îi aduci liniştea… o viaţă se poate pierde într-o clipită şi tu să fii responsabil, însă fericirea unui om necesită multă muncă şi dăruire.

                      Binele şi bunătatea în cea mai pură formă o întâlnim doar la copii, cu inocenţa lor ne dau lecţii despre ce înseamnă omenia, fericirea adevărată, bucuria, lumina. Împarte zâmbete şi vei cunoaşte raze din lumină. Răul nu este cu nimic înălţător, nu va face decât să te distrugă, în schimb binele îţi dă aripi, iar Dumnezeu te duce acolo unde visezi. Ce frumos este seara când mergi la culcare şi pui capul pe pernă, iar TU omule eşti mulţumit de tine şi mai ales împăcat cu tine, vocea interioară nu te dojeneşte, remuşcările nu au loc, eşti doar TU cu pacea ta interioară… 

 Articol scris de Gheorghe Alina