Nu pot să scriu despre sinucidere…

bucatica_cu_bucatica

Eu nu pot să scriu despre sinucidere! Nu aș putea să-mi dau cu părerea despre acest subiect la modă și despre această acțiune care în ultimul timp a luat amploare în rândul omenirii. Nu o să înțeleg niciodată. Mi-e greu să înțeleg! Sunt prea mică și prea neînsemnată ca să înțeleg ceva atât de puternic și de tranșant.

Nu pot să scriu despre sinucidere, dar pot să scriu despre crimă. Bine, crimă este mult spus, pentru că acei oameni nu omoară alte ființe, ci le nimicește spiritul. Sunt oameni capabili să ne descompună bucățică cu bucățică, oameni care ne asamblează și ne dezasamblează de parcă am fi niște piese într-un puzzle vechi. Oameni pe care deși ne-am dori să îi ținem departe, ne atrag de parcă ar fi niște magicieni din vremuri de mult apuse. Pe mine mă atrage întunericul, dar pe tine ce te atrage? Tu cum ești? Ce vrei de la viață? Eu nu aștept nimic de la viață. Doar trăiesc momentul. Mă bucur de aici și acum. Ai întâlnit vreodată un om care să te poată influența în asemenea hal încât să nu mai știi cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți? Sunt sigură că da! Cu toții am avut parte în viețile noastre de un astfel de criminal. Este frumos ca înfățișare, cu ochii luminoși sau întunecați, probabil zâmbitor și carismatic, dar cu o putere fenomenală de manipulare.

Nu aș putea să îți dau vreun sfat… nu sunt în măsură. Pot doar să-ți spun să-l iubești în doze mici și să nu te lași prea mult pradă farmecelor lui. Pot doar să îți sugerez să nu te lași cu totul în mâinile lui, ar fi păcat să îți pierzi sinele pentru ca mai apoi să rămâi a nimănui. Ai grijă de tine, tu ești cea mai de preț comoară a vieții tale. Nu el, nu ei, nu cei care reușesc să te asambeleze și să te dezasambleze după bunul lor plac. Ar fi bine să treci prin filtrul rațiunii toate informațiile pe care ei ți le dau. Gândește și fă în așa fel încât inima să simtă mai puțin. Lasă-te pradă cu jumătăți de măsură!

Gânduri stacojii

Mi-aș limpezi gândurile

Într-un pahar cu apă neîncepută,

Poate așa vor îndrăzni

Să mai înflorească și ele

Din când în când, nu mai mult.

Poate așa vor da roade

Și vor naște ceva frumos,

Și bun și limpede.

Aș pune peste ele și un pic de miere,

Poate așa se vor îndulci,

Poate așa se vor descreți.

Și voi putea să rup din ele,

Acele frânturi înnegrite de vreme

Și poate de prea multă durere.

Aș separa din pahar

Gândurile cu o sită măruntă.

Le-aș păstra pe cele bune

Și le-aș azvârli pe cele rele.

Cele bune le-aș lăsa puțin

La dospit în pahar,

Apoi aș turna peste ele lapte dulce,

De mamă bună și duioasă.

Mi le-aș amesteca cu o linguriță,

Din argint neruginită,

Poate așa se vor lumina și ele,

Cândva, măcar puțin, de tot.

Apoi aș bea gândurile,

Cu tot cu lapte…

Și-n loc să mi se ducă în stomac,

Ele să mi se urce la cap.

Să facă din mine cea mai înțeleaptă

Și mai ingenioasă dintre femei.

Of, ce bine-ar fi fost să am un pahar de gânduri,

Să mă joc cu ele pe masă,

Să le învârt pe toate părțile,

Și să fac din ele…

Ca dintr-un puzzle multicolor,

Un castel falnic al creației.

Castelul să fie o carte,

Nemaiîntâlnită și nemaicitită.

Iar pe coperțile ei să stea așternut titlul:

„Gânduri de-o șchioapă, dintr-un suflet rătăcit…”

Ce păcat că nu am un pahar cu picior înalt

Și nici gânduri stacojii de amestecat…