Are și bunătatea limitele ei…

61508a3aea821cf9e6ccbd00a5d7e030

În general eu nu mă cert, dar are și bunătatea limitele ei. Nu îmi place să mă cert și nu ajung aproape niciodată în acel punct în care să mă cert cu cineva. Îmi este greu, simt că îmi calc pe inimă. Dar știți de ce? Pentru că certurile apar, în general, între oamenii care au sau au avut ceva de împărțit, între oamenii care cândva au ținut unii la alții. Iar eu… dacă am ținut la un om, nu mă pot certa și nu îl pot jigni. Nu sunt genul care să jignească pe cineva voit și nu îmi place să o fac. Dacă am ceva de spus, spun. Însă o fac cu tact, fără să ajung în acea ipostază nesuferită în care să-i distrug omului stima de sine sau să-l fac să se îndoiască de el însuși.

Și totuși sunt situații în care oricât aș evita o ceartă, sunt nevoită să trec prin ea. Însă au și certurile partea lor bună. Mă eliberează. Dacă sunt jignită, atunci pot și eu, în sfârșit, să încetez să mai fiu drăguță. Sunt o tipă care dacă este „lovită”, întoarce și celălalt obraz. Îmi cer scuze cu ușurință dacă consider că am greșit. Las de la mine cât pot de mult. Până într-o zi. Când ziua aceea vine, atunci pot și eu să mă dezlănțui. Nu sunt vreo zână bună. În mine am și răul și binele și întunericul și lumina. Doar că rareori dau voie răutăților să iasă la iveală. Încerc să înăbuș în mine tot ce înseamnă negură. Însă dacă sunt provocată… ajung să simt o plăcere nebună atunci când dezlănțui pe gură răutățile pe care sunt capabilă să le spun.

Dacă trebuie, atunci pot fi și rea. Pe moment mă simt bine, simt o plăcere aproape perversă, însă după, ajung să îmi pară rău. Și chiar dacă îmi pare rău, unii oameni merită să-i beștelești oleacă. Dacă i-am lăsa pe toți în banii lor, atunci am ajunge să fim călcați în picioare de toată lumea. Dar evit… evit pe cât posibil să fiu rea. Am fost cândva rea și nu mi-a adus nimic bun. Însă… are și bunătatea limitele ei. Ar trebui să învăț să fiu mai selectivă. Încă nu mi-am învățat lecția, dar o voi face. O să-mi stăpânesc bunătatea la fel cum reușesc să-mi stăpânesc și răutatea. Trebuie.

Ferește-te!

Ferește-te de prietenul cel mincinos, căci îți va insufla visare falsă;

Ferește-te de prietenul invidios, căci te va vinde pe nimic;

Ferește-te de prietenul avar, căci te va săpa necontenit și te va stoarce;

Ferește-te de prietenul ambițios, căci el va face totul să îți ia locul;

Ferește-te de prietenul necredincios, căci îți va dezrădăcina credința;

Ferește-te de prietenul mieros, căci el este doar o fațadă;

Ferește-te de prietenul lingușitor, căci el te-nșeală, te minte, te manipulează;

Ferește-te de prietenul clevetitor, te va bârfi chiar și pe tine;

Ferește-te de prietenul cel violent, îți va aduce doar necazuri;

Ferește-te de prietenul rău-voitor, va arunca tot răul în capul tău;

Ferește-te de prietenul de distracții, el nu-ți vrea binele, te duce la pieire;

Ferește-te de prietenul rătăcitor, e instabil și-alunecos;

Ferește-te de prietenul ispititor, te-ndeamnă numai la lucruri necurate;

Ferește-te de prietenul afemeiat, el va râvni mereu la floarea din grădina ta;

Ferește-te de omul rău și sigur îți va fii mai bine!

fatarnicie

Vers liber scris de Gheorghe Alina

Răul…

         

   Răul nu moare niciodată, îşi schimbă forma, dar nu moare niciodată! Nu-l poţi ucide, el rămâne cu tine toată viaţa! De tine depinde dacă înăbuşi răul sau îl eliberezi prin acţiuni distrugătoare!

Cu toţii ne naştem având în noi Răul şi Binele… în funcţie de educaţie şi de exemplele care ne sunt insuflate de-alungul anilor. Cu toţii putem fi buni ca pâinea lui Dumnezeu şi în aceeaşi măsură suntem capabili de o răutate de neimaginat. Conform unor statistici, dacă părinţii sunt fumători, până la vârsta de douăzeci de ani şi copilul acestora va fi fumător, dacă mama are o moralitate îndoielnică, fata va împrumuta din obiceiurile ei. Un tată violent va dezvolta în fiul său un comportament agresiv, violent. Şi exemplele pot continua… Însă Dumnezeu ne-a înzestrat cu  liberul arbitru, liberatea noastră, a fiecăruia de a alege. Repet, în funcţie de educaţie şi de sistemul de principii şi valori al fiecăruia. Nu cred că există om care să nu fi simţit răul în el însuşi… să simtă cum îl înveninează, cum pulsează în el răutate, cum îl corupe şi nu îi dă pace. Din ce repeţi o faptă care nu intră în parametrii Binelui, cu atât Răul creşte şi e din ce în ce mai greu să îl domoleşti. Din ce sufletul îţi este mai pătat, cu atât vei avea mai puţine remuşcări, regrete. Vocea interioară îşi va pierde din glas, nu te va mai ghida cu aceeaşi obiectivitate. Iar răul pune din ce în ce mai tare stăpânire pe tine ghidându-te doar spre plăceri… plăcerile tale de moment care îţi dau satisfacţie de scurtă durată, ca intensitate în timp. Trebuie să existe o sită prin care oamenii pot fi cernuţi, iar răul este capcana perfectă pentru ca omul să dovedească dacă este demn sau nu de iubirea lui Dumnezeu. Nu sunt atee, cred într-o forţă divină, într-un Dumnezeu comun. Nimic nu este întâmplător, nimic nu vine degeaba, totul contribuie la drumul nostru iniţiatic şi la menirea noastră pe acest pământ. Dumnezeu este speranţă, lumină, iubire dezinteresată şi bunătate. Dacă nu crezi într-un Dumnezeu ca Tată al tuturor, poate că ar fi mai bine să nu citeşti acest post… nu vei găsi nimic satisfăcător şi în acord cu eul tău.

                     La începutul articolului spuneam ca Răul nu moare niciodată, aşa este, aşa cred eu cel puţin. Este parte din tine, te naşti cu el şi nu îţi vor ajunge zielele încercând să îl ucizi, este imaterial în interiorul nostru, însă prin puterea cu care am fost investiţi putem materialize Răul prin faptele noastre, prin alegerile noastre. Este simplu, aleg să fac Bine sau să fac Rău. Oricum Răul şi Binele sunt interpretate diferit de la om la om, ceea ce mie îmi face bine ţie îţi poate face rău şi invers. Ideea este următoarea: NU ÎŢI CLĂDI FERICIREA PE NEFERICIREA ALTUIA!! Dacă ai grijă de sănătatea sufletului tău dar în acelaşi timp te îngrijeşti şi de sufletele din jurul tău şi ţii cont şi de nevoile acestora, atunci ai găsit cheia Binelui. Ajută-ţi semenii, iubeşte-i, înţelege-i, îngrijeşte-te de bunăstarea lor, de liniştea lor… deja intru la categoria “făcut morală” şi nu are rost pentru că nici eu nu sunt lipsită de păcate, nu sunt un exemplu de Bunătate pentru nimeni. Tocmai această doză de Rău care o simt în interiorul meu de când mă ştiu, scoate la iveală din când în când invidia, perversitatea, minciuna, trândăvia, laşitatea, falsitatea, clevetirea, intriga. Îmi înveninează şi mie sufletul ca oricărui om. Cu toţii ne-am născut cu o umbră întunecată în noi care ne întărâtă să facem lucruri care poate în mod normal nu le-am face… dar ispita… ispita îţi expune în minte nişte avantaje iluzorii care în final vor termina prin a-ţi face rău.

                     Răului trebuie să înveţi să îi faci faţă, să înveţi să trăieşti cu el şi să nu îi dai ascultare şi nici curs. Bineînţeles că este foarte greu, este foarte greu mai ales să pui persoana ta pe locul doi în favoarea aproapelui tău. Suntem egoişti din naştere şi ne gândim să ne fie nouă bine şi confortabil, să ne găsim noi fericirea… restul contează mai puţin. N-are rost să recurgi la tertipuri ca să fii fericit, fericirea vine fără să o chinui sau să o forţezi, iubirea la fel vine şi ea, în semn de răsplată.

                    Mai spuneam că răul se tranformă, întotdeauna o face… nu îţi mai plac ţigările, dar ajungi să îţi placă băutura, scapi de un rău dai peste altul, refuzi să mai te culci cu fete tinere, dar o faci cu femei căsătorite şi în principiu, vor avea de suferit mult mai multă lume, în dozaj poate mai mare, în funcţie de cum cântăreşti lucrurile… nu îţi mai baţi soţia dar îţi canalizezi răutatea asupra părinţilor… femeile nu mai bârfesc dar ajung să împrumute, efectiv, soţul vecinei, nu te mai duşmăneşti cu prietena X, aţi ajuns chiar să faceţi pace, însă ai decăzut prin ai lua iubitul alteia… iar exemplele pot continua până la cele mai nebănuite orori însă mă voi opri, nu vreau să indispun pe nimeni.

                  Răul ne transformă şi pe noi, ne degradează, ne dezumanizează, ne îmbolnăveşte şi în final ne termină, ne consumă până ce ne lasă fără resurse. Toate gândurile bune sau rele se răspândesc în univers şi se acumulează, se compensează, însă cred că un gând bun, sincer, pur… o faptă bună, poate salva pe cineva dintr-un accident, sau îi poate aduce cuiva iubirea… din nou revin şi spun că nimic nu este întâmplător. Ceea ce exprim, atragi. Fiind un om egoist şi perceput de ceilalţi ca fiind un om rău, vei atrage asupra ta doar ghinioane şi neplăceri, necazuri. Noroc că gândurile bune au o rată de a se materializa mult mai mare decât cele negative… dacă gândul ar ucide, mai ales la mânie, mulţi morţi ar fi şi mulţi nefericiţi. Cred că toţi ne-am pus la un moment dat întrebarea dacă blestemele se lipesc de om sau nu… în fond ce sunt ele?! Un gând puternic cu încărcătură răzbunătoare, negativă. Atunci când arunci un astfel de blestem în univers şi mai ales asupra cuiva pe baza unei întâmplări dureroase uneori este foarte probabil ca el să se şi întâmple mai ales dacă mai multe persoane au gândit astfel despre cel blestemat. Cel mai bun exemplu, o prietenă îi ia efectiv soţul celeilalte prin diferite metode nu tocmai ortodoxe, iar cea părăsită o blesteamă pe „hoaţă” să nu reuşească să aibe copii, să devină stearpă, să spunem… dacă mai multe femei i-au dorit acest rău acelei nefericite şi mai ales dacă ea mai luase înainte şi alţi bărbaţi altor femei, este foarte probabil ca blestemul să se adeverească, după faptă şi răsplata. Oricum ar fi… nimeni nu merită să fie blestemat, are Dumnezeu grijă de fiecare şi nimic nu rămâne neplătit pe această lume.

Oricum, pentru orice creştin, rău faci uşor, însă să faci bine unui om este foarte greu. Este foarte greu să faci un suflet să zâmbească, să îi aduci liniştea… o viaţă se poate pierde într-o clipită şi tu să fii responsabil, însă fericirea unui om necesită multă muncă şi dăruire.

                      Binele şi bunătatea în cea mai pură formă o întâlnim doar la copii, cu inocenţa lor ne dau lecţii despre ce înseamnă omenia, fericirea adevărată, bucuria, lumina. Împarte zâmbete şi vei cunoaşte raze din lumină. Răul nu este cu nimic înălţător, nu va face decât să te distrugă, în schimb binele îţi dă aripi, iar Dumnezeu te duce acolo unde visezi. Ce frumos este seara când mergi la culcare şi pui capul pe pernă, iar TU omule eşti mulţumit de tine şi mai ales împăcat cu tine, vocea interioară nu te dojeneşte, remuşcările nu au loc, eşti doar TU cu pacea ta interioară… 

 Articol scris de Gheorghe Alina