Cum ești tratată de partenerul tău?

Astăzi simt nevoia să te întreb, cum ești tratată de partenerul tău? Frumos sau urât? Dacă ești tratată cum trebuie, adică frumos, înseamnă că ți-ai alocat locul cuvenit în relație, ai știut să impui respect, să te faci auzită, să te faci ascultată, ai știut să primești și să oferi dragoste, ai știut să-ți gestionezi relația așa cum trebuie. Ba chiar mai mult decât atât, asta denotă că te cunoști foarte bine, îți știi calitățile și defectele, stima ta de sine este foarte bună și astfel partenerul te tratează așa cum se cuvine. Așa cum meriți și cum merită și trebuie să fie tratată orice femeie.

Însă de ce să nu recunoaștem, nu toate dintre noi știm să ne facem respectate și nu toate suntem tratate de partenerii noștri ca la carte. Cine este de vină?! Amândoi. El pentru că este un dobitoc și nu își dă seama că ești o ființă umană cu sentimente, care suferă și are parte de încercări interioare furtunoase. Dar și tu pentru că accepți ceea ce nu ar trebui sub nicio formă să accepți. Când închizi ochii și te lași tratată urât sau nedrept de partenerul tău, nu faci altceva decât să admiți faptul că nu meriți mai mult. Te pedepsești singură și ajungi să crezi că atât meriți. Ei bine, nu este deloc așa! Tu meriți tot ceea ce este mai frumos, deci nu te mulțumi cu un partener nesuferit, care te face să suferi, și cu o relație mizeră.

Dacă ești tratată urât de partenerul tău, soluția nu este să-l părăsești. Poți încerca să salvezi relația: spune-ți punctul de vedere, fă-l să înțeleagă că nu vei accepta la infinit astfel de tratamente și dă-i opțiuni – ori își schimbă atitudinea, ori pleci. Trebuie să te iubești și să te respecți, dacă tu nu o faci, partenerul nu își va schimba comportamentul din propria inițiativă. Relațiile se construiesc în doi, așadar nu privi pasivă la ceea ce ți se întâmplă, ci ia atitudine oricât de grea ar fi situația ta.

Un om care te tratează urât este un om care nu te iubește, iar dacă tu accepți să fii înjosită, umilită, certată și chiar bătută, înseamnă că nu te iubești nici tu. Ia taurul de coarne! În lumea asta mare se află adevărata jumătate a sufletului tău, omul care te va iubi așa cum merți. Trebuie doar să-l găsești și să nu-ți mai irosești timpul și tinerețea cu un om de nimic!

Încrederea se câștigă greu…

6e7996f8d63880227acd77a22e7be1f5

Ba eu aș contrazice această fotografie! Într-adevăr încrederea se câștigă greu, dar odată câștigată, nu se pierde deloc atât de ușor. O mică minciună sau omiterea unui adevăr nu poate să dărâme total încrederea cuiva în tine. Eu nu sunt așa, eu nu îmi pot pierde încrederea în oameni și nu las o minciună să distrugă o relație, indiferent despre ce fel de relație vorbim. Este adevărat, depinde și ce minciuni spui. Că dacă este o minciună atât de puternică încât să schimbe total un principiu, atunci da… este foarte probabil ca totul să se ducă pe apa sâmbetei. Însă eu sunt de părere că iertarea este cheia unei legături de durată. Dacă ții la acel om, îl ierți și treci peste, mai ales dacă te asigură că nu se va mai întâmpla.

Mai devreme sau mai târziu cu toții mințim. Mințim de teamă, pentru a proteja pe cineva, pentru a ieși dintr-o situație dificilă, pentru a evita un conflict. Sunt n motive, dar cred că dacă la bază se află un scop nobil, minciuna ar trebui să fie iertată. Minciunile au picioare scurte și adevărul ar trebui să primeze în orice fel de relație, însă… suntem oameni și cu toții greșim. Greșelile nu ne definesc, chiar dacă unele dintre ele sunt de neiertat. Oricât de puternici ne-am crede, suntem slabi și picăm adesea în plasa ispitei. Unele adevăruri sunt atât de dure încât n-ar trebui spuse nimănui. Sunt atât de dureroase încât nu ar trebui să sufere nimeni. Și dacă totuși adevărul este aflat, mai bine ca celălalt să îl afle de la tine. Însă crede-mă, încredere nu se pierde ușor. Un om care te iubește crede în tine chiar dacă l-ai mințit, mai ales dacă motivația ta este puternică. Dar nu te culca pe o ureche, nu poți minți la infinit. Încrederea se pierde dacă repeți aceleași minciuni și greșeli! În rest… să curgă iertarea! 🙂

End of story

    2a75e442033bd8c4e34e0afeee4db206Chiar sunt curioasă! Chiar aș vrea să știu dacă cineva mă poate iubi, atât de mult și-atât de intens, încât să mi se oprească inima. Oare e posibil așa ceva?! Nu cred până nu văd! Doar să fiu bolnavă de inimă și să mi se oprească de la vreo emoție wow! Sau și mai rău, să fiu violată, Doamne ferește! Dar aia n-ar mai fi iubire…

„Love me til my heart stops…” baliverne, nu cred că există așa ceva. Este doar un mod de a hiperboliza dragostea. Dar știți, m-am săturat de-atâta iubire în jur. Cu toții scriem despre ea, cu toții ne-am dori-o în viața noastră, dar puțini au parte de ea. Cu toate acestea, viața nu-i numai roz și iubire. Viața nu te răsplătește numai cu iubire, îți mai dă și câte un șut în fund, de te ustură ani de zile. Mi s-a acrit de-atâta iubire în jur. Toți se raportează numai la ea și toți scriu numai despre ea. Adevărat că este motorul vieții, dar… oare existând atât de multe texte cu și despre iubire, oare nu s-a cam fumat subiectul? Cât ar fi el de inepuizabil, m-am săturat să citesc despre sentimentele altora, așa cum mi s-a acrit de propriile mele sentimente proaste.

Sunt frustrată, neiubită? Ei și ce dacă! Îmi spun părerea. Nu suntem niște poeți și nici nu inspirăm pe nimeni cu textele noastre despre dragoste. Dacă ne citesc alții articolele despre iubire, asta nu înseamnă că îi vom impulsiona să caute iubirea sau să se dăruiască ei. Unii ne citesc din lipsă de ocupație, alții numai pentru a vedea ce alte inepții am mai scos, unii o fac pentru că le place stilul nostru, dar niciunul pentru că le-am devenit EXEMPLE demne de urmat. Să fim serioși, puțini sunt exemple de viață, cu atât mai puțin de iubire.

      Azi sunt rea, se pare. Dar o să vărs dacă mai văd multe declarații de dragoste pe rețelele de socializare și pe bloguri. „Mulțumesc că exiști, te iubesc, te ador… etc”, oare în particular declarația e mai lipsită de valoare? Oare chestiile astea se expun pe toți pereții? Părerea mea, mai bine scrii despre crime, decât să expui așa sufletul tău și relația ta, tuturor. Eu zic să mai tăiem din filosofia asta a sentimentelor, s-o lăsăm deoparte, să mai scriem și despre altceva, nu numai despre iubirea dintre un bărbat și o femeie. Se iubesc?! Ok, end of story! Peste câțiva ani vor ajunge să se înșele și probabil că vor sfârși despărțiți! Mare brânză! S-au iubit… până la un moment dat! Happy end! 🙂

In doliu…

image

Am fost la cheremul tau ani de-a randul,
Pana ce am devenit sclava iubirii tale.
As fi facut orice…
De fapt chiar am facut orice…
Nu meritai,
Nu meritam sa ma-njosesc asa.
Dar astazi m-am imbracat in negru,
Port doliu iubirii noastre.
A murit.
A murit relatia noastra,
In sfarsit s-a stins,
M-am eliberat,
Au cazut lanturile sclaviei.
Am ajuns, pur si simplu,
Sa nu te mai iubesc,
Sa nu-mi mai pese,
Sa nu mai vreau sa trag la jug
Si sa nu ma mai straduiesc.
Gata!
De astazi sunt o femeie libera,
Imi sta mult mai bine in negru,
Sunt eu,
Decat in rozul iubirii prefacute.
In sfarsit respir aerul curat,
Nu-mi mai suflii tu in ceafa.
In sfarsit merg cu fruntea sus,
Nu mereu cu privirea spre tine.
In sfarsit desculta, prin iarba uda,
Nu mai sunt incaltata…
Cu povara reprosurilor tale.
Astazi traiesc fara rezerve,
Sunt libera,
Sunt o femeie noua,
Si-n ciuda greutatilor,
Datorita tie…

M-am razbunat

       Am vrut să-mi salvez relația, dar în loc să o salvez, mai rău i-am făcut. Mi-am provocat iubitul la o discuție serioasă face to face, în care fiecare dintre noi să ne spunem ofurile în față, fără menajamente. Dar în loc să ne rezolvăm problemele, mai rău ne-am certat. Eu i-am reproșat că nu-mi mai oferă aceeași atenție ca la început, i-am spus că nu-mi mai oferă aceeași afecțiune și că s-a îndepărtat, că este distant. L-am întrebat, bineînțeles, dacă are pe altcineva. Mi-a negat vehement. Însă nu prea l-am crezut, mai ales când mi-a spus: „te vaiți că nu-ți ofer afecțiune, că nu mai sunt la fel de tandru, ești nemulțumită? Mergi la SexShop, fetiță, dacă eu nu mai sunt de-ajuns”. El n-a înțeles că nu potența este de vină, ci felul lui de a fi, lipsa lui, neimplicarea lui și indiferența lui.

     Mi-a sărit atât de tare țandăra când mi-a spus să merg la SexShop, chipurile să-mi cumpăr o jucărie sexuală care să mă mulțumească, încât i-am cerut să plece. Să-și strângă catrafusele și să mă lase în pace. I-am zis că nu vreau să mai fiu cu un mitocan și dacă nu are de gând să-și schimbe atitudinea, mai bine să plece. A plecat, fără haine, fără lucrurile lui. M-am bucurat, abia am putut să mă răzbun. I le-am aruncat pe toate pe geam. Știu, sunt nebună. Dar a meritat. Am aflat că mă înșela de ceva timp, m-a făcut să mă îndoiesc de mine, m-a făcut să cred că eu nu sunt îndeajuns de bună. Dar i-am plătit-o cu vârf și îndesat.

     Mă întreb dacă fata cu care este în prezent îi acceptă toate mofturile și-i face pe plac în toate. Mă întreb dacă și pe ea o trimite la SexShop când se supără. Probabil că da… probabil că viața lor intimă este condimentată de jocuri și jucării sexuale. Naiba știe, nu vreau să mă mai gândesc nici la el și nici la noua lui viață. Să fie sănătos. Dar în stilul în care se comportă, nicio femeie nu-l va ține lângă ea la nesfârșit.

     Dar… oare dacă aș fi fost eu mai afectuoasă, dacă i-aș fi satisfăcut orice capriciu, oare dacă condimentam mai mult viața intimă… oare m-ar mai fi înșelat? Cine știe… probabil că nu, însă, decât să mă desconsider în asemenea hal, decât să stau drepți în fața lui la orice oră din zi sau din noapte, mai bine așa, singură, dar liberă și liniștită!

Vin dulce pentru inceputul unei relatii

        Mă pregăteam de o întâlnire foarte importantă… eram într-o relație cu el de o lună de zile și aceasta era prima cină romantică pe care urma să i-o pregătesc. Aveam în plan meniul, știam ce voiam să gătesc, știam cum voi aranja masa, ce muzică voi pune, cum mă voi îmbrăca și ce surpriză urma să îi fac. Știam totul, dar încă nu aveam un vin bun pe care să îl servesc în timpul mesei. Știam că lui îi plac vinurile demi-dulci, așa cum îmi plăceau și mie. Habar n-aveam dacă un vin demi-dulce se potrivea cu mâncarea pe care aveam de gând să o pregătesc și asta mă înnebunea. Simțeam că de această cină romantică atârna relația noastră. Știu că nu vinul ar fi făcut deliciul serii, dar știam că vinul urma să-i trezească simțurile, urma să-l destindă și mai știam că vinul este un afrodisiac puternic. Îmi făceam o mie de planuri în mintea mea, dar toate erau strâns legate de licoarea lui Bachus, cea care urma să îmi ofere curaj. Eu nu sunt o tipă fricoasă, dar un pahar de vin face minuni, mai ales în cazul unei femei. 🙂

  vinuri ploiesti       Eram în impas, am început să caut pe net informații despre vinuri, așa am dat peste un site care comercializa vinuri venite din inima strugurilor. În fața ochilor îmi strălucea ca un girofar: „vinuri Ploiesti, vinuri Ploiesti, vinuri Ploiesti”. După lungi căutări m-am decis să iau două sticle de Grasă de Cotnari din 1979, anul în care se născuse el. Din prima clipă am simțit că acest vin va face deliciul serii. Am știut că îi va îmbăta rațiunea și îi va trezi simțurile, lăsându-l pradă mrejelor mele. Nu, nu vă gândiți la prostii, nu aveam de gând să profit de el, nici să-l scutur de bani… voiam numai să-l fac să se simtă bine și iubit, să înțeleagă că eu sunt jumătatea lui. Se spune că Grasa de Cotnari este bijuteria oenologiei românești și un privilegiu moștenit de secole pe plaiurile vestite ale podgoriei Cotnari. Originalitatea și secretul acestui vin constând în recoltatul târziu al strugurilor, când mustul din boabe se concentrează foarte mult datorită putregaiului nobil. Grasa de Cotnari este un vin extrem de aromat, perfect pentru a fi servit lângă un desert delicios.

        Am cumpărat două sticle de Grasă de Cotnari, speram să nu-i stric buchetul cu mâncarea mea și mai speram ca lui să îi placă foarte mult acest vin. Și ce credeți? Vinul meu a fost cheia succesului. Nu doar că i-a plăcut extrem de mult, dar l-a făcut și să-mi mărturisească iubirea. De îmbătat nu ne-am îmbătat niciunul, Grasa de Cotnari nu este un vin de băut cu nesaț, ci este un vin perfect pentru a fi savurat în tihnă, în doi… de doi îndrăgostiți, așa cum am fost și suntem noi. Vinul bun este calea spre inimă, vinul bun dezinhibă și deschide sufletele… vinul bun face ca orice poveste de dragoste să înceapă cu dreptul. Mă declar fană vinuri Ploiești și Grasă de Cotnari!

         Ție ce vin îți place cel mai mult, dragă cititorule? Și mai ales, cum îți seduci partenerul sau partenera?

logo2

Barbati sau baietei?!

        Din nou despre bărbați, nu știu ce mi se întâmplă dar am început să-i fac de cacao cu fiecare prilej. Și culmea, eu n-am sechele, deși articolele mele din ultima vreme arată o oarecare frustrare. Da de unde?! N-am frustrări, spun exact ceea ce gandesc! În vreme ce unii bărbați sunt libidinos de insistenții, unii se lasă mai greu decât niște fete mari. Băi, vă spun sincer, mor pe tipi după care trebuie să alergi cu cearșaful după ei. Sunt unii atât de timizi și de pudici de-ți vine să îi iei la palme. Dar știți care-i chestia, cu cât o fac pe inabordabilii, cu atât ne pică mai rău cu tronc.

       Mda, și sunt câte unii cărora trebuie să le spui direct: „frățiuereeee, me gustas!! Te plac!! I like you!!!” și uneori chiar dacă le spui, ei o dau cotită, se eschivează. Stau și mă gândesc… în astfel de momente, ori se simt amenințați, ori se tem că intră într-o relație pe care nu și-o doresc, ori au impresia că au dat peste o obsedată, ori pur și simplu nu plac fata respectivă. Dar, oricare ar fi motivele, tipul ăsta de bărbați, niciodată nu vor mărturisi ceva clar. Ba se apropie, ba se retrag, ba vor, ba nu vor. Sunt nehotărâți și enervanți. Cum frate să nu știi ce vrei?! Ori e laie, ori bălaie. Ori îți place fata, ori nu-ți place.

 mare_cuplu_se_cearta_fotolia_11728370_subscription_l1_91830600

       Și sunt atât de amuzanți când încearcă și ei un flirt stângaci… vor să spună ceea ce trebuie, dar nu le iese. Vor să facă un compliment, dar devin penibili. Vor să ia taurul de coarne, dar se opresc la jumatea drumului. Și ce să spun… mai sunt bărbați? Nu! Nici pisici nu sunt! Părerea mea este că ar trebui să spună ce au de spus. Nouă fetelor nu ne place să pierdem vremea. Nu ne place să tatonăm terenul la infinit. La un moment dat ne plictisim de jocuri de-astea puerile. Vrem ceva, vrem să știm încotro o luăm. Vrem să știm când un tip ne place, dacă ni se răspunde în același mod, dacă se merită să mai ne implicăm sau nu. Dar nuuu… ei nu… ei o țin una și bună pe a lor. Stau în zona lor de siguranță și nu ies din globul lor de cristal nici bătuți.

      Băieții ăștia și dacă le așezi în pat o tipă goală, ei vor continua să citească Urzeala Tronurilor sau se vor întoarce cu spatele și vor adormi ca și cum în spatele lor este sora lor. Poate că sună aiurea ce urmează să spun, dar uneori, nouă femeilor, ne place să fim „încolțite”, să simțim adrenalina, să simțim fluturii aceia colorați care ne colcăie prin stomac. Nu ne place violența, dar ne plac bărbații ușor îndrăzneți. Dar știți ce-i culmea? Cu toate că ăștia o fac pe inabordabilii, noi continuăm să insistăm, poate-poate mișcăm ceva în ei. Eu una mă plictisesc la un moment dat să bat apropouri, abandonez misiunea din fașă. Pe băiețeii ăștia nu-i scoți din ale lor!

       Fetelor, căutați-vă bărbați, nu băieței indeciși!

O lume roz

    www.desktopwallpapers.ro

       Imaginează-ți o lume roz, numai a noastră. Uite, vezi norul în formă de inimă roșie care ne călăuzește calea?! Ei bine, inima este steaua noastră, cea care ne îndrumă spre o viață împreună. Oamenii trăiesc cu drobul de sare deasupra capului, noi avem o inimă maaare, care poartă în ea toate atingerile noaste, toate săruturile, toate nopțile albe și certurile noastre furtunoase. Știi și tu, nu îmi doresc o dragoste perfectă, ci o relație specială, care să mi se potrivească și mie și ție. Nici măcar nu mă tem de certuri, nu mă gândesc nici la despărțire atâta timp cât știu că eu îți aparțin ție și tu mie. Aș vrea să ne certăm cu violență, să ne spunem vrute și nevrute, dar să fim sinceri. Și-atunci când eu o să te văd trist, să te iau în brațe împăcându-ne cu o sărutate. Sau când eu o să plâng de supărare, tu să îmi ștergi lacrimile și să îmi ceri iertare. Nu vreau să îți greșesc, dar daca totuși o s-o fac, vreau să fie pentru că am încercat să fac ceva bun pentru tine, ceva care să îți ușureze viața, care să te facă mai liniștit. Și tu poți să-mi greșești mie și mai ales dacă seara îmi vei trimite un mesaj cu „Te iubesc, n-am vrut”.

       Nu vreau o relație perfectă, ci una plină de obstacole care să ne apropie și mai mult, care să ne facă să ne iubim și mai mult și care să ne dea de înțeles că drumul pe care mergem este bun, ne bătătorește calea spre bătrânețe… împreună. Nu vreau să mă înșeli, căci nici eu nu o să o fac. Dar dacă totuși o să se întâmple, fă-o din curiozitate și mărturisește-mi, dacă putem ne salvăm, dacă nu, nu. Dar ar fi păcat să stricăm ce-am construit din curiozitate, căci nu prea pot să iert și nici nu pot să uit și nici nu vreau să trăiești cu impresia că aș ierta așa ceva. Dar dacă totuși se întâmplă, pentru că între noi lipsește ceva, hai să schimbăm împreună neplăcerea în plăcere, neajunsul în preaplin. Vreau să comunicăm, să ne putem spune orice, înainte de toate să fim prieteni și să avem încredere unul în celălalt, să fim confidenți, iubiți, amanți, protectori unul pentru altul.

       Vreau o lume roz, hai să trecem prin ea de mână!

Feederism-ul, un fetiș mortal

       Săptămâna trecut am văzut pe National Geographic o emisiune numită Tabu care m-a șocat de-a dreptul. Emisiune a prezentat două povești de viață, două destine diferite măcinate de aceeași boală. Ceea ce am văzut eu clar este boală, depășește cu mult limita unui fetiș. Sunt îngrozită de-a dreptul. În fine…

1531633_feederism_epsicuaitwlfo42x7yedw6mpvtncurxrbvj6lwuht2ya6mzmafma_610x343

        Tema emisiune era Feederism-ul. Femeia din imagine are 325 de kilograme, da ați citit bine, dar cum credeți că a ajuns în asemenea hal?! Evident din dragoste, ce nu face o femeie pentru iubire, ba chiar își sacrifică și viața. A cunoscut la un moment dat un tip care din plinuță a transformat-o într-un maldăr de carne aproape incapabilă să se miște. Iubitul ei are un fetiș mai mult decât nebun. Fetișismul lui se manifestă prin atracția sexuală puternică pentru grăsime. Satisfacția sexuală este obținută prin procesul de hrănire al persoanei „iubite” din care rezultă acea grăsime corporală care pe el îl fericește. Feederism-ul presupune să îndopi persoana respectivă, ea să se îngrașe și el să fie satisfăcut că a mai adăugat la maldărul de carne alte câteva kilograme și alți câțiva zeci de centimetrii la măsurătorile respectivei persoane.

       Problema este că acest fetiș aparent nevinovat distruge viața celui îndopat, îi distruge sănătatea iremediabil. Nu este posibil să accepți o astfel de relație doar pentru a-ți satisface partenerul. Și mă întreb ce plăcere e asta, când oricum de activitate sexuală nu se pune problema, nici să vrea și n-ar putea să se culce cu ea. Femeia respectivă la 325 de kilograme ale ei abia mai ajungea la baie, abia se mai mișca, nu putea să facă nimic și toată viața și-o petrecea stând în pat și mâncând ceea ce el îi gătea. Ziua întreagă ea mânca. Și nu mânca din farfurii, ci din castroane destul de mari. El devenise pentru ea ca un îngrijitor, un îngrijitor-călău, pentru că într-adevăr o îngrijea, dar îi dădea să mănânce din ce în ce mai mult. Mai devreme sau mai târziu femeia oricum va muri… n-ai cum să trăiești la nesfârșit cu sute de kilograme, intervin boli grave care vor curma viața acelei femei. Și stau și mă gândesc el nu este un criminal și ea o sinucigașă?! Ba da, deși ea a acceptat de bună voie și nesilită de nimeni acest „tratament” și aparent părea fericită și spunea că se simte bine în pielea ei, că este împlinită și că acest trai o satisface… sunt sigură că în spatele acelei măști de fericire se află o mare frică. Omul ăla i-a spălat creierul și o omoară puțin câte puțin. Și după ce ea nu va mai fi, va găsi altă femeie pe care să o îndoape și căreia să îi curme destinul.

        Ea chiar dacă ar lua într-o zi decizia să înceteze acest stil de viață, să slăbești 200 de kilograme este aproape imposibil. Și în mod clar când va spune STOP, în secunda doi el va pleca și o va lăsa singură, bolnavă și neputincioasă. De ce ar mai rămâne cu ea, dacă ea nu ar mai vrea să îi satisfacă fetișul bolnav?! Această femeie a luat-o pe un drum fără întoarcere. Stau și mă gândesc ce viață e asta în care numai mănânci și stai?! Fără să ieși afară, fără plimbări, fără micile plăceri ale vieții. Oare și când o va șterge la fund va fi la fel de satisfăcut sexual ca atunci când o îndoapă?! Nu cred.

       Șocant că există astfel de relații, îngrijorător este faptul că unii își sacrifică viața pentru o relație care numai iubire nu reprezintă… Trist dar adevărat!!! Dacă anorexicii își distrug viața singuri, fără să fie influențați în mod direct, feederismul este o crimă, o crimă săvârșită de un bolnav mintal asupra cuiva foarte sărac cu duhul…