12 Plante / de ce 12?!

             Mă tot întrebam și eu de ce 12?! De ce neapărat 12?! Mă gândeam oare mai puține nu erau suficiente? Care o fi esența cifrei?! Mă refer la produsul 100% natural 12 Plante . Și mă gândeam de ce 12 Plante  și de ce nu mai puține sau mai multe…?! Bine, este evident că acestea 12 combinate împreună, atent dozate și asociate dau cel mai bun randament în vederea restabilirii stării de bine al organismului nostru… asta este clar. Pentru că produsul 12 Plante are efecte benedice asupra imunității noastre, sistemului circulator, sistemului digestiv, cu un aport semnificativ de vitamine, proteine și enzime.

cutie-12-plante

            Suplimentul 12 Plante  are în compoziția sa:

  • Salcia, care are proprietăți aniinflamatorii… cunoscută sub denumirea de aspirină vegetală, este adjuvant în bolile reumatice și des utilizat pentru afecțiunile pielii… pentru răni, ulcerații și hemoroizi;
  • Migdalul ajută la vindecarea ulcerului gastric, afecțiunilor digestive, tusei, afecțiunilor aparatului urinar și vegetal;
  • Mesteacănul Pufos este stimulent al funcțiilor de detoxifiere hepatică, tonic și stimulent general în stări de astenie psiho-fizică și epuizare;
  • Teiul Argintiu este adjuvant în tulburări cardiace provocate de stres, nervozitate, hipertensiune, dischinezie biliară hipertonică și colite spastice;
  • Coacăzul Negru are proprietăți antiinflamatorii și febrifuge, detoxifiante și antialergice;
  • Magnolia  ajută în vindecarea infecțiilor intestinale, meteorism, colon iritabil și reface flora microbiană intestinal;
  • Ghimbirul favorizează reechilibrarea florei bacteriene intestinale;
  • Socul ajută la eliminarea toxinelor prin transpirație și la ameliorarea simptomelor provocate de infecțiile căilor respiratorii;
  • Urzica are efect diuretic și înlătură din organism surplusul de apă și toxinele, ajută la îmbunătățirea imunității și reduce frecvența bolilor infecțioase și întărește organismul;
  • Orzul Verde încetinește procesul de îmbătrânire, reglează metabolismul, revitalizează organismul prin aportul de proteine, vitamine, minerale și enzime;
  • Stejarul este indicat în astenie fizică și psihică, astenie sexuală în andropauză și menopauză, constipație, paradontoză și alergii:
  • Ginko Biloba este recomandat pentru creșterea performanțelor intelectuale, în stări de suprasolicitare, migrene, stări de oboseală cronică, stări depresive și anxioase, tulburări ale circulației venoase, tromboze, tromboflebite și pentru sindromul ”picioarelor grele”.

Așadar pe lângă aceste 12 Plante, cu un efect atât de benefic și de tămăduitor, sunt sigură că Plantina a ales cifra 12 și din imagesalte motive. Sunt sigură că este ceva mai profund la mijloc decât simbolismul ei evident. Primul gând care ne vine în minte când ne gândim la cifra 12 sunt în primul rând cele 12 luni ale anului, 12 sunt zodiile, 12 coaste ne susțin corpul și celebrăm 12 mari sărbători orodoxe pe an.

       Taina cifrei 12 din punct de vedere spiritual, istoric dar și bisericesc este mult mai profundă. În Noul Testament, cifra 12 reprezintă vârsta la care Iisus Hristos a mers la Templu și tâlcuiește pe profetul Isaia. Apostolii Domnului, pe temelia cărora s-a zidit Biserica lui Dumnezeu, sunt tot 12.

      Dacă vă aduceți aminte de pildele de la ora de religie din copilărie, numărul 12 reprezintă și numărul coșurilor de firimituri, care s-au strâns de la cina în care Iisus a săturat o mulțime de oameni cu pâine coborâtă din cer.

       În minunile create de Mântuitorul Hristos, El vindecă o femeie care de 12 ani se afla într-o grea neputință, a vindecat fiica de 12 ani, a unui om, aflată pe moarte. Tot la 12 ani și Fecioara Maria părăsește templul din Ierusalim pentru ca mai târziu aceasta să devină cea din care și prin care Dumnezeu se face om.

         Cifra 12 mai reprezintă numărul căderilor sub cruce ale Mântuitorului, care ne arată imensa iubire pentru omenire, hotărârea și asumarea deplină a suferinței crucificării în vederea răscumpărării noastre. Aceste 12 prăbușiri ale lui Iisus au legătură cu ce 12 Evanghelii  sau binecunoscuții Stâlpi, citiți în timpul ritualului de înmormântare… acești sâlpi citiți și pronunțați mijlocesc drumul către împărăția lui Dumnezeu.

         12 este numărul Ierusalimului ceresc, este și numărul porților pe care sunt scrise cele 12 seminții ale lui Israel și al cărui zid are 12 pietre de temelie pe care sunt scrise numele apostolilor. Sunt 12 stele pe cununa purtată pe cap de femeia din Apocalipsă, iar numărul credincioșilor de la sfârșitul timpurilor va fi 144 000, câte 12 000 pentru fiecare seminție a poporului ales.

         În Evanghelia lui Luca descoperim cifra 12 ca simbol al tămăduirii, având ca singur izvor pe Hristos, Cel ce vindecă boala și neputința din popor.

         Cifra 12 este legat atât de boală, de vindecare dar și de înviere… înțelegem din asta că pe de o parte boala și moartea sunt în legătură una cu cealaltă și au ca izvor păcatul, însă pe de altă parte, cele două sunt necesare pentru vindecarea și restaurarea firii umane. Așadar cifra 12 este simbolul vindecării prin harul divin. Deci, deși ai trăit în păcat și în greșeală, chiar și în ultimul ceas, un ceas de sincer regret și de căință, poți dobândi viața venică.

         În sens moral, 12 esteprodusul dintre cele 4 virtuți cardinale, smerenia, cumpătarea, dreptatea și bărbăția, și cele trei virtuți teologice, credința, nădejdea și dragostea… astfel omul este desăvârșit prin legătura sa cu Dumnezeu.

        Din punct de vedere mistic, cifra 3, ca simbol al Treimii, înmulțită cu cifra 4, ca simbol al Creatului, semnifică natura umană care accede neîncetat spre latura divină și care îl caută neoprit pe Dumnezeu. Chiar de ești mănat de iluzii vei realiza mai devreme și mai tărziu că doar Dumnezeu este salvarea și cheia tuturor fericirilor.

      Derularea timpului are legătură cu cele 12 luni. În sens liturgic, ne arată că timpul este creat de Dumnezeu, că el punctează timpul și că tot el dă sens timpului nostru.

        Așadar în cele câteva observații amintite mai sus pot spune că din perspectivă creștină și teologică, cifra 12 nu sugerează deloc ideea de sfârșit ba din contră, cifra 12 sugerează ideea de sănătate, înnoire, schimbare, echilibru și divin… având o strânsă legătură cu reînoirea prin Dumnezeu, prin atingere cerească.

       Cifra 12 are numeroase semnificații spirituale și oricum am privi-o sau percepe-o are o încărcătură energetică benefică și tămăduitoare. Plantina a ales să ne aducă în casă, prin suplimentul 100% natural 12 Plante, nestematele naturii, date tot de Dumnezeu… ca să ne folosim împreună de ele pentru a dobândi starea de bine a sănătății. Tot Plantina a ales din copacii naturii, din plante naturii, din frunzele, din florile, din fructele, din rădăcinile, din semințele, din mlădițele și din mugurii naturii, ceea ce este mai bun și le-a sporit esențialul creând un produs indubitabil, de o valoare calitativă inestimabilă și l-a pus în slujba noastră… 12 Plante  este producția Plantinei pentru noi, pentru fiecare dintre noi.

        Și dacă pe lângă cele 12 Plante , cifra 12 aduce după sine și atingerea divină prin harul lui Dumnezeu, atunci înseamnă că putem fi siguri că produsul 12 Plante  va avea putere să mențină starea noastră de bine, să mențină echilibrul perfect între trup, spirit și minte; și va putea lupta cu anumite afecțiuni, pe unele le va putea combate, pe altele le va preveni.

       O capsulă pe zi, dimineaţa sau seara, cu 30 de minute înainte de masă, cu 150 ml de apă sau ceai.

       De tine depinde dacă vrei să întârzii procesul de îmbătrânire și dacă vrei să-ți menții sănătatea, sau dacă aștepți până în ultimul moment. Poți preveni cu 12 Plante

       Alegerea este a ta, 12 Plante  este aici!

12-plante-randare

Articol scris de Gheorghe Alina pentru Blogal Initiative…

Apocalipsa…

       60596006

         Să scriu și eu despre apocalipsă?! Voi scrie și eu, mă voi alătura omenirii și-mi voi spune și eu părerea despre sfârșitul lumii. Eu personal nu cred că va veni apocalipsa pe 21.12.2012 conform calendarului mayaș. Nu cred, sper să nu dezamăgesc pe nimeni și îmi pare rău pentru cei care și-au cheltuit economiile sau chiar întreaga agoniseala de o viață pe confecționarea unor buncăre de supraviețuire. Mulți au dat bani pe tot felul de truse ingenioase care sunt capabile să ne salveze de la pieire… în China, parcă, arătau oamenii isterizați după lumânări… de parcă mai contează dacă ai sau nu lumină când ești în mijlocul nimicului. Ideea este următoarea, dacă tot este sfârșitul lumii… atunci niciun buncăr, nicio trusă, nicio unealtă sau metodă de supraviețuire nu ne vor ajuta. Așa că am face bine să așteptăm calmi, oricum nu ne putem pune cu forța naturii. Totul va fi de prisos când divinitatea va hotărâ că firul vieții noastre se încheie. 

         Chiar nu înțeleg logica acelor oameni care cumpără vrute și nevrute și cred cu toată tăria că vor supraviețui. Și în plus, la ce îți folosește să supraviețuiești dacă rămâi singur?! Eu una aș prefera să mor decât să fiu unica supraviețuitoare… și cât crezi că te vor ajuta rezervele de apă și mâncare să trăiești?! Câteva luni… și-apoi?! În fine… Dacă e să fie te ia și din mâna popii.

          Nu neg că ar putea fii o trecere anul acesta, un soi de schimbare, dar pe care noi o vom vedea clar peste 50 de ani să spunem… schimbările se văd dacă te uiți în urmă pe carțile de istorie, de filozofie și știintă. Însă noi nu o vom resimți imediat, greu se fac schimbări bruște. Sau poate fi un soi de Apocalipsă nevăzută, în care omul pică într-un declin… dar noi oricum ne degradăm, trupul îmbătrânește iar sufletul se strică în funcție de greșelile, plăcerile și viciile noastre care ne usucă de cele mai multe ori în interior.

         Dar nu va fi sfârșitul lumii materiale, stați liniștiți… așa simt eu, așa cred. Catastrofe au fost de când lumea și pământul dar totodată au fost și supraviețuitori. Și dacă e să o luăm pe dogma religiei… dacă e să citim Biblia… știm că Dumnezeu ne iubește prea mult și nu cred eu că va secera totul… nu cred că vom muri cu toții. În cel mai rău caz va separa grâul de neghină. Va fi traumatizant, da… dar omenirea nu se va încheia aici.

        Și-apoi lumea nu există de ieri de azi, nu există de 2000 de ani, omenirea există de sute de mii de ani… de ce tocmai acum?! Că așa au spus mayașii?! Păi și sfârșitul lor de ce nu l-au prevăzut?!

 apocalipsa   

        În Apocalipsa evanghelistului Ioan este descris sfârșitul lumii foarte detaliat, îngrozitor chiar, înfricoșător. În primul rând s-ar declanșa toate catastrofele naturale posibile… cutremure, erupții vulcanice, tsunami, uragane, toate forțele naturii se vor înfuria… iar oamenii de știință au demonstrat, conform studiilor lor, că este puțin probabil să se declanșeze toate calamitățile naturale deodată. Este imposibil. Apoi omul, omul va porni războaie, peste tot, se vor omorâ cu toții între ei… boala și putrefacția va fi la tot pasul… lucru care încă nu s-a deslănțuit. Da, da știu că se comit crime, dar n-am luat-o încă toți razna să ne omorâm între noi. Mai sunt și oameni lucizi. Sunt și mulți oameni bolnavi cu trupul, dar tot mai mulți sănătoși sunt. Cei patru cai și călăreții lor vor deslănțui pe pământ toate ororile posibile. Dar de asemenea vor fi selectați cei buni, puri, cu frică de Dumnezeu, care au trăit conform cuvântului lui Dumnezeu. Da, știu că pare un scenariu de film, dar așa este prezentată realitatea după Apocalipsa lui Ioan. Nu spun că profețiile nu pot fi reale, dar sunt fără tăgadă interpretabile.

 Apocalipsa-4-cai-4-calareti            

          Sfatul meu ar fi, nu să vă cheltuiți banii pe toate tâmpeniile care oricum vor fii inutile… esența Apocalipsei este ca omul, de frica lui Dumnezeu și pentru binele lui sufletesc și liniștea conștiinței sale, să se îngrijească mai mult de lucrurile cu adevărat importante. Și anume să trăiască în armonie, să nu se lase mânat de răutatea generală, să învețe să iubească sincer, să trăiască în adevăr și pace, să se îngrijească de liniștea sufletească și mai puțin de bunurile lumești și materiale. Să adopte o creștere spirituală… pentru că totul în viață este trecător, în urma noastră rămân faptele, sentimentele și creația noastră. Creația divină sub forma copiilor noștrii, sub forma învățăturilor și înțelepciunii pe care o răspândim, sub forma binelui pe care îl îmbrățisăm zi de zi. 

      Nu spun să ne transformăm în niște sfinți, ar fi tare greu mai ales trăind într-o lume așa egoistă cu moravuri atât de îndoielnice în care efectul de turmă este mai puternic decât propriile principii. Dar măcar să încercăm să dăm glas binelui din noi.

      Asta este esența Apocalipsei, să îndemne omul la un trai mai bun, mai drept și mai responsabil. Nu se va termina lumea, în schimb în timp se vor termina sentimentele și lumina interioară…

      Să sperăm cu toții la o schimbare în bine de pe 21 încolo, în care banul să nu mai fie atât de important, în care puterea să nu mai fie o necesitate a egoului, în care diferențele sociale să nu se mai simtă, în care discrminările să nu își mai aibă rostul și în care armonia și binele să domine. În care să nu mai existe sărăcie ori boală… Fără violență, fără maltratări… fără durere…

       O astfel de Apocalipă aș vrea eu!

       Totul stă în puterea noastră!

Articol scris de Gheorghe Alina

Despre viață și moarte…

 

Acum câțiva ani am citit Divina Comedie a lui Dante Alighieri, o operă de mare valoare, defapt cea mai semnificativă operă a lui Dante. Acțiunea se petrece în primăvara anului 1300, înainte de Paște, iar autorul întreprinde o călătorie prin Infern, Purgatoriu și Paradis, unde îl așteptă iubirea vieții lui. Drumul prin cele trei stadii ale lumii de dincolo este bineînțeles doar o reveerie, însă genialitatea cu care autorul descrie întreaga călătorie este cu adevărat extraordinară. Merită să o citiți.

          Pornind de la această operă ani de-alungul m-au obsedat acele imagini din Infern, am început să mă gândesc mai mult la păcate, la moarte. Până să citesc această operă, moartea îmi era destul de străină, nu prea eram conștientă de tot ce implică acest fenomen. Cu toții ne gândim la moarte ca fiind un lucru firesc… a murit, a fost îngropat și cam atât. Însă când vine vorba de noi înșine, de persoanele dragi, lucrurile se schimbă și începem să privim altfel lucrurile. Începem să aprofundăm, să medităm, să suferim, ne temem, vrem motive bine întemeiate și explicații plauzibile. Dar nimeni nu poate știi când i se va împlini vremea să treacă dincolo. Cred că pe toți ne obsedează gândul morții, mai ales când în familie a existat un episod tragic în care cineva a murit fulgerător.

Religia creștin-ortodoxă oferă siguranța unui Rai și al unui Iad, Purgatoriul fiind doar o zonă temporară de poposire a sufletului. Hindușii promovează reîncarnarea, în care sufletul omului, care moare, merge în trupul unui bebeluș care abia se naște. Mă încântă reîncarnarea mai mult decât noțiunea de Rai și Iad. Adevărul nu îl știe nimeni, până la urmă nu știm cu siguranță ce se întâmplă cu noi când trecem în neființă. Sigur că avem atâtea mărturii scrise cum că Raiul și Iadul sunt reale, preoții se îngrijesc tot timpul să ne amintească de ele. Să ne dea speranță cu frumusețea Raiului și să ne sperie cu ororile din Iad.

          O certitudine este că nimic nu rămâne neplătit, nici de legea omului și nici de legea divină. Orice faptă bună este răsplătită, așa cum toate răutățile se răsfrâng asupra noastră mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu este invincibil sau de neatins, nu știi niciodată ce te poate aștepta. Astăzi ești sus, prosper, sănătos, frumos și mâine te poți trezi bolnav, sărac, urât, mutilat; astăzi ești viu, mâine poate nu mai ești deloc. Avem cu toții o singură certitudine ne naștem și murim, un filozof celebru spunea că ne nștem ca să murim. Eu nu prea sunt de acord cu această afirmație, avem mult mai multe lucruri bune de făcut și de oferit decât trecerea această în neființă. Avem o menire, un scop în viață care trebuie îndeplinit înainte de moarte. Moartea este încheierea vieții materiale, însă sufletul trăiește mai departe, el continuă să existe.

           Din punct de vedere științific în momentul morții, când inima încetează să mai bată, când plămânii nu mai sintetizează, când toate funcțiile organelor se opresc, creierul este cel care moare treptat, nu moare dintr-o dată. El se stinge asemenea unor beculețe legate în serie, iar partea creierului responsabilă cu vederea și auzul este cea care moare ultima. Așadar deși funcțiile tuturor organelor s-au oprit, deși omul intră în moarte cerebrală, acesta continuă să audă și să vadă câteva minute după. Dacă acest fapt este dovedit științific eu una sunt îngrozită. Mi-e frică foarte tare că atunci când voi muri, voi auzi și voi vedea tot ce se întâmplă lângă mine. Să aud toată durerea celor din jur, să o simt. Plus că din bătrâni se afirmă că sufletul omului care moare  agonizează în casa în care a stat timp de trei zile. Ce oroare să nu știi ce-i cu tine, să vorbești, să țipi și nimeni să nu te audă. Să vezi cum zaci în coșciug și să nu îți poți ridica corpul de acolo. Mă gândesc cu groază la momentul când coșciugul este coborăt în pământ, dacă eu aș fi acolo captivă m-aș simți ca și cum aș fi îngropată de vie… Îngrozitor! Sper să nu fie adevărat, iar sufletul să treacă unde îi este locul, dintr-o dată, fără să mai vadă durerea din urma lui, fără să mai audă, fără să simtă.

              Dar mai tare decât moartea mea mă îngrozește moartea celor pe care îi iubesc, să nu pot să îi ajut, să nu știu ce se întâmplă cu ei… să mă tem pentru sufletul lor. Să cred că ar vrea să îmi vorbească și totuși să nu poată. Dureros. Nu știu dacă ați văzut vreodată vreo persoană decedată… vă spun eu cum arată… ca o carcasă goală. Este doar un trup ce pare gol pe dinăuntru. Un trup greu, rece ce pare făcut din pământ, dar gol. În momentul când persoana a murit nu mai rămâne decât o umbră materială din ceea ce a fost cândva. Adevărat se spune omului care plânge la căpătâiul cuiva mort, să nu mai plângă, pentru că el nu mai este acolo. Chiar nu mai este, este doar o carcasă. Știu că sună dur, dar este realitatea. Apropo de asta, n-am să înțeleg niciodată de ce apropiații unei persoane decedate, într-un accident, moarte cerebrală, sau alte cauze, nu dau voie să le fie luate organele bune pentru a salva alte viați. Chiar nu înțeleg cu ce îi mai sunt de folos dacă oricum nu va mai trăi. Nobil ar fi dintr-o viață pierdută să ajutăm să trăiască alți oameni, așa moartea fulgerătoare nu va mai fi doar o moarte și durere… ar însemna șansa unei noi vieți. Ar fi bine ca toți dintre noi să devenim donatori de organe, dacă ceva neașteptat ne curmă viața. De ce să ajungem hrană la viermi, întregi, când putem da a doua șansă altcuiva care chiar ar avea toate șansele să trăiască. Am văzut de curând la știri o româncă care lucra în Italia, care a murit într-un accident și care era donatoare de organe. Din moartea ei și din trupul ei s-au salvat alte cinci vieți. Ce poate fi mai înălțător decât gândul că datorită ție, alții trăiesc. Cu ce îți mai sunt de folos ție organele dacă oricum sufletul tău și-a luat zborul pe alte meleaguri. E o prostie să vrei să păstrezi un trup complet pentru că oricum pământul, umiditatea și timpul te vor descompune până ce vor rămâne doar oasele. Hai să facem din viața noastră o modalitate de a salva alte vieți, crede-mă nimeni nu îți garantează ziua de mâine.

          Gândește-te dacă mama ta, sau tatăl tău, sau sora, fratele, copilul, soțul, iubitul sau oricine îndrăgiți voi, ar avea nevoie de un transplant de inimă, sau de rinichi, sau de ficat; să îl vezi cum se chinuie, cum suferă din cauza organului său bolnav și tu să nu îl poți ajuta. Să știi că este pe lista cu transplanturi de nu știu câte luni, sau ani și totuși să nu existe o inimă și pentru el/ea. Oamenii bolnavi așteaptă cu anii și poate nu se realizează niciodată transplantul, tocmai din cauza oamenilor egoiști sau poate doar ignoranți care nu devin donatori de organe. Nu uita, moartea ta poate să însemne mai mult decât o moarte, poate să însemne viață.

             În vâltoarea scrierii am divagat de la subiect, vroiam să scriu despre viață și despre moarte în general, dar mi-am amintit cu gândul la moarte cât de importantă este viața. Nu știu câți dintre voi conștientizați venirea morții, fericiți cei care n-o faceți, însă dintre cei care vă gândiți și poate vă și temeți, pentru că este omenește să îți fie frică, ar trebui să trăim cu toții frumos, responsabil și cu doza de nebunie admisă de propriul set de valori. Noi oamenii nu suntem făcuți pentru clipă, să trăim clipa… religia ortodoxă spune că suntem făcuți pentru veșnicie, iar viața nu înseamnă decât pregatirea pentru împărăția lui Dumnezeu. Eu aș spune că este bine să îți trăiești viața așa cum îți place atâta timp cât nu-i îngrădești pe ceilalți, atâta timp cât nu îți construiești fericirea pe nefericirea altora. Spun că din iubire pentru noi si pentru respectul de sine este bine să trăiești pentru tine, dar ajutându-i și pe ceilalți. În egoismul propriei trăiri ar fi bine să ne facem timp și pentru fapte bune, pentru aproapele nostru. Într-o lume în care toți ne plângem de răutatea celorlalți, de egoismul lor, hai să fim noi primii care devenim schimbarea în bine. Să știi că niciodată nu vei fi ținut minte ca fiind omul care a creat pentru sine, vor fi amintiți doar cei care au adus un folos întregii omeniri. Egoiștii sunt repede uitați și abandonați.  Fă din viața ta și din moartea ta un motiv de sărbătoare, alege să îți găsești rostul în viață, menirea petru care ai fost născut. Dar fii sigur că menirea ta are legătură cu ceilalți, cum singur nu poți trăi, nici faptele bune nu le faci doar pentru tine. Ateu să fii, să nu crezi în nimic și tot simți în interiorul tău când faci ceva bun sau rău. Tot simți în interiorul tău pulsând și dospind ceea ce tu trebuie să fii pe durata vieții tale. Nimeni nu s-a născut să facă umbră pământului degeaba, dar dacă totuși alegi să trăiești în van, nici moartea ta nu va însemna nimic.

           Sper din tot sufletul că moartea, în genere, să însemne trecerea către divinitatea, această trecere să fie ca o completare a ceea ce noi toți am realizat pe durata vieții.

Abia atunci să devenim întregi sau din contră să ne risipim de tot. Și când talerul va atârna mai greu spre răutăți… atunci te poți considera pierdut, poți considera că ai trăit degeaba…

                           Articol scris de Gheorghe Alina