Revoltă…

Uneori o iau razna,

Nu reușesc să mă stăpânesc,

Nedreptatea mă afectează cel mai mult,

Nedreptatea mă rănește,

Mă face să mă revolt

Și uneori să vorbesc mai mult decât trebuie.

Nu pot să tac când îmi dau seama,

Că eu și apropiații mei, suntem afectați

De nedreptatea, nesimțită, a altora.

Urăsc disculpările,

Nu-mi plac jurămințile de sinceritate,

Nu cred în căința de peste noapte,

Nu cred în smerenia perfidă,

Doar de fațadă, doar de a închide gura lumii.

Viclenie îmi înfirbântă sângele,

Îmi clocotește sângele în vene,

În momentele acelea,

Prin venele mele curge furia.

Urăsc nedreptatea,

O spun și o repet,

De când mă știu am fost Avocatul Poporului,

Poate că n-a fost bine,

Poate că n-a fost rău,

Dar măcar am fost cu inima împăcată.

Nu pot să tac,

Nu pot să închid ochii.

Dacă aș ajunge vreodată să o fac,

Înseamnă că m-aș îndepărta de mine,

De sursa firii mele,

M-aș dezlipi de propriile principii,

Și-atunci n-aș mai fi eu.

Prefer să fiu sinceră,

Să spun ce-am de spus,

Chiar cu riscul de a atrage antipatii,

Chiar cu riscul că oamenii mă vor respinge,

Prefer să-mi urmez instinctul,

Prefer să spun adevărul,

Chiar dacă, poate, este numai adevărul meu.

Nu pot să-mi încalc pornirile,

Nu mă pot înfrâna.

De ce să mă înfrânez?!

Ce-am de pierdut?!

Oricum cei care nu sunt drepți,

Nu pot fi de încredere,

Nu poți pretinde de la ei cinste,

Corectitudine, adevăr și verticalitate.

Te vor împunge pe la spate,

Atunci când te aștepți mai puțin,

Îți vor arăta într-un final,

Adevărata lor față.

Și oricum, interesele lor… primează,

Ei sunt pe primul loc,

Restul trebuie să se supună.

Ei bine, eu nu mă supun,

Eu fac revoltă dacă este cazul!

Pierdută…

Caut să îmi stăpânesc picioarele,

Mă oblig să stau pe loc,

Altfel o iau la pas,

În căutarea ta.

Sunt hăituită ca o lupoaică înfometată,

Liniștea mi-a fost tulburată.

Ai plecat… fără să știu de ce,

Ai plecat… fără să-mi spui unde.

Te-aș căuta, dar unde?

Ce rost are să pornesc spre tine,

Să mă iau după instinct,

După miros, după iubire,

Când tu… tu nu vrei să fii găsit.

Tu ai plecat, iar eu mă simt pierdută,

Prefer să stau locului,

Să atârn în pat,

Să-mi astup urechile cu două perne,

Să țintesc tavanul cu privirea

Și să-mi mut gândurile…

Înainte să încep să urlu,

Înainte să încep să zbier.

Nu știu cât mă voi mai putea abține,

Coastele mă dor,

Simt găuri prin mușchii mei,

Inima mi-e ca o sită,

Se preling din ea lacrimi de sânge.

Lacrimi de sânge amar,

Înnegrit de durere,

Îndoliat de pierderea ta.

Nu te chem înapoi,

Este alegerea ta să vii,

Știu că n-o vei face,

Așa îmi spune conștiința.

Și-atunci eu de ce mai sufăr?!

După cine? După tine?!

Nu meriți!

Trec de la durere la revoltă,

Mintea îmi joacă feste,

Îmi construiesc un zid de apărare.

Probabil că cel mai simplu ar fi să te urăsc,

Mă chinui să o fac,

Sper să-mi iasă.

Vor trece zilele,

Vor trece lunile,

Soarele va apune de zeci de ori,

Luna va răsări de sute de ori

Și într-o zi îmi va fi bine.

Te voi uita!

Ducă-se durerea,

Să te ajungă pe tine,

Eu nu am de ce să plâng…

Și nici după cine.

Mă voi regăsi,

Doar de mine am nevoie,

Nu de tine… nu de noi!

De la speranță la puterea exemplului…

    eveste.ro

         De curând am terminat de citit trilogia Jocurile Foamei de Suzanne Collins, ieri și astăzi am văzut și primele două filme, după primile două cărți. M-au impresionat, diferențele dintre cărți și filme sunt mici, infime. Deși cineva spunea că trilogia este genul acela de carți pe care le citesc coafezele, eu aș tinde să îl contrazic, povestea este redată exelent, cu o intrigă pe măsură. Este impresionant pentru că are la bază patru cuvinte puternice, importante pentru omenire: SPERANȚĂ, SOLIDARITATE, SACRIFICIU și LIBERTATE! Câți dintre noi găsim speranța în frică, câți reușim să mai fim uniți la vreme de revoltă, câți suntem în stare să ne sacrificăm pentru omenire sau pentru cineva drag?!

         Sacrificiul, mult mai puternic decât moartea. Speranța, mult mai puternică decât frica. Aceste puteri le avem în noi, sunt puternice, întăresc, fac minuni, dar câți dau frâu liber acestor puteri?! Tu te-ai sacrifica pentru cineva?! Ți-ai risca echilibrul și confortul pentru o speranță mai mică decât un fir de nisip și totuși, mai ardentă decât focul?! Răspunsul cred că este NU! În zilele noastre nu se mai sacrifică nimeni pentru nimeni. Deși, dacă privim în urmă, am făcut-o, ne-am sacrificat, ne-am revoltat și am luptat, în primul rând pentru LIBERTATE. Libertate fără de care nu ne-am mai simți oameni, ci animale captive și domesticite. Am fost cândva și noi închiși, ținuți în frâu prin foamete și frică, dar am luat frâiele și-am reușit să rupem lanțurile, eliberându-ne. Dacă acum este mai bine, nu știu. Nu am prins vremurile în care mâncarea era dată cu rația, în care munceam fără să reușim să agonisim nimic, în care ni se dădea apă, energie electrică și televiziune cu porția. Nu am prins, dar știu ce-au simțit părinții noștri, bunicii noștri, cei care au luptat și au devenit revoluționari. Revoluționarii care ne-au câștigat libertatea. Acum avem libertate de nu știm ce să facem cu ea, am depășit până și granițile ei nelimitate. Acele granițe încălcate care ne-au făcut de rușine, ne-am mocirlit și ne-am afundat în prostie. Înainte aveam un scop, acum nu-l mai avem. Profităm pur și simplu. De ce?! De tot!

        Fără speranță și cu libertate ce suntem?! Mulțime… oameni fără căpătâi, care pleacă de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri. Trăim, dar nu lăsăm nimic în urmă, puțini sunt cei care reușesc să creeze, să facă ceva, să lase ceva moștenire omenirii. Pentru că mai mult decât noi înșine, contează generațiile viitoare care ne vor urma. Generații pe care le putem inspira sau îi putem transforma în niște proști, încă dinainte de a se naște. Puterea exemplului, de asta avem nevoie. Fiecare dintre noi trebuie să-și dorească să fie un exemplu pentru celelalt. Doar așa vom evolua de la stadiul de mulțime, la oameni adevărați, făcuți din trup, suflet și rațiune. Foarte puțini au cele trei particularități, unii sunt din trup și suflet, alții numai din trup și rațiune. Lipsind o singură particularitate, destabilizăm echilibrul firesc. Ce bine ar fi dacă de mici i-am educa pe copii noștri să se îngrijească atât de trup, cât și de suflet și de minte. Doar așa vom deveni exemplu și vom realiza moștenirea lor. Și astfel îi vom răsplăti pe predecesorii noștri pentru libertatea pe care ne-au redobândit-o.

          SPERANȚĂ – SOLIDARITATE – SACRIFICIU – LIBERTATE – PUTEREA EXEMPLULUI!