Istoria o dovedeste! Barbatii sunt prosti cand se indragostesc!

        Istoria o dovedește! Bărbații sunt proști când se îndrăgostesc! Poate cineva să mă contrazică? Nu cred! Bărbații gândesc de cele mai multe ori cu ceea ce au în pantaloni, pasiunea îi ghidează, le întunecă mintea și îi fac să comită greșeală după greșeală, mai ales când femeia respectivă este NEPOTRIVITĂ.

article-2332724-020A3BB700000578-80_634x793

        Tocmai am terminat primul și cel de-al doilea sezon al serialului The Tudors și pot spune cu mâna pe inimă că bărbații sunt proști când se îndrăgostesc. Acțiunea celor două sezoane s-a petrecut numai în jurul târfei regelui, așa cum fusese numită de popor Anne Boleyn, cea care a ajuns să-i fie ILEGAL ce-a de-a doua soție. Cât despre Henric al VIII-lea, un prost, un afemeiat care s-a lăsat sedus de o femeie ușoară, deșteaptă și peste măsură de ambițioasă. În final a fost decapitată după ce a fost acuzată de adulter cu șase bărbați. Dovezile au fost false, Cromwell a pus totul la cale. Regele a suferit din cauza ei, dar și-a meritat soarta. Problema este că au suferit și au murit oameni nevinovați. Sute, mii de oameni nevinovați au fost uciși din vina ei. Capul răutăților a fost Anne, din cauza ei regele a izolat Anglia din toate punctele de vedere de Europa, s-a rupt de religia catolică și a devenit protestant, separând practic întregul regat de catolicism și Papalitate; și totul pentru o femeie. Pentru a o putea lua de soție pe Anne Boleyn, cea care fusese prin patul multor bărbați importanți și nu numai. În fine, a ajuns să-i fie nevastă, a ajuns regină, dar nu pentru mult timp, ca orice vampă, a comis o serie de greșeli ce au lăsat-o fără cap. Vanitatea ei a dus-o la decapitare.

tudorovci-druha-rada-14

        Nu am înțeles și nici nu cred că voi înțelege vreodată cum unii bărbații își pun în pericol familia, reputația, conștiința și liniștea sufletească pentru o anumită femeie. Știu cât de periculoasă este pasiunea, înțeleg ce înseamnă să te îndrăgostești, însă… când știi că femeia respectivă este cum este, când vezi că te împinge spre rău, când vezi că te influențează să iei decizii proaste, de ce mai stai? De ce nu fugi mâncând pământul de lângă femeia aceea? De ce continui să riști TOTUL pentru ea? De ce continui să faci rău unor oameni nevinovați doar pentru ca tu să fii împreună cu acea femeie? Unii bărbați renunță la soții, la copii și chiar părinți pentru femeile de care se îndrăgostesc. Alții pornesc adevărate războaie din dragoste. Se spune că în spatele multor războaie au stat femeile, fie au fost cauza războaielor, fie ele însele au dirijat totul.

      Războiul troian a fost din cauza unei femei, din cauza frumoasei Elena. Suleyman Magnificul și-a nimicit chiar și copiii pentru Sultana Hurrem, cea care s-a implicat în problemele politice și a dirijat economia Imperiului Otoman. Henric al VIII-lea a divorțat de prima soția și și-a renegat fiica pentru Anne Boleyn și nu numai atât, a lăsat poporul fără Biserici și sărbători religioase. Madame Pompadour, amanta regelui Louis XV al Franței, l-a influențat pe rege pe plan politic și nu numai. Cleopatra este și ea o femeia care a influențat istoria, l-a cucerit pe Caesar și pe Marc Antoniu și astfel nu s-a dat în lături să-și atingă scopurile pe plan politic și economic. Nici România nu a fost ferită de astfel de femei. Elena Ceaușescu a fost la rândul ei o femeia care s-a implicat în politică și a influențat istoria. Deloc frumoasă, însă îndeajuns de manipulatoare încât să-l influențeze pe Nicolae Ceaușescu. Și să nu uităm de EVA, cea care l-a convins pe ADAM să mănânce din mărul interzis și din cauza căreia au fost izgoniți din Rai. Și sunt sigură că mai sunt multe alte femei care au sedus bărbați importanți și puternici, femei care au schimbat istoria, femei din cauza cărora mulți oameni nevinovați au suferit sau au fost uciși. Și deși istoria dovedește că bărbații îndrăgostiți sunt proști, ei tot nu se deșteaptă, nu pot rezista unei femei fatale și nu pot spune NU tacticilor lor de seducție.

         Dar bineînțeles că nu toate femeile sunt vampe și rele, încă mai există femei vituoase, însă bărbații ăștia, când vor avea de gând să se deștepte?!

Just sex

         Si da, recunoastem, ne place flirtul, ne place sa visam, ne place sa ne jucam din „vorbe” si uneori, daca prindem incredere, chiar vorbim despre sex cu usurinta. Asa suntem noi femeile, „gura bogata”, dar de la a discuta despre orice, pana la a face orice, e cale lunga. Nu suntem, fratilor, tarfulite daca suntem deschise si comunicam fara bariere. Suntem femei, ne place sa auzim ca suntem adorate, ca suntem iubite, ca suntem frumoase si ca suntem dorite. Dar oricat ar fi chimia de mare, dupa stadiul de „vrajeala”, foarte putine trecem si la actiune.
Vreti sa va spun adevarul?! Comunicarea neingradita este un test pentru voi barbatii… daca stiti sa treceti testul cu brio, atunci poate veti avea parte de o super tipa, goala, in patul vostru. Daca nu treceti testul, v-ati dus la gara, va puteti linge pe bot si va puteti pune pofta in cui. Noua, ca sa stiti, ne place sa auzim numai ce ne place… daca cuvintele voastre, ale barbatilor, nu sunt in concordanta cu ceea ce ne-ar placea noua… atunci se termina filmul. Sa n-aveti impresia ca o tipa dezghetata si exuberanta se lasa usor… daca ii trantiti mucii in fasole, spunandu-i: o facem fara obligatii, va asigur eu ca n-o veti face vreodata. Se va razgandi, va da inapoi, isi va da seama ca „partida” nu duce la nimic bun.
Toate speram la ceva cand luam decizia de a face dragoste cu un barbat. Speram la o relatie de durata, la o dragoste adevarata, la o legatura unica. Daca tu, ca barbat, nu esti indragostit de ea si nu esti in stare sa-i oferi asa ceva… ori ai face bine sa te retragi, ori daca nu, las-o sa viseze. Nu-i taia aripile in zbor. Nu-i spune dinainte: „stii, te plac, dar eu nu sunt indragostit de tine si nici nu voi putea sa ma indragostesc. Daca vrei asa, sa traim clipa…”, va fi cea mai cretina forma de sinceritate. Crezi ca ea nu-si da seama ca n-o iubesti?! Ba da! Dar las-o sa spere sau retrage-te. Nu-i cere sex in schimbul a nimic… toate fetele spera ca dupa partida de amor „iubitul” sa se indragosteasca iremediabil. Uneori se inampla, alteori nu.
Oricum, e o cretinitate sa-i spui unei femei ca vrei sa te culci cu ea, dar ca n-o poti iubi. Ii iei tot avantul. Ii tai tot elanul. Ii iei toata tragerea de inima. Si daca tot vrei sex, macar invata sa te porti, sa cuceresti… invata sa seduci si sa faci femeia respectiva sa-si doreasca o aventura cu tine, fara sa ii spui verde in fata ca este doar o aventura. Din articolul meu se cam deduce ca ne place sa fim mintite, nu-i asa… ne dam seama cand e sau nu e dragoste, dar cand ni se spune in fata, just sex, ne simtim ca ultimele femei si avem senzatia ca daca acceptam, vom fi percepute ca fiind femei usoare. Si nu suntem, dragilor. Avem suflete, iubim, ne indragostim, dar ne si trece.
Asa ca fii seducator si cu vorbele la tine pana la capat, asta daca iti doresti o noapte de neuitat cu ea. In astfel de cazuri sinceritatea brutala chiar strica. 🙂

image

P.S. uite de-asta nu-mi plac mie barbatii de varsta mea sau mai tineri, vor sa treaca la actiune mult prea repede. N-au rabdare si nu stiu sa se poarte… la capitolul seductie, sunt praf!