Am încercat să fiu normală…

9bdddee300aae67a05b4b318a113bc85

Am încercat să fiu normală, chiar am încercat. Vă dau cuvântul meu de onoare că am încercat să fiu normală. Am vrut cu tot dinadinsul. Mă trecuseră toate transpirațiile, simțeam că-mi vine rău, începusem să tremur, o stare ca de sevraj parcă m-a cuprins. Până la urmă mi-au dat lacrimile, m-au înroșit la față și am răbufnit. Au fost cele mai grele minute din viața mea. Am crezut că o să mor. Eram în pragul unui atac de panică. Am zis că fac infarct. Crunt a fost. Eu nu știu să fiu normală. Nu pot… feri-m-ar sfântul dacă pot. Cum să fiu eu normală când am un comportament de parcă aș fi schizofrenică?! Nu pot să-mi înăbuș ponirile, impulsurile, întrebările și răspunsurile fără sens. Dacă am ceva în gușă… păi spun, frate! Nu pot să mă abțin!

Am încercat să fiu normală, dar nu am reușit. Mă prefăceam și Doamne, cât de greu mi-a fost să mă stăpânesc. Repet, au fost cele mai grele minute din viața mea. Imaginați-vă un pui de capră. Ați văzut cum face? Nu stă locului, se zbenguie, sare, face ca toți dracii. Ei bine, o astfel de căpriță am eu în mintea mea. Ca o minge de ping pong plină cu prostii care se lovește de un craniu aproape gol. Oare am creierul neted de nu mă pot stăpâni? Oare mintea îmi stă lejeră în cap?! Probabil că da. Cert este că nu pot fi normală.

Hai, și acum săriți pe mine! Cine mă place și cine nu?

Fără sens…

d0282d8129c14d88a3b1b93a7d8c37b6

Ziua de astăzi este fără sens. Parcă nu-i nici zi, nici primăvară, nici aprilie, nici soare, nici nimic. Corcodușul din fața ferestrei mele a înflorit discret, ar trebui să mă bucur de ziua de azi, dar n-o fac, ceva nu funcționează corect în sistemul meu. Azi mă simt ca o alcoolică care a rămas fără băutura preferată. Mă simt de parcă cineva mi-a interzis să mai pun vreodată gura pe vreun strop dulce de vin. Habar n-am cum e să fii alcoolic, însă… parcă regăsesc în mine atât pofta, cât și durerea sevrajului. Recunosc, nu mi-a interzis nimeni nimic, am abandonat de bună voie calea care mă făcea să vibrez. Și totuși, de ce mă simt atât de rău?!

Vrei să te lași de fumat?!

Am fost întrebată la un moment dat: Care ar fi metoda cea mai ușoară pentru ca un om să se lase de fumat fără să treacă prin chinurile sevrajului și ale poftei?

Ei bine, răspunsul meu categoric a fost: o tigare electronica! Probabil că mulți dintre voi îmi veți spune că nu, că ar fi o mare greșeală, că este mai nocivă decât o țigară normală. Dar nu este nici pe departe așa. Țigara electronică este cea mai sănătoasă alternativă. Pentru că uleiurile folosite pentru vapat conțin: apă, glicerină vegetală, nicotină pur vegetală (care nu este mai periculoasă decât cofeina) și arome, de fructe sau alte arome asemănătoare cu cele de țigări. Așadar numai 4 componente, din care niciuna nu este cancerigenă. Pe când țigara normală, nu doar că s-a scumpit extrem de mult pachetul de țigări, dar conține peste 43 de substanțe toxice care cauzează cancerul. Așadar, o diferență extrem de mare între țigările normale și cele electronice.

În momentul în care un om vrea să se lase de fumat, trebuie în primul rând să își schimbe obiceiurile, pentru că totul pornește de la creier. Nu doar că trupul îți cere nicotină, dar te mai îndeamnă și creierul să fumezi din cauza obiceiurilor formare de-alungul multor ani. Fumătorii fumează când se trezesc din somn, când beau cafeaua, după ce mănâncă, când beau o băutură alcoolică sau răcoritoare, când se plictisesc sau pur și simplu când trece un inteval de timp mai mare de la ultima țigară aprinsă și bineînțeles, fumează și înainte de culcare. Dacă tu îi vei lua fumătorului țigara din mână dintr-o dată, el va deveni ca un consumator de droguri care nu mai are bani pentru viciul său. Va deveni nervos, va suferi și va trece inevitabil prin sevraj. Uneori sevrajul nu este decât reacția creierului care se simte dezbrăcat dacă îi iei ritualurile cu care era obișnuit. Dar având țigara electronică, el va trece peste poftă și ispită mult mai ușor. În primul rând trupul primește doza de nicotină cu care este învățat și apoi se începe procesul de schimbare al obiceiurilor. De-acum fumătorul va vapa din țigara electronică ori de câte ori va simți nevoia. La început cu pofta unui nebun, pentru că se va simți nesatisfăcut, apoi, încet, încet, se va obișnui cu schimbarea și nu va mai căuta la fel de des țigara electronică. Și chiar dacă o face, e-lichidul necesar pentru țigară, adică uleiul pe care îl fumează, este clasificat pe tării: 24 de miligrame cel mai puternic, 18 miligrame cel mediu, 12 miligrame cel ușor și 0 miligrame cel care nu conține niciun pic de nicotină, dar care menține acel confort psihic care îi oferă convingerea fumătorului că încă fumează.

Dacă fumătorul vrea să se lase treptat, în prima fază, cea agresivă, va începe cu e-lichid de 24 de miligrame, apoi după o lună sau două, depinde cum se va simți, va putea trece la e-lichid de 18 miligrame, apoi după încă ceva timp, va lua de 12 miligrame, pentru ca la final ar putea combina e-lichid de 0 miligrame cu cel de 12 miligrame, ca să facă lichid de 6 miligrame sau și mai slab. Și uite așa va ajunge la 0 miligrame, când va ști că nu mai are nicotină, și va putea să lase de tot țigara electronică din mână.

Sigur că îți trebuie voință și multă luptă, pentru că dacă tu nu vrei să te lași de fumat, nu te vei lăsa nici cu mama țigării electronice. Trebuie să fii tare, să nu mai pui gura pe țigara normală, treptat să scazi tăria e-lichidului pentru ca la un moment dat să spui stop. Singurul inconvenient să-i spunem așa, este că țigara electronică este o grijă în plus. Trebuie băgată la încărcat ca un telefon, la un interval de timp, trebuie să ai grijă să îți cumperi e-lichid și rezistențe. Rezistentele sunt niște chestiuțe mici care transformă e-lichidul în abur și care se ard la un moment dat, cam după 2 săptămâni, depinde cât de des o vapezi. Dar per total e-lichidul și rezistențele nu duc la mai mult de 60 de lei pe lună pentru un fumător înrăit. În timp, cu cât o vei vapa mai rar, cu atât vei cumpăra mai rar.

Recomand țigara electronică din exeperiență, este de 100 de ori mai bună și mai sănătoasă decât țigările normale. Cu țigările electronice nu vom mai avea fumători pasivi, pentru că aburul expirat nu miroase și nu poate fi inhalat de altcineva, așa cum se întâmplă cu țigările normale. Și mai ales, țigările electronice nu sunt interzise în nicio instituție.

        La cât de scumpe sunt țigările, cel mai bine ar fi să treceți la țigările electronice! Tigara electronică este un mic gadget, chic, cochetă și la modă! Succes în lupta cu renunțarea la fumat! 

Tigare electronica