Indiferent

7713c73ecc6f19ef445d5ed1208c6983Stau cu spatele acum,

Te tratez cu indiferență,

Nu mă mai interesează nimic,

Nu vreau să mai aud nimic.

Vorbe goale… amuțește-le!

Șoapte inutile, nu mă amărî,

Nu încerca să-mi mai atragi atenția,

Mi-am astupat de mult urechile,

Ochii mei au orbit de mult.

M-au orbit minciunile,

M-au orbit tristețile,

M-au surzit înșelăciunile.

M-ai înșelat de-atâtea ori,

Îți doresc să rămâi cu brațele goale,

Să nu mai ai vreodată femeie la piept,

Să cunoști singurătatea imensă,

Așa cum eu am cunoscut

Singurătatea în doi,

Cu tine, alături… departe de tine.

Știi de câte ori am adormit singură?

Lacrimile îmi șiroiau

Și grija îmi sufoca sufletul.

De ce trebuia să stau cu grija ta?

De ce trebuia să-mi frământ mintea?

De ce trebuia să mă gândesc mereu cu cine ești?

Oare eu nu-ți eram de ajuns?

Oare iubirea mea nu era suficientă?

Dar de ce îți cer explicații?

Nu mă mai interesează!

Astăzi te tratez cu spatele!

Îți redau liberatea.

Poți să dormi cu cine vrei.

Dar îmi doresc să ți se destrame relațiile,

Așa cum se înșiră pe jos mărgelele mele rupte.

N-am milă, am numai regrete,

Trebuia să te las de mult.

Dar n-am făcut-o,

Mi-a fost teamă,

Știam că o să sufăr.

Dar astăzi saturația a întrecut teama,

Astăzi scârba a întrecut iubirea.

Nici măcar nu te urăsc,

Ai ajuns să-mi fii indiferent!

Dincolo de aparențe…

Sunt sigură că dincolo de aparențe,

Se află un suflet, sensibil și dulce.

Dar mă întreb, de ce nu vrei să îl arați?

Ce te reține?!

Ce te face să crezi că aceste aparențe

Ți se potrivesc și te avantajează?!

Expresiile te trădează…

Vrei să pari sigură,

Dar în adâncul sufletului

Ești de o fragilitate deosebită.

Vrei să pari fericită,

Dar seara, când pui capul pe pernă,

Te îmbrățișează singurătatea.

Vrei să pari mulțumită,

Dar lacrimile ți se scurg

Pe lenjeria din mătase,

De culoarea inimii albastre.

Vrei să pari puternică precum o stâncă,

Dar iubirea te înfricoșează.

Vrei să pari veselă,

Dar tristețe ți se scurge prin toți porii.

Ți se citesc pe chip toate temerile.

Din spatele zâmbetului,

Contrar dinților tăi albi,

Buzele-ți sunt înfometate de sărutări.

Ai vrea să iubești,

Dar nu știi cum să o faci mai bine.

Ți-e teamă să te lași purtată de valul pasiunii,

Intensitatea ardentă a inimii

Te îndeamnă să pui câte un pas înapoi.

Dă-ți jos măștile, renunță la ele,

Rând pe rând, aruncă-le una câte una,

Și vei simți eliberarea.

Vei vedea că încet, încet,

Grimasele ascunse se vor relaxa,

Chipul tău îș va redobândi naturalețea

Și va reflecta întocmai ceea ce simți.

Nu te speria că durerea

Te va schimonosi la față,

Este cel mai firesc simțământ,

Dă-ți voie să simți,

Este tot ce contează.

Într-o zi te vei simți liberă,

De tot și de toate,

Și-atunci vei putea zâmbi,

Pentru prima dată,

Cu toată inima.

Atunci vei realiza că viața este frumoasă,

Și că merită trăită.

Trăiește fiecare minut,

Ca și cum ar fi ultimul!

O singură viață ai,

Nu o irosi ascunzându-te!

Eu pe toate le iubesc

1013736_735498896465420_228647539_n

Nu-mi place singurătatea, dar o accept ca atare,

Oricum, oricât aș izgoni-o ea e-ncăpățânată, se ține scai de mine.

Nu mă dau în vânt după iubire, dar tânjesc după ea,

Ca o nebună aș primi-o în viața mea, fără să mă gândesc de două ori.

Nu-mi pasă de trecerea timpului, dar mă necăjesc când văd că îmbătrânește.

De să mint?! Aș da din când în când timpul înapoi,

Dar timpul ăsta necruțător este ireversibil și nu vrea să mă ierte nici de-afurisit.

Nici înțelepciunea nu prea mă încălzește, dar mă salvează de la piedici și orori.

Și frumusețea asta… e sora mai mică a timpului,

Vine, stăruiește ea ce stăruiește și pleacă atât de rapid

De parcă ar fugări-o cineva cu nuiaua.

Și nu pun preț pe frumusețe, e efemeră netrebnica,

Dar tare îmi mai tresare inima când zăresc un trup de Adonis.

N-am slăbiciuni ce-i drept, dar am obsesii și-am dezvoltat și vicii,

Mi le respect întocmai ca pe niște tabieturi ritualice.

Nu-mi plac deștepții, unii sunt înfumurați, alții sunt plicticoși,

Dar fac istorie domle’ și-i invidiez că nu-s ca ei.

Nu mă bucură deloc natura, mă face să sufăr prin perfecțiunea ei,

Atât de mult mi-ar fi plăcut să fiu eu Soarele,

Să pot să încălzesc pământul, oamenii și florile,

Să pot da viață de mâna cu însuflețita apă.

Nici copii nu-mi plac, sunt prea inocenți, lipsiți de griji,

Sunt veseli, zâmbitori și radiază atât de puternic încât mă orbesc.

Uitându-mă la ei văd tot ce nu sunt eu și ce nu voi putea fi,

Văd defectele mele, fricile mele, negativismul și tristețea mea.

Nu-mi place veselia deloc. Mi se pare o prostie râsul.

Păi și normal când eu sunt înecată în amărăciune

Și mi-am uitat zâmbetul într-o poveste apusă de-amor.

Am atâtea lucruri, momente și oameni care nu îmi plac,

Dar sinceră să fiu, mă mint singură, eu de fapt pe toate le iubesc.