Nimic nu este întâmplător

719598ee73d3a4785abc6a4fd88935ad

Sunt de părere că nimic nu este întâmplător. Nu există coincidențe și tind să cred că nu există nici nedreptăți. Sau poate că există nedreptăți, dar cine este chiar fără pată ca să poată jura că nu merită durerea care i-a fost pricinuită?! Poate că n-ai făcut rău, dar ceva ai făcut sau n-ai făcut de la un moment dat, altcineva îți plătește cu aceeași monedă. „Pedeapsa” pentru ceva se întoarce înzecit sub diverse forme. Și revin spunând că nimic nu este întâmplător.

În viață primim exact ce merităm și ce avem curaj să cerem. Sigur, sunt o grămadă de variabile care nu țin de noi și totuși… primim exact ce merităm. Nici mai mult, nici mai puțin. Fiecare duce viața pe care și-a ales-o. Trăiește așa cum și-a așternut. Dacă ești nefericit, înseamnă că te complaci în nefericire. Dacă ești neiubit, înseamnă că nu cauți iubirea nicăieri. Dacă ești singur, înseamnă că te-ai învățat să fii singur. Dacă ești sărac, înseamnă că nu faci nimic ca să te îmbogățești. Dacă nu faci nimic, nimic vei deveni. Și dacă nu miști nimic, nimic vei primi.

Mulți își plâng de milă, mulți își plâng soarta. Cine e de vină?! Noi înșine. Noi pentru că facem alegeri greșite pe care nu suntem în stare să le mai îndreptăm. Și dacă nu reușim din prima, renunțăm definitiv. Ne temem să mai facem vreo alegere și stăm ascunși undeva, într-un con de umbră, acolo unde nimeni și nimic nu ne poate atinge.

Primești puțin? Atât ai fost în stare să accepți! Nimic nu este întâmplător! Vinovați suntem doar noi înșine!

Motivațional…

       Și uite așa constat că lumea s-a săturat de filosofie, de idei motivaționale și de sfaturi constructive. Adevărul este că la dat sfaturi suntem ași, dar la urmat sfaturi suntem vai de noi. Cu toate acestea, lumea s-a săturat de ele, de toate dulcegăriile ce par a fi fără rost. De ideile astea vândute și băgate pe gât gratis, despre cum să-ți transformi viața mizeră, într-una „belea”. 🙂 

      Și blogul meu se vrea a fi unul motivațional. Dar nu-mi iese. În cea mai mare parte, prin ceea ce scriu, mă consolez chiar pe mine. Simt ceva și mă încurajez singură. Dacă dă rezultate?! Dă! Pe mine mă ajută. Mă eliberez și parcă mă simt mai bine. 🙂  Credeți sau nu, și scrisul este o terapie. Dar când mă uit în urmă și văd toate inepțiile pe care le-am scris, parcă mă bufnește râsu-plânsul. 🙂  Uneori mă mir, alteori mă crucesc, dar de cele mai multe ori mă amuz. Îmi vine să râd de trăirile care m-au inspirat. Că de, nu-i lucru ușor să fii așa nebun cum sunt eu. Azi sunt veselă, mâine sunt tristă, poimâine apatică, răspoimânine indiferentă și tot așa. Nu-i ușor să fii schizofrenic fără acte. 🙂 

      Și da, și eu scriu chestii motivaționale, îmi place să cred că mai ajung la mine pe blog rătăciți în căutarea rețetei minune. Rătăciți, debusolați, oameni triști, persoane abătute, și vreau să îi ajut prin ceea ce scriu. Pe lângă mailurile cu colaborări, mai primesc și mailuri de mulțumire. Deși pare curios, din când în când oamenii îmi scriu și-mi mulțumesc spunându-mi că i-am ajutat, că i-am făcut să vadă altfel lucrurile, viața… propria soartă. Aceste mailuri sunt extrem de prețioase pentru mine. Pentru că deși nu-și fac simțită prezența pe blog, nu dau like și nu comentează, îmi scriu direc și-mi spun că i-am ajutat. Mă bucur că o pot face și mă bucur că nu scriu degeaba, numai pentru mine. În fond asta era ideea acestui blog.

        Deși m-am îndepărtat mult de esența blogului, încerc pe cât posibil să nu renunț la plăcerea de a-mi scrie gândurile și percepția despre viață. Deși uneori par cuvinte goale și idei fără sens, eu cred în ele și scriindu-le mă ajută. Și nu numai pe mine! Așa că lumea „normală” s-o fi săturat de articolele motivaționale care apar peste tot ca ciupercile după ploaie, însă cei ca mine, cu trăiri diverse, încercați de tot felul de probleme, își găsesc alinarea în aceste idei. Goale sau pline. Fiecare vede și crede ce vrea.

       Așa că dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu. 🙂 

Niciodată…

Niciodată n-am să merg atât de departe,

Încât să mă distrug,

Sau să încerc să-mi iau viața.

Niciodată nu o să pornesc pe o cale

Care să mă ducă la distrugere.

Prefer să fiu în siguranță,

Departe de tentații,

Departe de acte care mi-ar putea face rău.

Sper să nu mi se întunece vreodată mintea,

În asemenea hal și în asemenea fel,

Încât să atentez la viața mea,

Sau a altora.

Să-mi dea Dumnezeu minte,

Răbdare și putere să trec peste toate.

Niciodată nu ar trebui să spun niciodată,

Însă sper să nu mă înșel

Și sper să nu ajung să comit asemenea greșeli,

Care să mă umple de rușine

Și de ura celorlalți.

N-aș vrea să fac pe nimeni să sufere,

Dar știu că uneori,

Chiar simpla mea prezență

Îi îndurerează pe cei care mă iubesc.

Știu eu ce vreau să spun,

Știu la ce mă gândesc

Când spun asta.

Nu sunt nedreaptă,

Nici absurdă…

Dar îi văd și-i simt

Că și-ar fi dorit pentru mine,

O viață mai ușoară,

O viață mai normală.

Dar eu n-aș da traiul de acum

Pe unul mai ușor,

Sau mai plin de normalitate.

Pentru că normalitatea vieții

Nu m-ar fi educat

Și nu m-ar fi transformat

În omul care sunt astăzi.

Eu iubesc viața,

Nu regret că m-am născut,

Nu-mi plâng problemele,

Nu-mi ling rănile,

Nu-mi vait soarta,

Nu îmi plâng de milă.

Mie îmi place cine sunt,

Mă iubesc așa cum sunt,

Și sper să nu ajung să mă urăsc vreodată,

Sper să nu ajung să-mi detest viața.

M-am urât destul în adolescență,

Acum este vremea marii iubiri,

A sosit și vremea în care m-am împăcat

Cu mine însămi,

M-am acceptat și mă mândresc

Că am reușit să răzbesc.

M-am luptat cu mine până n-am mai putut,

Apoi m-am descoperit,

Nu mi-a plăcut ce am văzut,

De aceea am decis să mă schimb.

M-am schimbat în cea de astăzi

Și mult îmi place.

Viața e frumoasă.

Probleme…

           Ce-ar fi să vorbim despre probleme? Câți dintre noi sunt în stare să-și recunoască propriile probleme?! Puțini își recunosc lor problemele, cu atât mai puțin celor din jur, apropiaților, oamenilor de încredere. Cu toții avem probleme, unii mai mari, alții mai mici, dar cel mai important este faptul cum le facem față, cum le depășim și ceea ce învățăm din acele probleme. Fiecare piedică a soarte este și o lecție de viață, nimic în viața asta nu este întâmplător. Nu există coincidențe, așa cum nu există nici nedreptate din partea lui Dumnezeu. Sper să nu ajung vreodată să mă întreb „De ce?”, „De ce eu?”, sper să nu mă simt niciodată atât de „pedepsită”. Ceea ce mi se întâmplă mie, sunt în stare să înfrunt totul. Punctul meu sensibil sunt apropiații mei. Cu moarte celor dragi mi-ar fi greu să mă împac. Dar cu toate acestea, tot ce pățesc eu, nu este niciodată de netrecut. Sunt un om mult încercat de soartă, mi s-a întins viața, sănătatea și spiritul, la maxim. Cu toate acestea, am avut mereu puterea să trec peste ele, să le depășesc, să învăț câte ceva. Nu mi-a fost ușor, nu sunt atotștiutoare, însă, nu am avut încotro, spritul de conservare m-a îndemnat să îmi doresc să-mi revin, să îmi doresc să lupt și să răzbesc.

         Orice, dar absolut totul, în viața aceasta se poate trece. Nu există limite atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Adevărat că la început se instalează supărarea, revolta, negarea, dar apoi intervine acceptarea, mobilizarea și acționarea. Suntem oameni și trebuie să învățăm să ne adaptăm, indiferent de problemă sau obstacol. Poate că ni s-a trântit ușa în nas, dar sigur există undeva un ochi de geam prin care să ne putem strecura. Trebuie să existe o portiță, un drum, poate ocolit, dar care duce în acel loc pe care ni-l dorim. Știți, mintea este capabilă să găsească soluții nebănuite. În momentul când ne lovește o problemă, avem la dispoziție timp berechet să ne gândim și să găsim cea mai bună abordare, cel mi bun mijloc de a ne a atinge scopul.

         Se spune că scopul scuză mijloacele. Uneori așa este, însă, nu într-atât de mult încât să îi îngrădim și pe ceilalți, încât să le luăm altora ceva, numai ca să avem noi. Toți luptăm pentru ceva, toți căutăm să răzbim și toți avem probleme, dar modalitatea de rezolvare este unică, de la om la om. Problemele ne scot la iveală adevărata uminitate, problemele și suferința ne șlefuiesc, smulg din noi stricăciunile și ne lasă mai buni și mai curați, mai apți pentru viață.

         Nu există soartă fără probleme, la un moment dat tuturor ne vine rândul, cu toții suntem puși la încercare. Oricât ar fi de greu, totul este cu un rost. Trebuie să trecem prin toate ca să înțelegem adevărata valoare a vieții și a lucrurilor importante. Iubirea este importantă, familia, sănătatea, susținerea celorlalți, prietenii… restul sunt de prisos sau mijloace. Atât.

           Nu vă temeți de probleme, nu vă temeți că veți fi loviți, le veți înfrunta, trebuie, și ar fi bine să o faceți. Nu este o opțiune să rămâneți la pământ. Există soluții, important este să le vedem și să le dăm curs. Probleme, încercări… ale vieții valuri…

Dacă vrei… poți

Să nu ne lăsăm bătuți de vânt,

Să nu ne lăsăm călcați în picioare,

Să nu ne lăsăm umiliți,

Să nu ne lăsăm batjocoriți,

Să nu ne lăsăm în voia soartei,

Să nu așteptăm la infinit,

Să nu renunțăm înainte de vreme,

Să nu ne culcăm pe o ureche,

Să nu ne pierdem speranță,

Să nu ne pierdem puterea,

Să nu ne pierdem încrederea,

Să nu ne pierdem credința,

Să nu ne pierdem pe noi.

Ci să luptăm, cu toate forțele,

Să mergem până-n pânzele albe,

Dacă este nevoie,

Pentru visele noastre,

Pentru împlinirile noastre,

Pentru țelurile noastre.

Vrei iubirea, curățește-ți sufletul,

Iubește adevărat, profund, real…

Pune-ți toată sinceritatea la bătaie,

Dăruiește-te cu totul,

Demonstrează-ți dragostea,

Fi loial, fi devotat, fi încrezător.

Luptă cu tot sufletul,

Mișcă munții din loc,

Treci mările înotând,

Sedu și piatra dacă vrei,

Aprinde văpaia,

Alimenteză focul,

Dă frâu pasiunii,

Pentru că poți,

Pentru că nimic nu-i imposibil,

Nimic nu e de netrecut,

Nimic nu-ți stă în cale,

Când crezi în tine și în cauza ta.

Ai forță cât pentru o armată,

Ai voință, ea stă în tine,

Nu trebuie decât să-i dai curs,

S-o scoți afară

Și s-o alimentezi cu dorință,

Muncă și perseverență.

Dacă vrei… poți!

Mă predau soartei

liniste1

Mă bate soarta aspru pe obraz, a încercat de-atâtea ori să-mi zică…
Îmi cere viața explicații pentru toate câte-a pătimit,
Mi-am murdărit manșetele conștiinței prin plăceri și fapte josnice,
Am redus la tăcere liberul arbitru cu bună știință,
M-am lasat condusă de iluzii și pasiuni deșarte,
Am crezut în orice vânticel înșelător.
Probabil că nici azi nu m-aș fi trezit dacă…
Destinul nu m-ar fi doborât, nu m-ar fi pus la pământ,
Nu m-ar fi terfelit în noroi și nu m-ar fi jucat în piciorele patimilor.
Dă-mi Doamne mintea de apoi, refă-mi inima, s-o simt neîntinată.
Simt loviturile dure prin toți rărunchii, simt mizeria cum se scurge.
Se scurge din mine și lasă în urmă un suflet pustiu,
Rece, înghețat, paralizat și îngenuncheat.
M-am dedat păcatelor, acum e greu să mă răscumpăr…
Mă las pradă ușoară regretelor, să facă din mine ce or dori!
Din drum nu mă întorc, n-am cum să revin în mocirlă,
Azi vreau să-mi afund inima într-un nisip auriu,
În auriul iertărilor și al virtuților cu greu dobândite…

Vers liber scris de Gheorghe Alina

Fii fericit!

         

       N-am înțeles niciodată și nici nu cred că voi înțelege vreodată de ce unii oameni își așează o dragoste pierdută pe un piedestal. De ce aleg să idealizeze acea iubire apusă și o păstrează în suflet ca pe un reper de referință în viața lor. Ca și cum acea persoană, care totuși a decis să vă părăsească, a fost perfecțiunea întruchipată. Ca și cum o altă iubire, cu altcineva, nu ar mai putea fi posibilă. Nu înțeleg de ce trebuie să idealizezi ceva ce nu mai ai… și mai ales de ce alegi să suferi în loc sa accepți că n-a mers și că cel mai bine ar fi să uiți. Adevărat că o iubire pe care tu o consideri reală, împărtășită, nu o poți uita de pe o zi pe alta, dar oare dezamăgirea că te-a părăsit, toate greșelile pe care ți le-a făcut și tot răul gratuit pe care poate nu-l meritai, astea toate nu te fac să te scârbești?! Și apoi să spui STOP?! Ce rost are să te încăpățânezi într-o speranță că poate acea persoană se va răzgândi, sau poate va realiza cât de mult valorezi, sau că poate îți va duce dorul… că poate plânge și el/ea după tine, că poate se gândește la tine așa cum te gândești tu la el/ea, sau că poate s-a rătăcit de tine și se va întoarce cândva. N-are rost să te amăgești, dacă în timpul relației n-a ajuns să te cunoască la adevărata ta valoare, dacă n-a ajuns să te iubească așa cum meriți și să te accepte cu toate defectele tale, cu calitățile tale, cu responsabilitățile și atribuțiile tale, cu neajunsurile sau din contră cu prosperitatea ta… atunci înseamnă că acea persoană nu te merită. Nu merită să îți mai pierzi timpul, iubind-o, adorând-o, adulând-o și ridicând-o în slăvi. Revino-ți! Conștientizează că nu te merită! Pune în balanță bunele și relele și alege să te remontezi spre fericire! Lasă iluzia și trăiește relitatea.

               Meriți și tu să fii fericit, să fii iubit, să ai tot ce îți dorești… chiar dacă tu poate ești de vină că iubirea ta apusă s-a risipit… poate că da… însă nu te vei pedepsi la nesfârșit că ai pierdut o persoană din vina ta. Poate acea femeie sau acel bărbat merita toată osteneala din partea ta, dar i-ai greșit, sub slăbiciunea unor ispite, ai cedat în niște greșeli și i-ai făcut rău. Dar gândește-te dacă acea persoană n-a avut puterea să te ierte și să înțeleagă ce se întâmpla cu tine când i-ai greșit, dacă n-a înțeles că sunt niște greșeli pe care nu le-ai mai repeta nici în ruptul capului, atunci ce rost mai are să te complici?! Poate așa a fost să fie, poate așa a vrut Dumnezeu. Tu nu erai pentru el și ea nu era pentru tine…

                Și undeva acolo adevăratul tău suflet pereche te așteaptă să vă întâlniți, visați unul la altul, deja vă iubiți însă încă nu vă cunoașteți. Ai răbdare, va veni în viața ta atunci când te vei aștepta mai puțin. Te va surprinde, te vei minuna cât de bine vă completați, cât de bine vă înțelegeți. Vei vedea ce extraordinar este să ți se răspundă cu acceași putere cu care iubești tu. Să te înțeleagă, să empatizeze cu tine, să rezonați ca și cum ați fi o singură ființă.

               Dar ca să iubești din nou și să-ți întâlnești jumătatea, trebuie să îți dai voie să fii fericit, să alegi să iubești din nou, să îți vindeci rănile trecutului și al relațiilor eșuate, să te ierți și să te accepți cu bune și cu rele. Ar fi bine ca înainte de începerea unei alte relații să te analizezi puțin, să vezi unde greșești tu în viața de cuplu și să încerci să schimbi în tine acele aspecte care nu îți plac la tine… și ai constatat că și pe ceilalți îi deranjează la tine aceleași lucruri sau din contră, defecte sau obiceiuri proaste pe care înainte nu le conștientizai. Trebuie să înțelegi că toți suntem oameni, greșim, avem defecte, vicii, fetișuri, dar totodată avem și puterea de a ne schimba în niște oameni de bine, de toată isprava.

             Dacă vei alege ca partener singurătatea, tristețea și melancolia în detrimetul puterii și fericirii atunci fii sigur ca vei rămâne un nefericit. Nimeni nu va veni să te tragă de mânecă să te scoată din depresie dacă tu nu vrei să te remontezi, daca tu alegi să simți durere, dar totuși să simți… decât să ai răbdare și să lupți pentru ceea ce te face fericit. Adevărat că și durerea îți dă senzația că încă ești viu, că traiești, ai o certitudine în viața ta, însă acesta nu este trai. Omul este menit să se descopere pe sine, să fie fericit, să se întoarcă la divinitate. Iar Dumnezeu ce înseamnă în fond?! Iubire, adevăr, lumină, pace, bună-înțelegere. Nu suntem făcuți să rămânem singuri, așadar luptă omule bun pentru tine, pentru fericirea ta. Nimeni nu va lupta pentru tine, nimeni nu-și va asuma riscuri pentru tine și nimeni nu va iubi și simți în locul tău.

             Am convingerea că dacă te eliberezi de trecut și trăiești în pași prezenți și-ți vei vizualiza viitorul în mintea ta, vei reuși. Însă vizualizează-ți un viitor luminos, cu ceea ce te mulțumește și-ți dorești să obții. Și dacă vei pune în aplicare planurile de viitor, cu pași mici, dar siguri… dacă vei căuta și aplica soluții reale, ele se vor materializa sub înfățișarea reușitei tale.

Nu te încleșta în trecut și în suferință, dă un pic sensibilitatea la o parte și privește cu ochiul rațiunii tot ce ți s-a întâmplat și de ce ți-a fost scris să fii părăsit, sau de ce acea relație s-a sfârșit și vei înțelege, vei vedea adevăratul motiv pentru care n-a fost să fie.

              Oricum… ca să înțeleagă toată lumea, omul este făcut să iubească de mai multe ori în viață, este posibil să întâlnești mai multe persoane minunate de-alungul vremii care îți vor stârni iubirea… și dacă se termină, asta e, a meritat. Ai trăit, ai acumulat experiență, ai schimbat ceva în tine, în natura firii tale. Fiecare om întâlnit de noi va schimba ceva în fiecare, şi datorită lor devenim ceea ce trebuie să fim, ce ne-a fost hărăzit. Însă Dumnezeu nu ne-a creat să fim răi, frustrați, triști… amărâți și nefericiți. Nu da vina pe x și pe y ca ai devenit nesigur, rău, mincinos, trist, nefericit sau mai știu eu cum… tu ai ales așa. Mai ușor este să dai vina pe alții decât să-ți păstrezi bunătatea în suflet.

              Chiar și cei cărora li s-au stins soțiile, soții, iubitele, iubiții… știu că poate nu sunt în măsură să dau sfaturi, însă încercați să păstrați în suflet amintirile frumoase, imaginea vie a persoanei iubite, respectați perioada voastră de doliu, permiteți-vă să plângeți, să vă doară însă după un timp reveniți-vă. Trăiște-ți viața omule frumos, sunt convinsă că cel care s-a stins ar vrea să te știe fericit, liber, dornic de iubire. Cred că lacrimile îi apasă pe cei trecuți în nefiinţă… Fiecare om are nevoie de o perioadă de doliu în care să își plângă durerea și să se obișnuiască cu pierderea, timpul în care fiecare își revine este relativ și variat… unii își revin mai greu, alții mai ușor, dar trebuie să te aduni… să te aduni bucățică cu bucățică până ce vei simți că ești din nou un om întreg! Dacă vei alege să faci din suferința pierderii cuiva drag, un scop în viață, gândește-te cât îl/o durea să te vadă plângând… gândește-te cât suferință și neliniște provoci.

             Viața asta este prea scurtă ca să renunțăm la iubire și la tot ce ne aduce bucurie. Nu lăsa ca o iubire apusă să îți eșueze tot restul vieții. În tine stă o putere de nebănuit! Poți și ai resurse să fii fericit. Din șase miliarde de oameni câți are globul, fii sigur că ai și tu sufletul tău pereche care te așteaptă.

             Curaj oameni buni!!!

             Vreau să văd în jurul meu mai mulți oameni bucuroși, cupluri fericite de mână pe stradă, fețe cu adevărat vesele, oameni deciși să trăiască cum le place… Și într-o lume în care toată lumea deține câte un blog, într-o lume deschisă atât de mult spre arta scrisului, vreau să citesc mai des despre partea frumoasă a vieții. Încercați să vedeți lumina din oameni și din întâmplările din viața voastră și nu întunericul din tot! 

 

 

                            Articol scris de Gheorghe Alina