Să râd pentru tot restul vieții…

sa_rad_pentru_restul_vietii_mele

Mi-ar plăcea să râd pentru tot restul vieții mele. Probabil că n-ar fi posibil, căci viața nu este toată roz, însă… aș vrea să-mi petrec restul zilelor fiind veselă și optimistă. Oricum sunt, foarte rar am momente în care să mă simt tristă sau apatică. Cunosc foarte bine aceste stări, sunt în mine și ele, numai că nu le dau voie să iasă prea des la suprafață. Las supărarea pentru momentele cu adevărat întemeiate, în rest prefer să râd, să mă bucur și să văd frumosul din jurul meu, chiar și acolo unde el nu există.

Acum câteva zile am fost „prinsă” într-o fotografie în care râd cu poftă. Este prima mea poză în care rânjesc cu toată gura. Adevărul este că a fost „trasă” spontan. Nu am știut că sunt fotografiată, dacă aș fi știut, probabil că aș fi stricat momentul. Între timp poza aceasta a devenit preferata mea. Și știți de ce?! Pentru că efectiv în acea poză radiez. Sunt senină, chipul îmi este destins, ochii îmi strălucesc și mi se văd dinții. :))

Contrar impresiilor mele am constatat că sunt mult mai frumoasă atunci când râd. Veselia îmi luminează tot sinele și devin ca un magnet pentru cei din jurul meu. Dacă până acum aveam îndoieli, de acum îmi pot dori din toată inima să apar în poze numai râzând. Vreau să-mi trăiesc restul vieții râzând pentru că numai așa voi atrage lângă mine oameni la fel de veseli și de frumoși ca și mine… este un sentiment minunat, credeți-mă! Iubesc veselia! Voi? 🙂

Iubit sau temut?

Printre atâtea stări, povești și cuvinte, simt că m-am pierdut. Am zile în care nu mă mai recunosc, nu știu cine sunt… nu știu ce mai simt și nu mai știu nici ce vreau. Caut inspirația și se întâmplă să o găsesc… dar mă rătăcesc prin ea și simt că nu mai știu cine sunt de fapt. Sunt aspirațiile pe care le scriu, visele ce le creionez, sau sunt de fapt tristețea pe care o desenez în cuvinte ușoare. Cuvinte ușoare ca niște femei ușoare, trecătoare prin viață, fără sens, dar cu multe sensuri în spate. Nu caut plăcere, caut gândirea, mă caut pe mine, vreau să mă descopăr. Să văd cât de mult îmi pot deschide minte și să îmi dau seama ce stă ascuns prin cotloanele umbrite ale conștiinței. Sunt curioasă dacă mintea mi-e pe aceeași lungime cu inima… oare una o ia înainte și alta rămâne în urmă?! Stau și mă întreb, ce-o fi mai bine în viață, să fii temut sau să fii iubit?! Machiavelli spunea că nu se poate și una și cealaltă, se exclud una pe cealaltă. Frica exclude dragostea așa cum dragostea exclude teama. Dar poți fi de temut pentru lumea întreagă și iubit de o singură persoană, ar fi de-ajuns. Dar crezi că se poate?! Deloc! Cum să te iubească cineva, când tot restul lumii se teme de tine. Oare cel ce te iubește nu va ajunge și el să se teamă, văzând de câte răutăți ești capabil?! Ba cred că da…

          Iubirea-i complicată, dar moarte-i și mai complicată! Tu cum vrei să mori? te întreb cititorule! Știu că sună macabru, dar poți da un alt sens întrebării, un sens mai filosofic și mai sentimental, dacă vrei. Eu vreau să mor liniștită, de bătrânețe dacă se poate, deși este puțin probabil. Vreau să mor iubită, înconjurată de oamenii care m-au iubit și care vin lângă mine pentru un rămas bun sincer. Vreau să mor înconjurată de ființele dragi care să îmi ofere o mângâiere în ultimele clipe de viață. Vreau să mor văzându-i pe ei cu zâmbetul pe buze și cu ochii împăcați. Nu vreau să văd lacrimi, nu vreau să aud bocete, nu vreau să simt regretele, nici fricile lor. Nu rămân singuri, nici neprotejați, vreau să se aibe unii pe alții, iar eu să rămân în amintirile lor ca bătrânica care i-a iubit, i-a ajutat și i-a sfătuit așa cum a știut mai bine. Așa îmi văd moartea, este perfectă, puțin proabil să o obțin, dar nu pot decât să sper și să cred că așa se va întâmpla. Eu nu mă tem de moarte, cum nu mă tem nici de viață. Îmi pregătesc sufletul pentru momentul cel mare, să fiu împăcată cu mine, cu lumea și cu divinitatea. Iar viața mi-o trăiesc cum cred de cuviință, după vocea conștiinței care, sper eu, că mă ghidează corect și bine. Și uite așa am aflat răspunsul la întrebarea inițială, „ce este mai bine să fii temut sau să fii iubit?”, iar eu vreau să fiu iubită. Teama celorlați nu-mi conferă împlinirea, nu mi-ar aduce nici liniștea și nici mulțumirea. Nu m-aș simți împăcată și nici bine. M-aș irosi. Mai bine mă tem eu de alții, deși nu mă tem decât de Dumnezeu, decât să fiu pustiită și neiubită.

      Scriu despre dragoste căci este esența vieții mele… 

trilulilu.ro