Despuiată pe nisipul auriu al Mării Negre

Deși iarna se încăpățânează să mai plece și-n weekend la Brașov a nins, primăvara își face simțită prezența din ce în ce mai mult. Ușor, ușor soarele începe să-și piardă din dinți, vine primăvara, se mai îndoiește cineva?! Eu nu! La Buzău e soare de vreo săptămână. Aprilie este luna mea preferată, luna în care m-am născut și luna în care cele mai frumoase flori înfloresc. Și eu sunt o floare, m-am născut cu o zi înainte de Florii, prin ’87, pe 11 aprilie. Dar nu asta contează, cert este că de vreo câțiva ani mă lupt cu primăvara. Mă obligă să dau jos hainele lălâi și să le îmbrac pe cele viu colorate, strânse pe corp. În mod normal ar trebui să fie o plăcere, un motiv pentru a-mi arăta trupul. Dar eu nu vreau, pentru că nu am o siluetă de invidiat. Mă lupt cu șase kilograme de vreo câțiva ani. Reușesc să dau jos aceste kilograme, le pun la loc, apoi iarăși le izgonesc de pe mine și tot așa. Nu am o viață ușoară din acest punct de vedere.

crema anticeluliticaDacă probabil ați crede că sunt o mâncăcioasă care nu se poate abține de la a înfuleca mâncărurile preferate, vă înșelați amarnic. Da, sunt o gurmandă. Dar nu mănânc în asemenea hal încât să uit măsura. Îmi place să mănânc și o fac cu plăcere. Și chiar dacă porțiile sunt mici, plăcerea este pe măsură. Nu fac mișcare și asta se simte. Ca să slăbesc sau ca să nu mai pun la loc cele 6 kilograme, ar însemna să mă înfometez. Nu reușesc să găsesc o cale de mijloc. Îmi lipsește ambiția de a face efort și îmi lipsește tăria de a mă abține de la cele 3 pătrățele de ciocolată pe care le mănânc aproape zilnic. Aș vrea să slăbesc într-un mod natural, ușor, fără să mă chinui prea mult și sigur nu dintr-o dată. N-aș vrea să-mi atârne pielea și sigur n-aș vrea să arat ca o stafidă în stare de descompunere. Este adevărat că cele 6 kilograme nu sunt o tragedie și cu puțină ambiție ar trebui să le dau jos în cel mult două luni. Dar unde nu-i voință, nu-i. Mă simt foarte bine în pielea mea, chiar dacă pe alocuri blugii îmi scot în evidență colăceii inestetici. Eu mă simt frumoasă chiar și plinuță. Însă sunt oameni care mă critică și care îmi spun că ar trebui să slăbesc. De ce?! Pentru că probabil aș fi mai atrăgătoare.

De ce să fiu mai atrăgătoare?! Oare sufletul meu nu este de ajuns?! Este adevărat că primul impact îl are aspectul. Dar n-ar strica dacă fiecare dintre noi am trece de acele kilograme în plus și am încerca să înțelegem personalitatea, să vedem caracterul și să simțim sufletul omului. Totuși nu sunt nebună, mi-ar plăcea să slăbesc. Mă așteaptă o vară plină. Vreau să merg despuiată pe nisipul auriu al Mării Negre, vreau să gust din libertatea litoralului de la Vama Veche, așa că am de gând să slăbesc. Și pentru că vreau să o fac natural, fără prea multe bătăi de cap, o să aleg ca adjuvant minunatele ProduseNoni.ro. Nu știu dacă voi reuși, dar merită să încerc. Dacă peste o lună voi fi cu șase kilograme mai puțin, atunci voi fi extrem de mulțumită. Voi încerca să fac mai multă mișcare, să mănânc mai puțin și mai sănătos și voi lua aceste suplimente naturale pentru slăbit de la ProduseNoni.ro. Sper să slăbesc, de altceva nu mă îndoiesc! 🙂 Sper să nu mi se încăpățâneze organismul! 🙂

Voi cum slăbiți primăvara? Cum reușiți să eliminați kilogramele luate peste iarnă?

produsenoni.ro

Nici rea, nici buna

e097d7a4cfa1a0cca98ac531ba1ed688

Nu sunt… nu sunt nici rea, dar nici bună.

Am în mine întunericul și lumina.

Pâlpâie focul răutății!

Încerc, încerc din răsputeri să-l țin în frâu.

Lumina arde uneori mai puternic.

Dar nici ea… nici ea nu mă lasă să trăiesc în pace.

Alb… negru… gri…

Culorile mele… culorile tale, culorile lor…

Confuzie, disperare, nebunie,

Bucurie, liniște, armonie,

Stări.

Le alung pe toate,

Astăzi sunt liberă,

Mă înfățișez lumii așa cum sunt!

Bună și rea,

Dulce și amară,

Elixir și otravă,

Vânt năpraznic și adiere caldă de vară.

Sunt eu!

Sunt acum!

Trăiesc,

Respir,

Inima încă mai bate!

O simt,

E vie,

Nu mă lasă și nici nu m-a dezamăgit vreodată!

Sufletul?!

Nu-i greu și nici ușor!

E și el,

Ascuns, pe undeva,

Printr-un colțișor al trupului.

Stă pitit,

Dar e bine,

Jubilează!

A înfruntat umbrele,

Acum se odihnește,

Bucurându-se de căldura liniștii.

Gărgăuni în cap…

c6e014541bff022d632f9ed5af250119Mi s-a spus adesea: Mda, ai numai gărgăuni în cap. Ți-e gândul numai la prostii! Ai impresia că lumea e roz, ca unicornii stau pitiți după boscheți. Tot timpul dai impresia că ai fluturi în stomac! Nu m-ar mira să aud că încă mai crezi în Moș Crăciun și în zâne care veghează asupra ta! Ai în cap numai prostii! Unde ți-o fi mintea? Deschide ochii!!! Lumea e rea! Pământul e o junglă! 

Pe buneeee??? Am trăit într-un glob de cristal??? Nu există Moș Crăciun? Nu există zâne și unicorni roz??? Lumea nu e colorată??? Vai ce dezamăgire!!!

Bineînțeles că sunt ironică! Văd totul și îmi dau seama de tot – fie bun sau rău, însă eu mă concentrez numai asupra frumosului și a binelui. Văd binele din oameni! Văd frumosul din oameni! Îmi place să observ frumosul din lume! Văd partea plină a paharului și nu-mi încarc conștiința și sufletul cu toate răutățile! Nu vreau să le iau în seamă și pace! Dacă eu nu vreau să văd partea urâtă a lumii și în felul meu nebun și pervers mă feresc de ea, ce contează cum sunt?!

Nu sunt genul acela de fată – prințesă. Nici măcar nu mă îmbrac în rochii sau fuste. Nu mă machiez și clar nu sunt superficială, nu sunt frivolă și nu pun preț pe bunurile materiale sau trecătoare! Doar că aleg să nu-mi trăiesc viața în dezamăgire, tristețe și amărăciune! Pur și simplu nu mă interesează! Dacă cineva mă face să sufăr, îl iert și merg mai departe. Nu stau să-mi plâng de milă, nu mă omor, nu-mi tai venele și sigur viața mea și fericirea mea nu stă în prezența sau în absența aceluia.

Gândesc și atrag numai frumosul și binele. Cu cât ești TU mai frumos și mai cinstit, cu cât ești mai bun și mai de încredere, cu atât mai mult vei atrage numai fapte, întâmplări și oameni pe măsura ființei tale. Da, vorbesc de legea atracției! Ea îmi ghidează viața și până acum nu am dat greș. Am trăit și eu în amărăciune și numai necazuri îmi veneau pe cap. Cumva am reușit să îmi șlufuiesc gândirea și comportamentul și IATĂ, sunt al naibii de fericită! Mi-e bine! Nu-mi lipsește nimic! Supărările mele sunt întotdeauna trecătoare! Și ce bine mi-e așa! Tu cum ești? Spune-mi cum ești ca să-ți spun cât de fericit ești! 😛

În bucăți…

4f8d396fb244b847a8a678fa44a605a1Crezi că te-a rupt în bucăți. Crezi că te-a fărâmat. Crezi că a reușit să zdrobească în tine tot ce era bun și frumos. L-ai iubit cândva. Sau ai iubit-o. Te cred! Sunt convinsă că a fost sufletul tău și ți l-a furat atunci când a plecat. Te-a părăsit dintr-un motiv sau altul. Că a fost el de vină, că ai fost tu de vină, ce mai contează?! S-a terminat și nimic nu va mai aduce în prezent relația trecută. S-a dus, a apus. Nimeni și nimic nu o să ți-l mai poată aduce înapoi.

Dar va veni o zi când te vei reîntrupa, când toate suferințele din trecut se vor vindeca odată pentru totdeauna. O să te îndrăgostești din nou. O să iubești din nou. O să îți oferi sufletul sfărâmat, pe tavă, altcuiva. Și-atunci viața ta o să prindă din nou sens. Simpla lui îmbrățișare, strânsă, și va reuși să îți pună la loc fiecare bucățică sfărâmată de inimă.

Nu mă crezi? Ar trebui s-o faci! Ai încredere că acolo undeva se află un om gata să te iubească așa cum ești, cu bune și cu rele. Dar deschide ochii! Fă-o astfel încât să VEZI. Vezi pe cine ai în jur și dă o șansă omului care se străduiește să fie cu tine. Nu-ți fie teamă de suferință. Nu te teme că vei fi din nou părăsit/ă. Dăruiește-te dacă simți că merită și nu lăsa durerea să preia frâiele vieții tale.

Dă-ți șansa la dragoste, poate fi mai ușor decât îți imaginezi. Vrei să iubești? Vrei să fii iubit? Fă-o pur și simplu, nu te mai gândi la repercursiuni! Trăiește în prezent!

 

I’m not normal

b6a8373da9a84fefa2bec62c4a92877eNu sunt normală și nici nu-mi doresc să fiu. Nu vreau să arat ca toți ceilalți și nici să mă comport ca toți ceilalți. M-am învățat să fiu altfel, m-am învățat să fiu specială și am descoperit că a fi altfel, are avantaje.

Dacă ar fi să aleg între persoana care sunt și posibilitatea de a fi normală, aș alege să fiu tot eu, așa cum sunt, cu bune și cu rele. Nu aș ști să fiu altfel, nu mi-ar plăcea, nu m-aș mai simți eu. Probabil că m-aș adapta, probabil că aș învăța să fiu noua EU, însă… așa cum sunt acum, altfel, am șansa de a demonstra lumii că „diferit” nu înseamnă mai rău. „Diferit” presupune mai multă muncă, dar și rezultatele sunt pe măsură, uneori peste așteptări.

A fost o vreme când mă durea, mă prefăceam și căutam să intru într-un soi de normalitate care mă strângea. Eram nefericită, așa că am renunțat la măști. N-am mai pretins că sunt obișnuită și am ales să fiu extraordinară – adică opusul banalității și a normalului. Ce-am descoperit?! O Alina capabilă să facă multe, o Alina care știa să lupte, care voia mai mult, care-și dorea lângă ea oameni excepționali, o Alina sigură pe ea și ambițioasă. Trecerea de la frustrare la mulțumire de sine a fost relativ grea, însă a meritat toată durerea. Astăzi pot să mă privesc în oglindă și îmi place ce văd. Dincolo de înfățișare, se află sufletul meu frumos și o inteligență care mă face plăcută aproape tuturor oamenilor.

M-am schimbat într-un an cât alții într-o viață. Am învățat atât de mult, încât acum, când mă uit în urmă, parcă nu-mi vine să cred. Am primit niște șanse nemaipomenite, mi s-au deschis niște uși infinit de mari și am știut să accept ceea ce am primit și să fructific. M-am maturizat, am evoluat și astăzi pot să afirm că fiind eu este cea mai bună persoană pe care aș fi putut să aleg să fiu.

Sunt eu și am lângă mine o mulțime de oameni care mă acceptă așa cum sunt – cu defecte și o mulțime de calități!

Sa traiesti, fetita

        De ce oamenii bătrâni și bolnavi au aceeași privire? De ce acești oameni au o blândețe și o profunzime în privire, de parcă ar reuși să vadă până în adâncul sufletului?!

4865fd7f9c322477c8805eabae584b30În fiecare bătrân bolnav, îl văd pe bunicul meu! Ochii lor, sunt ochii lui. Neputința lor, e neputința lui. Chinul lor, e chinul lui. Ajutorul pe care îl acord lor, este de fapt ajutorul pe care am încercat să i-l dau bunicului meu, dar care nu i-a fost de niciun folos. N-am reușit să-mi vindec propriul bunic, dar măcar i-am alinat, pe cât posibil, suferința. A fost bolnav și a murit, iar acum, eu am rămas în urma lui, încercând să-l decopăr în fiecare bătrân pe care îl văd. Am rămas cu o sensibilitate aparte față de bătrânii bolnavi. Dar deși n-ar trebui, bărbații bătrâni mă impresionează mai mult decât femeile bătrâne. Nu știu de ce, probabil pentru că în fiecare bătrân îl văd pe el. Ei, bărbații, sunt mai blânzi, mai liniștiți, mai resemnați în fața bolilor, mai împăcați cu moartea, mai puțin revoltați și mai puțin mânioși. Pe când femeile, ele sunt gălăgioase, își plâng de milă și caută vinovați. Nu, nu am făcut o statistică, spun ce-am văzut în jur. Deși femeile sunt mai rezistente la durere, la bătrânețe, femeile sunt mai speriate de moarte decât bărbații. Probabil că e firesc.

 Întâmplarea a făcut ca ieri să ajut un bătrân foarte bolnav. Să fi avut vreo 70 de ani, lucid, capabil să meargă, dar aproape incapabil să își folosească mâinile. Nu știu cum și-a dus viața, ce fel de om a fost, nici măcar nu știu cum îl cheamă sau dacă are sau nu familie, dar l-am ajutat. Eram la terapie, îmi făceam propriile exerciții de kineto, iar el era așezat pe un pat de spital, aștepta kinetoterapeuta ca să-l ajute să-și facă exercițiile. Fiind o întreagă harababură în jur, cadrele medicale fiind ocupate până peste cap, văzându-l captiv în lumea lui și cu privirea pierdută, în așteptarea kinetoterapeutei, m-am apropiat de el. I-am dat o minge din cauciuc, minge micuță, de strâns în pumn, și l-am întrebat dacă vrea să facă câteva exerciții cu ea. Mi-a spus că vrea, dar că nu reușește s-o apuce singur cu mâna. I-am pus-o în palmă, i-am așezat toate degetele pe minge și i-am spus să strângă mingea de câte 10 ori, cu pauză de două secunde la 5. Prima serie de 5 a făcut-o cu mine, palma mea era deasupra palmei lui și-l îndruma să strângă. Ceea ce m-a uimit, a fost privirea lui. Nu îmi spunea nimic, numai mă privea și zâmbea. Nu a făcut exercițiul de prea multe ori, a obosit repede, dar îi făcea plăcere să stau lângă el, să îi vorbesc și să-l ajut. Mă privea cu blândețe, cu bunătate și cu o uimire nemaipomenită, de parcă nimeni nu fusese răbdător vreodată cu el. Iar când veni kinetoterapeuta, îmi mulțumi cu următoarea replică: „Să trăiești fetiță, ești tare bună!”

        Am fost impresionată, recunosc, nimeni nu mi-a spus vreodată că sunt bună. Deși și bunicul meu îmi pupa mâinile și-mi mulțumea zicându-mi „sărut mâna” de fiecare dată când îi dădeam pastilele, o cană cu apă sau câteva îmbucături cu mâncare, nu mi-a spus niciodată că sunt bună. Blândețea bătrânului de ieri m-a uns la suflet. Am simțit că mulțumirea este de la tataia, am simțit că îl ajut din nou pe tataia și nu vă spun, toată ziua de ieri am fost copleșită. Deși mi-a înseninat ziua teribil de mult, am fost cuprinsă de o nostalgie imensă.

        Mi-ar plăcea să-l văd din nou mâine pe acel bunic… e și el bunicul cuiva. 🙂

Scriu…

       Dacă nu mă înec acum în scris… o să mor. O să mor de inimă rea, de ciudă, de necaz… de supărare. Scrisul este singurul remediu care îmi alină sufletul. Simt o stare de disperare… urlu pe dinăuntru. Țip, zbier, mă revolt. Lumea e nedreaptă, atât de nedreaptă încât am ajuns să cred că cinstea este mai rară și mai scumpă decât orice altă bogăție.

         Așa că prefer să scriu, ating uitarea de sine numai așa. Vreau să uit de mine, din ce neam mă trag, din ce mamă m-am născut, de unde vin, ce am făcut și încotro mă îndrept. Dacă aș putea mi-aș lăsa rațiunea într-un cui, mi-aș lăsa sufletul într-un coș de nuiele, doar să nu mai simt și să nu mai gândesc. Da, supărarea a pus stăpânire pe mine. Dar dacă nu mă descarc în scris, o să explodez. O să îmi explodeze inima în piept, la propriu. Eu nu regret prea multe în viață… nu am regrete și urăsc să regret că am făcut ceva. Dar așa îmi trebuie, pentru că îmi asum riscul, pentru că încerc chiar și când simt că e ceva putred la mijloc. Încerc marea cu degetul crezând că în loc de apă sărată voi găsi miere. Ce miere? Am dat numai de fiere. De amăreală, de oameni falși, mult prea ocupați să se încurce cu oameni mici, ca mine… ca noi…

         Unii au impresia că noi, cei care scriem, suntem niște nimicuri. Nimicuri venite de nicăieri care se îndreptă spre nicăieri. Niște oameni săraci din toate punctele de vedere. Cred despre noi că n-avem studii, că n-avem după ce bea apă și că nu suntem capabili să gândim și să cernem corectitudinea de incorectitudine. Au impresia că dacă scriem, suntem niște ratați. Nu percep scrisul ca pe un talent, ci ca pe o lipsă de ocupație. Habar n-au ei cât se muncește la un articol bun, corect și cu esență. Habar n-au ei că în fiecare postare ne punem părți din suflet și ne oferim lumii așa cum suntem. Suntem OAMENI, cu bune și cu rele, dar cu suficiente calități încât să scriem frumos. Scriem pentru că ne place, pentru că scrisul pornește din cel mai adânc și mai curat cotlon al conștiinței noastre.

       Și dacă nu ne cred în stare de nimic… e pierderea lor. Un șut în fund, un pas înainte. Așa că scriu să-mi înec amarul… poate așa voi uita dezamăgirea și-mi voi vindeca sufletul. 1 aprilie… ce crud aprilie…

Dincolo de aparențe…

Sunt sigură că dincolo de aparențe,

Se află un suflet, sensibil și dulce.

Dar mă întreb, de ce nu vrei să îl arați?

Ce te reține?!

Ce te face să crezi că aceste aparențe

Ți se potrivesc și te avantajează?!

Expresiile te trădează…

Vrei să pari sigură,

Dar în adâncul sufletului

Ești de o fragilitate deosebită.

Vrei să pari fericită,

Dar seara, când pui capul pe pernă,

Te îmbrățișează singurătatea.

Vrei să pari mulțumită,

Dar lacrimile ți se scurg

Pe lenjeria din mătase,

De culoarea inimii albastre.

Vrei să pari puternică precum o stâncă,

Dar iubirea te înfricoșează.

Vrei să pari veselă,

Dar tristețe ți se scurge prin toți porii.

Ți se citesc pe chip toate temerile.

Din spatele zâmbetului,

Contrar dinților tăi albi,

Buzele-ți sunt înfometate de sărutări.

Ai vrea să iubești,

Dar nu știi cum să o faci mai bine.

Ți-e teamă să te lași purtată de valul pasiunii,

Intensitatea ardentă a inimii

Te îndeamnă să pui câte un pas înapoi.

Dă-ți jos măștile, renunță la ele,

Rând pe rând, aruncă-le una câte una,

Și vei simți eliberarea.

Vei vedea că încet, încet,

Grimasele ascunse se vor relaxa,

Chipul tău îș va redobândi naturalețea

Și va reflecta întocmai ceea ce simți.

Nu te speria că durerea

Te va schimonosi la față,

Este cel mai firesc simțământ,

Dă-ți voie să simți,

Este tot ce contează.

Într-o zi te vei simți liberă,

De tot și de toate,

Și-atunci vei putea zâmbi,

Pentru prima dată,

Cu toată inima.

Atunci vei realiza că viața este frumoasă,

Și că merită trăită.

Trăiește fiecare minut,

Ca și cum ar fi ultimul!

O singură viață ai,

Nu o irosi ascunzându-te!

Te-aș iubi…

Nu știu nimic despre tine…

Și e atât de intrigant…

Îmi plac ochii tăi,

Să mă scald în privirea lor,

Mi se pare atât de tentant…

Nu știu de unde ai apărut,

Cert este că ai născut în mine curiozitatea,

Te-aș iubi…

Simplu… poate pentru totdeauna,

Nu știu, nu-mi pasă,

Prezentul îmi îndreaptă pașii către tine,

Vreau să ajung la pieptul tău,

Să-ți ascult bătăile inimii,

Pulsul sângelui…

Și să mă infiltrez în sufletul tău,

Ca un ghiocel,

Plăpând dar puternic,

Săpând prin zăpadă,

Născut într-o zi de februarie.

Mă întreb a ce-ți miroase pielea…

A mosc și frunze de tutun…

A scorțișoară și tabac…

A salvie și mușețel…

Nu știu, dar mor de nerăbdare

Să-mi îngrop nasul cârn,

În scobitura gâtului tău lung,

Și dacă-mi vei permite,

Să mușc din mărul Adamului tău,

Și astfel să-ți aflu secretele,

Toate tainele…

Oare palmele tale sunt tot atât de tandre,

Așa cum vocea-ți suavă,

Articulează cuvintele?!

Din buze naști pasiune,

Zâmbetul tău emană iubire,

Umerii lații mă îndeamnă să-i cuprind,

Să te cuprind,

Într-o îmbrățișare lungă.

Vreau să te iubesc astăzi,

Haide să încercăm…

Vedem mâine ce va fi…

Vedem mâine cum ne va fi…

Mahmuri, beți sau fericiți…

Dacă vom vrea să ne mai trezim împreună,

În fiecare dimineață,

Înseamnă că asta-i iubirea noastră…

Ce zici? Te lași iubit?