Despre tristețe și alte minuni

Cineva mi-a spus acum ceva timp – Pe om îl prostește fericirea! Omul gândește și acționează doar atunci când este încercat de tristețe, frământari și griji! Tristețea motivează omul, fericirea îl plafonează! La primul impuls, am zis că sunt doar prostii. … Continuă lectura

Scriu…

       Dacă nu mă înec acum în scris… o să mor. O să mor de inimă rea, de ciudă, de necaz… de supărare. Scrisul este singurul remediu care îmi alină sufletul. Simt o stare de disperare… urlu pe dinăuntru. Țip, zbier, mă revolt. Lumea e nedreaptă, atât de nedreaptă încât am ajuns să cred că cinstea este mai rară și mai scumpă decât orice altă bogăție.

         Așa că prefer să scriu, ating uitarea de sine numai așa. Vreau să uit de mine, din ce neam mă trag, din ce mamă m-am născut, de unde vin, ce am făcut și încotro mă îndrept. Dacă aș putea mi-aș lăsa rațiunea într-un cui, mi-aș lăsa sufletul într-un coș de nuiele, doar să nu mai simt și să nu mai gândesc. Da, supărarea a pus stăpânire pe mine. Dar dacă nu mă descarc în scris, o să explodez. O să îmi explodeze inima în piept, la propriu. Eu nu regret prea multe în viață… nu am regrete și urăsc să regret că am făcut ceva. Dar așa îmi trebuie, pentru că îmi asum riscul, pentru că încerc chiar și când simt că e ceva putred la mijloc. Încerc marea cu degetul crezând că în loc de apă sărată voi găsi miere. Ce miere? Am dat numai de fiere. De amăreală, de oameni falși, mult prea ocupați să se încurce cu oameni mici, ca mine… ca noi…

         Unii au impresia că noi, cei care scriem, suntem niște nimicuri. Nimicuri venite de nicăieri care se îndreptă spre nicăieri. Niște oameni săraci din toate punctele de vedere. Cred despre noi că n-avem studii, că n-avem după ce bea apă și că nu suntem capabili să gândim și să cernem corectitudinea de incorectitudine. Au impresia că dacă scriem, suntem niște ratați. Nu percep scrisul ca pe un talent, ci ca pe o lipsă de ocupație. Habar n-au ei cât se muncește la un articol bun, corect și cu esență. Habar n-au ei că în fiecare postare ne punem părți din suflet și ne oferim lumii așa cum suntem. Suntem OAMENI, cu bune și cu rele, dar cu suficiente calități încât să scriem frumos. Scriem pentru că ne place, pentru că scrisul pornește din cel mai adânc și mai curat cotlon al conștiinței noastre.

       Și dacă nu ne cred în stare de nimic… e pierderea lor. Un șut în fund, un pas înainte. Așa că scriu să-mi înec amarul… poate așa voi uita dezamăgirea și-mi voi vindeca sufletul. 1 aprilie… ce crud aprilie…

Diplomația în publicitate

     Femeie-nervoasa  

       Graba strică treaba și mânia face ravagii. Probabil uneori par proastă, alteori poate par pupincuristă, foarte rar par bună… dar eu prefer să las de la mine. Gândesc în perspectivă, gândesc în viitor. Mă gândesc deasemenea că nu pot știi niciodată cum mai am nevoie de un om sau când mă mai pot lovi de acel om sau, de ce nu, de acea firmă. Nu sunt genul care să ia decizii în pripă și nu mă las ghidată de emoțiile negative. Oricât aș fi de nervoasă, oricât aș fi de supărată, prefer să tac până iau o anumită decizie. Nu dau curs nervilor pentru că știu cât pot fi de distrugători. Pe moment caut să mă liniștesc, apoi încerc să privesc supărarea din toate punctele de vedere, și a mea dar și a celui care m-a necăjit. Nu mă gândesc niciodată că sunt sabotată, ba din contră caut să descopăr unde am greșit, poate chiar am greșit fără să îmi dau seama. Și la rece, lucrurile se văd mai clar decât în fierbințeala nervilor.

       Noi bloggeri, marea majoritate dintre noi, ne învârtim în lumea publicității. Participăm la concursuri, scriem reclame pentru firme și se întâmplă, uneori chiar des, să fim dezamăgiți de modalitatea de jurizare, de câștigătorul ales. Și aici intervine veșnica întrebare, de ce am pierdut sau de ce eu am fost notat mai prost decât altul? Noi despre noi, cu toții avem o părere bună, credem că scriem cel mai frumos, cel mai corect, cu esență, respectăm cerințele tehnice, dar se întâmplă să nu fim jurizați așa cum ne-am așteptat. Până la urmă marketingul e marketing, nu putem intui în totalitate ce își dorește o firmă. Alegerile sunt și ele subiective, poate că ce îmi place mie, nu place altora și invers. Poate că în momentul respectiv au fost alții mai buni decât noi, poate nu am fost pe aceeași lungime de undă, poate planetele s-au aliniat împotriva noastră, sunt n motive dacă este să despicăm firul în patru.

       Cert este că oricât am fi de supărați sau oricât de urât am fost jurizați, niciodată nu este bine să acționăm la nervi, la impuls, sau pe baza instigării altora. În primul rând în publicitate nu există loc de dușmănii, foarte rar sponsorii țin la supărare. Poți lua două decizii importante, ori să demonstrezi că poți mai mult, ori să nu mai scrii pentru sponsorul respectiv niciodată, oricum este alegerea noastră și nu ne obligă nimeni să scriem. Antireclama nu este o soluție, în primul rând viitorii sponsori care vor colabora cu noi poate că se vor teme să ne mai dea de lucru. Dacă se vor gândi că la o nemulțumire și lor le-am putea plăti cu aceeași monedă, clar vom fi ocoliți. O antireclamă nu îți face nici ție cinste ca blogger, dar nici sponsorului. Antireclama scrisă poate fi și subiect de proces, până la urmă noi nu avem dovezi că am fost defavorizați, nimeni nu poate stabili cu certitudine corectitudinea unei alegeri subiective. Și decât să complicăm lucrurile mai bine ne lăsăm loc de bună ziua. Știu că dezamăgirea doare.

       Vorba dulce mult aduce, eu nu spun să vă plecați capul, dar nici să faceți din țânțar armăsar. Poate că acel câștig nu era hărăzit pentru noi, poate că pe noi ne așteaptă un câștig mai gras, mai ofertant, mai pentru nevoile noastre. Nu-i acum, sigur va fi mai târziu. Răbdare, muncă și perseverență, așa câștigăm și în viață. Mai bine întreb unde am greșit și învăț din greșeli, decât să mă supăr dintr-un concurs pierdut. Mie nu îmi place să trăiesc în amărăciune, am pierdut n concursuri, dar am câștigat altele surprinzător de frumoase.

       Eu una prefer să fiu diplomată și să îmi las loc de bună ziua, prefer să demonstrez că pot, decât să îmi arat oftica și indignarea și să dau satisfacție celor care nu mă plac.

       Mult succes!