O culoare ciudată…

Mi-am pus un pahar cu vin. Are o culoare ciudată… nu e nici alb, nici roșu, nici roze… e mai de grabă portocaliu. Nu prea îmi place. Habar n-am dacă e sec sau demisec, cert este că nu îmi place, e amărui. Eu simțeam nevoia unui pahar cu vin dulce sau demidulce. Dar știi cum e… în viață nu faci numai ce îți place, nu primești numai ce vrei, ci te mai mulțumești și cu ce ai. Cam așa fac eu acum, în cazul vinului.

Sunt eu, oare, o băutoare de vin? Nu pot să zic asta, însă îmi place, mai ales în compania bărbaților. Am observat că băut în doi, vinul e bun. Băut de una singură, vinul nu mai e bun, parcă are gust de mucegai. Dar eu nu sunt tristă azi și nu mă simt singură. Am avut o săptămână minunată, lucrurile au reintrat pe făgașul normal. Am abandonat totul astă-iarnă, iar acum am reluat totul de unde îl lăsasem. Hmmm… îmi găsesc calea. Ce bine! În sfârșit!

Mă simt, totuși, puțin ciudat. Sunt liniștită. Cam prea liniștită. Nefiresc de liniștită pentru mine! Oare de când n-am mai fost liniștită?! Să fi trecut un an… șase luni… trei luni… o lună… trei săptămâni?! Cât a trecut de la ultima fericire? Nu știu… nu vreau să mă gândesc la fericire. N-are rost să mă amărăsc și nici nu vreau să îmi apară pe față zâmbetul acela idiot pe care nu l-aș arăta nici celei mai bune prietene. Astăzi mă bucur de paharul meu cu vin și de liniștea din interior. E liniște în casă, e liniște în suflet, e liniște oriunde întorc capul. Nu se aude decât tăcerea. Aveam nevoie de tăcere în acele momente în care eu nu voiam decât să strig. Dar nu mai simt nevoia nici să strig, nici să vorbesc, nici să chem, nici să rog… doar respir și închid ochii. Este de ajuns! Respir adânc, ce îmi trebuie mai mult?! Sunt liniștită!

Nu ești un om slab

Nu ești un om slab!

Nu ești diferit în sensul rău!

Depresia nu te face mai slab decât ceilalți!

Anxietatea nu te transformă într-un ciudat!

Atacurile de panică nu te definesc!

Tristețea nu-ți umbrește frumusețea!

Toate acestea demonstrează că ai rezistat mai mult timp decât pot duce alți oameni!

Nu îți mai duce supărările de unul singur!

Nu te mai ascunde!

Nu lăsa tăcerea să te amuțească!

Vorbește cu cei din jurul tău!

Vorbește cu familia ta, cu prietenii tăi, cu apropiații tăi!

Nu lăsa întunericul să te acapareze!

Nu lăsa problemele să te distrugă!

Cere ajutor!

Cere-mi ajutorul!

Lasă-ne să-ți fim alături și împreună te vom ajuta să te vindeci!

Dacă nu mai faci față situației, nu înseamnă că ești slab!

Ești un suflet frumos și sensibil!

Lasă-ne să ți-l păstrăm pur!

Ajută-ne să te ajutăm!

Recuperează-ți veselia!

Recuperează-ți viața!

Hai să ducem poverile împreună!

Dacă tac…

Dacă tac nu înseamnă că sunt proastă,

Dacă tac nu înseamnă că îți dau dreptate,

Dacă tac nu înseamnă că sunt depășită

De subiect sau de situație.

Dacă tac nu înseamnă că îți sunt inferioară,

Dacă tac nu înseamnă că sunt mai prejos,

Dacă tac nu înseamnă că nu știu,

Dacă tac înseamnă că nu vreau să mă implic.

Dacă tac înseamnă că nu vreau să intru în polemici,

Înseamnă că nu vreau să îmi bat capul,

Că nu vreau să încerc să te fac să înțelegi.

Dacă tac înseamnă că realitatea mea este

Altfel decât este a ta și mai înseamnă că

NU rezonăm, că nu ne înțelegem,

Că nu suntem pe aceeași lungime de undă.

Și n-are rost să îți expun filosofia mea de viață,

Unghiul meu de a privi lucrurile,

Înseamnă că ești liber să crezi ce vrei,

Iar eu să îmi văd de drumul meu,

Fără să mă încarc cu frustrările tale,

Fără să mă intereseze neajunsurile tale,

Fără să mă las atinsă de durerile tale.

Oricum orice aș spune sau aș face,

Tu ai argument pentru orice,

Ai propriile teorii pe care le consideri,

Imbatabile, adevăruri absolute.

Dar nu sunt decât niște idei iluzorii,

Iar tu ești mai închistat decât crezi,

Iar eu prin tăcerea mea nu îți dau curs,

Nu dau startul unor noi nebunii și teorii.

Tăcerea mea înseamnă că refuz să mă supăr,

Refuz să mă implic și refuz să te fac să înțelegi.

Tac pentru că nu o să îți spun niciodată

Ceea ce vrei să auzi, pentru că a mea gândire

Este diferită de a ta. Facem parte din lumi diferite,

Lumi care nu se vor intersecta niciodată.

Iar tăcerea mea este pecetea încheierii,

Omega polemicilor și neînțelegerilor.

Tăcerea mea înseamnă indiferența

În fața unor teorii depășite.

Tăcerea este arma mea împotriva ta,

A celui ce crezi că știi totul,

A celui ce spui fără să știi,

A celui ce faci fără să gândești,

A celui ce crezi fără să crezi defapt în nimic.

Nu mă implic în acțiuni fără fundament,

Fără crezare, fără fond, fără culoare.

Mă fac una cu tăcerea și las să treacă

Pe lângă mine tot ce nu-mi face bine.

Tăcerea…

   Tăcerea este arma omului puternic. Doar o persoană cu o stăpânire de sine extraordinară şi care îşi gestioneză de minune sentimentele şi pornirile poate adopta o atitudine tăcută. Nu este uşor să fii puternic, te solicită din toate punctele de vedere, aşa că, este de admirat.

               Eu personal la cât sunt de temperamentală, nimic nu urăsc mai tare decât tăcerea. Nu face decât să adâncescă conflictul, să implementeze o stare de nelinişte, de confuzie, de nesiguranţă şi de derută.

              Tăcerea mai însemnă supunere din parte celui persecutat. Atunci cănd cineva superior îţi anulează complet identitatea, singurul atuu de apărare este să taci. Să iei o atitudine obedientă care te-ar salva de la un conflict mult mai mare. Cel mai bun exemplu sunt copii certaţi de părinţi, sau angajatul mustrat de angajator… nu puţine sunt cazurile în care angajatul pleacă capul şi preferă să păstreze tăcerea în faţa unei situaţii ostile. Un alt exemplu nefericit este regăsit în Sindromul Stockholm, în care victima alege să se adapteze situaţiei, să simpatizeze cu agresorul, să devină hipervigilentă la nevoile răpitorului şi să tacă atunci când agresorul ar putea deveni violent, ba chiar să îi facă pe plac. Acesta ar fi felul victimei de a supravieţuii unei astfel de conjuncturi şi de a-şi păstra viaţa.

              Într-un cuplu, în situaţie de conflict, de ceartă sau de neînţelegere, tăcerea aduce cu sine şi o pedeapsă în care cel rănit preferă să îşi ignore partenerul decât să discute cu el, să clarifice situaţia şi să se ajungă la un punct comun. Ignorarea unui conflict nu înseamnă şi rezolvarea lui. Mai grav este când te prefaci că nu s-a întâmplat ceva, sau că nu ştii ceva şi faci abstracţie în mod deliberat.

            Comunicarea este cheia succesului într-un parteneriat, indiferent de ce fel, că este vorba de afaceri, de o căsnicie sau de o prietenie… să ignori nu înseamnă să rezolvi.

Este frustrant când te loveşti de un zid mut în care orice ai face sau ai spune nu vei primi răspuns. Incertitudinea omoară tot, încrederea, iubirea, sinceritatea. De teama ignorării celuilalt ajungi de multe ori să minţi, să spui doar ceea ce vrea să audă el sau ea… iar astfel, te pierzi pe tine ca persoană, nu mai eşti tu, creezi un caracter prefăcut pe placul lui sau ei şi nu mai iei în seamă adevăratul motiv din cauza căruia s-a ajuns la o atât de adâncă tăcere. Iar dacă nu poţi să fii tu, alături de celălalt, ce rost mai are să te complici, să te forţezi, dacă oricum nu este de acord şi nu îi place felul tău de a fi şi foloseşte tăcerea ca o pedeapsă.

                 Indiferenţa doare cel mai tare, asta se ştie de când lumea şi pămăntul. Aşa că dragii mei, dacă vă loviţi de o stană de piatră care nu vă răspunde sentimentelor voastre şi vă tratează cu dispreţ sau doar indiferenţă, ce rost mai are să lupţi?! Înseamnă că acea persoană nu este pentru tine, că nu îţi este harăzită… şi că Dumnezeu îţi pregăteşte ceva mult mai bun.  Decât să stai într-o relaţie defectuoasă în care nu eşti apreciat sau nu ţi se dă atenţie sau eşti tratat cu tăcere, mai bine te eliberezi şi-l eliberezi şi pe celălalt de un stres. Şi mergi înainte, îţi cauţi drumul şi persoana pentru care eşti făcut.

Tăcerea este ca o coloană şubredă care te anunţă că lucrurile nu vor funcţiona, riscănd să se surpe sub greutatea ta.

                  Cea mai dureroasă tăcere cred că este atunci când greşeşti şi nu ai ce spune, nu te poţi apăra pentru că eşi vinovat. Nu poţi riposta şi eşti nevoit să îţi accepţi vina şi să accepţi că ai stricat totul. Iar vasul, odată spart, nimic nu îl mai poate readuce la starea iniţială. Este foarte frustrant când vrei să îţi răscumperi greşeala dar nu ai cum, că ai rănit acea persoană pănă în cele mai adânci profunzimi şi te loveşti de o mare de tăcere. Pur şi simplu nu eşti ascultat… şi nu poţi face nimic, pentru că eşti vinovat. Cred că aici, persoanele au nevoie de timp să îşi vindece rănile, să asimileze situaţia aşa cum este ea în realitate. Şi dacă are loc o reconciliere favorbilă pentru amândoi este bine, dacă nu… atunci mergi mai departe.

Tăcerea nu înseamnă linişte, este doar nelinişte…

Dacă taci când nu ai nimic de spus, atunci… redă-i libertatea celuilalt, spune-i că nu vă mai leagă niciun numitor comun şi că totul este în zadar.

Tăcerea aduce după sine şi suferinţă, te macină atitudinea taciturnă a cuiva, te simţi prins într-o incertitudine care nu te lasă să decizi nimic… ţi-e teamă să te rupi, dar totdată e chinuitor şi să rămâi, să speri că tăcerea o să se risipească.

Prefer să primesc două palme şi să fiu certată, sau jignită, sau mustrată aspru decât să fiu tratată cu indiferenţă şi muţenie. Îmi place să îmi rezolv problemele prin comunicare, să lucrez acolo unde este un defect sau o greşeală, să lupt şi să înving decât să mi se frângă aripile prin indiferenţă totală… dar fiecare simte şi acţioneză diferit.

                Dragii mei gândiţi-vă bine când vreţi să condamnaţi pe cineva prin tăcerea dumneavoastră pentru că îi umpleţi sufletul de resentimente, de frustrări şi de nelinişte. Vina îl va apăsa şi îl va face să aibă mult prea multe regrete, iar prin natura omului de a se întoarce la latura divină, va căuta iertare. Iar sufletul lui nu îşi va recăpăta liniştea pănă nu îşi va răscumpăra greşeala. Iartă ca să fii iertat şi comunică ca să rezolvi conflictul… altfel traumele se adună, vor fi înăbuşite, ce-i drept, dar ele vor ieşi la iveală şi vor riposta ca nişte monştrii, mai devreme sau mai târziu.

 

 

 

                    Articol scris de Gheorghe Alina…