Un alt început…

          Vă anunț oficial că am terminat-o cu Terapia Vojta. Nu era pentru mine. Nu mă simțeam bine, și nici nu cred că ar fi dat rezultate. M-am întors la o metodă mai cunoscută și mai sigură, Kinetoterapia. Ideea este că mie una, având atâta operații și proteze la ambele șolduri și genunchi, Vojta nu era potrivită. Nu vreau să critic, însă această terapie este relativ nouă la noi în țară și cred că terapeuții noștri încă nu sunt pregătiți așa cum trebuie. Marea lor majoritate fac „școala” la distanță. Merg două săptămâni la cursuri sau examene, apoi stau câteva luni acasa. Și tot așa timp de 2 ani. Eu nu cred că o terapie se poate învăța în câteva săptămâni. Oricât ar fi practica de practică, când nu ești tot timpul acolo, la școală și nu înveți așa cum trebuie, nu cred că omul acela devine atât de profesionist. Știu că am greșit, știu că nu se spune „mai mult sau mai puțin profesionist”, ori ești, ori nu ești profesionist. Așadar vă spun părerea mea sinceră, nu cred că avem încă profesori care să practice corect și profesional terapia Vojta. Poate or exista în țara asta vreo câțiva foarte buni, dar eu încă sunt reticentă.

        Am văzut mulți copii bolnăviori care nu pot merge, copii aduși la cabinetul de Vojta. Pe părinții îi înțeleg că speră, că își doresc să-și vadă copii bine, mergând, fiind independenți din punct de vedere fizic, dar nu cred că Vojta este cea mai bună soluție pentru ei. Poate nu gândesc bine, poate exagerez, dar am simțit-o pe pielea mea. La problemele mele, această terapie mai rău mi-ar fi înrăutățit situația. În primul rând terapia Vojta se aplică mai mult pe bebeluși. De stricat nu are ce să strice această terapie, nu afectează nimic, însă este probabil să dai niște bani degeaba și să nu se cunoasă nimic. Pozițiile Vojta sunt destul de grele și de complicate, este și destul de dureros. Când ai oasele tale, mă refer când nu ai tije, proteze, etc., Vojta nu are ce să strice, însă dacă ai proteze sau tije, presiunile și pozițiile Vojta pot „strica”, ca să spun așa, operația respectivă. Așa că înainte să faci o anumită terapie, interesați-vă bine.

        M-am întors la Kinetoterapie și este foarte bine, exercițiile și efortul fizic îmi fac bine, masajul îmi face extrem de bine. Am mai făcut și în trecut, dar cu Vojta am zis să încerc ceva nou, ceva care să facă minuni. Ei bine, nu există astfel de minuni peste noapte. În recuperările fizice, cea mai bună metodă este exercițiul și efortul fizic. Cu cât lucrezi mai mult, cu atât ai șanse mai multe și mai rapide să îți revii.

        Sunt mulțumită, vedem ce-mi rezervă viitorul. Oricum, am încredere, știu cu ce se mănâncă Kinetoterapia și sunt mult mai liniștită așa. 

Pe bază de pesimism nu funcționez

         Niciodată nu mi-au plăcut oamenii pesimiști sau veșnic nemulțumiți. Când ai o problemă, mai cu seamă de sănătate, speranța și credința sunt cele mai importante. Speranța este tot ce-i rămâne unui om atunci când și-a pierdut mare parte din sănătate. Dacă tu, ca medic, terapeut sau mai știu eu ce, te comporți ca și cum orice ai face este imposibil, atunci în mod clar blochezi pacientul și-i iei până și acea speranță.

       Știți că v-am spus că merg la un terapeut care practică Terapia Vojta. Ei bine… omul știe Vojta, nimic de spus despre felul cum își practică meseria. Însă la capitolul pozitivism și susținere, este aproape zero. Este genul de om veșnic nemulțumit, care mereu are ceva de spus, de comentat și de obiectat. Se întâmplă ca după ședință, să-mi spună că nu vede nimic, nicio schimbare în bine. Și-atunci mă gândesc, dacă tot nu vezi nimic, dacă tot nu ți se pare că dă rezultate, atunci de ce te mai plătesc?! De ce continui să vin dacă oricum nu se vede și nu se va vedea nimic?! Ce rost mai are?!

       Nu-mi plac oamenii cu care nu pot comunica. Păi când eu spun ceva și tu râzi, sau nu mă iei în serios, atunci din nou mă întreb, ce rost mai are totul?! Eu nu spun despre mine că sunt cea mai deșteaptă, dar știu ce simt, știu până unde să merg și cât să insist. Dacă spun că mă doare, înseamnă că mă doare și că ceva nu este în regulă, că ceva nu merge cum trebuie. Dacă tu ca terapeut nu poți să înțelegi asta și să o lași mai moale… atunci iarăși, simt nevoia să mă retrag.

         În dorința ca terapia să dea rezultate, aceste insistențe fizice nu-mi fac bine. Sunt genul de om care ia totul treptat. Cum să fac un lucru, dacă nu pot sau mă doare. O luăm ușor, nu? Până la punctul dureros. Eu știu că o relație profesională, cu atât mai mult cea medicală, se bazează pe profesionalism, încredere și comunicare. Dacă tu nu crezi când spun ceva, dacă iei totul în glumă, atunci relația se răcește și nici rezultate nu vom avea împreună.

        Nu-mi place să ard etape, când e vorba de o terapie totul trebuie luat treptat, încet și sigur. Nu dintr-o dată tare, greu și insistent. Și mai ales, urăsc să mi se taie craca de sub picioare. Nu-mi place să am lângă mine un nemulțumit sau un pesimist. Nu trăiesc într-un glob de cristal, dar oamenii negativiști îmi fură toată energia și pofta.

      Sinceră să fiu, nu știu ce să fac. Să renunț sau să continui. Să mai încerc sau să apelez la altcineva… în curând cred că mă voi hotărî. Dar deja încep să mă retrag. Fără să vreau, o fac…