In asteptare…

8593185f7ce4b46bd49ba6644e3dfe51Nu cred că există momentul potrivit pentru ceva. Nu cred că realizarea așteaptă momentul potrivit. Nu cred că așteptând poți face mai bine ceva. Sunt de părere că acțiunea este mai de preț decât pasivitate. Știu că doar muncind, luptând și încercând poți atinge succesul, altfel nu.

Așteptând momentul potrivit te trezești la o vârstă în care realizezi că de fapt nu ai făcut nimic, ci doar ai lăsat viața să treacă pe lângă tine, ai lăsat oportunitățile să-ți scape. DA! Despre oportunități este vorba. Chiar dacă nu ești obișnuit să le vezi, chiar dacă nu ai ochi să le sesizezi sclipirea, află că oportunitățile pot fi fabricate.

Crede-mă, atunci când îți dorești ceva cu adevărat, NU AȘTEPȚI, ci cauți soluții pe care le urmezi cu sfințenie. Soluțiile găsite sunt oportunitățile care abia așteaptă să fie demarate. Visele și visurile nu ne vin în minte în van. Atunci când îți dorești ceva, înseamnă că acel ceva este realizabil. Dacă nu aștepți și nu faci nimic, păi vei aștepta toată viața, nimic nu se va schimba. Lasă așteptarea și fructifică-ți timpul, mintea ta este cheia creației și a reușitei!

 

Don’t give a fuck

ae8cde84e7f0cef64f082b83c4b80942

Nu sunt prea multe de zi… cert este un lucru: nu-mi plac oamenii orbi – adică aceia care deși văd, aleg să nu vadă. Obișnuiesc să investesc sentiment, speranță și timp în oameni cu care nu rezonez. Sau o fac, dar nu la modul emoțional. Pe scurt – mă îndrăgostesc de cine nu trebuie. Și atunci ce e de făcut?! Latura mea rațională îmi spune să mă duc o mie de ani, să nu mai aștept pentru că nu am ce. Latura mea sensibilă mă îndeamnă să încerc, să lupt și să sper. Practic mă las păcălită de propria mea percepție. Văd lucruri care nu sunt, sesisez semnale care de fapt nu există și dacă există, sunt nevinovate, nimic idilic. Cu toate acestea, mă îndrăgostesc de o himeră, de ceva ce eu îmi imaginez că este. Mă încăpățânez, lupt, dau tot ce am mai bun, mă străduiesc să cuceresc și când colo – el nu dă nici 2 lei pe strădaniile mele. Și atunci, vine o vreme când îmi ating limita și plec. Aleg să nu-mi mai pese, îmi bag „ceva”, îmi mut gândul, îmi nimicesc orice sentiment, arunc dorul ca pe o cârpă uzată și mă vindec de obsesie.

Daaaarrr… NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR. Când reușesc să mă vindec, specimenul încearcă să mă întoarcă din drum. Dar este prea târziu, în acel moment nu mai dau eu doi lei pe ceea ce vrea el. Odată ce vălul mi s-a luat de pe ochi, încep să văd și defectele și neajunsurile și tot. Și atunci… după ce m-am vindecat de orbire și „idealul” nu mai este atât de „ideal”, nimic nu mă mai face să mă întorc din drum. Dacă nu m-ai vrut atunci când eram gata să mă dăruiesc, atunci devine prea târziu. Și răbdarea mea are o limită. Nu pot să sper la infinit, n-am timp, n-am vreme, n-am chef și cel mai bine este… să te duci tu o mie de ani acum!

Concluzia: Don’t be mad because i don’t give a fuck. Be mad because i once did, and you were to blind to see. 🙂

Am invins

83cda6b0f722586c6fe81666f1bc81aa

Am învins… sunt o învingătoare,

Deși ziua încă n-a trecut,

Încă mai am timp să dau greș,

Mai e vreme să clachez,

Dar mi-am propus să birui nerăbdarea,

Să-mi înving dorul.

Și n-am lăsat tentația să mă acapareze.

Pe ziua de astăzi am reușit,

Până acum nu mi-am încălcat cuvântul,

N-am trecut peste principiile asumate,

Și am reușit să nu calc în picioare

Orgoliul pe care îl mai am din când în când.

Așa pățesc uneori,

Uit de orgoliu,

Dau uitării stima de sine

Și mă umilesc în dorința mea

De a curma timpul, spațiul

Și nerăbdarea sufocantă.

Dar astăzi am fost mai tare ca niciodată,

Mi-am ocupat mintea cu altceva

Nu m-am lăsat abătută de gânduri

Ci mi le-am ocupat cu totul altceva.

Mă simt ușurată,

A trecut o zi pe care nu am irosit-o,

Am fructificat-o constructiv

Și încet, încet, voi reuși să uit.

Ce să uit?

Mai bine zis…

Îmi voi adormi sentimentele pentru o perioadă,

Le acopăr cu o pătură

Într-un colț de inimă.

Îmi propun să le trezesc la vară,

Poate până atunci se vor liniști apele…

Apele tulburi care m-au destabilizat,

Care erau cât pe ce să mă înece.

Am ieșit la liman…

Începe să-mi fie bine…

Nu foarte bine,

Dar tot e mai bine decât rău.

Răsuflu ușurată,

Mă simt ca alcoolicii care au câștigat încă o oră

Fără un strop de băutură.

Eu sunt sau de fapt am fost…

Dependentă de prezența lui,

Dar încep să mă obișnuiesc și fără el,

Fără speranță,

Fără dorință,

Fără pasiune

Și fără vis.

Dar voi relua cândva visul,

Nu îl voi pierde prea curând din palmă,

L-am ferecat prea adânc în mintea mea

Ca să nu-i dau curs niciodată.

Va veni o zi…

Și atunci când va veni,

Nu voi mai irosi niciun minut.

O să merg până la capăt fie ce-o fi!

Dar astăzi răsuflu ușurată,

Am învins!

Pe loc…

88c0d3fbc450740f045bb2b7bf369f21

Câteodată am impresia că bat pasul pe loc,

Mi-e teamă că las timpul să treacă pe lângă mine,

Dar ce să fac?

Sunt atât de confuză încât uneori nici nu mai știu cine sunt,

De unde vin și încotro mă îndrept.

Am senzația că întregul Univers mi-e potrivnic.

Nu sunt nici tristă,

Dar nici fericită.

Îmi lipsește împlinirea,

Îmi lipsește EL,

Un EL,

Nu un anume EL.

Cine o fi El?

Îl tot aștept de ceva timp,

Când o să vină?

Oare cum îi miroase pielea?

Ce culoare au ochii lui?

Cum zâmbește?

Oare îl voi recunoaște?

Mă va iubi așa cum îmi doresc?

Mă va dezamăgi

Sau îmi va întrece așteptările?

Mă amăgesc!

Știu!

Dar cine mă poate învinovăți?

Cine mă poate judeca?

Oare nu a sperat nimeni niciodată?

Eu sper și voi continua să o fac!

Îl iubesc de acum,

Chiar dacă nu îl cunosc.

Mi-aș da viața pentru el

Deși încă nu îl știu.

Sunt a lui chiar dacă el nu mă are încă.

Când luminile se sting

Întotdeauna mi-l imaginez

Așa frumos și falnic.

Este puțin mândru,

E dulce și puternic,

Este EL,

Al meu!

Am transformat inovatia in timp si am atins fericirea

Noi, ca oameni, suntem într-o continuă căutare de soluții pentru lucrurile care ne pasionează cu adevărat și dacă depunem cu adevărat efort, ajungem să creăm lucruri minunate. Dacă ne gândim la toate lucrurile minunate ce au fost create în ultimul deceniu, putem spune că acestea ne-au adus zâmbetul pe buze, însă totodată au pornit de la o frustrare.

În prezent, una dintre cele mai mari frustrări o reprezintă lipsa de timp. Nu ne place că nu avem timp să mergem acolo unde ne dorim, să fim alături de cei pe care îi iubim sau chiar să ne relaxăm. Nu ne place că timpul nostru este din ce în ce mai limitat. Iar în urma unor astfel de frustrări ajungem să fim puși în acele situații în care inovația pare să fie singura posibilitate.

food

Conform studiilor, se spune că petrecem timp foarte mult în bucătărie la prepararea mâncării, acel timp fiind în mare parte petrecut acolo fără o altă persoană alături. Și ajungem să stăm în medie 30-45 de minute de fiecare dată când facem de mâncare, însumând un total de aproximativ două ore zilnic. Și astfel ajungem să petrecem undeva la 14% din timpul activ al zilei gătind.

Cine își permite în zilele noastre să stea atât de mult timp în bucătărie în fiecare zi? Într-adevăr, foarte puțini dintre noi. Iar acest lucru, de-a lungul timpului, a început să ajungă să ne frustreze. Și așa cum ziceam, în urma frustrărilor de care avem parte, ajungem să creăm lucruri minunate.

Foodpanda este unul din aceste lucruri minunate, o platformă unde sunt listate restaurante dispuse să petreacă timp în locul tău în bucătărie și să îți gătească cea mai delicioasă mâncare. Cum ar fi ca cele două ore pe care le aloci zilnic gătitului să fie investite în cadrul altor activități? Suntem siguri că ți-ar plăcea.

Și pentru că cei care îți oferă acest serviciu s-au gândit la timpul tău, acum ai posibilitatea să comanzi mâncare gătită în numai două minute cu ajutorul aplicației de pe telefon, fie iOS, fie Android.

panda

Am aflat de aceasta campanie de pe http://www.burnandglow.blogspot.ro!

Respect pentru cei care respecta bloggerii

          În doi am de zile de când sunt blogger, am scris o grămadă de advertoriale. Unele pentru concursuri, altele plătite și altele răsplătite. Am întâlnit sponsori care negociază pentru fiecare leuț, sponsori care mi-au dat o sumă frumușică, fără să le fac eu vreo propunere și sponsori care voiau să le scriu moca sau pe baza unui schimb de link-uri. Ei bine, NU SCRIU PE GRATIS! Decât să scriu pe gratis, mai bine mă uit la telenovele. Decât să scriu pe gratis, mai bine dorm. Decât să scriu pe gratis, mai bine nu scriu deloc. Îmi pare rău să dezamăgesc noii afaceriști, însă toate costă în viața asta și ca orice om, am și eu nevoile mele.

bani

        Dacă vă întrebați de ce ne merităm banii noi, bloggerii, uitați câteva argumente, așa poate că unii dintre sponsori vor învăța să ne aprecieze, iar bloggerii se vor învăța să nu mai accepte advertoriale de 3 euro. Un advertorial de calitate NU COSTĂ 3 EURO! Un advertorial de calitate costă zeci de euro, dacă nu chiar sute. Dar recunosc, nu sunt la stadiul în care să cer sute de euro, dar am de gând să ajung. Pentru asta, ca să creștem cu toții, am nevoie de susținerea tuturor bloggerilor care scriu advertoriale și îi rog să își aprecieze munca și să înțeleagă că o plată decentă nu se face cu 2 lei.

      Dar ca să nu mă mai lungesc cu vorba, iată de ce își merită bloggerii răsplata:

– timpul înseamnă bani, pentru toată lumea.

– și noi trăim și noi mâncăm și noi plătim facturi. Și gândiți-vă câți bani dăm la curent lună de lună. Daaa, curentul ăla cu care funcționează fiecare calculator și laptop.

– blogurile noastre sunt de asemenea întreținute cu bani. Ca să ajungem unde suntem am investit și noi, ca toți ceilalți. Dacă pentru voi, sponsorii, business-ul este totul și pentru noi bloggerii, blogurile noastre înseamnă totul.

– blogurile noastre nu reprezintă numai pasiune, ci și o sursă de venit.

– înainte să scriem ceva, ne documentă, luăm site-ul respectiv din scoarță în scoarță și reținem ideile principale. Nu scriem în van și niciodată în neștiință de cauză. Documentarea ia timp!

– alegem fotografiile cu grijă, le edităm și le facem să facă parte din poveste. Iarăși mult timp pierdut sau fructificat, cum vreți să îi spuneți.

– chiar dacă ni se cer minim 500 de cuvinte, când ideile ni se revarsă din minte, nu facem niciodată rabat de la ele. Niciun blogger nu se va zgârci la cuvinte.

– corectarea articolului și așezarea lui în blog, ia timp.

– link-urile costă. Cu cât sunt mai multe link-uri în articole, cu atât advertorialul costă mai mult.

– optimizarea SEO a articolului este făcută cu cap. Punem link-urile și cuvintele cheie strategic, astfel încât site-ul pentru care facem reclamă să crească în „ochii Google”.

– promovarea articolelor ia de asemenea mult timp. Să distribui un articol în zeci de grupuri facebook, zeci de comunități G+, linkedin, tumblr, pinterest și twitter, ia timp. Pe puțin o jumătate de oră.

– ca să faci un advertorial de calitate, un blogger își pierde cel puțin 2 ore din viața lui.

– calitatea se plătește.

– rezultatele obținute se plătesc, dacă nu în bani, atunci măcar în vouchere decente.

     Dacă nici aceste argumente nu sunt de ajuns, atunci poate că ar fi mai bine să vă faceți singuri bloguri, câteva zeci, și să vă promovați singuri afacerea, să vedeți cât este de greu. În rest, respect pentru sponsorii care ne apreciază și ne răsplătesc pe măsură. Respect pentru cei care oferă și un mic bonus la sfârșit, drept mulțumire. Respect pentru cei care ne respectă.

Rau faci – rau gasesti…

    neuronu.ro       De când mă știu mă străduiesc să devin un om mai bun. Când vine vorba de mine, sunt extrem de exigentă. Și chiar dacă nu plec urechea la ce spun alții, nici la răutăți, dar nici la laudele exagerate, caut mereu să schimb câte ceva la mine. Am fost un om cu extrem de multe defecte, eram în multe feluri, numai om bun nu. Eram răzbunătoare, rece, secretoasă, distantă, invidioasă și obișnuiam și să mai mint. În primul rând mă mințeam pe mine, credeam că prin tertipuri pot ajunge unde îmi doresc. N-a fost așa, am avut numai de suferit și oricât mă străduiam, mereu eram prinsă cu mâța în sac. Mereu mă făceam de băcănie cu câte o gafă de care eram responsabilă și pe care o făceam voit, crezând că-mi va fi mai bine.

       Habar n-aveam eu că rău faci ușor și mai ales, rău faci – rău găsești. Nimeni nu te primește cu brațele deschise când minți sau îți cauți numai interesul propriu. Când m-am săturat să mă mai prefac, când am obosit de-atâtea răutăți, mi-am luat o pauză de singurătate. O pauză ce mi-a fost doliu, m-am jelit pe mine, anii irosiți și prostia multă care mă dusese în acel punct. Primul lucru pe care l-am învățat a fost să-mi recunosc greșelile. Apoi am învățat să cer iertare. Oamenii m-au iertat relativ ușor, dar eu eram încă mâhnită de mine însămi. Am învățat să mă accept. M-am acceptat și apoi am început să mă străduiesc să devin un om mai bun. Un om de încredere, iertător, altruist, sincer și înțelegător. Credeți că mi-a fost ușor, deloc. Mi-a fost al naibii de greu. Mai ales când prima parte a vieții mele mi-o consumasem în întregime, invidiindu-i pe alții.

        Partea mea întunecată nu s-a risipit complet, ea este acolo, însă nu-i dau curs. Caut să nu acționez la mânie sau supărare, știu că voi regreta, știu că nu voi face nimic bun. Dar mă bucur enorm că nu mai sunt invidioasă, invidia mă măcina, mă consuma și mă făcea să fiu mereu nefericită. Acum pur și simplu nu-mi mai pasă ce au alții. Îmi concentrez atenția asupra lucrurilor pe care mi le doresc, care îmi fac bine și pe care le pot obține prin propriile forțe, prin muncă proprie. Restul nu mă privește. Oricum, de-a lungul timpului am obținut lucruri pe care mi le doream și când am ajuns să le ating, în loc să fiu fericită, n-am simțit nimic sau am fost dezamăgită. Așa că prefer să nu mai râvnesc la ce au alții, ci mă concentrez pe ce am eu nevoie, pe acele lucruri care îmi pot aduce împlinirea.

       Așa am înțeles ce înseamnă viața. Și chiar dacă am pierdut multe în prostia mea, măcar știu că n-am ajuns la vârsta mea degeaba. Am învățat ceva, am învățat să mă educ și să mă reeduc până când am fost mândră de ceea ce vedeam în oglindă. Acum nu îmi mai este rușine să mă privesc, acum știu că sunt pe făgașul cel bun și dacă continui în acest ton, voi avea parte de o viață frumoasă, împlinită și liniștită.

Cine?

Mai mult decât am reușit,

N-aș putea să fac.

Mai mult decât ofer deja,

Nu am ce să mai dau.

Mai mult de atât,

Nu pot.

Atât sunt…

Altfel mă consum,

Ajung la epuizare

Și încep să nu mă mai recunosc.

Iar eu vreau să mă recunosc,

Când mă uit în oglindă,

Să zâmbesc,

Să-mi placă ce văd,

Să mă simt mândră

Că cea din imagine sunt eu,

Cea reală,

Cea pe care o plac oamenii,

Nu eu, cea ascunsă de ochii lumii.

Obișnuiesc să ofer,

Uneori parcă prea mult

Și uit să-mi ofer și mie

Câte ceva…

Uit să-mi ofer timp,

Îl dau altora,

Uit să-mi ofer mulțumire,

Mulțumesc mai mult oamenii dragi,

Uit uneori să mă iubesc,

Pentru că-i iubesc atât de mult pe ceilalți.

Uit de mine,

Dar oricât aș uita de mine,

Mereu reușesc să mă regăsesc.

Eu îmi sunt cea mai apropiată ființă,

Oricât m-aș bizui pe alții,

Eu sunt persoana pe care mă pot baza,

Eu sunt cea care mă poate ajuta

Și uneori,

Nimeni nu mă poate iubi ca mine.

Poate doar mama,

Dar asta este altă poveste.

Uit de mine cu bună știință,

Dar în final mă întorc tot la mine,

Căci eu mă aștept mereu cu brațele deschise,

Eu mă aștept cu o vorbă bună,

Cu un pahar de lapte cald,

Sau cu o mie de consolări.

Nu-mi găsesc scuze,

Mă oblojesc singură,

Îmi găsesc alinarea

Atunci când oamenii nu vor să o facă

Sau nu au timp.

Căci în fond,

Dacă eu nu mă iubesc,

Cine să o facă?!

ArtGarage, trecutul îmi parfumează prezentul

Ai simțit vreodată că te-ai născut într-o epocă greșită?! Ai simțit vreodată că nu aparții prezentului și că mult mai fericit ai fi fost dacă te-ai fi născut cu 50 de ani sau poate 100 de ani în urmă?!

Eu da! În adolescență, pe vremea când eram îndrăgostită de romanele englezești și franțuzești, am simțit că locul meu ar fi trebuit să fie undeva în secolul XVIII. Ca orice tânără eram atrasă de ideea de a fi prințesă. Mă încântau nespus balurile mascate, rochiile somptuoase, bijuteriile pompoase, parfumurile rafinate, coafurile alese și machiajale puțin exagerate, cu pudra aceea albă, intens aplicată pe toată fața și cu buzele roșii ca focul.

Astăzi, femeie matură fiind, mă regăsesc mult mai mult în frumusețea anilor ’50-’60. Stă în natura firii noastre să căutăm trecutul. Prezentul ne copleșește, viitorul ne sperie, doar trecutul are aromă de poveste, doar trecutul este cel care ne dă speranță, putere și voință. Privind în urmă, ajungi să te regăsești, cauți în tine țelul și îl materializezi prin speranță, speranță sustrasă cu delicatețe din trecut. Moda revine și ea periodic. Treptat, treptat, readucem în prezent o epocă apusă. De ce?! Pentru că vechiul înseamnă noutate. Trăim în secolul vitezei și al exagerărilor și din când în când avem nevoie de eleganța și duioșia trecutului. Iubesc tot ceea ce vine din trecut, iubesc stilul retro, vitage-ul mă definește și mă face să accept prezentul cu toate neajunsurile lui.

Trăim într-o lume în care sentimentele sunt puține și timpul este mult prea alert, avem nevoie de nostalgia trecutului. Eu sunt o fire boemă, dragostea și liniștea sufletească sunt foarte importante pentru mine. Am nevoie de elemente motivaționale pentru a mă simți bine și împăcată cu mine însămi. De aceea caut întotdeauna trecutul, pentru a putea simți prezentul cu toate simțurile mele. Și știți cum îmi deschid eu inima?! Prin obiecte decorative retro/vintage! Așa reînvii eu trecutul și-l aduc în prezent pentru a-mi încălzi inima.

Antet

În urmă cu aproape un an de zile a luat naștere magazinul online ArtGarage.ro și o dată cu el au reînviat numeroase culturi. Acele culturi care astăzi ne fac să spune că mult mai frumos era înainte. ArtGarage.ro este cel mai proaspăt concept de magazin online din România, care se adresează tuturor celor care își doresc să aducă în casele lor un strop din nostalgia trecutului, într-o manieră englezească, franțuzească și americană. Specific satelor britanice, stilul cottage implică folosirea unor elemente cu parfum retro. ArtGarage.ro este o călătorie prin lumea vitage/retro/clasic, elemente ce pot fi aduse atât în căminele noastre, cât și în baruri, cafenele, restaurante, cofetării, ceainării și biblioteci. Magazinul ArtGarage comercializează produse pentru casă și birou, cadouri de colecție, ceasuri, plăci metalice de decor, brichete metalice, cutii metalice de depozitare, oglinzi de decor și multe alte produse, menite să ne mângâie inimile înfometate de dragoste și nostalgie. Consider că fotografiile produselor nu reflectă cu adevărat măreția și designul lor reușit.

          Vreau să aduc în casa mea stilul retro, sunt femeie, sunt sensibilă și sunt bloggeriță. Am nevoie de elemente care să-mi alimenteze spiritul și puterea creației. De aceea am de gând să-mi cumpăr în primul rând un ceas. Mi-aș cumpăra fără să stau pe gânduri fermecătorul Ceas – Salvador Dali „Liquid Time”. De ce?! Pentru că timpul este prețios, pentru că mi-ar aminti în fiecare secundă că timpul trece și trebuie să trăiesc. Să trăiesc, să mă bucur, să iubesc, să zâmbesc și să fiu fericită. Dar în același timp, să nu uit să-i fac fericiți și pe apropiații mei și să le-arăt în fiecare secundă cât sunt de importanți pentru mine. Ceasul „Liquid Time” a fost inspirat din opera „Persistența Memoriei” de Salvador Dali. Timpul se scurge, este o iluzie a omului. O iluzie care ne arată cu fiecare oră că tmpul nu stă în loc și că viața purcede contra timpului. Însuși designul ceasului este o iluzie optică menită să ne atragă și mai mult atenția.

ceas-scurgerea-timpului-salvador-dali-liquid-time-400x500

Biroul este spațiul meu preferat din casă, locul unde timpul stă pe loc. În birou sunt doar eu, ideile ingenioase, laptopul, cana de cafea, lumânările aprinse și luna de pe cer care îmi bate în geam, atât de romantic. Femeie fiind, sunt obsedată de curățenie, urăsc să las vreo urmă de murdărie pe suprafețele mobilei mele. Țin atât de mult la lucrurile mele, încât nu-mi lipsesc din nicio cameră suporturile pentru căni sau pahare. Dar suporturile pe care le am acum, sunt fade, nu mă încântă deloc. Parcă mă zgârie până-n adâncul sufletului. De aceea, vreau să îmi cumpăr minunatele Suporturi pahare metalice – Say it 50’s. Aceste suporturi de pahare Say it 50’s „I cook with wine” sunt din metal, cu suprafața robustă și de înaltă calitate. Reprezintă cu adevărat niște obiecte speciale ce nu pot lipsi din nicio cameră a locuinței mele. În orice cameră m-aș duce, am mereu după mine un pahar cu ceva sau o cană cu ceva. În dormitor este nelipsită cana cu ceai din flori de tei, în sufragerie nu pot citi fără un pahar cu vin dulce, în birou îmi iau întotdeauna o cana cu cafea tare; iar în bucătărie, nu pot găti fără un mic păhărel de coniac. Sunt o fire boemă, știu.

Suport pahare Say it 50's drink and wine-400x500

        Merilyn Monroe a fost un sex simbol, o figură marcantă a ceea ce înseamnă astăzi feminitate, eleganță și frumusețe. Actriță și divă, Merilyn continuă să inspire și astăzi femeile de pretitudeni. Atât prin stilul său vestimentar, distins, cât și prin felul său de a fi. De la gesturi, mimică, atitudine și vulnerabilitate, calități care pentru un bărbat sunt esențiale. Niciodată nu am fost o femeie frumoasă în felul acela ostentativ, nu am fost niciodată percepută ca fiind „fame fatale”, naturalețea și atitudinea m-au făcut remarcată. Merilyn Monroe mi-a plăcut dintotdeauna, atât ca artistă, cât și ca femeie. I-am admirat sensibilitate și gingășia dulce, de aceea nu pot să nu-mi cumpăr o Brichetă Metalică – Marilyn Monroe. Altfel cu ce mi-aș aprinde eu lumânările în miez de noapte, atunci când inspirația mă înghioldește din toate părțile, și trebuie neapărat să scriu?! Văzându-I chipul frumos, mi-aș intra mult mai repede și mai intens în pielea personajelor feminine pe care le conturez.

Marilyn Monroe bricheta metalica-400x500

         Pentru început acestea ar fi primele produse pe care mi le-aș cumpăra din magazinul online ArtGarage.ro. Dar sigur nu ar fi ultimele, lista este lungă. Însă vreau să mă surprind periodic cu câte un produs din magazinul ArtGarage. Astfel mi-aș aduce eu în casă stilul retro, atmosfera vintage și tot trecutul cu parfumul lui clasic și de bun gust. Nu aparțin acestei lumi, dar mă pot adapta prezentului numai prin elementele anilor ’50-’60. Fac bine, fac rău?! Dumnezeu știe! Cert este că mă simt bine, mă simt împăcată, iar dragostea pentru trecut este satisfăcută numai așa, numai cu ArtGarage.ro.

         Tu cărei culturi aparții, dragă cititorule?! Ce produse te fac să vibrezi?!

logo_artgarage

Aparțin trecutului…

  nicolas-lancret-dans-in-fata-unui-fantani-pictura-franceza-secolul-XVIII

       Eu nu aparțin lui astăzi, nu aparțin nici lui mâine și nu mă regăsesc nici în ziua de ieri. Eu de fapt m-am născut cu 200 de ani în urmă. Pe vremea când femeile erau doamne și bărbații erau domni. Vremurile pe care le trăiesc acum sunt prea tari pentru mine. Aerul mă îneacă, moda mă sufocă, oamenii mă dezgustă. De fapt, nu văd oameni, ci numai măscărici, care vor să iasă din tipar, teleportându-se într-un viitor înfricoșător.

       Mă întreb de ce lumea nu trăiește astăzi și se gândește întotdeauna la ziua de mâine. Omul grăbește timpul, îmbătrânirea, boala și moarte. Nu mai știe să se bucure în tihnă, nu știe să stea, să se odihnească, să gândească și nu știe nici să iubească. Îmbrățișează minciuna de parcă ar fi cel mai mare adevăr, adoră luxul de parcă l-ar lua cu el în pământ; atrage trupescul, de parcă iubirea s-ar naște numai din carne. Nu înțeleg omenirea și cred că voi muri neînțelegând-o. Sau poate… eu sunt singura diferită într-o lume parcă trasă la xerox.

       Ritmul alert, astăzi se numește evoluție. De parcă evoluția se face în fugă. De parcă dezvoltarea ține de caraghiosul pe care îl văd eu zi de zi, oriunde în jurul meu. Nu-mi place ce văd, ce simt, ce găsesc. Nu-mi place nimic. Sunt captivă în trecut. Dar nu în trecutul acestei vieți. Ci în trecutul unei alte vieți. Sunt sigură că m-am reîncarnat în trupul acesta mic și plăpând. Probabil că atunci, pe vremea aceea, era mai mult decât și-ar fi putut dori orice femeie. Nu știu de ce simt dorul unei epoci neîntâlnite. Și totuși astăzi, citind despre epocile apuse, nostalgia mă cuprinde, de parcă locul meu a fost acolo, dar am fost smulsă și adusă obligat aici. Mă adaptez și prezentului, ce să-i fac?! Nu-l pot curma. Și totuși… locul meu nu este aici.

       M-am născut pe vremea când femeile erau elegante, când bunul gust era principalul atuu, când educația și talentul erau elemente definitorii pentru un om. M-am născut pe vremea parfumurilor tari, când esențele se țineau în sticluțe mici, când numai un strop dintr-un parfum era de-ajuns pentru a seduce o lume întreagă. Am trăit în perioada în care femeile purtau rochii, rochii lungi, fastuoase; bijuterii valoroase bătute în pietre perețioase; pe vremea când femeile erau cochete, mereu aranjate, făcându-și coafuri alese, fardându-se discret și cu mult bun gust. Am trăit pe vremea când femeile își purtau trupul cu demnitate, când gesturile lor emanau numai feminitate și cumințenie. Am trăit atunci când femeile cunoșteau arta seducției și o aplicau cu multă delicatețe. Am trăit pe vremea când ieșirile în grădină erau cele mai dulci și mai magice întâlniri. Pe vremea când femeile erau cucerite cu poezii. Pe vremea când lacrimile se ștergeau cu bastista inscripționată cu inițialele lui. Pe vremea când femeia era muza tuturor artiștilor. Am trăit… atunci am trăit. Acum sunt doar obligată să trăiesc.

         Astăzi distracția este exagerată, este soră cu dezmățul. Atunci nu era așa. Balurile mascate erau ca un preludiu pentru trup și suflet, iar oamenii se atingeau cu sfială în timpul dansului. Numai simțind delicatețea degetelor lui în palmă, numai așa te încerca fiorul. Acel fior neîntinat. Pe-atunci femeile erau curtate, cucerite, uneori chiar rugate. Astăzi femeile pot fi cumpărate. Curvia a existat de când lumea și pământul. Doar că atunci toate se făceau în spatele perdelelor trase. Unde nici vântul, nici gândul nu puteau pătrunde. Astăzi, totul este în văzul lumii. Nu mai există intimitate, nici candoare. Ci doar pofte.

        Aparțin acelei lumi… aparțin trecutului…