Zâmbește…

Când îți va fi mai greu…

Să-ți aduci aminte de clipele fericite,

De momentele acelea când zâmbeai,

Când trăiai cu inima, nu doar cu trupul.

Adu-ți aminte ce vie te simțeai,

Și cât de frumos vibrai.

Nu uita nimic din tot ce-a fost,

Nici chiar lucrurile rele,

Sunt toate ale tale,

Nimeni nu ți le poate fura.

Și chiar dacă astăzi

Te simți a nimănui,

Chiar dacă azi ești tristă

Și poate chiar nefericită,

Chiar dacă viața, simți că te-a pus la pământ,

Tot ce-a fost cândva,

Astăzi te poate salva.

Stă în puterea ta să reușești,

Cu mâinile tale te poți ridica,

Și poți să speri, să lupți,

Să redevii, cea care ieri zâmbeai,

Cântai și fericită mai erai.

Tot ce-a fost frumos,

Azi te poate mobiliza,

Prin sângele tău curge voință,

Sunt sigură că ți-e dor de tine,

De cea care ai fost atunci,

Te poți recâștiga.

Îți poți redobândi seninătatea,

Frumusețea, tinerețea…

De ce nu-ncerci?!

Ce te reține?

Frica?! Nu-și are rostul.

Teama?! Nu o băga în seamă.

Privește spre viitor,

Făurește-l în imaginație,

Așa cum crezi tu că-i mai frumos,

Apoi acționează și fă-l să se întâmple.

Nu-i ușor, dar nu-i nici imposibil,

Știi și tu că atunci când îți dorești ceva,

Cu toată ființa ta,

Tot Universul te va ajuta.

Trebuie numai să vrei,

S-alungi nefericirea și tristețea

Și să te-ncarci cu energie pozitivă.

Zâmbește și pășește cu încredere,

Te vei clătina, probabil…

Dar nu vei cădea.

Ești mai puternică decât îți închipui…

Mai tare decât o stâncă,

Mai iute decât oțelul,

Dorința ți-e mai fierbinte decât focul.

Poți… încearcă!

Loverboy

       „Avea șaptesprezece ani. Fusese născută într-o familie înstărită, de mică fusese învățată cu luxul și răsfățul, întotdeauna avusese totul din punct de vedere material. Dar o dată cu trecerea anilor, ajunsă la adolescență se transformă într-o tânără capricioasă gata oricând să guste din plăcerile interzise. Teribilistă din fire și doritoare de a încerca experiențe noi, ea își abandonă prietenii din copilărie și se apropie de un anturaj cu totul nou și periculos. Tinerii avuți ca și ea o plictiseau, considera că nu știu să se distreze și nu cunosc căile întunecate ale tinereții. Și-ar fi dorit să nu mai fie bogată, să trăiască de pe azi pe mâine, dar intens, cu tot sufletul.

shutterstock_77813086-480x318

      Într-o zi cunoscu un băiat mai mare ca ea cu câțiva ani care îi stârni interesul și admirația. Despre el se zvonea că face parte dintr-o gașcă periculoasă, gașcă care mereu intra în conflicte cu autoritățile. Tocmai firea lui rebelă și nebunia de care dădea dovadă o atrăgeau atât de mult la el. Nu de puține ori fusese arestat pentru violență sau furt de mașini, dar de fiecare dată dovezile erau puține sau oamenii își retrăgeau plângerea de teama răzbunării. El avea puțin peste douăzeci și patru de ani, dar îndeajuns de șiret încât să o poată seduce pe ea, pe Amalia cea născută în puf. Ea era o fată frumoasă, dulce și mai ales era bogată, lucru care lui îi convenea de minune. El era genul de bărbat care se oferea tuturor femeilor și fetelor, dar de fapt nu era al nimănui. El era fidel doar banilor și găștii sale.

       Și-o dorea pentru el, o vedea ca pe un trofeu pe Amalia, un trofeu capabil să-l întrețină și să-i asigure un trai bun. Zarurile fusese aruncate, ea dădea semne clare că îl place, dar el încă o făcea pe inabordabilul, doar pentru a o amăgi și pentru a-i stârni și mai tare interesul. În cele din urmă începu să iasă cu ea, să o invite la petrecerile lor nocturne, o introduse puțin câte puțin în lumea lui periculoasă plină de hiene. Fiecare bărbat din încăpere și-ar fi dorit-o, dar exista o lege între ei, nu își seduceau femeile unii altora. Într-un fel era în siguranță. Reuși să o aibe din prima seară, ea bău peste măsură, neobișnuită fiind cu alcoolul, și astfel fu o pradă ușoară pentru el. Își amintea de prima ei experiență sexuală cu jenă, nu fusese nimic spectaculos, ba din contră, dacă ar fi fost în deplinătatea facultăților mintale, ar fi socotit experiența ca pe una traumatizantă. Dar vaporii alcoolului îi amorțiseră corpul, nu simțise nici durere, dar nici plăcere. Doar îl vedea pe el desupra ei, transpirat și plin de satisfacție cum își făcea loc frenetic în interiorul ei. Din ușă reușise să zărească trupurile bărbaților indiscreți care îi priveau și care se amuzau pe seama ea, de trupul ei fără voință proprie.

       Din acea noapte lucrurile luară o altă întorsătură, el nu mai era la fel de atent cu ea cum fusese la început, nu mai încerca să o cucerească pentru că deja o avuse și o trata ca pe un bun al lui. Dar cu toate acestea, ea credea că asta era iubirea, că atitudinea lui însemna gelozie și nu posesie, când de fapt el nu făcea altceva decât să se asigură că nu ar fi pierdut „peștele auriu” din mână. Începu să îi ceară bani, bani de care ea nu dispunea de fiecare dată, oricât le-ar fi cerut părinților ei, trebuia într-un fel sau altul să justifice banii ceruți. Nu reușea să îl satisfacă din niciun punct de vedere, așa că își făcu un alt plan pentru ea.

       Tandrețea își făcu din nou loc în mâinile lui și încerca pe cât posibil să o facă să se simtă iubită, să o îndrăgostească atât de tare încât ea să ajungă într-un asemenea punct încât să nu îi poată refuza nimic. Era frumoasă, mult prea frumoasă, iar frumusețea Amaliei era îndeajuns pentru ca el să poată scoate bani frumoși de pe urma tinereții ei. O invită într-o seară la o petrecere și-i puse în pahar un drog care o transformă total, îi luă gândirea, dar îi lăsă intactă energia. O luă într-o cameră și începu să o iubească cu pasiune, dar după ceva timp peste ei intrară un alt bărbat și se strecură în pat cu ei. Iubitul ei îi mângâi fața, iar celălalt își făcea poftele în voie cu ea. Plângea, iar el o liniștea spunându-i să o facă pentru el. Apoi intră un alt bărbat și altul, și un altul, până când reuși să fie obiectul de folosință pentru opt bărbați. Zorii zilei sosiră, era lucidă, plângea și îi reproșa că îi lăsase pe aceia să o aibe, iar el privise fără să miște un deget.

       Atunci primi și prima palmă zdravănă de la el. Și-i spuse pe un ton poruncitor că aceea era soarta ei de acum în colo dacă vroia să nu fie făcută de rușine în fața părinților ei. Fusese filmată. De atunci soarta Amaliei se schimbă și deveni o prostituată condusă de el, de el un proxenet mărșav care îi furase inocența, fecioria și demnitate într-un timp atât de scurt…”

 

 

Acesta a fost un scenariu din viața unei tinere care a ales să se îndrăgostească de un loverboy. Un drum fără sfârșit, dacă nu ai curajul necesar de a spune stop și de a-ți asuma propriile greșeli. Cert este că nicio femeie nu ar trebui să accepte așa ceva. Dar se întâmplă, și mai ales în rândul adolescentelor dezorientate…

Pasărea Phoenix renaște cu Herbalife

         Povestea începe cu mine, mă simțeam urâta, urâtă din cap până în picioare. De câteva luni bune mă delăsasem, aveam impresia că îmbătrânesc, pielea feței îmi părea pătată, ridurile fine din jurul ochilor acum păreau mai accentuate, pielea corpului era uscată, pe piept îmi ieșiseră o iritație discretă, dar deranjantă pentru mine. Părul mi se îngrășa mai repede ca niciodată, iar cearcănele ce cândva păreau niște umbre fine, acum deveniseră chiar vineții și-mi întunecau tot chipul. Mă întrebam și eu ce se întâmplă cu mine de decăzusem în asemenea hal, vroiam să redevin femeia luminoasă și tânără din trecut, vroiam să mă simt din nou bine în pielea mea și vroiam să radiez.

        Un semn de alarmă se aprinsese în sufletul meu așa că am început să mă interesez pe la prietene unde aș putea găsi niște produse de îngrijire personală cu adevărat bune, ba chiar profesionale. Și uite așa am aflat de Herbelife, surpinzător pentru mine pentru că știam că Herbelife este un brand celebru pentru programele de slăbire și de îngrășare. Habar nu aveam că Herbalife are și produse care ajută la menținerea frumuseții și a tinereții. Așa că am intrat fără tăgadă pe site-ul Wellness.ro ca să îmi pot achiziționa și eu acele broduse care să îmi readucă frumusețea pe chip. Tinerețea mea a fost și este foarte importantă pentru mine, de aceea m-am încrezut în Herbalife și bine am făcut. După două luni de când folosesc produsele Herbalife de îngrijire personală rezultatele sunt uimitoare și sunt foarte, foarte mulțumită. Drept să vă spun, primul lucru pe care l-am consultat a fost lista de prețuri Herbalife și bineînțeles că am rămas uimită, pentru că sunt extrem de accesibile, iar varietatea produselor este atât de mare încât chiar am avut de unde alege exact ceea ce îmi trebuia mie, neapărat.

 wellness

 

          În primul rând mi-am luat un Set cu Multivitamine pentru Ten Normal spre Gras care conține un cleanser, un tonifiant și o cremă hidratantă pentru ten normal spre gras. Setul este un sistem în trei pași care se potrivește tenului normal sau gras, curățare, tonifiere și hidratare. Tenul meu avea vizibil probleme, eram foarte încrezătoare că acest set îmi va salva chipul de la îmbătrânire și de la o urâțire grabnică. Cleanser-ul cu Multivitamine conține ulei de eucalipt, care are o acțiune antimicrobiană și stimulează circulația sângelui și extrasul de coajă de salcie care este un exfoliant natural pentru porii dilatați. Acest Creanser hrănește pielea cu vitamine, nutrienți și elemente vegetale. Se utilizează pentru îndepărtarea machiajului, elimină deasemenea murdăria și impuritățile. Este un produs bogat, dar delicat. Toner-ul cu Multivitamine tonifică și contribuie la închiderea porilor și reduce deasemenea dilatarea lor. Curăță și împrospătează pielea într-un mod de invidiat și îmbunătățește culoarea și textura pielii, dându-i un aspect sănătos și luminos. Toner-ul conține ulei de eucalipt care are o acțiune antimicrobiană și stimulează circulația; și hemamelis care are o acțiune astringentă și de împrospătare. Iar Crema cu Multivitamine este o loțiune fină care hidratează și protejează pielea pe întreg parcursul zilei și oferă pielii hidratarea necesară. Foarte important este că conține factorul de protecție solară SPF15. Crema conține ulei de caise care ajută la menținerea elasticității și fermității pielii. Cu acest set am reușit să-i redau feței mele nu doar tinerețea, dar și un aspect sănătos și luminos, de invidiat. Pielea mea are acum elasticitate, este fină și atât de plăcută la atingere de parcă aș atinge o piersică, atât de catifelată este.

Set-cu-Multivitamine-Ten-Normal-Spre-Gras-poza-t-D-n-MultiVitamin-Normal-to-Oily-System 

        Pentru ridurile mele fine am luat Crema de Noapte Antirid care este un hidratant puternic și conferă pielii un aspect mai tânăr și mai sănătos. Este o cremă foarte bogată de noapte care ajută la întreținerea pielii în timpul somnului atunci când regenerarea celulelor este mai activă. Această cremă susține producția de colagen, hidratează și hrănește pielea. Folosită cu regularitate, sporește vizibil luminozitatea și claritatea, îmbunătățește chiar și fermitatea pielii. Această formulă delicată ajută la prevenirea și ameliorarea liniilor fine și a ridurilor, hidratează pielea în mod inconfundabil. Adevărul este că aplicând-o în fiecare seară, parcă micile riduri s-au mai estompat, sunt foarte fericită că funcționează atât de bine pe pielea mea.

 Crema-de-Noapte-Antirid-poza-t-D-n-Crema-regeneranta-de-noapte-m_PM

         Pentru ochii mei cei migdalați, umbriți de cearcănele urâte și inestetice am ales Gelul pentru ochi NouriFusion. Acest gel reduce pungile și cearcănele de sub ochi, împrospătează și revitalizează pielea. Acest gel a fost creat pentru pielea sensibilă și nu este absolut deloc gras. Ceea ce trebuie să știm este că pielea din jurul ochilor conține foarte puține glande sebacee și este mai înclinată spre uscare. De aceea este bine să folosim acest gel pentru pielea din jurul ochilor cu extract de ginseng și castravete pentru că reîmprospătează și calmează pielea obosită din jurul ochilor. Extractul de eleuterococ stimulează regenerarea celulară, netezește pielea și reduce apariția ridurilor fine. Extractul de castravete înmoaie, împrospătează, are o acțiune ușor astringentă asupra porilor și înălbește pielea. Pantenolul hrănește și înmoaie pielea. Extrasul de iederă tonifică și stimulează circulația sanguină. Acest gel mi-a redat luminozitatea și vitalitatea pielii ochilor. Acum privirea mea este mai fermă și mai sigură, ba chiar îmi permit să mai arunc și câteva privire seducătoare fără să mă tem că voi impresiona cu cearcănele mele urâte și maronii.

 Gel-Pentru-Ochi-Nourifusion-poza-t-D-n-NouriFusion-Eye-Gel

           Pentru corpul meu delicat, dar afectat de celulită și de aspectul inestetic ușor îmbătrânit am cumpărat Crema De Corp Modelatoare care îmbunătățește textura, netezește și tonifică pielea în profunzime. Ea reduce deasemenea aspectul de celulită pentru că are în compoziția sa mulți acizi deosebiți obținuți din fructe și plante. Este creată special pentru a catifela și netezi pielea și m-a făcut să mă simt splendid chiar și în lenjerie intimă. Această cremă are un efect mai rapid daca este aplicată seara și dimineața și se însoțește întotdeauna de o dietă alimentară echilibrată cu un consum mic de calorii și un conținut mare de fibre și bineînțeles mai multă mișcare. Este bine de evitat consumul de băuturi alcoolice și băuturile acidulate și astfel corpul meu a redevenit unul frumos, neted, catifelat și tonifiat. Mă simt atât de sexy în pielea mea că uneori nu îmi vine să cred.

 Crema-De-Corp-Modelatoare-poza-t-D-n-Body-Contouring-Creme

 

           Și dacă tot îmi pusesem la punct toate detaliile pentru aspectul pielii mele, aveam nevoie și de un parfum care să inspire aceeași frumusețe de care aveam atâta nevoie. Mă plictisisem de toate parfumurile pe care le aveam deja. Unele de la branduri foarte cunoscute, dar care nu îmi satisfăceau acea nevoie nebună de originalitate de care aveam nevoie. Parfumurile joacă un rol foarte important în viața mea, mirosul chimic pe care îl emană un parfum îl asemui cu acea energie de atracție pe care orice om îl deține. Sunt de părere că dragostea nu se naște din atracția fizică sau frumusețea fizică, ea se naște o dată cu mirosul. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc pornind de la parfumul vibrant emanat de trupul unui bărbat adorabil. Dacă la prima privire nu îi dădeam nicio atenție, mirosindu-l simțeam cum sângele mi se accelerează în vene și o nevoie nestăvilită mă făcea să vreau să îl cunosc. Parfumul este o prelungire a eului, o completare a propriei ființe… și doar mirosind pe cineva simți că îi inspiri întreaga ființă, o sustragi din el și o arunci în adâncul sufletului tău. Mirosul de om este întotdeauna pus în evidență de acele substanțe chimice din parfum care îl fac să devină particular și inconfundabil. Niciun parfum nu miroase la fel pe două persoane, ph-ul nostru îi dă acea notă specială și originală. De aceea fac parte dintre cei care simt dragostea o dată cu mirosul… mirosind mă îndrăgostesc, mă stârnesc, mă incit și mă fac singură, cu propriul nas, să îmi doresc mult mai mult de la acea persoană. Iar eu acum simțeam nevoia unui parfum care să exprime senzualitate, gingășie, frumusețe, prospețime, dragoste și sexualitate debordantă, așa că am ales cu multă încredere Parfumul pentru femei Heart. Pentru femei, Eau de parfum Heart este o aromă romantică, ce face inima oricui să cânte. Amestec de nufăr, flori de iederă, frunze proaspete de ceai verde și gardenie, parfumul pare inspirat direct din inima naturii. Combinația bogată din plante senzuale creează o notă dulce și sexi, la fel de complexă și de misterioasă ca și inima. Înmiresmându-mă cu acest parfum simțeam că eman la rândul meu spiritul meu romantic și senzual, toată dragostea ce o am de oferit, sexualitatea mea mustind și gingășia copilărească care îmi face inima atât de inocentă și de iubitoare. Adiam în jurul meu a frumusețea și a prospețime, mă simțeam întocmai ca un nufăr în mijlocul unei delte mirifice. Mă simțeam completă în sfârșit.

   Parfum-pentru-femei-Heart-poza-t-D-n-parfum-Heart       

           Cu aceste produse fabricate în fermecata Italie am reușit să redevin femeia sigură și mândră din urmă cu câteva luni. Am reușit să redevin frumoasă și mă simțeam ca atare, atitudinea mea debordantă era născută din produsele Herbalife, renăscusem și eram fericită de acest lucru. Renăscusem întocmai ca și Pasărea Phoenix, din cenușă m-am ridicat și m-am plămădit cu produsele Herbalife, recreând o nouă femeie, una mai tânără, mai frumosă și mai demnă de admirație. Mulțumesc Herbalife pentru armele pe care mi le-a oferit, pentru că fără ele nu aș fi reușit să îmi redobândesc starea de bine, optimismul, energia și pozitivismul unei vieți frumoase.

Sexul: sănătate, tinerețe și fericire

          captiva-bloc-sticla-senzuala-sexualitate-incitanta-ispititoare-nuduri-pasiune-dorinta

              În rândul bloggerilor este un subiect tabu… și anume sexul, contactul sexual, apropierea intimă dintre două persoane, care se iubesc sau nu, sau poate doar se plac. Deobicei bloggerul care se respectă evită acest subiect, de parcă ar fi ceva murdar sau prea rușinos. Ei bine eu nu văd lucrurile chiar așa, eu nu mă tem să scriu despre sex… sexul înseamnă sănătate, fericire și detensionare. Oamenii se împart deobicei în două categorii, cei care iubesc sexul și sunt dispuși oricând să o facă indiferent de probleme, necazuri sau oboseală; și persoanele pudice sau timide, care nu regăsesc o mare plăcere în contactul sexual. Sau îl consideră păcat sau nefolositor. Femeile sunt de cele mai multe ori cele care își pierd entuziasmul când vine vorba de sex. Dar să te abții de la a face sex, să nu vrei, să nu îți placă, să eviți, atunci pot spune fără nicio îndoială că faci o mare, mare greșeală. Repet, sexul înseamnă sănătate!

             Beneficiile pe care sexul le aduc în viața noastră sunt atât de multe încât poate nici nu vă imaginați, dar sunteți pe cale să le aflați, pentru că am de gând să vi le dezvălui, să vi le spun fără menajamente pentru că poate așa veți învăța să acordați mai multă atenție sexului și să învățați să vă faceți timp pentru el. Sexul face bine fără doar și poate.

  • Sexul arde caloriile, uneori dă rezultate mai bune decât exercițiile făcute la sală. Și unde mai pui că un contact sexual făcut ca la carte nu te obosește, ba chiar te vitalizează și te face mai suplu și mai frumos. Sexul oferă omului o strălucire aparte…
  • Sexul elimină stresul și te face mai pozitiv. Ba chiar în cazul depresivilor atenuază simptomele depresiei și ajută la vindecare. Da, pentru că sexul eliberează hormonul fericirii, hormon care îți oferă o stare de bine, de calm, reglează insomniilor și îți dă o stare de liniște și echilibru interior. Și mai știți care este antidepresivul cel mai eficient și natural?! Sperma, sperma absorbită de organismul feminin va atenua depresia. Oricum în cazul depresivilor, aceștia nu mai sunt atrași de sex, sfatul meu este să nu îl mai evitați, vă face bine!
  • Sexul ameliorează durerea sau chiar o elimină cu eficiență. Dacă faceți partea din categoria celor care evită să ia calmante în cazul unor dureri mai mari sau mai mici, trebuie să știți că orgasmul este un analgezic foarte puternic și are putere să oprească dureri de cap, dureri osoase, aproape orice durere trupească. Adevărat că atunci când te doare ceva numai de sex nu ai chef, însă edorfinele, care se aseamănă ca efect cu morfina, eliberate în timpul orgasmului calmează durerile pentru o bună perioadă de timp.
  • Sexul sporește fericirea, ajută la uitarea problemelor sau din contră oferă minții o claritate benefică care va ajuta la găsirea unor soluții de salvare. Eliberându-te de stres prin orgasm ajungi să simți o pace interioară, o claritate care te va face să înțelegi că lucrurile nu sunt atât de negre cum crezi tu. Decât să te stresezi și mai mult mai bine ia o pauză de la griji, implică-te într-un contact sexual și soluțiile vor începe să curgă întocmai cum orgasmul explodează prin venele tale.
  • Sexul îmbunătățește intimitatea în cuplu. Sexul este important într-o relație, deși sexul nu este temelia unei căsătorii, el este totuși foarte important. Când intimitatea nu mai este aceeași, iubirea ori începe să se stingă ori se transformă în prietenie sau obișnuință. De ce să nu menții iubirea vie și pasiunea înflăcărată când o poți face acordându-i partenerei sau partenerului tău atenția, afecțiunea și orgasmul de care are atâta nevoie. Sexul menține iubirea vie!
  • Sexul modelează silueta, o tonifiază dar întreține și sănătatea cardiovasculară. Dacă îți place un sex mai sălbatic, cu multă mișcare, cu implicare totală, atunci fii sigur că dragostea îți va sculpta un trup de invidiat. Pierzi în greutate garantat, devii mai puternic fizic și mai flexibil. Sexul scade presiunea arterială și sporește sănătatea inimii, reducând riscul de infarct, ba chiar previne și atacurile celebrale.
  • Sexul protejează împotriva răcelii. Sexul stimulează și anticorpii care protejează organismul împotriva gripei și a răcelii și întărește sistemul imunitar.
  • Sexul sporește simțurile. Întotdeauna după o partidă de sex simțul olfactiv și gustativ se intensifică. Mirosul devine mai fin, gustul parcă este mai intensificat și îți dă o stare care te face să te simți mai aproape de divinitate.
  • Sexul luptă împotriva cancerului! Seleniul care este un ingredient al spermei care luptă împotriva cancerului ovarian dar și cancerul la sân. Statistic vorbind femeile care fac mai mult sex, șansele de a se îmbolnăvi de cancer mamar este mult mai scăzut. Și în plus sexul întărește mușchii pelvieni și oferă femeii un control al vezicii urinare mult mai bun. La bărbați însă, reduce cancerul de prostată. Dacă un bărbat tânăr între 20 și 30 de ani face sex și ejaculează de cinci ori pe săptămână, reduce cu până la 30% cancerul de prostată. Pentru bărbații trecuți de prima tinerețe, 20 de orgasme pe lună scade riscul cancerului. Dar vă dați seama cât trebuie să ”muncim” pentru a fi siguri că nu ne vom îmbolnăvi niciodată de cancer?! 🙂
  • Sexul crește libidoul. O femeie care face sex des va fi din ce în ce mai stârnită și mai dornică să facă sex… ea va deveni mult mai deschisă în acest sens. Vorba aceea, pofta vine mâncând. Sexul reglează ciclul menstrual și le face mai fertile, ba chiar pregătește femeile astfel încât să poată naște natural. Așadar cu cât faci mai mult sex ca femeie cu atât ai șanse mai mari să naști natural, decât prin cezariană.
  • Sexul conferă încredere de sine. O bună sincronizare în pat cu partenerul, contactele sexuale dese și pătimașe te fac să te simți bine în pielea ta, te simți încrezător în propria sexualitate și astfel stima de sine ajunge la cote maxime. Această încredere, pe lângă faptul că ne va face să ne simțim mai sexy și mai frumoși, ne face și mai îndrăzneți și mai dezinhibați în ceea ce privesc dorințele noastre, sexuale și nu numai.
  • Sexul vindecă inimi și răni. Se spune că un cui scoate alt cui. Uneori după o relație eșuată căutăm să umplem golul cu niște parteneri de tranziție de care ajungem să ne îndrăgostim sau nu. Cert este că sexul te ajută să uiți o dragoste pierdută, te ajută să vezi partea benefică a despărțirii. Deasemenea sexul vindecă răni fizice, oxitocina ajută rănile să se vindece mai repede.
  • Sexul ne face longevivi. Păi dacă tot facem sex mai des și ne menținem sănătatea este absolut normal că vom trăi și mai mult. Sexul este un fel de fântână a tinereții, ne menține tineri și vitali.
  • Sexul ridică moralul. Făcând sex devenim bine dispuși, moralul se menține ridicat și este și cel mai bun leac natural împotriva lipsei de chef.

Per total sexul este ceea ce noi numim secretul vieții și al fericirii. Vedeți bine că ajută atât sănătatea fizică cât și pe cea psihică și spirituală. Sexul nu este doar metodă de procreere, este fericire, deconectare, relaxare, evadare, fantezie, iubire, pasiune, afecțiune și tinerețe. Tinerețe fără bătrânețe, sex mult și sănătate sigură!

 cuplu-pat-640x426

Articol scris de Gheorghe Alina