Pentru soacre exigente, aparate de sudură cu argon

Unele soacre sunt pansament pe rană, la fel de bune ca mamele biologice. Dar ce te faci când ai o soacră de tipul sare pe rană?! Ce te faci când tu, ca ginere, trebuie să-i îndeplinești toate mofturile, trebuie să-i stai în picioare, să-i faci treburile și să o mulțumești de parcă ai fi un argat, nicidecum un ginere?! Cel mai bine este să-ți iei nevasta și să pleci din casa soacrei. Mereu am fost de părere că tinerii căsătoriți ar trebui să stea singuri, să n-aibă treabă nici cu mama lui, dar nici cu mama ei. Și totuși, sunt o grămadă de cupluri care nu au o locuință a lor, nu își permit un credit ipotecar, nu vor să stea cu chirie și preferă să locuiască cu părinții. Ei bine, ce te faci dacă locuiești cu părinții ei și ai o soacră pe care ai strânge-o de gât, dar pe care ești nevoit să o tolorezei, că de’, n-ai încotro?!

Cel mai bine este să o ajuți și dacă te pune să-i faci treburile, fă-le fără să comentezi! Până la urmă treburile se vor epuiza sau dacă treburile pe care ești obligat să le faci nu se termină, atunci mai devreme sau mai târziu o să își dea seama că ești un ginere bun. Și dacă își dă seama că ești un ginere bun, atunci o să ajungă să țină la tine ca la un fiu și nu o să te mai trateze ca pe un argat.

Dar să revenim la problema principala. Dacă ți auzi soacra spunându-ți:

– Lică, sudează-mi sapa! Lică, sudează-mi gardul! Lică, sudează p-aia. Lică, sudează p-ailaltă!

Aparat-sudura-cu-argon

Aparat-sudura-cu-argon

Atunci trebuie neapărat să îți cumperi un aparat de sudură cu argon. Nu-ți fie teamă, ai de unde alege, pe www.aparatedesudura.info găsești o mulțime de aparate de sudură cu argon. Ideea este să ții cont de ce îți spune soacra, să-i îndeplinești cerințele oricât ți-ar fi de silă, să o înțelegi că e bătrână, stai în casa ei și atunci când i-ai luat fata de nevastă, ți-ai asumat că o să stai cu o soacră exigentă, și să faci ce-ți cere. Pe AparateDeSudura.info găsești nu doar aparate de sudură, ci și accesorii sudură, consumabile sudură, dar și generatoare sudură. Ai ce alege și de unde alege. Important este să știi ce vrei și să faci cea mai bună alegere pentru fericirea ta și pentru mulțumirea soacrei.

Ai la dispoziție o mulțime de aparate de sudură cu argon la prețuri accesibile. Dacă ai nevoie de sfaturi, poți apela la consultanța gratuită a unui specialist de pe site. După ce te sfătuiești cu el, alegi ce-ți trebuie pentru nevoile tale, comanzi online și beneficiezi de transport gratuit și de o garanție între 12 și 24 de luni. Dar la cât de mult vei suda tu, dacă îl folosești pentru uz casnic, aparatul de sudură cu argon poate să te țină și cinci ani.

Dacă îți cumperi un aparat de sudură cu argon, nu doar că îi vei suda soacrei tot ce are nevoie, dar o să vadă că ești implicat, că ai bunăvoință și îți dorești să o mulțumești. Crede-mă, știu ce vorbesc. Dacă soacra e mulțumită, tu vei avea GARANTAT liniște cu nevasta. Acum… alegerea este a ta.

teomar-logo

Unde nu-i cap, există LaptopGarage.ro

Cine este de părere că moda hainelor se aplică numai oamenilor, ei bine se înșeală amarnic. Eu sunt toată praf de stele, sunt mama trendului și a modei și am grijă atât de mine, cât și de gadget-urile mele. Am un laptop, de-o frumusețe, relativ recent, sunt tare mulțumită de el, cu ecran de 14”, placă video nVidia, procesor Intel Core I5 și alte câteva specificații pe care nu mi le mai amintesc, daaaar, e cam porno săracul… toată ziua bună ziua umblu cu el așa dezbrăcat, de parcă ar fi stripteusă, nu laptop. Se întâmplă să plec cu el de acasă la câte o prietenă, într-un parc când am chef să scriu în aer liber, la vreo petrecere să pun muzică, și de fiecare dată îl „arunc” într-un rucsac și meeerg așa cu el în spate. Și-l simt săracul bălăngănind, lovindu-se de talia mea și îl ignor. Dar știu că nu fac bine, risc să îl stric sau să îl lovesc, și n-are nici un an, frumușelul, de când îl am. Dar într-un an de zile n-am fost în stare să-i cumpăr nici măcar un accesoriu. Știu, am fost nesimțită și nepăsătoare cu bunul meu. Și când mă gândesc cât m-am muncit să obțin laptopul ăsta, parcă mă apucă plânsul gândindu-mă că aș putea să îl stric.

Pe piața online din România sunt N magazine de componente și accesorii pentru laptop, dar nu m-am deranjat să caut până într-o zi când un amic aproape că a pășit pe laptopul meu aflat în rucsacul meu lăbărțat și ponosit. Ce crede-ți că mi-a zis?!

–          Da’ intră fetițo pe LaptopGarage.ro și nu mai umbla cu laptopul în rucsac, cumpără-ți o dată o geantă ca lumea, să vadă omul că e geantă de laptop, nu un sac de liceană nebună.

slide_03

Îmi venea să-i dau un pumn în bot, dar avea dreptate… era vina mea că îmi neglijam astfel laptopul. Așa că am intrat pe LaptopGarage.ro. Știam de acest magazin că este unul din cele mai mari magazine care comercializează componente și accesorii pentru laptopuri, produse importate direct de la producători, la prețuri accesibile. Iar mărcile care se regăseau în magazin erau multe tare, Acer, Apple, Asus, Dell, Hp, Lenovo, Samsung, Sony, Toshiba și multe altele. Iar categoriile de produse, ce vrei și ce nu vrei, de la genți la huse, încărcătoare, coolere, tastaturi, mouse-uri, memorii RAM, baterii, HDD intern sau extern, până și TABLETE au.

Bineînțeles că prima categorie accesată de mine a fost Geantă Laptop și-am și găsit geanta perfectă, Geanta Laptop Originală Samsonite 14,1 inch livrată cu transport gratuit. Această geantă este originală, clar, confecționată din nylon, culoare de un albastru închis plăcut, dispune de buzunar exterior pentru tot felul de accesorii și încărcător pentru laptop, precum și de un cordon pentru purtarea pe umăr. Cu 12 luni garanție și transport gratuit, v-am zis. Mi s-a părut wow! E drăguță, micuță, cochetă, îmi place că e albastră, culoarea mea preferat și mai ales că se poate purta și după găt, ca poștașii, căci așa îmi place mie să port gențile. Frumoasă, își merită prețul!

geanta laptop

După ce m-am uitat la mai toate gențile, mi-am amintit că laptopul meu nu are acel sistem de răcire Ice Cool pe care îl au laptopurile mai șmechere de astăzi. Am vrut ca laptopul meu să aibe acest sistem, dar bugetul meu nu mi-ar fi permis la vremea aceea. Și se întâmplă uneori, când mă mai joc și eu câte un Zombie Lane sau un Candy Crush pe facebook, să se încălzească laptopul. Nu rău, dar se încălzește și-ncepe să toarcă ceva mai strident, ca și cum se chinuie să se ventileze. Face o fâșâială asemănătoare cu o femeie sub febra atingerilor. Așa că un cooler extern nu mi-ar fi stricat. Am intrat la categoria Cooler Extern Laptop și cel mai mult m-a atras și mi-a făcut cu ochiul minunatul Cooler Extern Laptop Microsoft. Întâi și întâi m-am uitat la design-ul lui, frumos tare, linii fine, formă modernă… apoi la prețul său foarte bun. Acest cooler este nou nouț, compatibil cu orice tip de laptop sau notebook, cu un singur ventilator, dar suficient de puternic, cu USB, cu ajustare de înălțime, alb feminin, 24 de luni garanție și transport gratuit. Știu că un asemenea cooler mi-ar ventila și răci foarte bine laptopul și mi l-ar menține cu o temperatură constantă, indiferent că scriu, că ascult muzică, că am 1000 de ferestre deschise, că mă joc nu știu câte ore sau că mă uit la un film. Dar detaliul cel mai ademenitor pentru mine, a fost chestia că se ajustează înălțimea lui. Încă de când îmi foloseam bătrânul calculator, țineam întotdeauna tastatura înclinată. Când am trecut la laptop, fiind perfect drept, abia îi nimeream butoanele, aproximam greșit distanța… cu această opțiune de ajustabilitate, pot să revin la vechiul meu drag obicei, să am tastatura înclinată, implicit laptopul. Cu un așa cooler, laptopul meu nu o să mai geamă ca o femeie răsfățată.

cooler-extern-laptop-microsoft

Vreți să știți dacă am făcut comandă?! Încă n-am făcut pentru că m-am nimerit să fac cercetări exact într-o zi în care n-aveam niciun chior în buzunar. Dar cu prima ocazie când pun mâna pe un ban, probabil muncit, o să îmi cumpăr aceste două accesorii. Mai am puțină răbdare, ca o zgârcită ce sunt, aștept frecventele reduceri și promoții pe care LaptopGarage.ro le face și o să îmi cumpăr atunci. Stând toată ziua pe facebook, am dat like paginii lor ca să văd în timp real și util promoțiile, mai ales pentru geanta și cooler-ul pe care mi le doresc. Și o să le fac comandă, chit că mă împrumut. Produsele lor au un preț accesibil, dar de ce să nu aștept eu promoțiile lungi și dese?!

Faci și tu aceleași trăsnăi ca mine?! Îți trebuie și ție accesorii sau componente pentru laptopul tău?! Atunci intră pe LaptopGarage.ro și îți poți cumpăra tot ce vrei, transportul este gratuit, iar livrarea se face în 24 de ore de la confirmarea comenzii!    

“Devino fan-ul paginii de Facebook Laptop Garage pentru a beneficia de super oferte!”        

logo

Acest articol a fost scris pentru Blog Friday – BlogAwards…

În sezonul rece cu Kurtmann.ro

–          Fată, ce mai faci, de când nu te-am mai văzut! Îmi spuse tipa plină de ironie.

–          Bună, sunt bine, mulțumesc… tu ce faci? I-am răspuns eu indiferentă.

–          Uite bine, mă duc la shopping în mall, am văzut niște haine ultimul răgnet și vreau să îmi reînoiesc garderoba. Continuă ea plină de ea.

–          Bravo…

–          Dar tu?!

–          Eu ce? I-am răspuns mirată.

–          Ce-i cu tine de porți gecuța asta ponosită și încălțările astea din sezonul trecut? Parcă erai mai atentă cum te îmbraci.

–          Eram… eu trebuie să plec.

Și m-am îndepărtat de ea cu inima mică cât un purice, mă făcuse să mă simt rău. Pentru prima dată îmi fusese rușine cu mine. Niciodată nu dădusem o mare importanță modei, dar de data aceasta chiar mă simțisem rău. Mă făcuse să mă simt ca un gândac preistoric. Și-mi era atât de groază că mă voi întâlni iarăși cu ea la facultate și-mi va pune din nou întrebări incomode despre ținuta mea, încât aș fi fost în stare să renunț la facultate. Dar stăteam și mă gândeam: „Eu nu sunt lașă. Cum să renunț la facultate pentru o fandosită. Mai bine îmi cumpăr și eu niște haine la modă, că doar n-o fi foc. Dar cu ce bani?! Bugetul meu este de-a dreptul ciuruit…” Nu-mi permiteam haine exagerat de scumpe, trebuia să mă întrețin, să îmi plătesc facultatea, cărțile… nu-mi era deloc ușor. Dar „prietenele” sunt necruțătoare și deja mă săturasem să fiu eu aia ciudată ca Rățușca cea Urâtă. Așa că în capul meu prinse contur o nouă idee, magazinul online Kurtmann.ro. „Da, cu haine de la Kurtmann.ro o să-i închid gura, cu toți banii ei, haine mai frumoase ca la Kurtmann mai rar. Și frumoase, și de calitate și la prețuri accesibile”.

M-am dus acasă în grabă și-am intrat pe net pe Kurtmann.ro și mă gândeam: „ți-arăt eu ție adevăratul fashion în sezonul rece, netrebnico”. Prima dată am intrat la categoria Jachete, apoi am dat click pe Paltoane, noroc că site-ul era extrordinar structurat și totul putea fi găsit cu ușurință, nu ca în alte magazine online în care îmi prindeam urechile din click în click. M-am uitat la toate paltoanele, toate erau frumoase, dar din câte văzusem, cel mai mult mă atrăsese Paltonul Vila Leme Brown. Îmi plăcea extrem de mult croiala lui, cambrat pe talie, cu guler înalt, foarte modern, cu buzunarele sale puse astfel încât să sporească designul hăinuței, iar cei 10 nasturi făceau ca paltonul să aducă puțin cu anii 70. Îmi plăcea nespus, mai ales culoarea, un maro cald liniștitor, perfect pentru sezonul rece. M-am uitat foarte atentă la cusături, la detalii, la calitatea materialului și totul părea fără cusur. Eram foarte încântată de acest palton modern, deja mă vedeam îmbrăcată cu el, mergând mândră prin curtea facultății, printre copacii arămii, observând privirile invidioase ale fetelor. L-am adăugat în coș.

5710632693239f

Dar acest palton minunat cerea o pereche de încălțări pe măsură. Iar eu nu aveam decât niște ghetuțe de iarnă și mai multe perechi de adidași, care nu se potriveau deloc cu această jachetuță superă. Așa că am intrat la Încălțăminte, apoi am dat click pe Botine, dintotdeauna îmi dorisem niște botine, dar mi se păreau prea scumpe pentru posibilitățile mele. Dar pe Kurtmann.ro am descoperit botinele mult visate, Botinele Tally Weijl Haller Brown. M-au fascinat încă de când le-am văzut prima dată, mi-a plăcut modelul lor ușor neobișnuit. Botul lor rotund și faptul că erau încrețite în față îmi plăcea nespus. Eu nu sunt adepta lucrurilor perfecte, așa că acest aer de neglijență mi se potrivea de minune. Toate fetele aveau botine clasice, strânse pe picior, care dădeau impresia că le sufoacă piciorul. Dar acestea nu, păreau chiar comode, mai ales că aveau tocul de numai 7 centimetrii, așadar comode și stabile pentru o împiedicată ca mine. Eram încântată că sunt din piele sintetică, o iubitoare de animale ca mine nu ar cumpăra niciodată încălțări sau haine din piele naturală sau blană naturală. Și costau doar 79 de lei. Unde mai puteam găsi eu botine atât de frumoase la un preț atât de ieftin?! Nicăieri, clar! Le-am adăugat în coș.

7612955245103f

Dar aceste botine ar fi venit extraordinar de bine cu o pereche de blugi pană, iar eu aveam numai largi sau evazați. De parcă mă temusem până atunci să îmi iau blugi mulați, ca și cum blugii mi-ar fi descoperit toate imperfecțiunile, deși eu am picioarele drepte și un fund chiar frumos. Așa că mi-am permis să fiu îndrăzneață și mi-am ales Blugii Pull And Bear Fairy Dark Blue la numai 65 de lei. Pe Kurtmann erau tot felul, dar i-am vrut pe aceștia, în primul rând pentru că erau elastici, apoi pentru că erau albastru închis, culoarea mea preferată, și cu croială conică. Buzunarele decorative și banda elastică din talie făceau toți banii. Întotdeauna îmi plăcuse să am talia îmbrăcată în sezonul rece, uram să mă ia frigul de la spate, așa că aceștia erau minunați și mergeau perfect cu paltonul și botinele din coșul de cumpărături. N-am stat prea mult pe gânduri, i-am adăugat și pe ei în coș și am finalizat comanda fără temeri.

9686357407f

Totalul, 283 de lei și fără taxă de transport căci pentru comenzi de minim 190 de lei, transportul este gratuit. Cu nici 300 de lei îmi comandasem o ținută completă de toamnă, absolut fascinantă și modernă cu care i-aș fi închis gura „prietenei” mele mereu pusă pe criticat ținute, de parcă ea ar fi fost designer vestimentar. Acum aveam de gând să fiu eu cea care îi dă clasă în materie de fashion pentru sezonul rece, nu țoalele ei de mii de lei pe care le purta cu mândrie, dar care o făceau să pară de-a dreptul ridicolă. Dacă ar fi să fac un top 3 piese pentru produsele Kurtmann.ro, mi-ar fi greu să aleg, dar în mod sigur pe acestea le-aș alege, chiar și cu ochii închiși.

Am învățat de la Kurtmann că poți fi frumoasă și pe bani puțini, moda nu ține de buget, ci de gust și de calitatea materialelor. Iar fashionul Kurtmann se evidețiază în mulțime prin niște haine frumoase, confecționate din materiale de calitate, cu modele cât se poate de moderne. Kurtmann este magazinul oamenilor care vor să se îmbrace în trend fără să cheltuiască o avere. Kurtmann este magazinul oamenilor decenți și frumoși!

„Aboneaza-te la newsletterul KURTMANN pentru a fi la curent cu noutatile in moda zi de zi si fii primul care afla de super ofertele de Black Friday. In plus, nu uita ca ai transport gratuit la toate comenzile cu produse in valoare de peste 190 lei.”

Kurtmann

Acest articol a fost scris pentru Blog Friday – BlogAwards…

Câștigă unul dintre cele 2 pandantive – cadouri personalizate pentru tine cu poze sau mesaje text!

Prezentare:
Concursul este sponsorizat de CadouriPersonale.ro – magazin online de cadouri personalizate prin gravură și broderie. Fiecare dintre cele două premii puse în joc poate ajunge la o valoare maximă de 187 RON. Cadourile personalizate prin gravură le poți oferi cuiva drag de Sărbători sau le poți purta chiar TU.
113 -a pandantive argint
Regulament concurs:Caștigă TU unul dintre cele două pandantive personalizate așa cum vrei de la CadouriPersonale.ro
Ceea ce trebuie să faci este:
  • intră pe GOOGLE (neaparat pe Google si nu direct din site-ul magazinului);
  • dă căutare pentru expresia: „cadouri personalizate cadouripersonale.ro”;
  • identifică site-ul www.cadouripersonale.ro și intră pe el;
  • așteaptă pe pagina 30 de secunde;
  • după ce ai intrat pe site și ai așteptat 30 de secunde, alege un produs care iți place și distribuie link-ul acestuia pe pagina ta de Facebook. 
  • lasă într-un comentariu la acest articol link-ul distribuirii tale de pe facebook și link-ul produsului favorit. Este modul meu de a verifica dacă ai intrat pe site direct din expresia de mai sus și ai distribuit prietenilor linkul produsului preferat de pe CadouriPersonale.ro. La sfârșitul concursului voi verifica link-urile distribuirilor voastre și cine a șters distribuirea între timp, este descalificat automat.
  • în comentariu menționați și care din cele două pandantive ați vrea să le câștigați și noi vom ține cont de dorințele voastre.
  • Distribuie pagina concursului pe rețelele tale de socializare.
  • Toți pașii sunt obligatorii!!!
Mai multe despre premii:
Cele două cadouri personalizate puse în joc sunt: pandantiv oval placat cu aur pentru gravura si pandantiv oval placat cu rhodium pentru gravura.
Pandantivele pot fi gravate atât pe față cât și pe verso cu poze și / sau texte alese de tine. Personalizarea se face prin gravură mecanică prin impact de sponsorul concursului, CadouriPersonale.ro
Află mai multe despre gravura mecanică cu un click aici.
Valoarea premiului tău, cadou personalizat, poate ajunge la 187 RON; primești pandantivul, va fi gravat cum dorești, transport gratuit!
114 -a pandantive argint
Durata concursului: 28 octombrie – 28 noiembrie. Câștigătorii vor fi anunțați pe 1 Decembrie. Iar premiile le veți primi pâna la data de 15 Decembrie. Așadar înaintea Crăciunului veți avea pandantivele pentru a le face cadou sau pentru a le purta cu mândrie. Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți prin random.org.
 
Mult Succes!!! 🙂

Voucher cadou de la www.glamourshop.ro

              Dragele mele doamne și domnișoare, astăzi pentru voi am o ofertă de nerefuzat. În colaborare cu magazinul online de haine pentru femei GlamourShop vă ofer un voucher cadou  de 30 de lei pe care îl puteți folosi, evident, pentru achiziționarea oricărui produs de pe GlamourShop.ro. Codul voucherului este 47S2VG8N pe care îl puteți folosi pentru o singură comandă online. Practic voucherul este un discount între 10% și 30%, bineînțeles în funcție de ce vă doriți să cumpărați.

 baner-1

  Cum folosiți voucherul cadou?

        Intrați pe www.glamourshop.ro, navigați cu plăcere pe gama de produse pe care magazinul v-o oferă, alegeți produsul, îl băgați în coș și finalizați comanda. În momentul când veți finaliza comanda veți găsi un chenar în care scrie Gift Voucher, acolo introduceți voucherul, dați ok, și reducerea se actualizează, apoi introduceți datele dumneavoastră și coletul va fi livrat în maxim 48 de ore. Și în pluuuuus NU PLĂTIȚI TRANSPORT INDIFERENT DE VALOAREA COMENZII. Foarte puține magazine oferă în prezent transportul gratuit și dacă gândim logic, practic veți primi o reducere de peste 50 de lei. 30 de lei voucherul, plus valoarea transportului care uneori depășește 20 de lei în funcție de locul în care locuiți.  

 baner2

  Ce are special magazinul GlamourShop?

        În primul rând GlamourShop este un magazin online care se adresează în special femeilor, sexului frumos, practic venerează femeia îmbrăcând-o la modă cu haine de cea mai bună calitate, confecționate cu multă grijă și pricepere din cele mai bune materiale existente pe piață. Haine frumoase și în trend la prețuri accesibile mai rar, dar uite că se poate cu GlamourShop, pentru că ei pun pe primul plan satisfacția clientului. Ei caută să își fidelizeze clienții oferindu-le puncte de loialitate care pot fi schimbate în cupoane de diferite valori, obținând astfel un discount pentru următoarea comandă. În același timp, recomandând apropiaților magazinul GlamourShop puteți obține vouchere când aceștia își finalizează comanda și introduc în secțiunea „NUME SPONSOR” adresa dumneavoastră de email. Produsele afișate pe site sunt importate direct de la firme mari din Anglia, Germania, Italia și Franța. O multitudine de modele de rochii, pantaloni, bluze, jachete, fuste, veste, bolero-uri și multe alte sunt puse la dispoziția noastră, varietatea este atât de mare încât este aproape imposibil să nu găsești ce îți dorești. O avalanșă de culori și materiale sunt puse pentru a ne desfăta ochii, dar mai ales pentru a ne înveșmânta la modă și cu mult bun gust, așa cum vremurile o cer. Imaginea este importantă, iar GlamourShop a înțeles acest aspect foarte bine, transformând femeia într-un fashion icon.

 rochie-de-club-neagra-cu-aplicatii-aurii

 

Ce vă recomand din magazinul GlamourShop?

       Dacă tot v-am făcut o ofertă de nerefuzat, ar fi de bun simț din partea mea să vă ofer și câteva sugestii, nu? Eu una vă recomandRochiile GlamourShop, am mai vorbit de rochiile de la GlamourShop într-un articol anterior, pentru că sunt absolut fascinante. Indiferent că vreți să cumpărați rochii de searărochii casual sau rochii office, toate sunt speciale și foarte ieftine. Prețul lor variază între 100 de lei și maxim 200 de lei, mai rar așa prețuri pentru rochii elegante. Peste tot în țară prețul rochiilor este cel mai mare dacă vreți ca ea să fie confecționată dintr-un material foarte bun. Dar aici aveți avantajul de a vă îmbrăca cu o rochie din străinătate la preț modic. Rochiile sunt făcute din tot felul de materiale cu tot felul de modele, lungi sau scurte, largi sau mulate pe corp, cu bretele, cu mâneca sau fără, vaporoase sau mai pline, din dantelă, bumbac, satin, voal, sintetic, piele sau imitație din piele; orice stil ați avea, pentru orice ocazie ați vrea să o îmbrăcați, este imposibil să nu găsiți ceea ce vă doriți. O femeie adevărată este o femeie care are în garderoba sa măcar câteva rochii, nu există feminitate fără o rochie fumoasă, să fii sexi într-o manieră senzuală presupune să te îmbraci în rochie. Dacă tot a venit toamna și reducerile au explodat la GlamourShop eu spun să nu vă sfiiți și să profitați cumpărându-vă măcar o rochie pe care să o îmbrăcați cu mândrie și eleganță la un eveniment special sau poate la vară. Oricum moda rochiilor nu se schimbă, ele vor fi mereu în trend și important este ca rochia respectivă să vă avantajeze și să vă scoată în evidență frumusețea și sexualitatea debordantă.

rochie-cocktail-rosie-din-dantela

    GlamourShop este magazinul sexului frumos care se îmbracă la modă!!!

 Voucher cadou de la http://www.glamourshop.ro

Voucher cadou de la http://www.glamourshop.ro

Voucher cadou de la http://www.glamourshop.ro

Dăriuește cu CopilașCochet.ro

            Ieri a fost 1 Iunie, frumoasă zi pentru copii… dar pentru mine nu a fost niciodată o zi specială. În copilăria mea 1 Iunie nu avea nicio semnificație, defapt era o zi ca oricare alta. Dar nu pentru că părinții mei erau insensibili sau pentru că nu recunoșteau această zi, ci pentru că eram prea modești și astfel ei nu își permiteau să îmi cumpere tot felul de cadouri de Ziua Copilului. Înainte hăinuțele, încălțările și dulciurile erau atât cât trebuiau, uneori strictul necesar. Copii nu aveau ca astăzi zeci de perechi de încălțăminte sau sute de hăinuțe. Țin minte că iarna aveam o pereche de ghetuțe, toamna și primăvara adidași, iar vara o pereche de săndăluțe și o pereche de papucei… dar eram fericită, nu duceam lipsă de nimic, afecțiunea părinților mei îmi era de ajuns. Nici printre prietenii mei mai înstăriți nu am văzut să se celebreze 1 Iunie, din punctul meu de vedere această sărbătoare a început să fie sărbătorită de câțiva ani și mai ales în famiile cu putere financiară. Că dacă este să fim sinceri, unii copii nu sunt înnoiți nici de Crăciun, dar de Ziua Copilului. 1 Iunie marca doar începutul verii și sfârșitul școlii, care pe noi ne bucura nespus.

         Acum doi ani am făcut practica de psihopedagog și consilier într-un orfelinat. Acea perioadă de două luni au fost foarte intense pentru mine, acei copii m-au impresionat profund. Pe cât de veseli păreau, pe atât sclipirea din ochișorii lor era mai tristă. Copii năpăstuiți, abandonați, lăsați în grija statului, sperând că într-o zi vor fi luați acasă de niște părinți dornici să aibă un copilaș bun și cuminte. Fetițele păreau niște furnicuțe, se jucau, se întreceau să facă câte o trebușoară, foarte ordonate și ascultătoare. Băiețeii în schimb păreau mult mai triști decât fetițele, aveau chiar tendințe agresive sau violente, păreau introvertiți și furioși pe viață. În schimb cu toții erau dornici să învețe, să afle lucruri noi, să citească și parcă să evadeze din acel spațiu trist și anost. Pe unii părinții îi vizitau, alții fuseseră abandonați din fașă, iar cei ce le dăduseră viață uitaseră de ei cu desăvârșire. Deși asistentele își dădeau toată silința să le acorde copiilor afecțiune, o singură asistentă la un număr mare de copii, este foarte greu ca dragostea și atenția să fie de ajuns pentru toți. Noroc că ei se iubeau și se îngrijeau între ei, noroc că se aveau unul pe altul, deși și certurile erau destul de frecvente între ei.

         Copii erau îngrijiți, curați, frumoși, însă lipsurile se vedeau la tot pasul. Fructele erau rarități, iar dulciurile și mai rare, jucăriile erau puține și uzate, iar hăinuțele lor, puține și ele la număr, erau ori prea mici de ei, ori prea mari, culorile se pierduseră în timp, încălțările le erau scorojite de vreme și de purtat, dar ei nu se plângeau. Considerau acest trai normal, pentru că era singurul trai pe care îl cunoșteau. Niciunul nu visa la cai verzi pe pereți, dorințele lor erau aceleași, să aibă părinți, apoi își doreau camere numai pentru ei, vroiau hăinuțe noi, sau câte-o bicicletă, dar niciodată nu îndrăzneau să spere la mai mult. Acei copii nefericiți de soartă erau născuți cu bunul simți în sânge, și dacă viața îi vitregise și le răpise căldura unei mamei, lor le rămăseseră speranța, cumințenia și puritatea sufletelor lor frumoase.

         Mi-ar plăcea să simt și eu această zi, să învăț să mă bucur de ea, să prindă contur pentru mine, dar eu nu am nici copii și nici nepoți… în familia mea toți copii au crescut. Sinceră să fiu, mi-ar plăcea ca într-o zi de 1 Iunie să pot face fericiți niște copii de la orfelinat sau de la un cămin. Să le pot aduce pe chip o rază de zâmbet, să le aduc o bucurie, să îi fac să se simtă iubiți și importanți măcar pentru o zi. Văzând condițiile de la un astfel de orfelinat, mi-am dat seama că lipsurile sunt multe și tare mult mi-ar plăcea să le pot dărui câte ceva. Hăinuțe, câteva jucării, fructe și un dulce gustos. Sunt sigură că numai dăruind voi putea să mă bucur la rândul meu de Ziua Copilului, prin ei m-aș face pe mine fericită. Dar marea problemă a zilelor noastre sunt banii și cum deocamdată nu îmi permit să fac această bucurie unor copii, aș vrea tare mult să îndemn cititorii mei care pot și vor să facă un bine unor copii nefericiți de sărbători, de Ziua Copilului sau oricând simt ei, să înțelagă că există modalități care să nu implice sume exorbitante de bani și că nu trebuie să fim nici milionari și nici miliardari pentru a face un gest.

 chkitdressres-245x245

         chktyalbpj-245x245

              Cea mai bună alternativă pentru un asemenea act de binefacere sunt ofertele En Gross. Un singur search pe Google cu cuvintele cheie En Gross vă va duce către magazinul online de hăinuțe pentru copii CopilașCochet.ro. CopilașCochet.ro este un site destinat părinților care doresc să doteze garderoba copiilor lor cu hăinuțe imprimate cu personajele de desene animate preferate. Sunt importatori importanți pentru produse marca Disney, Sanrio, Marvel, mărci pentru care dețin și licență de comercializare. Copii în general sunt extrem de îndrăgostiți de minunata lume Disney și implicit au câte un personaj favorit din desenele animate, iar pe CopilașCochet.ro Mickey Mouse, Fulger McQueen, Minnie Mouse, Prințesele Disney, Sponge Bob, Strumpfii, Tom și Jerry, Hello Kitty, Charmmy Kitty, Clopoțica, Spiderman și mulți alții și-au dat cu toții întâlnire în magazinul online, spre încântarea celor mici. În mod normal copii sunt pretențioși, au preferințe vestimentare bine definite și mai întotdeauna o hăinuță cu un personaj favorit, oricât ar fi ea de purtată, de ruptă sau de murdară, are prioritate în fața celorlalte hăinuțe indiferent de valoarea sau aspectul acestora.

 mickbleu-245x245

 mickeysetred-245x245

          CopilașCochet.ro oferă o gamă foarte variată de hăinuțe pentru copii cu vârste cuprinse între 0 și chiar 14 ani, pijamale buclucașe, compleuri tricou și pantaloni, geci de iarnă, seturi de mânuși și căciulițe, body-uri și lenjerie intimă, hanorace, rochițe și multe alte articole vestimentare demne de niște copii fabuloși. În general produsele sunt viu colorate, de calitate și se doresc a fi pe placul tuturor copiilor. Prețurile sunt mai mult decât accesibile făcând o comparație cu hainele pentru copii din mall-uri. Iar modelele sunt vesele, frumoase și optimiste. Dacă curiozitatea vă va mâna să intrați pe site-ul CopilașCochet.ro veți descoperi niște hăinuțe extraordinare care sigur vă vor încânta și vă vor convinge să le cumpărați. Dacă ar fi să luați un număr mare de haine, pentru o donație de exemplu, cea mai avatajoasă este Oferta En Gross, pe care CopilașCochet.ro ne-o pune la dispoziție cu multă dărnicie. Aplicând la oferta En Gross veți fi plăcut surprinși câți bani ați putea economisi, iar cu banii economisiți puteți lua ceva de-ale gurii, pentru ca donația să fie completă. În mod normal la CopilașCochet.ro beneficiați de transport gratuit prin Poșta Română pentru o comandă mai mare de 85 de lei, iar pentru o comandă mai mare de 120 de lei, transport gratuit prin firma de curierat Cargus. Iar livrările se fac în 3-5 zile prin Poștă și în 48 de ore prin curier!!! Iar PLATA se face RAMBURS sau TRANSFER BANCAR.

 spideralbasr-245x245

 

 summerpijorangecar-245x245

          Cu CopilașCochet.ro putem face un gest umanitar pentru copii cumpărându-le șăpcuțe, lenjerii de corp, șosețele, dresuri, pijamale, tricouri, bluzițe poznașe, hanorace, pantaloni, rochițe și fustițe, lucruri pe care ei nu le au, dar pe care și le doresc din tot sufletul. Vă dați seamea, pentru un micuț privat de atât de multe lucruri ce mult ar însemna un tricou cu Spierdman, sau o pereche de pijămăluțe cu Fulger?!

          Încurajez deasemenea toți părinții iubitori care au acasă copilașii, să cumpere pentru iubiții lor copii hăinuțe din magazinul CopilașCochet.ro, le vor oferi astfel micuților o fericire nemaipomenită și chiar merită pentru că este un site cu prețuri accesibile și haine de cea mai bună calitate, din cele mai bune materiale, rezistente la decolorare. Mai ales că pe site frecvent sunt introduse piese noi, sunt actualizate reduceri și sunt introduse promoții speciale. Ba chiar podusele pot fi returnate dacă NU corespund cerințelor dumneavoastră, dar numai în cazul în care sunt returnate în ambalajul original și să nu fi fost purtate, însoțite de toate documentele aferente primite în momentul livrări. Însă plata transportului de retur revine în exclusivitate clientului. Returnarea se face în termen de 10 zile de la preluarea coletului, iar banii se pot returna în contul dumneavoastră sau puteți compensa cu altă comandă. Alegerea este a dumneavoastră.

 summersetyellowcars-245x245

 

 swaecarsgri-245x245

         Magazinul CopilașCochet.ro este alegerea cea mai avantajoasă dacă vrem să facem o donație unor copilași frumoși. Îmi promit mie ca la anul, de 1 Iunie să mă bucur de Ziua Copilului alături de micuții pe care i-am vizitat în urmă cu 2 ani și să le aduc un strop de bucurie în lumea lor atât de tristă. Simt că doar așa voi putea îndrăgi această sărbătoare, simt că doar așa mă voi putea întoarce în copilăria mea și cred cu tărie în acest vis al meu, care nu este nobil, este doar o dorință nestăvilită pe care vreau să o materializez drept mulțumire pentru toate lucrurile bune și frumoase pentru care sunt recunoscătoare vieții.

       CopilașCochet.ro instigă la zâmbet, fericire și dărnicie!

La mulți ani de Ziua Copilului, tuturor copiilor din lume!!

 sweatpurl-245x245

Copertine de la Practix

          Aproape că a venit vara, este atât de soare și frumos afară, s-au deschis terasele, piscinele, s-a deschis chiar și sezonul estival. Întotdeauna am iubit soarele, marea, apa în general… îmi place să stau la plajă, să mă bronzez, să mă bălăcesc, să pierd vremea la terase… aceasta este fața frumoasă a sezonului. Dar vă propun un exercițiu de imaginație… ce s-ar întâmpla dacă într-o asemenea vară toridă nu ar exista umbreluțe și copertine. Groaznic, nu?! Dureri de cap, insolații, arsuri, mai puțin timp petrecut afară… Probabil că vara nu ar mai fi așa o plăcere și nu am mai putea sta atât de mult la soare, la plajă și la terase. Umbreluțele și copertinele sunt o binecuvântare a verii, foarte inteligenți au fost aceia care le-au inventat.

          Patroni sau oameni de rând, cu toții cred că avem măcar o mică terasă, pe balcon sau în curtea casei. Cei mai norocoși dintre noi au propriile afaceri, iar o copertină de calitate cred că este indispensabilă.

 CopertineOrizontale4stanga

        Dar de unde să cumpăram o copertină de calitate?!

Tot căutând pe internet am descoperit echipa Practix care comercializează cele mai bune produse privind raportul calitate/preț. În fiecare zi pe site-ul lor apar produse inovative, care înainte de a fi puse în vânzare sunt testate și selecționate cu mare atenție. Factorul cel mai important în asigurarea lucrărilor pe care Practix le oferă, pe lângă produsele pe care le comercializează, au oameni care montează aceste produse, oameni care sunt foarte bine pregătiți și care efectează montaje de cea mai bună calitate.

         Principalele avantaje pe care Practix le oferă clienților lor sunt:

  • transportul gratuit;
  • măsurători gratuite;
  • montaj gratuit;
  • 5 ani garanție;
  • prețuri accesibile.

 copertine-transparentestanga

Pe site-ul Pactix găsim rulouri, uși de garaj, grilaje, automatizări, copertine, pergole, rolete textile, plase insecte, tâmplărie PVC.

         Cele mai interesante și mai atrăgătoare pentru acest sezon sunt copertinele și aici găsim:

  1. Copertine de balcon sau fereastră care au ca și caracteristici:
  • ușor de utilizat;
  • flexibilitate și siguranță;
  • pânză foarte rezistentă, cu garanție de menținere al culorii până la 5 ani;
  • permite acționarea cu motor și telecomandă precum și dotarea copertinei cu un senzor de vânt și soare;
  • prețuri accesibile.
  1. Copertine retractabile cu braț articulat care au:
  • structură simplă;
  • aspect egonomic;
  • pânză deosebit de rezistentă de calitate superioară;
  • este tratată special împotriva murdăriei, protejată de putrezire și mucegai și rezistentă la umezeală;
  • suplimentar se poate monta și senzor de vânt;
  • prețuri accesibile.
  1. Rulouri transparente pentru terase care au ca și caracteristici:
  • materiale transparente din PVC;
  • permit utilizarea terasei în toate cele 4 anotimpuri;
  • se pot folosi împreună cu o pergolă;
  • se pot utiliza și cu motor;
  • cele mai bune prețuri de pe piață.

Exemplificându-vă aceste tipuri de copertine am vrut să vă conving că ele nu mai sunt un lux, sunt la îndemâna oricui și astfel orice om se poate bucura de produse de calitate, montaj de calitate și un preț corect. În magazinul online sunt frecvent actualizate noutăți, promoții, reduceri sau discounturi și astfel mii de clienți sunt satisfăcuți. Trebuie doar să vrei și orice dorință poate să devină realitate.

         Practix este magazinul omului practic dar boem.

CopilașCochet.ro, pentru copilașii mult iubiți

             Într-o dimineață, cu câteva zile înaintea Paștelui, mătușa mea Felicia ieși afară în fața blocului cu verișoara mea cea mică. Deodată grăbită nevoie mare ieși o vecină… acela fu momentul care dădu naștere unei discuții de pomină. Eu le urmăream de la balcon și mă amuzam de discuțiile lor, ca de mame adevărate, devotate. Îmi făcea plăcere să văd două femei care își iubesc atât de mult copilașii.

          Unde te duci Valentina?!

          Bună dimineața Felicia, uite mă duc în oraș să îi iau lui Rareș niște hăinuțe pentru Paște, să vină și la el iepurașul.

          Dar de ce ești tristă?! Sau mi se pare?!

          Nu sunt tristă Felicia însă nu am prea mulți bani pentru cadoul celui mic și mai este și foarte pretențios, își dorește neapărat niște hăinuțe cu Spiderman. Bărbate-miu deja i-a pregătit un robot Spiderman, el este cu jucăriile, iau eu cu hainele. Și nici nu știu dacă voi găsi ceva de calitate dar și la prețuri mai accesibile. Dar e frustrant, pentru că hăinuțele pentru copii care au pe ele imprimate desenele favorite ale copiilor noștri sunt cele mai scumpe. Măcar un tricou cu Spiderman de-aș găsi…

          Vali, nu fii necăjită, știu eu un site perfect pentru copii noștri. De când se ocupă Alina, nepoată-mea, de publicitate știe toate site-urile posibile. Site-uri serioase, cu marfă de calitate, la cele mai bune prețuri, nu chiciuri cum găsim noi în oraș. Și fiică-mea e înnebunită după Hello Kitty, dacă nu m-a disperat cu desenele ei și a trebuit să îi cumpăr și eu câte ceva de îmbrăcat cu Kitty, că de, ce nu face o mamă pentru copilul ei.

          Lasă-mă Felicia că nu mă pricep eu la site-uri, mă tem, nu cumpăr eu după internet, dacă mă păcălesc?! Dacă nu sunt bune materialele?! Dacă nu ajung și rămâne copilul fără cadou de Paște?!

          Vai dar ciudată ești, îi spuse mătușă-mea cu amuzament în glas. Hai mai bine să urcăm sus la mine, bem o cafea și îți arăt site-ul CopilașCochet.ro. Și dacă nu ți-o place ce-oi vedea, îi cumpăr eu copilului tău cadoul de Paște.

Intrară femeile degrabă în casă, turnă Felicia căte o cafea pentru ele, mi-o pasă mie pe cea mică și îmi ordonă pe un ton plin de satisfacție să aduc laptopul și să deschid la magazinul online CopilașCochet.ro. Am îndeplinit totul fără să crâcnesc, știam că urmează un spectacol în care mătușă-mea îi va ține prelegeri legate de magazin și-i va arăta cele mai frumoase hăinuțe, dar așa ce cu patos îi descria totul de parcă ar fi fost ea însăși patroana magazinului sau mai de grabă creatoarea hăinuțelor. Le-am lăsat laptopul pe masa din bucătărie, am ocupat fetița cu niște jucării și am început să le ascult, amuzându-mă de ardoarea cu care povestea mătușă-mea.

          Uite Vali ce magazin frumos, au de toate, pentru copii de orice vârstă și cu toate personajele din desenele animate. CopilașCochet.ro este un sie destinat părinților care doresc să doteze garderoba copiilor loc cu hăinuțe imprimate cu personajele de desene animate preferate. Aceștia importă produse marca Disney, Sanrio, Marvel, mărci pentru care dețin și licență de comercializare. Personaje ca Mickey Mouse, Fulger, Minnie Mouse, Prințesele Disney, Ștrumpfii, Kitty, Zâna Clopoțica, Spiderman și mulți alții, de parcă și-au dat cu toții întâlnire în magazinul CopilașCochet.ro spre încântarea celor mici. Știi și tu Vali cât sunt de pretențioși copii noștri, când le pică pe o hăinuță, pe aceea o poartă oricât ar fi de uzată sau de veche; pentru ei au o valoare sentimentală acest gen de hăinuțe, sunt copii, dragii de ei. Pe CopilașCochet.ro găsim o gamă foarte variată de hăinuțe pentru copii, de la pijamale buclucașe, la tricouri, pantaloni scurți, geci de iarnă, mânuși, căciulițe, chiloței, maiouri, rochițe, hanorace, până la banalii ciorăpei și șosetuțe, toate imprimate cu personajele de desene animate îndrăgite. Produsele sunt de cea mai bună calitate, din cele mai bune materiale, sunt testate pentru că ai noștri copilașii sunt sensibili, nu pot purta orice material… sunt așa de viu colorate și chiar sunt pe placul tuturor copiilor. 

          Vai Felicia dar câte știi despre acest magazin, ori ești partener și te ascunzi de mine?! Îi spuse vecina zâmbind.

          NUUUU, Dumnezeule nu! Dacă eram, era bine, ți le făceam cadou. Însă m-au impresionat mult produsele lor, prețurile sunt accesibile și fata mea e îndrăgostită de hanoracul cu Hello Kitty! Alinaaaaa, mă strigă ea impacientată. Adu hainele pe care i le-am luat micuței de pe CopilașCochet.ro, să vadă și vecina cu ochii ei. Nebuna, crede că am un interes ascuns, spuse ea râzând.

I-am dus eu comorile frumos împachetate, iar ea i le trânti în brațe vecinei.

       –    Ia uită-te vezi ce ca lumea sunt?! Ce materiale bune?! Hanoracul și l-a ales singură, i-a plăcut din prima fiicei mele. I-am luat și pijama de vară și am cam scăpat de gura ei. Dar nu m-am îndurat și i-am mai luat și o rochiță de vară și o șăpcuță pentru la toamnă să o poată lua cu hanoracul. Ce se fălea ea prin casă în pijamaua ei. Îți plac?!

 sweatrzch-245x245

 pijvaracharmmy-245x245

 casqwhthellok-245x245

   chkitdressres-245x245   

        –     Da, de plăcut îmi plac Felicia, se vede că materialele sunt foarte bune, din bumbac 100%, calitatea se vede cu ochiul liber. Dar nu mi-ai spus nimic de prețuri. Prețurile cum sunt?!

        –      Prețurile sunt accesibile femeie, unde ai mai văzut tu hanorac la doar 45 de lei?! Și din bumbac 100%?!

        –      Da ai dreptate, dar oare or ieși la spălat?!

        –      Vali nu cred, în timp s-or decolora ele că doar nu or ține o veșnicie, dar nu cred că ies la spălat. Hanoracul nu a ieșit, rochița încă nu a apucat să o îmbrace, dar nu cred. Tu nu vezi ce calitate?!

        –   Da, ai dreptate! Ia arată-mi și mie ce au cu Spiderman, poate îi iau și eu lui Vlăduț ceva.

        –   Ia uite, au de toate, și pijamale cu Spiderman și tricouri și seturi, până și chiloței. Uită-te tu singură mai atent și alege ceva, dacă vrei.

       –   Pfff, ce frumoase sunt și deloc scumpe, comandă tu pentru mine pijama aceea, setul acela portocaliu format din tricou și pantaloni lungi și cred că mai vreau și tricoul după pagina doi. Alocasem pentru cadoul lui exact 120 de lei. Dar nici nu mă așteptam să îi iau atâtea. Dacă găseam un tricou și o pereche de pantaloni aș fi fost mulțumită. Dar uite că tu și CopilașCochet.ro m-ați scos dintr-un mare impas. Nici nu mă așteptam să fie așa super site-ul, așa calitate pe bani puțini.

 pijspidgri-245x245

 JA-063-245x245

 spideryellowtshirt-245x245

       –   Dacă ți-am spus, măi Vali?! Și nu mă credeai…

       –   Dar nu mi-ai spus nimic de transport, mai plătesc și transportul?! Spuse Vali temătoare.

      –    Nu, nu, deloc. Dacă comandai de 85 de lei aveai transport gratuit prin Poșta Română, dar valoarea comenzii tale este de 123 de roni și astfel te încadrezi perfect la transportul gratuit prin firma de curierat Cargus și astfel în maxim 48 de ore ai acasă cadoul perfect pentru copilul tău. Ce fericit va fi Vlăduț. Mie a doua zi mi-a și venit coletul.

     –  Ce bine că nu mai plătesc și transportul, parcă mi-e peste mână să mai dau bani și la transport. Dar văd că magazinul CopilașCochet.ro s-a gândit la toate.

     –   Oricum Vali, site-ul acesta este de foarte bun augur, nu doar pentru că ai noștri copii sunt pretențioși dar și pentru că azi le place Hello Kitty, mâine le place Mica Sirenă și tot așa. Și fiind prețurile atât de accesibile se merită să le facem plăcerile copiilor noștri, mai ales că frecvent sunt actualizate promoții și oferte. Merită, până la urmă câte un copil avem, nu mai mulți.

      –  Auzi, dar dacă nu îi vor plăcea lui Vlăduț, le pot returna?!

      –   Da, sigur că se poate, dar numai dacă produsul nu l-ai uzat sau purtat, altfel nu. În termen de 10 zile poți returna produsele în ambalajul original și astfel îți primești banii înapoi sau compensezi cu altă comandă, alegerea este a ta. Oricum ar fi, CopilașCochet.ro pune satisfacția clientului pe primul plan.

      –   Și plata cum o fac?!

      –   Plata ramburs adică la primire sau prin transfer bancar. Tu decizi!

      –   Felicia, eu până acum nu am comandat niciodată după internet dar mi se pare mult mai ușor decât să bântui tot orașul în căutare a ceva. Interesant mod, mă face să îmi dau seama cât de în urmă sunt cu tehnologia. Oricum ar fi, eu îți mulțumesc că m-ai ajutat, că ți-ai rupt din timpul tău pentru a mă lumina, că mi-ai făcut comanda și mai ales pentru că mi-ai dezvăluit acest tărâm minunat Disney. Îți mulțumesc mult.

     –    Vali eu te aștept oricând pe la mine, când ai o nedumerire sau vrei să cumperi ceva original, mă întrebi pe mine, oricum Alina știe toate site-urile importante.

     –   Bine, te-am lăsat, nu pot să cred, ce fericit va fii Vlăduț.

Vecina plecă în scurt timp, iar mătușă-mea avea o expresie de maximă satisfacție, era mândră de ea că o ajutase pe Valentina.

        CopilașCochet.ro este magazinul mămicilor devotate, magazinul copilașilor fericiți!