Și atunci te-am întâlnit

b2a04777098787335691484759f13af1

Și atunci te-am întâlnit pe tine!

Și toate vocile din trecut au amuțit!

Și toate poveștile apuse au pierit!

Și toate iubirile au încetat să mai doară!

Singurătatea s-a risipit

Și ai făcut loc unei adevărate iubiri!

Totul a început să prindă sens,

Formă, culoare, strălucire!

Și atunci am știut că TU,

Cu bune și rele,

Îmi vei schimba viața!

Și ai făcut-o!

M-ai transformat într-un om mai bun!

M-ai vindecat de toate temerile!

Mi-ai luat cu mâna toate fricile

Și m-ai făcut să am încredere,

În mine… în tine…

Acum mă simt în siguranță!

Mi-e bine, sunt fericită!

Tot trecutul a fost șters cu buretele,

M-ai făcut să savurez prezentul

Și mi-ai deschis calea către viitor!

Viitorul meu strălucește,

Datorită ție!

Și te-am întâlnit,

Îți mulțumesc că m-ai primit!

În bucăți…

4f8d396fb244b847a8a678fa44a605a1Crezi că te-a rupt în bucăți. Crezi că te-a fărâmat. Crezi că a reușit să zdrobească în tine tot ce era bun și frumos. L-ai iubit cândva. Sau ai iubit-o. Te cred! Sunt convinsă că a fost sufletul tău și ți l-a furat atunci când a plecat. Te-a părăsit dintr-un motiv sau altul. Că a fost el de vină, că ai fost tu de vină, ce mai contează?! S-a terminat și nimic nu va mai aduce în prezent relația trecută. S-a dus, a apus. Nimeni și nimic nu o să ți-l mai poată aduce înapoi.

Dar va veni o zi când te vei reîntrupa, când toate suferințele din trecut se vor vindeca odată pentru totdeauna. O să te îndrăgostești din nou. O să iubești din nou. O să îți oferi sufletul sfărâmat, pe tavă, altcuiva. Și-atunci viața ta o să prindă din nou sens. Simpla lui îmbrățișare, strânsă, și va reuși să îți pună la loc fiecare bucățică sfărâmată de inimă.

Nu mă crezi? Ar trebui s-o faci! Ai încredere că acolo undeva se află un om gata să te iubească așa cum ești, cu bune și cu rele. Dar deschide ochii! Fă-o astfel încât să VEZI. Vezi pe cine ai în jur și dă o șansă omului care se străduiește să fie cu tine. Nu-ți fie teamă de suferință. Nu te teme că vei fi din nou părăsit/ă. Dăruiește-te dacă simți că merită și nu lăsa durerea să preia frâiele vieții tale.

Dă-ți șansa la dragoste, poate fi mai ușor decât îți imaginezi. Vrei să iubești? Vrei să fii iubit? Fă-o pur și simplu, nu te mai gândi la repercursiuni! Trăiește în prezent!

 

Lasa trecutul in urma…

f18b3aeaafe51e815ee9f63daf72b0b9

În ultimul timp dau numai de oameni captivi în trecut. Nu știu ce se întâmplă cu ei! Mi se pare puțin cam trist! Sunt prinși în iubiri de mult apuse și acest lucru s-a așternut nu doar pe chipul lor, ci și asupra psihicului lor. Știu că este extrem de greu să te rupi de trecut, știu că nu poți uita o istorie cu cineva; dar nici nu îți sugerez să uiți, ceea ce te rog, este să încerci să lași în urmă trecutul. Și să înveți din el. Neapărat să înveți din greșelile trecutului. Dacă nu vei învața nimic din iubirile apuse, dacă nu vei fi capabil să smulgi esența despărțirii și să încerci să îndrepți în tine acele lucruri care omoară și cele mai trainice iubiri, atunci este greu să mai fi fericit vreodată cu cineva.

Ce-ar fi să arunci privirea spre viitor?! Ce-ar fi să te gândești la o nouă iubire?! Ce-ar fi să cazi puțin în interiorul tău, să realizezi cele mai tainice defecte și să muncești pentru a le îndrepta. S-ar putea să te cutremuri, mai mult ca sigur nu o să îți placă ce vei descoperi. Dar dacă vei reuși să rezolvi cu tine acele lucruri, dacă vei învăța să te ierți și să-ți promiți că nu vei mai fi așa, s-ar putea ca la orizont să zărești curcubeul unui nou început. Dacă la începutul perioadei de singurătate ești furios pe fostul/fosta, după un timp, după ce se așterne liniștea, tot ce simți este furia îndreptată asupra propriei persoane. În acel moment trebuie să pui STOP. Gândește-te că ai făcut tot ce ai putut, gândește-te că acele greșeli nimicitoare au fost făcute de amândoi, realizează că iubirile mai și mor, apoi dă-ți un restart. Permite-ți să nu mai suferi.

Știu că suferința te face să te simți viu/vie… dar oare nu ești mai viu când iubești și ești iubit?! Balta are atât de mult pește încât este aproape imposibil să rămâi singur/ă pentru toată viața. Orice sac are peticul său și orice floare are umbra ei. Înfruntă-ți demonii și move on! Mergi mai departe! Lasă trecutul în urmă și alege să începi un nou capitol al vieții tale. Nu este musai să te îndrăgostești de prima persoană care-ți iese în cale, cu adevărat important este să înveți să trăiești din nou, să te bucuri și să te iubești. Dacă tu te vei iubi, atunci toți oamenii din jurul tău o vor face.

Privește puțin către viitor, trecutul nu mai poate fi readus în prezent. Și oricum, ciorba reîncălzită nu mai are același gust, așa că nu te mai încăpățâna să speri în ceva ce nu o să mai fie!

Niciodata in trecut

10384456_695450387191343_805781341112098893_n

         Nici dacă m-ar obliga cineva nu m-aș mai întoace în trecut. 

        Nici dacă m-ar bate cineva nu m-aș mai întorce în trecut.

        În trecut nu mă așteaptă nimic bun.

Uneori mă rușinez cu el,

Alteori mă gândesc la el cu jind.

Dar sigur nu m-aș întoarce.

Dacă ar fi să o iau de la capăt,

Aș comite aceleași fapte,

Poate că aș îndrepta anumite greșeli,

Dar să îmi dea șansa Dumnezeu să mă întorc,

Niciodată.

Pentru că n-ar mai fi la fel,

Pentru că el nu m-ar mai iubi la fel

Și pentru că nici eu nu l-aș mai iubi la fel.

Pentru că mi-ar reproșa și i-aș reproșa multe,

Pentru că aș sta tot timpul cu frica în sân,

Pentru că aș fi suspicioasă,

Pentru că m-aș chinui

Și pentru că nu are rost.

Merg înainte,

Trecutul îl las în urmă,

A fost frumos,

A FOST, 

Dar nu mai este.

Și gata,

Dar startul unui nou început,

Cu altcineva,

Așa este mai bine.

Lui îi doresc fericirea,

Dar nu alături de mine.

N-am putut să îl fac fericit atunci,

Sigur nu aș putea să îl fac fericit nici acum,

Și nici el pe mine.

A fost frumos cât a fost,

Acum ne-au rămas amintirile

Și zâmbetele

Și chipurile senine când ne gândim la „atunci”…

Să vină viitorul,

Cu toată iubirea lui.

Cine e de vina?

     orig

       Plânge adesea, se dă cu capul de pereți, își mănâncă nervii cum să-l lege definitiv de ea. Cică îl iubește, dar el o înșeală. Cică ar face totul pentru el, dar el n-ar mișca un pai pentru ea. Cică o iubește ca niciun altul, dar numai în pat. Cică e gelos, dar sunt numai impresii. Cică îi ține cont la orice, dar numai pentru a-și demonstra supremația. Iar vremea ei trece suferind după el și gândindu-se cum să se transforme pentru ca el să ajungă să o iubească iremediabil.

       Hm… prostii, nu? Și câte femei n-or face așa, câte nu s-or înjosi, câte n-or implora iubirea lui. Un el, un dobitoc, un egoist, un incapabil, un tip care habar n-are să iubească, dar râvnește la iubirea tuturor femeilor. Și da, îi iese, pentru că bărbații ca el știu să se facă plăcuți. Sunt frumoși de la distanță, dar de aproape sunt putrezi, miros a râncezeală. Cu toate astea, au trecere la femei. Dar câte nu cred că pot trezi iubirea într-o inimă moartă. Tâmpenii, mă repet. Dacă tipul nu se îndrăgostește din prima, n-o va face niciodată. Poți să devii și păpușa Barbie, el tot nu te va iubi și tot nu vei fi de ajuns.

        Dar femeia își face planuri, se gândește, se răzgândește, face strategii, întinde capcane, urzește o pânză mare, ca de paianjen, doar în speranța că îl va prinde în mrejele ei. În final se încolăcește singură, până la gât, în propria pânză. Și sfârșește, cum? Singură și înverșunată. În momentele acelea, el e cel mai mare criminal de pe fața pământului. A făcut-o să sufere și merită ce e mai rău. Mda… dacă ea a fost bleagă, el ar trebui linșat, cică. Ei nu-i chiar așa. Noi suntem de vină. Noi, femeile. Noi, pentru că ne încăpățânăm să iubim pe cine nu trebuie. Noi, pentru că obișnuim să confundăm, adesea, iubirea cu capriciul. Noi, pentru că ne dăm pe doi lei. Noi, pentru că ne vindem pe prima vorbă frumoasă și primul zâmbet cuceritor. Noi, pentru că nu avem un criteriu de selecție sănătos. Noi, pentru că adesea credem că tot ce zboară se mănâncă. Noi, pentru că habar n-avem să ne iubim și să ne apreciem. Noi și numai noi. Ei sunt bărbați, datori să încerce. Jongleri de meserie, farsori, cuceritori, vânători înnăscuți. Au ei vreo vină? Nu! Noi suntem de vină cu nu fugim mâncând pământul când mirosim câte un curvar.

        Eh… și uite așa ne merităm soarta. Dar în loc să plângem și să ne gândim la nefericirea imensă ce ne macină viața… ar trebui să mergem mai departe. Să lăsăm trecutul în urmă și să privim către viitor, cu lecția învățată și cu mai multă încredere în noi. Plângi? Hmm, ia o batistă, șterge-ți lacrimile și privește către viitor, râzând. Acolo undeva stă ascuns un suflet dispus să te iubească din toată inima. E la fel de idi ca tine, a fost încercat din toate părțile, dar te așteaptă și e numai al tău. 🙂

ArtGarage, trecutul îmi parfumează prezentul

Ai simțit vreodată că te-ai născut într-o epocă greșită?! Ai simțit vreodată că nu aparții prezentului și că mult mai fericit ai fi fost dacă te-ai fi născut cu 50 de ani sau poate 100 de ani în urmă?!

Eu da! În adolescență, pe vremea când eram îndrăgostită de romanele englezești și franțuzești, am simțit că locul meu ar fi trebuit să fie undeva în secolul XVIII. Ca orice tânără eram atrasă de ideea de a fi prințesă. Mă încântau nespus balurile mascate, rochiile somptuoase, bijuteriile pompoase, parfumurile rafinate, coafurile alese și machiajale puțin exagerate, cu pudra aceea albă, intens aplicată pe toată fața și cu buzele roșii ca focul.

Astăzi, femeie matură fiind, mă regăsesc mult mai mult în frumusețea anilor ’50-’60. Stă în natura firii noastre să căutăm trecutul. Prezentul ne copleșește, viitorul ne sperie, doar trecutul are aromă de poveste, doar trecutul este cel care ne dă speranță, putere și voință. Privind în urmă, ajungi să te regăsești, cauți în tine țelul și îl materializezi prin speranță, speranță sustrasă cu delicatețe din trecut. Moda revine și ea periodic. Treptat, treptat, readucem în prezent o epocă apusă. De ce?! Pentru că vechiul înseamnă noutate. Trăim în secolul vitezei și al exagerărilor și din când în când avem nevoie de eleganța și duioșia trecutului. Iubesc tot ceea ce vine din trecut, iubesc stilul retro, vitage-ul mă definește și mă face să accept prezentul cu toate neajunsurile lui.

Trăim într-o lume în care sentimentele sunt puține și timpul este mult prea alert, avem nevoie de nostalgia trecutului. Eu sunt o fire boemă, dragostea și liniștea sufletească sunt foarte importante pentru mine. Am nevoie de elemente motivaționale pentru a mă simți bine și împăcată cu mine însămi. De aceea caut întotdeauna trecutul, pentru a putea simți prezentul cu toate simțurile mele. Și știți cum îmi deschid eu inima?! Prin obiecte decorative retro/vintage! Așa reînvii eu trecutul și-l aduc în prezent pentru a-mi încălzi inima.

Antet

În urmă cu aproape un an de zile a luat naștere magazinul online ArtGarage.ro și o dată cu el au reînviat numeroase culturi. Acele culturi care astăzi ne fac să spune că mult mai frumos era înainte. ArtGarage.ro este cel mai proaspăt concept de magazin online din România, care se adresează tuturor celor care își doresc să aducă în casele lor un strop din nostalgia trecutului, într-o manieră englezească, franțuzească și americană. Specific satelor britanice, stilul cottage implică folosirea unor elemente cu parfum retro. ArtGarage.ro este o călătorie prin lumea vitage/retro/clasic, elemente ce pot fi aduse atât în căminele noastre, cât și în baruri, cafenele, restaurante, cofetării, ceainării și biblioteci. Magazinul ArtGarage comercializează produse pentru casă și birou, cadouri de colecție, ceasuri, plăci metalice de decor, brichete metalice, cutii metalice de depozitare, oglinzi de decor și multe alte produse, menite să ne mângâie inimile înfometate de dragoste și nostalgie. Consider că fotografiile produselor nu reflectă cu adevărat măreția și designul lor reușit.

          Vreau să aduc în casa mea stilul retro, sunt femeie, sunt sensibilă și sunt bloggeriță. Am nevoie de elemente care să-mi alimenteze spiritul și puterea creației. De aceea am de gând să-mi cumpăr în primul rând un ceas. Mi-aș cumpăra fără să stau pe gânduri fermecătorul Ceas – Salvador Dali „Liquid Time”. De ce?! Pentru că timpul este prețios, pentru că mi-ar aminti în fiecare secundă că timpul trece și trebuie să trăiesc. Să trăiesc, să mă bucur, să iubesc, să zâmbesc și să fiu fericită. Dar în același timp, să nu uit să-i fac fericiți și pe apropiații mei și să le-arăt în fiecare secundă cât sunt de importanți pentru mine. Ceasul „Liquid Time” a fost inspirat din opera „Persistența Memoriei” de Salvador Dali. Timpul se scurge, este o iluzie a omului. O iluzie care ne arată cu fiecare oră că tmpul nu stă în loc și că viața purcede contra timpului. Însuși designul ceasului este o iluzie optică menită să ne atragă și mai mult atenția.

ceas-scurgerea-timpului-salvador-dali-liquid-time-400x500

Biroul este spațiul meu preferat din casă, locul unde timpul stă pe loc. În birou sunt doar eu, ideile ingenioase, laptopul, cana de cafea, lumânările aprinse și luna de pe cer care îmi bate în geam, atât de romantic. Femeie fiind, sunt obsedată de curățenie, urăsc să las vreo urmă de murdărie pe suprafețele mobilei mele. Țin atât de mult la lucrurile mele, încât nu-mi lipsesc din nicio cameră suporturile pentru căni sau pahare. Dar suporturile pe care le am acum, sunt fade, nu mă încântă deloc. Parcă mă zgârie până-n adâncul sufletului. De aceea, vreau să îmi cumpăr minunatele Suporturi pahare metalice – Say it 50’s. Aceste suporturi de pahare Say it 50’s „I cook with wine” sunt din metal, cu suprafața robustă și de înaltă calitate. Reprezintă cu adevărat niște obiecte speciale ce nu pot lipsi din nicio cameră a locuinței mele. În orice cameră m-aș duce, am mereu după mine un pahar cu ceva sau o cană cu ceva. În dormitor este nelipsită cana cu ceai din flori de tei, în sufragerie nu pot citi fără un pahar cu vin dulce, în birou îmi iau întotdeauna o cana cu cafea tare; iar în bucătărie, nu pot găti fără un mic păhărel de coniac. Sunt o fire boemă, știu.

Suport pahare Say it 50's drink and wine-400x500

        Merilyn Monroe a fost un sex simbol, o figură marcantă a ceea ce înseamnă astăzi feminitate, eleganță și frumusețe. Actriță și divă, Merilyn continuă să inspire și astăzi femeile de pretitudeni. Atât prin stilul său vestimentar, distins, cât și prin felul său de a fi. De la gesturi, mimică, atitudine și vulnerabilitate, calități care pentru un bărbat sunt esențiale. Niciodată nu am fost o femeie frumoasă în felul acela ostentativ, nu am fost niciodată percepută ca fiind „fame fatale”, naturalețea și atitudinea m-au făcut remarcată. Merilyn Monroe mi-a plăcut dintotdeauna, atât ca artistă, cât și ca femeie. I-am admirat sensibilitate și gingășia dulce, de aceea nu pot să nu-mi cumpăr o Brichetă Metalică – Marilyn Monroe. Altfel cu ce mi-aș aprinde eu lumânările în miez de noapte, atunci când inspirația mă înghioldește din toate părțile, și trebuie neapărat să scriu?! Văzându-I chipul frumos, mi-aș intra mult mai repede și mai intens în pielea personajelor feminine pe care le conturez.

Marilyn Monroe bricheta metalica-400x500

         Pentru început acestea ar fi primele produse pe care mi le-aș cumpăra din magazinul online ArtGarage.ro. Dar sigur nu ar fi ultimele, lista este lungă. Însă vreau să mă surprind periodic cu câte un produs din magazinul ArtGarage. Astfel mi-aș aduce eu în casă stilul retro, atmosfera vintage și tot trecutul cu parfumul lui clasic și de bun gust. Nu aparțin acestei lumi, dar mă pot adapta prezentului numai prin elementele anilor ’50-’60. Fac bine, fac rău?! Dumnezeu știe! Cert este că mă simt bine, mă simt împăcată, iar dragostea pentru trecut este satisfăcută numai așa, numai cu ArtGarage.ro.

         Tu cărei culturi aparții, dragă cititorule?! Ce produse te fac să vibrezi?!

logo_artgarage

Aparțin trecutului…

  nicolas-lancret-dans-in-fata-unui-fantani-pictura-franceza-secolul-XVIII

       Eu nu aparțin lui astăzi, nu aparțin nici lui mâine și nu mă regăsesc nici în ziua de ieri. Eu de fapt m-am născut cu 200 de ani în urmă. Pe vremea când femeile erau doamne și bărbații erau domni. Vremurile pe care le trăiesc acum sunt prea tari pentru mine. Aerul mă îneacă, moda mă sufocă, oamenii mă dezgustă. De fapt, nu văd oameni, ci numai măscărici, care vor să iasă din tipar, teleportându-se într-un viitor înfricoșător.

       Mă întreb de ce lumea nu trăiește astăzi și se gândește întotdeauna la ziua de mâine. Omul grăbește timpul, îmbătrânirea, boala și moarte. Nu mai știe să se bucure în tihnă, nu știe să stea, să se odihnească, să gândească și nu știe nici să iubească. Îmbrățișează minciuna de parcă ar fi cel mai mare adevăr, adoră luxul de parcă l-ar lua cu el în pământ; atrage trupescul, de parcă iubirea s-ar naște numai din carne. Nu înțeleg omenirea și cred că voi muri neînțelegând-o. Sau poate… eu sunt singura diferită într-o lume parcă trasă la xerox.

       Ritmul alert, astăzi se numește evoluție. De parcă evoluția se face în fugă. De parcă dezvoltarea ține de caraghiosul pe care îl văd eu zi de zi, oriunde în jurul meu. Nu-mi place ce văd, ce simt, ce găsesc. Nu-mi place nimic. Sunt captivă în trecut. Dar nu în trecutul acestei vieți. Ci în trecutul unei alte vieți. Sunt sigură că m-am reîncarnat în trupul acesta mic și plăpând. Probabil că atunci, pe vremea aceea, era mai mult decât și-ar fi putut dori orice femeie. Nu știu de ce simt dorul unei epoci neîntâlnite. Și totuși astăzi, citind despre epocile apuse, nostalgia mă cuprinde, de parcă locul meu a fost acolo, dar am fost smulsă și adusă obligat aici. Mă adaptez și prezentului, ce să-i fac?! Nu-l pot curma. Și totuși… locul meu nu este aici.

       M-am născut pe vremea când femeile erau elegante, când bunul gust era principalul atuu, când educația și talentul erau elemente definitorii pentru un om. M-am născut pe vremea parfumurilor tari, când esențele se țineau în sticluțe mici, când numai un strop dintr-un parfum era de-ajuns pentru a seduce o lume întreagă. Am trăit în perioada în care femeile purtau rochii, rochii lungi, fastuoase; bijuterii valoroase bătute în pietre perețioase; pe vremea când femeile erau cochete, mereu aranjate, făcându-și coafuri alese, fardându-se discret și cu mult bun gust. Am trăit pe vremea când femeile își purtau trupul cu demnitate, când gesturile lor emanau numai feminitate și cumințenie. Am trăit atunci când femeile cunoșteau arta seducției și o aplicau cu multă delicatețe. Am trăit pe vremea când ieșirile în grădină erau cele mai dulci și mai magice întâlniri. Pe vremea când femeile erau cucerite cu poezii. Pe vremea când lacrimile se ștergeau cu bastista inscripționată cu inițialele lui. Pe vremea când femeia era muza tuturor artiștilor. Am trăit… atunci am trăit. Acum sunt doar obligată să trăiesc.

         Astăzi distracția este exagerată, este soră cu dezmățul. Atunci nu era așa. Balurile mascate erau ca un preludiu pentru trup și suflet, iar oamenii se atingeau cu sfială în timpul dansului. Numai simțind delicatețea degetelor lui în palmă, numai așa te încerca fiorul. Acel fior neîntinat. Pe-atunci femeile erau curtate, cucerite, uneori chiar rugate. Astăzi femeile pot fi cumpărate. Curvia a existat de când lumea și pământul. Doar că atunci toate se făceau în spatele perdelelor trase. Unde nici vântul, nici gândul nu puteau pătrunde. Astăzi, totul este în văzul lumii. Nu mai există intimitate, nici candoare. Ci doar pofte.

        Aparțin acelei lumi… aparțin trecutului…

Viitorul este în fiecare mâine…

      Viitorul. Ce nenorocire o mai aduce și el?! Ce vrăjitor, ce asupritor o fi?! Vă temeți de viitor? Eu da… dar am o teorie simplă după care mă ghidez: trăiesc astăzi! Ce-o mai fi și mâine… Dumnezeu cu mila. Nici măcar nu vreau să aud cuvântul VIITOR. Nu vreau să știu ce mă așteaptă, nu vreau nici indicii și nu mi-am dorit niciodată să fiu vreun soi de vizionară. O să mor?! Ei și ce… asta e. Au murit ei oameni importanți. O să moară cei apropiați mie?! Asta va fi vai și-amar pentru mine! Nu mă gândesc la necazurile din viitor, dar trebuie să recunosc, mă mai las din când în când vrăjită de ideea lucrurilor bune care mă așteaptă.

        De când mă știu am urât surprizele. Le urăsc, nu-mi plac chestiile neprevăzute și nu-mi plac nici măcar surprizele frumoase. Nu mă lua prin surprindere dacă vrei să nu te plesnesc. Nu-mi plac schimbările, nu-mi place incertitudinea, nu-mi place nimic din ceea ce ar putea să-mi schimbe viața. Schimbările le fac eu, accept să evoluez, accept să devin mai bună, accept să construiesc ceva, dar le fac pentru că vreau eu și pentru că așa mi-am propus. Nu pentru că am fost nevoită sau obligată.

       Mesaj pentru viitor: „Nu mă întreba ce fac mâine, nu știu, nu mă lua prin surprindere, dragă viitor. Mie îmi place viața în tihnă, îmi place liniștea, mersul firesc și lin al vieții. Nu-mi adulce tulburări sau supărări, am avut parte de destule în trecutul meu. Cred că ar fi timpul să îmi mai faci și daruri frumoase. Daruri care să mă bucure, care să-mi facă spiritul să vibreze. Nu merit și eu?! Ba cred că merit! Am fost cuminte, m-am schimbat, am făcut din mine un om mai bun. Și nu, nu asculta gurile rele care cârcotesc despre mine vrute și nevrute, tu știi cât am muncit ca să ajung cine sunt și mai ales, ca să ajung unde sunt. Nopțille mele sunt încă albe, mă bântuie trecutul. Abia aștept nopțile de nesomn în care voi trăi sau voi rememora minunatele momente frumoase pe care mi le rezervi doar mie. Vino, dar adu-mi numai frumusețe și bunătate.”

        Gata l-am rugat, din momentul de față nu mă mai gândesc la el. Dar vă întreb pe voi, dragii mei prieteni, voi vă temeți de viitor? Credeți că vă așteaptă ceva bun? Îl așteptați cu nerăbdare, îl căutați în zațul de cafea? Eu l-am căutat cândva în zaț, în cărți și în astrologie, s-a îndeplinit, exact cum mi s-a spus, dar după… au venit o sumedenie de nenorociri și tristeți pentru mine. Știți cum se spune, ghicitul e mâna necuratului. Și mi-am primit răsplata sub forma unei pedepse. O pedeapsă extrem de aspră.

       Așadar… să curgă zilele de la sine. Oricum viitorul este în fiecare mâine… 

Aleph de Paulo Coelho

     Aleph    

         „Aleph” de Paulo Coelhoeste ultima carte pe care am citit-o scrisă de autorul brazilian. Trebuie să recunosc că inițial nu mi-a plăcut cartea, mi se părea cam plictisitoare… de neînțeles, dar intrând mai adânc în substratul cărții, a început să mă prindă, să îmi placă și să mă facă să o citesc pe nerăsuflate. Aleph (alef) este prima literă a alfabetului ebraic, are valoare numerică de 1 și poate fi interpretată ca fiind simbolul începutului, începutul a ceva; aleph este esența, iubirea împlinită dincolo de viață și de moarte, cunoașterea, înțelepciunea, punctul în care trecutul și viitorul se întâlnesc în prezent.

       Aleph-ul lui Paulo Coelho pare a fi cel mai personal roman al său de până acum… ficțiune sau non-ficțiune, autorul brazilian ne dezvăluie numeroase informații despre reîncarnare, despre întâlnirile karmice, despre plata karmică și rolul pe pământ al fiecăruia. Paulo Coelho vorbește despre reîncarare ca și cum ar fi perfect conștient de ea, ca și cum și-a vizitat viețile trecute în vis sau printr-o stare de transă… mintea sa se întinde dincolo de rațiune, este capabilă să atingă cel mai îndepărtat trecut și să descopere ce a dus la viața sa actuală. De unde a plecat și ce l-a făcut să ajungă unde este. Romanul începe cu o criză existențială trăită de autor, se simte rătăcit, neînțeles, neîmplinit și poate chiar nefericit deși în aparență are totul. Înfometat de propria-i creștere spirituală, Paulo Coelho simte că a ajuns la o barieră de netrecut: „De ce atâtea conflicte în toate aceste ultimi luni? Dacă evoluția mea spirituală pare să fi ajuns la o barieră de netrecut, nu-i mai bine să am puțină răbdare? Am trăit ceea ce foarte puține persoane din jurul meu au prilejul să cunoască.” După cum chiar el ne mărturisește, Paulo este născut să călătorească să se aventureză în inima nescunoscutului pentru a cunoaște cele mai tainice experiențe și cei mai surprinzători oameni. Pentru a găsi o cale de a trece peste pargul care îl ținea pe loc din punct de vedere spiritual, Paulo ia decizia să străbată aproape trei continente cu trenul, cu Transsiberianul. Poposește întâi în Africa, apoi în Europa ajungând în Asia după săptămâni de mers cu trenul. Acesta speră să regăsească calea spre renaștere și îmbogățire spirituală, hotărăște să aleagă un nou drum și astfel, călătorind, să cunoască oameni și să descopere locuri care l-ar putea ajuta să se regăsească pe sine și împlinirea de care are atâta nevoie. În acest periplu menit să îi redea energia și pasiunea pierdută o întâlnește pe Hilal într-un mod cu totul neașteptat. Hilal este cu trei decenii mai tânără decât el, frumoasă, enigmatică și insistentă, cu multă greutate rușește să îi stârnească interesul lui Paulo. O bună parte din călătorie Hilal se ține scai de el, îi mărturisește că îl iubește, dar nu așa cum o tânără își iubește idolul, ci ca o femeie îndrăgostită cu adevărat, care știe că și-a descoperit sufletul pereche. Ea simte că se cunosc dintr-o altă viață și știe că trebuie să îl ajute cumva să găsească răspunsurile la întrebările care îl blochează pe autor, încătușându-l în acea închistare de netrecut. O respinge și tot o respinge până ce își dă seama că ea este ceea ce Paulo căuta cu atâta ardoare. Tânăra violonistă Hilal este de fapt femeia pe care cu cinci veacuri în urmă a iubit-o dar trădat-o, gest care îi întunecă existența și îi împiedică să fie fericit. Pe vremea aceea Hilal fusese învinuită de erezie, iar Paulo îi fusese închizitor. Practic datorită lui fata fusese arsă pe rug, deși o iubea nespus și și-ar fi dat viața să o salveze, dovezile și frica l-au împiedicat să o salveze pe Hilal. Acum 500 de ani toți cei care depășeau limitele normalului, vedeau viitorul, comunicau cu natura și răspândeau aceste informații, erau acuzați de vrăjitorie și uciși prin foc, crezând că astfel trupul va fi nimicit iar sufletul va fi salvat. Bineînțeles că Hilal avea puteri extraordinare, dar nu lucra cu Diavolul, nevinovată fiind și-a acceptat soarta. Paulo mai văzuse frânturi din acel trecut, dar niciodată nu aflase tot episodul, iar acum împreună cu Hilal, reușește să descopere ce s-a întâmplat în acea viață. Hilal îi oferă iertarea ei și cu această iertare vine și sentimentul de împlinire și de pace de care Paulo are atâta nevoie. Alături de Hilal, Paulo va face o călătorie mistică prin Aleph, o călătorie magică în alt timp și alt spațiu, descoperind astfel calea către dragoste, către iertare și către curajul de a depăși încercările inevitabile ale vieții. Se vindecă unul pe altul de metehnele trecutului și reușesc să se iubească intens fără să existe acea uniune trupească, dragostea lor fiind dincolo de atingere, dincolo de dorință și dincolo de pasiune.

        Cu acest roman, celebrul autor aduce un omagiu miracolelor și comorilor spirituale care înfrumusețează viața. Într-un loc în afara spațiului și timpului, el aspiră la dragostea perfectă și parcurge căile complicate ale sufletului. „Învățăm din trecut, dar nu suntem în consecința lui. Am suferit în trecut, am iubit în trecut, am plâns și-am râs în trecut, dar asta nu ne ajută cu nimic în prezent. Prezentul are provocările lui, partea lui bună și partea lui rea. Nu putem nici să acuzăm, nici să elogiem trecutul pentru ceea ce ni se întâmplă astăzi. Fiecare nouă experiență în dragoste nu are nimic de-a face cu experiențele trecute, este întotdeauna inedită.”

       „Trecutul și viitorul există numai în amintirea noastră. Însă momentul prezent este dincolo de timp: este Veșnicia.” Aleph ne îndeamnă să ne privim cu alți ochi trecerea noastră prin această lume, „Schimbă-ți viața! Rescrie-ți destinul! Unele cărți se citesc, Aleph se trăiește!”