Despre tristețe și alte minuni

Cineva mi-a spus acum ceva timp – Pe om îl prostește fericirea! Omul gândește și acționează doar atunci când este încercat de tristețe, frământari și griji! Tristețea motivează omul, fericirea îl plafonează! La primul impuls, am zis că sunt doar prostii. … Continuă lectura

Nu ești un om slab

Nu ești un om slab!

Nu ești diferit în sensul rău!

Depresia nu te face mai slab decât ceilalți!

Anxietatea nu te transformă într-un ciudat!

Atacurile de panică nu te definesc!

Tristețea nu-ți umbrește frumusețea!

1fed1e14ee1d9a3dfdb6d379646305f1Toate acestea demonstrează că ai rezistat mai mult timp decât pot duce alți oameni!

Nu îți mai duce supărările de unul singur!

Nu te mai ascunde!

Nu lăsa tăcerea să te amuțească!

Vorbește cu cei din jurul tău!

Vorbește cu familia ta, cu prietenii tăi, cu apropiații tăi!

Nu lăsa întunericul să te acapareze!

Nu lăsa problemele să te distrugă!

Cere ajutor!

Cere-mi ajutorul!

Lasă-ne să-ți fim alături și împreună te vom ajuta să te vindeci!

Dacă nu mai faci față situației, nu înseamnă că ești slab!

Ești un suflet frumos și sensibil!

Lasă-ne să ți-l păstrăm pur!

Ajută-ne să te ajutăm!

Recuperează-ți veselia!

Recuperează-ți viața!

Hai să ducem poverile împreună!

Nu-ti ascunde emotiile

   32e5c307321c38b621d3cdca80dce85c

    Dacă îți arați sentimentele, ești slab. Dacă nu-ți arați emoțiile, ești puternic, dar nimeni nu o să te întrebe vreodată dacă ești ok. Și fiind atât de puternic, parcă ești și mai predispus să suferi, pentru că nimeni nu o să te menajeze și-o să te facă să suferi fără mustrări de conștiință. De ce? Pentru că va crede că tu poți să duci totul!

      Nu știu cum e mai bine, să te arați lumii așa cum ești sau să te prefaci că ești puternic? Adevărat că nu-i putem împovăra pe ceilalți cu problemele noastre, dar suntem oameni, mai plângem, mai suferim, mai suntem și triști câteodată. Și-n fond, cel care îți e prieten, dacă-ți e prieten, nu te va judeca pentru motivele pentru care ești trist, ci te va ajuta și va căuta să te scoată din hăul în care te afli.

     Îmi place să fiu puternică, dar adesea îmi arăt tristețea, manipulez cu ea ce-i drept. De ce? Pentru că așa vreau, pentru că uneori cei din jurul meu nu merită să-i protejez și pentru că simt și eu nevoia să fiu consolată. De ce să fiu eu cea puternică? De ce s-o fac pe supraomul? De ce să nu fiu eu așa cum sunt… un OM cu bune și rele! Nu m-am născut să trec prin viață singură, nimeni nu s-a născut să fie singur, și dacă nici tristețile nu am voie mi le împart cu cineva, atunci înseamnă că nu are ce căuta lângă mine când sunt bucuroasă și veselă. Dacă cineva nu este capabil să mă suporte tristă, atunci nu merită să mă vadă radiind, nu merită să se bucure alături de mine și nu merită să-mi pierd vremea cu el sau cu ea…

       E bine să fii puternic cu oamenii care încearcă să-și bată joc de tine, cu cei care te rănesc voit, cu cei care îți vor răul. Da, atunci nu trebuie să te lași afectat și nici să le dai această satisfacție. Cea mai bună decizie este să te îndepărtezi și să-i lași să-și caute altă victimă. Dar cu apropiații, cu apropiații trebuie să fim noi înșine, să fim naturali, să fim așa cum suntem de obicei și să le arătăm emoțiile noastre. Căci dacă ajungi să-ți ascunzi și supărările, atunci mai bine îmbrățișezi singurătatea decât să fii lângă niște oameni cărora nu le pasă. Și știți, nici măcar nu-i bine să îți înăbuși tristețea, nu-i bine s-o închizi înăuntrul sufletului tău, pentru că te va măcina și te va distruge. Arătă-ți emoțiile dacă vrei să fii în armonie cu tine însuți. Arată-ți emoțiile și dă-le șansa să te iubească așa cum ești. Arată-ți emoțiile și vei fi împăcat!

Indila – stare și simțire…

Astăzi simt nevoia să vă dedic o melodie extraordinar de frumoasă. Faceți un experiment: dați volumul la maxim, ascultați-o în tihnă și spuneți-mi ce stare vă induce. Dar ascultați-o în așa fel încât să cădeți în voi înșivă, nu cu ochii pe facebook, nu cu gândul în altă parte, ci cu urechile ciulite la melodie și cu inima aplecată până în adâncul sufletului.

          Ce-mi inspiră mie?! Tristețe, o tristețe nemărginită. O mare de singurătate, lacrimi fierbinți și sărate, doruri flămânde și iubiri uitate. Dar la sfârșit, simt o dulceață nemaiîntâlnită, o liniște și o calmitate aparte. Nu-i înțeleg cuvintele, nu știu o boabă de franceză, dar îmi place extraordinar de mult cum sună. Indila cântă atât de clar, cristalin, emană emoție, îmi ajunge la suflet.

Dacă anii trecuți au fost la modă melodiile braziliene, anul acesta cred că vor intra în forță melodiile franțuzești. Nu pot să spun că-mi plac cântecele în limba franceză, însă Bella și această piesă sună bine, tare. 🙂

         Vă las să o ascultați. Să-mi spuneți ce simțiți! Vă pup! :*

Iubit sau temut?

Printre atâtea stări, povești și cuvinte, simt că m-am pierdut. Am zile în care nu mă mai recunosc, nu știu cine sunt… nu știu ce mai simt și nu mai știu nici ce vreau. Caut inspirația și se întâmplă să o găsesc… dar mă rătăcesc prin ea și simt că nu mai știu cine sunt de fapt. Sunt aspirațiile pe care le scriu, visele ce le creionez, sau sunt de fapt tristețea pe care o desenez în cuvinte ușoare. Cuvinte ușoare ca niște femei ușoare, trecătoare prin viață, fără sens, dar cu multe sensuri în spate. Nu caut plăcere, caut gândirea, mă caut pe mine, vreau să mă descopăr. Să văd cât de mult îmi pot deschide minte și să îmi dau seama ce stă ascuns prin cotloanele umbrite ale conștiinței. Sunt curioasă dacă mintea mi-e pe aceeași lungime cu inima… oare una o ia înainte și alta rămâne în urmă?! Stau și mă întreb, ce-o fi mai bine în viață, să fii temut sau să fii iubit?! Machiavelli spunea că nu se poate și una și cealaltă, se exclud una pe cealaltă. Frica exclude dragostea așa cum dragostea exclude teama. Dar poți fi de temut pentru lumea întreagă și iubit de o singură persoană, ar fi de-ajuns. Dar crezi că se poate?! Deloc! Cum să te iubească cineva, când tot restul lumii se teme de tine. Oare cel ce te iubește nu va ajunge și el să se teamă, văzând de câte răutăți ești capabil?! Ba cred că da…

          Iubirea-i complicată, dar moarte-i și mai complicată! Tu cum vrei să mori? te întreb cititorule! Știu că sună macabru, dar poți da un alt sens întrebării, un sens mai filosofic și mai sentimental, dacă vrei. Eu vreau să mor liniștită, de bătrânețe dacă se poate, deși este puțin probabil. Vreau să mor iubită, înconjurată de oamenii care m-au iubit și care vin lângă mine pentru un rămas bun sincer. Vreau să mor înconjurată de ființele dragi care să îmi ofere o mângâiere în ultimele clipe de viață. Vreau să mor văzându-i pe ei cu zâmbetul pe buze și cu ochii împăcați. Nu vreau să văd lacrimi, nu vreau să aud bocete, nu vreau să simt regretele, nici fricile lor. Nu rămân singuri, nici neprotejați, vreau să se aibe unii pe alții, iar eu să rămân în amintirile lor ca bătrânica care i-a iubit, i-a ajutat și i-a sfătuit așa cum a știut mai bine. Așa îmi văd moartea, este perfectă, puțin proabil să o obțin, dar nu pot decât să sper și să cred că așa se va întâmpla. Eu nu mă tem de moarte, cum nu mă tem nici de viață. Îmi pregătesc sufletul pentru momentul cel mare, să fiu împăcată cu mine, cu lumea și cu divinitatea. Iar viața mi-o trăiesc cum cred de cuviință, după vocea conștiinței care, sper eu, că mă ghidează corect și bine. Și uite așa am aflat răspunsul la întrebarea inițială, „ce este mai bine să fii temut sau să fii iubit?”, iar eu vreau să fiu iubită. Teama celorlați nu-mi conferă împlinirea, nu mi-ar aduce nici liniștea și nici mulțumirea. Nu m-aș simți împăcată și nici bine. M-aș irosi. Mai bine mă tem eu de alții, deși nu mă tem decât de Dumnezeu, decât să fiu pustiită și neiubită.

      Scriu despre dragoste căci este esența vieții mele… 

trilulilu.ro

Lumina reușitei

  1005334_702404256441551_567553736_n       

           Tristețea trebuie să fie de moment în viață, nu o stare naturală. Nimic nu ne umbrește mai mult decât o stare permanentă de supărare și închistare. Toate trec în viață, doar moartea și timpul sunt de neoprit… în rest totul este posibil. Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic. Toate vin și pleacă, ceea ce trebuie întotdeauna să rămână este speranța, credința și puterea. Fără ele toate par de netrecut. Îngropat în cele mai mari supărări este bine să te gândești că totul va trece, că totul se va rezolva după rânduiala firească, întotdeauna după furtună apare curcubeul, liniștea, împăcarea… rezolvarea. Tristețile permanente, gândurile întunecate, nu fac altceva decât să ne schimbe, să ne anuleze, să ne facă de nerecunoscut, să ne îndepărteze de lume și de societate și ajungem să ne trezim la un moment dat singuri și mai triști decât la început. Totul trece cu optimism, cu putere, prin luptă acerbă, cu speranță și credință. Orice om poate să treacă peste orice, timpul vindecă până și cele mai adânci răni, însă trebuie să vrei, să îți dorești, altfel fără voia ta lucrurile nu se pot așeza.

         Se mai spune că Dumnezeu nu dă niciodată mai mult decât poți duce, uneori chiar dă mult prea mult, însă acest citat este lumina speranței, încrederea aceea că totul se va rezolva în final. Dar când conștiința nu funcționează corect, totul pare de netrecut. Se poate dragii mei, se poate, lăsați întunecimea minții și veți vedea lumina reușitei.   

Îmi place să dorm…

       sleep_health_49013900

         Astăzi este una din acele zile în care nu m-aș ridica din pat… un somn acut îmi încununează ochii, mă simt obosită și aș vrea să dooooorm până mă satur. Dar grijile, treburile cotidiene, micile obișnuințe nu îmi dau voie să dorm pe cât de mult mi-aș dori. Îmi place somnul la nebunie… cred că este cea mai mare pasiune a mea. Dar am o problemă, nu prea pot dormi noaptea… cel mai bine dorm de la ora 3-4 dimineața, până ziua la 11. Știu, sună ca și cum aș fi o mare puturoasă. Dar nu este chiar așa… programul meu este destul de încărcat și de solicitant și am nevoie de odihnă. Dacă nu dorm mă simt rău, mă ia cu amețeală, mă ia o stare imensă de tristețe, mă simt sfârșită și nu pot întreprinde nicio acțiune.

           Ora 3, ora trei este ora la care adorm adesea, ora cea mai dulce pentru somnul meu, cea mai odihnitoare și mai caldă oră. Deși ea este considerată ora gri, ora fatidică, ora în care cele mai multe suflete își pierd suflarea, pentru mine nu este decât ora în care mă simt și dorm cel mai bine.

            O legendă spune că atunci când nu poți dormi noaptea, înseamnă că probabil ești treaz în somnul altcuiva. Oare?! :) Cred că este un mit… cine Dumnezeu să se gândească la mine?! Pe mine mă țin trează gândurile, grijile, ideile, inspirația și rațiunea în general. Sentimentele și amintirile le ignor, prefer să mă las pradă prezentului și zilei de mâine.

           Shakespeare spunea că ”Ce este omul când folosința timpului său sunt numai somnul și mâncarea? O vită și nimic mai mult!” Parțial are dreptate, îmi place somnul, dar scopul vieții mele nu este nici somnul și nici mâncarea… scopul vieții mele este evoluția. Și mi se întâmplă adesea ca în timpul somnului să fiu ca într-o stare de vis și realitate și să gândesc pe tot parcursul somnului la ceea ce vreau să scriu a doua zi. Și în timp ce dorm, rând pe rând ideile mi se așează în minte mai clar decât atunci când sunt trează și se așează toate într-un tablou ce merită a fi memorat pe paginile electronice.

            Somnul este hrana pentru mintea și sufletul meu…

 

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Ploaia…

               poze-de-toamna

          Serile trecute a plouat extraordinar de frumos, violent, acerb, răsunător, exact cum îmi place mie. Ador să ascult noaptea ploaia, să o miros, să o simt prin toți porii. Să îmi las fața brăzdată de picurii reci și mari… mă simt de parcă viața mi-ar curge prin vene cu o vitalitate nemapomenită. Ploaia cred că este singurul fenomen al naturii cu adevărat poetic, literar și liric. Emană poezie și poveste deopotrivă. Parcă ar purifica pământul și natura întreagă și pe deasupra ne spală și nouă păcatele, pornirile rele, durerile și frustrările.

           Ploaia este magică și fantastică, ploaia este răcoritoare, este divină, frumoasă și grațioasă. Ploaia este senzuală și sexy, emană erotism și fantezie. Ce poate fi mai frumos decât să stai și să asculți cântul însetat de dorință al ploii, să privești cum din cer cad ropote de picuri și astfel scaldă întreaga natură într-o mare de visare. Ploaia este sentiment și visare, este iubire și tristețe sub aceeași față, amintiri și totuși conștientizarea prezentului. Ploaia mă îndeamnă să cuget, să simt și să meditez spre zări necunoscute, dar care pot fi atinse prin voință și putere.

apa-de-ploaie

         De ploaie mă leagă numeroase amintiri, am pătimit dureri în ploaie, m-am fericit în toiul unei ploi, am plâns o dată cu cerul și m-am bucurat de nenumărate ori însoțită de un curcubeu viu colorat. Curcubeul pulsează și el, este minunea vie că dragostea împărtășită există, că este acolo în zare și ne așteaptă, pe toți, și pe mine și pe tine. Curcubeul după ploaie este aidoma fericirii după o perioadă îndelungată de chin și furtună. Curcubeul este atingerea dintre două suflete ce rezonează  într-unul singur.

       Și câte nopți n-am adomit ascultând ploaia, este muzica preferată pentru sufletul meu, este alinarea și speranța mea. Și-mi place să mă cutremur la auzul unui tunet asurzitor, de fiecare dată aceeași intensitate o simt, aceeași teamă puternică și totuși aceeași plăcere infinită. Și ce frumos se luminează noaptea prin săgețile cu fulger aruncate de divinitate. Și plouă, și tună, și fulgeră, și simt, și mă bucur nespus. De ploaie nu mă pot sătura…

      Ploaia este realitatea artei, ploaia oferă viață, speranță și bucurie. Ploaia ne asigură traiul. Ploaia și pământul sunt un tot. Iar pământul este legat pe vecie de ceruri, prin ploaie.

      Iubesc ploaia și am să o iubesc cât am să trăiesc, ploaia este fenomenul sufletului meu, ploaia este cânt și visare… ploaia este numai pentru mine…

ploaie2

Articol scris de Gheorghe Alina

Fii fericit!

         

       N-am înțeles niciodată și nici nu cred că voi înțelege vreodată de ce unii oameni își așează o dragoste pierdută pe un piedestal. De ce aleg să idealizeze acea iubire apusă și o păstrează în suflet ca pe un reper de referință în viața lor. Ca și cum acea persoană, care totuși a decis să vă părăsească, a fost perfecțiunea întruchipată. Ca și cum o altă iubire, cu altcineva, nu ar mai putea fi posibilă. Nu înțeleg de ce trebuie să idealizezi ceva ce nu mai ai… și mai ales de ce alegi să suferi în loc sa accepți că n-a mers și că cel mai bine ar fi să uiți. Adevărat că o iubire pe care tu o consideri reală, împărtășită, nu o poți uita de pe o zi pe alta, dar oare dezamăgirea că te-a părăsit, toate greșelile pe care ți le-a făcut și tot răul gratuit pe care poate nu-l meritai, astea toate nu te fac să te scârbești?! Și apoi să spui STOP?! Ce rost are să te încăpățânezi într-o speranță că poate acea persoană se va răzgândi, sau poate va realiza cât de mult valorezi, sau că poate îți va duce dorul… că poate plânge și el/ea după tine, că poate se gândește la tine așa cum te gândești tu la el/ea, sau că poate s-a rătăcit de tine și se va întoarce cândva. N-are rost să te amăgești, dacă în timpul relației n-a ajuns să te cunoască la adevărata ta valoare, dacă n-a ajuns să te iubească așa cum meriți și să te accepte cu toate defectele tale, cu calitățile tale, cu responsabilitățile și atribuțiile tale, cu neajunsurile sau din contră cu prosperitatea ta… atunci înseamnă că acea persoană nu te merită. Nu merită să îți mai pierzi timpul, iubind-o, adorând-o, adulând-o și ridicând-o în slăvi. Revino-ți! Conștientizează că nu te merită! Pune în balanță bunele și relele și alege să te remontezi spre fericire! Lasă iluzia și trăiește relitatea.

               Meriți și tu să fii fericit, să fii iubit, să ai tot ce îți dorești… chiar dacă tu poate ești de vină că iubirea ta apusă s-a risipit… poate că da… însă nu te vei pedepsi la nesfârșit că ai pierdut o persoană din vina ta. Poate acea femeie sau acel bărbat merita toată osteneala din partea ta, dar i-ai greșit, sub slăbiciunea unor ispite, ai cedat în niște greșeli și i-ai făcut rău. Dar gândește-te dacă acea persoană n-a avut puterea să te ierte și să înțeleagă ce se întâmpla cu tine când i-ai greșit, dacă n-a înțeles că sunt niște greșeli pe care nu le-ai mai repeta nici în ruptul capului, atunci ce rost mai are să te complici?! Poate așa a fost să fie, poate așa a vrut Dumnezeu. Tu nu erai pentru el și ea nu era pentru tine…

                Și undeva acolo adevăratul tău suflet pereche te așteaptă să vă întâlniți, visați unul la altul, deja vă iubiți însă încă nu vă cunoașteți. Ai răbdare, va veni în viața ta atunci când te vei aștepta mai puțin. Te va surprinde, te vei minuna cât de bine vă completați, cât de bine vă înțelegeți. Vei vedea ce extraordinar este să ți se răspundă cu acceași putere cu care iubești tu. Să te înțeleagă, să empatizeze cu tine, să rezonați ca și cum ați fi o singură ființă.

               Dar ca să iubești din nou și să-ți întâlnești jumătatea, trebuie să îți dai voie să fii fericit, să alegi să iubești din nou, să îți vindeci rănile trecutului și al relațiilor eșuate, să te ierți și să te accepți cu bune și cu rele. Ar fi bine ca înainte de începerea unei alte relații să te analizezi puțin, să vezi unde greșești tu în viața de cuplu și să încerci să schimbi în tine acele aspecte care nu îți plac la tine… și ai constatat că și pe ceilalți îi deranjează la tine aceleași lucruri sau din contră, defecte sau obiceiuri proaste pe care înainte nu le conștientizai. Trebuie să înțelegi că toți suntem oameni, greșim, avem defecte, vicii, fetișuri, dar totodată avem și puterea de a ne schimba în niște oameni de bine, de toată isprava.

             Dacă vei alege ca partener singurătatea, tristețea și melancolia în detrimetul puterii și fericirii atunci fii sigur ca vei rămâne un nefericit. Nimeni nu va veni să te tragă de mânecă să te scoată din depresie dacă tu nu vrei să te remontezi, daca tu alegi să simți durere, dar totuși să simți… decât să ai răbdare și să lupți pentru ceea ce te face fericit. Adevărat că și durerea îți dă senzația că încă ești viu, că traiești, ai o certitudine în viața ta, însă acesta nu este trai. Omul este menit să se descopere pe sine, să fie fericit, să se întoarcă la divinitate. Iar Dumnezeu ce înseamnă în fond?! Iubire, adevăr, lumină, pace, bună-înțelegere. Nu suntem făcuți să rămânem singuri, așadar luptă omule bun pentru tine, pentru fericirea ta. Nimeni nu va lupta pentru tine, nimeni nu-și va asuma riscuri pentru tine și nimeni nu va iubi și simți în locul tău.

             Am convingerea că dacă te eliberezi de trecut și trăiești în pași prezenți și-ți vei vizualiza viitorul în mintea ta, vei reuși. Însă vizualizează-ți un viitor luminos, cu ceea ce te mulțumește și-ți dorești să obții. Și dacă vei pune în aplicare planurile de viitor, cu pași mici, dar siguri… dacă vei căuta și aplica soluții reale, ele se vor materializa sub înfățișarea reușitei tale.

Nu te încleșta în trecut și în suferință, dă un pic sensibilitatea la o parte și privește cu ochiul rațiunii tot ce ți s-a întâmplat și de ce ți-a fost scris să fii părăsit, sau de ce acea relație s-a sfârșit și vei înțelege, vei vedea adevăratul motiv pentru care n-a fost să fie.

              Oricum… ca să înțeleagă toată lumea, omul este făcut să iubească de mai multe ori în viață, este posibil să întâlnești mai multe persoane minunate de-alungul vremii care îți vor stârni iubirea… și dacă se termină, asta e, a meritat. Ai trăit, ai acumulat experiență, ai schimbat ceva în tine, în natura firii tale. Fiecare om întâlnit de noi va schimba ceva în fiecare, şi datorită lor devenim ceea ce trebuie să fim, ce ne-a fost hărăzit. Însă Dumnezeu nu ne-a creat să fim răi, frustrați, triști… amărâți și nefericiți. Nu da vina pe x și pe y ca ai devenit nesigur, rău, mincinos, trist, nefericit sau mai știu eu cum… tu ai ales așa. Mai ușor este să dai vina pe alții decât să-ți păstrezi bunătatea în suflet.

              Chiar și cei cărora li s-au stins soțiile, soții, iubitele, iubiții… știu că poate nu sunt în măsură să dau sfaturi, însă încercați să păstrați în suflet amintirile frumoase, imaginea vie a persoanei iubite, respectați perioada voastră de doliu, permiteți-vă să plângeți, să vă doară însă după un timp reveniți-vă. Trăiște-ți viața omule frumos, sunt convinsă că cel care s-a stins ar vrea să te știe fericit, liber, dornic de iubire. Cred că lacrimile îi apasă pe cei trecuți în nefiinţă… Fiecare om are nevoie de o perioadă de doliu în care să își plângă durerea și să se obișnuiască cu pierderea, timpul în care fiecare își revine este relativ și variat… unii își revin mai greu, alții mai ușor, dar trebuie să te aduni… să te aduni bucățică cu bucățică până ce vei simți că ești din nou un om întreg! Dacă vei alege să faci din suferința pierderii cuiva drag, un scop în viață, gândește-te cât îl/o durea să te vadă plângând… gândește-te cât suferință și neliniște provoci.

             Viața asta este prea scurtă ca să renunțăm la iubire și la tot ce ne aduce bucurie. Nu lăsa ca o iubire apusă să îți eșueze tot restul vieții. În tine stă o putere de nebănuit! Poți și ai resurse să fii fericit. Din șase miliarde de oameni câți are globul, fii sigur că ai și tu sufletul tău pereche care te așteaptă.

             Curaj oameni buni!!!

             Vreau să văd în jurul meu mai mulți oameni bucuroși, cupluri fericite de mână pe stradă, fețe cu adevărat vesele, oameni deciși să trăiască cum le place… Și într-o lume în care toată lumea deține câte un blog, într-o lume deschisă atât de mult spre arta scrisului, vreau să citesc mai des despre partea frumoasă a vieții. Încercați să vedeți lumina din oameni și din întâmplările din viața voastră și nu întunericul din tot! 

 

 

                            Articol scris de Gheorghe Alina