Fără prea multe sentimente…

         Am răsucit dragostea pe toate părțile, am luat-o de la 1 la 1000. Am răsucit-o în scris, bineînțeles, dar niciodată n-am ajuns la capătul ei. Oare care o fi sfârșitul ei?! Despărțirea?! Moartea?! Uitarea?! Dorul?! Habar n-am… încă nu-mi sunt cunoscute toate fețele ei. Am văzut-o numai în forme limitate, forme slabe, fantomatice, albite la față, cu miez putred. Niciodată n-am văzut-o și n-am gustat-o în toată splendoarea ei. Nu i-am simțit dulceața și nici gingășia pe deplin.

          Îmi poate spune și mie cineva ce gust are dragostea pe deplin împlinită?! Fără neajunsuri, fără diferențe, fără temeri, fără piedici, fără înșelări, fără furtișaguri și fără tertipuri?! A reușit cineva să o vadă la fața în toată deplinătatea ei, din față, de-aproape?! I-a simțit cineva respirația?! A sărutat cineva dragostea?! A încercat cineva s-o sugrume de-atâta iubire copleșitoare?!

         Eu cred că dacă aș reuși vreodată să prind dragostea desăvârșită de mână, aș răpi-o! Da, aș lua-o și-aș ascunde-o la subsolul casei mele. Într-un loc mirific, amenajat pentru ea, dar închisă. Închisă ca să nu poată fugi, ca să nu poată să se risipească, să nu poată să respire aer curat și să-și dorească într-o zi, să simtă și altceva în afară de prezența mea. O imagine macabră nu-i așa?! Dar de fapt nu este decât o măsură de siguranță pentru mine. 

          Dar dacă dragostea va veni vreodată sub chipul unui bărbat frumos, nu știu ce o să mai fac. Pentru că pe el nu-l pot ține captiv. Ar trebui să-i las libertatea, dar oare el mi-ar oferi mie siguranța?! Siguranța zilei de mâine, siguranța că viitorul va fi pentru amândoi, noi doi, ținându-ne de mână. Probabil că cel mai sigur, l-aș seduce și l-aș vrăji să plecăm într-un loc pustiu, acolo unde niciun alt chip nu mi-ar putea pune în pericol iubirea. Dar credeți că ar accepta?! Ar renunța la tot numai pentru mine?! Nu cred… în fine.

          Nu-i așa că vă par nesigură?! Nu-i așa că par ușor sau poate mult prea obsedată?! Probabil că și sunt. Încă nu mi-am învățat lecția, nici eu nu știu să iubesc curat, așa cum nici cei pe care i-am iubit nu au știut să mă iubească curat. Și nu… n-am cunoscut iubirea fără controverse, fără greșeli, fără ascunzișuri, fără îndoieli. M-am lăsat sedusă și dusă numai de mâini la fel de nesincere ca și ale mele. M-am lăsat furată și-am furat. M-am furat pe mine, l-am furat pe el, mi-am furat propria șansă la iubirea deplină.

          Dar gata cu dragostea cu o mie de fețe, viața e frumoasă, pe cuvânt, chiar și fără prea multe sentimente. 🙂  

Portret neterminat

    cr.e-rusu.ro

       Astăzi voi încerca să-ți creionez portretul în amintiri. În culori pastelate și șterse, cu umbre și linii mai fine. La început, la prima imaginare, ești aproape viu, o aură luminoasă te înconjoară, mă orbește și mă face să-mi fie greu să-mi amintesc cu precizie trăsăturile feței tale. Căci știi doar, nu te-am mai văzut de mult… de prea mult timp. Dar încă-ți mai pot reconstrui chipul și sufletul în întuneric. Ai aceeași înfățișare simplă, care inspiră căldură și blândețe. Fața nu-ți este roasă de uitare, ci din contră, te percep mai senin ca niciodată. Mă poartă lumina spre tine, și mă îndrept pe calea ei cu pași mici, de teamă să nu stric fărâma de amintire. Ating gropile uitării cu tălpile goale, și totuși nu te risipești în abisul memoriei mele. Te-ating cu degetele în depărtare, ai încă trupul cald și parcă-ți simt și respirația adiată de vântul conștiinței mele.

        Sunt în fața ta, te văd perfect, acum. Strălucirea ți s-a mai domolit, ești clar și frumos, așa cum am bănuit că mi te voi aminti. Ba chiar, căteva detalii mă fac să cred că te-am idealizat, m-am îndepărtat puțin de realitate. Și știu că iubirea mi-a impus această reflexie a ta. Dar nici că-mi pasă, te desenz așa cum te văd, poate distorsionat, poate desăvârșit. Încă ai fruntea aceea lată ce emană inteligență, ochii nu-ți mai sunt căprui, acum se scaldă în nuanțele aurului lichid. Mă privești fix, printre genele blonde… acele gene dese și întoarse care mă fac să mă întreb dacă se împletesc cu fiecare clipire a ochilor. Nasul ți-e ușor în vânt, frumos, îți dă un aer enigmatic… pomeții rotungiți mă fac să îmi doresc să îi sărut. Pe obraji ți-au mijit iar firele de păr blonduțe… ce bine îți stă așa, la o simplă atingere te simt mai viguros ca niciodată. Cobor ușor spre buzele puțin palide, au culoarea piersicilor fragede, catifelarea cașmirului, voluptatea fructelor și parfumul florilor. Cu vârful degetelor, sfios, le ating cu teamă… mi-e frică de vraja ce s-ar putea risipi. Dar nu… te simt… și-mi place. Ți-aș da o sărutare. Mă apropii. Mă ridic pe vârfuri, îmi înconjor brațele după gâtul tău și-ncerc să mă înalț, să-ți pot atinge gura cu-ale mele flămânzite buze. Dar nu, nu se poate… mă trezesc îmbrățișând aerul, îmi pierd echilibrul și cad pe parchetul rece și tare. Te-am spulberat… n-am apucat să te sărut, nici să-ți simt bătăile inimii… te-ai dus în neant, acolo de unde ai venit. Și portretul a rămas neterminat, la fel ca visul meu neîmplinit…

Ruj roșu pentru zile negre

   trilulilu.ro

       Ți s-a ofilit dragostea în palme! Strângi cu atâta putere fostul trandafir roșu, înflorit, încât aproape că l-ai distrus. Te-a părăsit?! Ducă-se! Plângi, zbiară, urlă, poți să înnebunești pentru câteva ceasuri. Dar după, ar fi bine să-ți revii și să o iei de la capăt. Rănești trandafirul în mână, de parcă l-ai strivi însuși pe el. Buzele-ți sunt negre de durere, le-ai mascat cu un ruj roșu intens. Ruj roșu pentru zile negre. Culoarea violentă și pasională a rujului redă intensintatea cu care l-ai iubit, se simte și o simți și tu, acum arați și lumii acest lucru. Ai îmbrăcat rochia neagră care zăcea de mult în șifonier, o uitaseși de mult acolo, ai reîmbrăcat-o cu acest prilej, de parcă ai ține doliu. Ai pierdut o parte din tine, plecarea lui a luat cu el frânturi din tine. Ți-a furat veselia, zâmbetul, uitare și voința, și-a lăsat în urmă numai lacrima și dorul. Degeaba îi duci dorul, el nu o să se mai întoarcă. Nu te-a mai vrut, s-a lepădat de sentimente, până și de milă a uitat. Nici el nu e mai plin ca tine, este la fel de gol, doar că el își dorește mai mult ca tine un nou început.

       Scoate-ți rochia neagră, șterge-ți roșul de pe buze și îmbracă-te în alb. Sărbătorește libertatea, neîngrădirea și momentul de liniște de care ai parte. Acum este timpul să te analizezi, să te iubești mai mult decât oricând și să-ți dai seama că viața este frumoasă, cu sau fără el. Șterge-ți lacrimile de pe obrajii palizi, ieși la soare, florile te cheamă, iarba vrea să o atingi, vântul să te-aline… privește dincolo de abis și vei zări curcubeul, semețul răsărit de soare… lumina veșnică din negură, speranța, fericirea ta.

        Căci ești frumoasă, minunată și meriți tot ce e mai bun! Păstrează-ți lacrimile pentru altă dată, acum, hai fruntea sus! Fii mândră, ești încă tânără și ai o viață înainte! Succesul stă să îl atingi, laurii îți ghidează drumul… nu trebuie decât să te îndrepți spre viața cea mai productivă și mai frumoasă! Poți, îndrăznește, crede în tine! Reinventează-te!

Sărutări…

Sărutările sunt felurite…

 

Sărutări dulci de buze aromate,

Împroșcate de visare, îmbibate de speranță.

   

Sărutările amare de buze iertătoare,

Presărate cu-amăgire, piperate cu trădare.

 

Sărutări părintești din buze sfinte,

Mistuite de îngrijorare, copleșite de iubire.

 

Sărutări prietenești de buze devotate,

Izgonitoare de griji, aducătoare de alinare.

 

Sărutări pasionale de buze fierbinți,

Pline de iubire, nebune de dorință.

 

Sărutări joviale de buze ardente.

Dornice de răzbunare, înghesuite de-ngâmfare.

 

Sărutări furate de buze căutate,

Parfumate și-aromate, delicioase, colorate.

 

Sărutări cumpărate de buze idioate,

Nesincere și obligate, neplăcute și uitate.

 

Sărutări dorite de buze implorate,

Intense și lungi, toate prelungi.

 

Sărutări și sentimente,

Toate pecetluiesc argumente.

Le primim ori le dăm,

Impasibili nu stăm!

 

Și-avem nevoie de buzele vrute,

Veșnic să ne sărute,

Poate pe frunte, poate oriunde!

Articol scris de Gheorghe Alina