Probleme…

           Ce-ar fi să vorbim despre probleme? Câți dintre noi sunt în stare să-și recunoască propriile probleme?! Puțini își recunosc lor problemele, cu atât mai puțin celor din jur, apropiaților, oamenilor de încredere. Cu toții avem probleme, unii mai mari, alții mai mici, dar cel mai important este faptul cum le facem față, cum le depășim și ceea ce învățăm din acele probleme. Fiecare piedică a soarte este și o lecție de viață, nimic în viața asta nu este întâmplător. Nu există coincidențe, așa cum nu există nici nedreptate din partea lui Dumnezeu. Sper să nu ajung vreodată să mă întreb „De ce?”, „De ce eu?”, sper să nu mă simt niciodată atât de „pedepsită”. Ceea ce mi se întâmplă mie, sunt în stare să înfrunt totul. Punctul meu sensibil sunt apropiații mei. Cu moarte celor dragi mi-ar fi greu să mă împac. Dar cu toate acestea, tot ce pățesc eu, nu este niciodată de netrecut. Sunt un om mult încercat de soartă, mi s-a întins viața, sănătatea și spiritul, la maxim. Cu toate acestea, am avut mereu puterea să trec peste ele, să le depășesc, să învăț câte ceva. Nu mi-a fost ușor, nu sunt atotștiutoare, însă, nu am avut încotro, spritul de conservare m-a îndemnat să îmi doresc să-mi revin, să îmi doresc să lupt și să răzbesc.

         Orice, dar absolut totul, în viața aceasta se poate trece. Nu există limite atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Adevărat că la început se instalează supărarea, revolta, negarea, dar apoi intervine acceptarea, mobilizarea și acționarea. Suntem oameni și trebuie să învățăm să ne adaptăm, indiferent de problemă sau obstacol. Poate că ni s-a trântit ușa în nas, dar sigur există undeva un ochi de geam prin care să ne putem strecura. Trebuie să existe o portiță, un drum, poate ocolit, dar care duce în acel loc pe care ni-l dorim. Știți, mintea este capabilă să găsească soluții nebănuite. În momentul când ne lovește o problemă, avem la dispoziție timp berechet să ne gândim și să găsim cea mai bună abordare, cel mi bun mijloc de a ne a atinge scopul.

         Se spune că scopul scuză mijloacele. Uneori așa este, însă, nu într-atât de mult încât să îi îngrădim și pe ceilalți, încât să le luăm altora ceva, numai ca să avem noi. Toți luptăm pentru ceva, toți căutăm să răzbim și toți avem probleme, dar modalitatea de rezolvare este unică, de la om la om. Problemele ne scot la iveală adevărata uminitate, problemele și suferința ne șlefuiesc, smulg din noi stricăciunile și ne lasă mai buni și mai curați, mai apți pentru viață.

         Nu există soartă fără probleme, la un moment dat tuturor ne vine rândul, cu toții suntem puși la încercare. Oricât ar fi de greu, totul este cu un rost. Trebuie să trecem prin toate ca să înțelegem adevărata valoare a vieții și a lucrurilor importante. Iubirea este importantă, familia, sănătatea, susținerea celorlalți, prietenii… restul sunt de prisos sau mijloace. Atât.

           Nu vă temeți de probleme, nu vă temeți că veți fi loviți, le veți înfrunta, trebuie, și ar fi bine să o faceți. Nu este o opțiune să rămâneți la pământ. Există soluții, important este să le vedem și să le dăm curs. Probleme, încercări… ale vieții valuri…

Somnul raţiunii naşte monştrii…

„Somnul raţiunii naşte monştrii”

De când lumea şi pământul umanitatea a fost chinuita de un soi de bântuire demonică sau de prostie. Că era vorba de răutate sau doar de idioţenie, omul a reacţionat în maniera sa proprie. Pornind de la citatul lui Goya m-am decis să dezvolt mai mult această idee. Oricum mare adevăr a grăit.

Celebrul pictor, Goya, adoarme într-o seară cu capul pe o masă iar gândurile sale încep să creeze nişte imagini aidoma celor care ne sunt descrise in iad; ororile din mintea lui ajung să prindă viaţă şi să se materializeze în lumea sa prin picturile sale. Se spune că după această noapte în care a fost „vizitat” de acele fantasme şocante, pictorul se îmbolnăveşte pentru o perioadă şi chiar surzeşte şi aşa rămâne. Însă abia atunci se naşte adevăratul său geniu.

Unii ar spune că a avut coşmaruri, însă alţii cred cu fermitate în autenticitatea şi realitatea viselor lui care l-au bântuit vreme îndelungată. Goya a fost unul dintre puţinii care şi-au focalizat tenebrele în scopul artei.

Însă istoria este plină de oameni care şi-au abolit cu bună ştiinţă raţiunea în favoarea răului. Însetaţi de putere, diabolici sau poate bolnavi mintal au întreprins războaie, bătălii, sau tot felul de atentate şi crime care s-au făcut auzite în toate colţurile lumii. Şi astfel au devenit nişte monştrii, nişte monştrii de care oamenii normali se tem şi nu vor cu niciun chip să-i înfrunte. Şi aici îi putem aminti pe fanaticul Stalin, Ku Klux Klan, sângerosul Pol Pot, celebrul criminal Jack spintecătorul şi muuulţi mulţi alţii care au speriat umanitatea prin nenorocirile care le-au împărţit în lume. Poate milioane de oameni nevinovaţi au murit din cauza demenţei acestor oameni de o răutate ieşită din comun. Dar curios, răutatea, crima, faptele crude şi sângeroase, sunt de multe ori însoţite de o inteligenţă aparte. Astfel de criminali sunt greu de prins. Geniul cu care îşi elaborează planurile întrec de cele mai multe ori gândirea omului normal. Foarte greu poţi anticipa planurile unei minţi criminale.

De partea cealaltă a baricadei se află prostia. Prostia care a astupat de atâtea ori urechile multora, care le-a răpit gândirea şi care i-a transformat în nişte creduli uşor de manipulat. Aceste marionete au fost dintotdeauna pionii altor persoane care au preferat să rămână în umbră pentru a se proteja sau pentru a savura plăcerea întâmplărilor…

Toţi avem coşmaruri, toţi avem idei delirante, porniri rele… dorinţe macabre poate, însă ceea ce trebuie să facem este să ne luptăm, să nu ne lăsăm conduşi de o forţă care ne-ar putea duce la pieire. Care ne-ar dezumaniza şi ne-ar împroşca cu noroi.

Vă instig pe toţi la gândire… vă instig să cerneţi orice informaţie primiţi printr-un filtru şi să alegeţi ce este bine şi ce este rău. Nu luaţi totul de bun, nu faceţi ceva fără să gândiţi. Nu vă lăsaţi influenţaţi. Aveţi puterea să gândiţi şi singuri. De ce să faceţi ceva negândit de voi, doar pentru că x sau y v-au îndemnat şi aveţi încredere în acea persoană. De ce să vă transformaţi în nişte marionete credeule când puteţi fi proprii voştri stăpâni.

Învăţaţi-vă copii să gândească, stimualaţi-le gândirea, puneţi-i să citească, să înveţe doar aşa îşi vor dezvolta inteligenţa. Învăţaţi-i să viseze şi spuneţi-le că nu există limite într-un scop nobil. Dacă crezi cu toată fiinţa ta în reuşita ţelurilor tale… atunci ele chiar se vor împlini. Nu este prea târziu pentru nicio vârstă să se autodepăşească, să se dezvolte spiritual, personal şi intelectual.

Dintotdeauna filozofii, scriitorii, poeţii, pictorii, mizicienii… şi-au canalizat întreaga existenţă pentru a dobândi o înţelepciune aparte, aproape de divin. Toţi şi-au pus spiritul şi creaţia mai presus de cele lumeşti. Toţi au gândit!

De ce să te simţi pierdut pentru că nu are cine să te îndrume?! De ce să fii blamat, jignit, stigmatizat sau pedepsit din cauza altuia care te-a îndemnat la rău?! De ce să gândească altul pentru tine când tu poţi fi un lider în ceea ce vrei să întreprinzi. Îţi poţi canaliza gândirea, talentul, dorinţa şi idealurile în ceva bun şi constructiv. Distrugerea este inumană… noi suntem făcuţi pentru a dezvolta binele, pentru a-l transmite mai departe.

Nu te poţi complace într-un univers fizic, metafizic şi intelectual, redus. Nu poţi fi precum caii care văd doar în faţă. Nu poţi trăi pe baza experienţelor altuia, trebuie să îţi asumi şi să rişti, să încerci… Nu te poţi mulţumi cu puţin. De asta eşti om, ca să gândeşti, să faci, să reuşeşti. Asta ne deosebeşte de animale, gândirea şi voinţa. Fără gândire, fără voinţă, fără idealuri şi fără aspiraţii venim de nicăieri şi ne îndreptăm spre nicăieri.

Aşadar dragii mei, vă provoc să GÂNDIŢI şi să vă AUTODEPĂŞIŢI!!!

                          Articol scris de Gheorghe Alina