Pe loc…

88c0d3fbc450740f045bb2b7bf369f21

Câteodată am impresia că bat pasul pe loc,

Mi-e teamă că las timpul să treacă pe lângă mine,

Dar ce să fac?

Sunt atât de confuză încât uneori nici nu mai știu cine sunt,

De unde vin și încotro mă îndrept.

Am senzația că întregul Univers mi-e potrivnic.

Nu sunt nici tristă,

Dar nici fericită.

Îmi lipsește împlinirea,

Îmi lipsește EL,

Un EL,

Nu un anume EL.

Cine o fi El?

Îl tot aștept de ceva timp,

Când o să vină?

Oare cum îi miroase pielea?

Ce culoare au ochii lui?

Cum zâmbește?

Oare îl voi recunoaște?

Mă va iubi așa cum îmi doresc?

Mă va dezamăgi

Sau îmi va întrece așteptările?

Mă amăgesc!

Știu!

Dar cine mă poate învinovăți?

Cine mă poate judeca?

Oare nu a sperat nimeni niciodată?

Eu sper și voi continua să o fac!

Îl iubesc de acum,

Chiar dacă nu îl cunosc.

Mi-aș da viața pentru el

Deși încă nu îl știu.

Sunt a lui chiar dacă el nu mă are încă.

Când luminile se sting

Întotdeauna mi-l imaginez

Așa frumos și falnic.

Este puțin mândru,

E dulce și puternic,

Este EL,

Al meu!

Universul meu…

    Universul meu nu este controlat de un barbat… destinul meu nu depinde de un EL, asa cum viata mea nu se invarte in jurul unui barbat. Sunt prea batrana sau poate mult prea mult trecuta prin viata si nu vad rostul unui barbat… sunt exigenta, asteptarile mele au crescut cu fiecare an adaugat varstei mele. Fluturii nu ma mai incanta ca alta data si obisnuiesc sa nu ma mai leg la cap fara sa ma doara. Evit sa ma mai avant in relatii, nu ma simt singura si nici nu sunt. Astept… probabil ca astept persoana potrivita. Am gresit de prea multe ori si acum nu vreau sa mai repet aceleasi greseli.
     Am dat totul pana n-a mai ramas nimic de oferit. N-am facut bine, nu mi-am pastrat nici macar o farama de suflet pentru mine. Mi-am neglijat fiinta si l-am lasat pe EL sa hotarasca in locul meu. L-am facut pe EL centrul universului meu si-am uitat ca eu sunt de fapt centrul vietii mele… asa se intampla cand oferi totul, nu mai ramane nimic pentru tine, te pierzi in propria daruire si simti ca ti-ai pierdut identitatea.
      Eu am reusit sa ma regasesc, de cand m-am regasit am jurat ca nu voi mai lasa vreodata vreun barbat sa imi ghideze universul. Nu mai vreau sa fiu dependenta de nimeni, nu mai vreau sa simt ca mi-e dor, ca n-am aer fara el si nici nu mai vreau sa astept cate o zi intreaga un semn. Vreau sa fiu libera si stapana pe mine… decat sa ma pierd cu firea de fiecare data cand sunt sarutata, decat sa ma topesc la fiecare mangaiere, decat sa oftez la fiecare vorba dulce, decat sa mai cred in sperante desarte… mai bine cred in mine, in fortele mele si-n capacitatea mea de a-mi face viata frumoasa. Nu voi mai lasa magicieni sa ma vrajeasca… nu ma voi mai lasa vreodata impresionata de un zambet strengaresc, asa cum nu voi mai pica vreodata in plasa unor ochi intunecati, aproape dracesti. Nu voi mai vrea sa dezleg mistere, asa cum nu voi mai vrea sa cunosc enigma din spatele unui barbat tacut… prefer sa stau in patratica mea…
    Astept omul potrivit… omul cu care sa ma simt intr-adevar iubita si apreciata, omul cu care sa ma simt in siguranta si omul care sa ma ajute si sa vrea sa-mi implinesc visele, acela care va simti ca fericirea mea este si a lui. Dar nici chiar pe acela nu il voi lasa sa imi ghideze universul… pe viata mea sunt singura mea stapana!

wpid-00842_hd.jpg

 

Zâmbește…

Când îți va fi mai greu…

Să-ți aduci aminte de clipele fericite,

De momentele acelea când zâmbeai,

Când trăiai cu inima, nu doar cu trupul.

Adu-ți aminte ce vie te simțeai,

Și cât de frumos vibrai.

Nu uita nimic din tot ce-a fost,

Nici chiar lucrurile rele,

Sunt toate ale tale,

Nimeni nu ți le poate fura.

Și chiar dacă astăzi

Te simți a nimănui,

Chiar dacă azi ești tristă

Și poate chiar nefericită,

Chiar dacă viața, simți că te-a pus la pământ,

Tot ce-a fost cândva,

Astăzi te poate salva.

Stă în puterea ta să reușești,

Cu mâinile tale te poți ridica,

Și poți să speri, să lupți,

Să redevii, cea care ieri zâmbeai,

Cântai și fericită mai erai.

Tot ce-a fost frumos,

Azi te poate mobiliza,

Prin sângele tău curge voință,

Sunt sigură că ți-e dor de tine,

De cea care ai fost atunci,

Te poți recâștiga.

Îți poți redobândi seninătatea,

Frumusețea, tinerețea…

De ce nu-ncerci?!

Ce te reține?

Frica?! Nu-și are rostul.

Teama?! Nu o băga în seamă.

Privește spre viitor,

Făurește-l în imaginație,

Așa cum crezi tu că-i mai frumos,

Apoi acționează și fă-l să se întâmple.

Nu-i ușor, dar nu-i nici imposibil,

Știi și tu că atunci când îți dorești ceva,

Cu toată ființa ta,

Tot Universul te va ajuta.

Trebuie numai să vrei,

S-alungi nefericirea și tristețea

Și să te-ncarci cu energie pozitivă.

Zâmbește și pășește cu încredere,

Te vei clătina, probabil…

Dar nu vei cădea.

Ești mai puternică decât îți închipui…

Mai tare decât o stâncă,

Mai iute decât oțelul,

Dorința ți-e mai fierbinte decât focul.

Poți… încearcă!

Răul…

         

   Răul nu moare niciodată, îşi schimbă forma, dar nu moare niciodată! Nu-l poţi ucide, el rămâne cu tine toată viaţa! De tine depinde dacă înăbuşi răul sau îl eliberezi prin acţiuni distrugătoare!

Cu toţii ne naştem având în noi Răul şi Binele… în funcţie de educaţie şi de exemplele care ne sunt insuflate de-alungul anilor. Cu toţii putem fi buni ca pâinea lui Dumnezeu şi în aceeaşi măsură suntem capabili de o răutate de neimaginat. Conform unor statistici, dacă părinţii sunt fumători, până la vârsta de douăzeci de ani şi copilul acestora va fi fumător, dacă mama are o moralitate îndoielnică, fata va împrumuta din obiceiurile ei. Un tată violent va dezvolta în fiul său un comportament agresiv, violent. Şi exemplele pot continua… Însă Dumnezeu ne-a înzestrat cu  liberul arbitru, liberatea noastră, a fiecăruia de a alege. Repet, în funcţie de educaţie şi de sistemul de principii şi valori al fiecăruia. Nu cred că există om care să nu fi simţit răul în el însuşi… să simtă cum îl înveninează, cum pulsează în el răutate, cum îl corupe şi nu îi dă pace. Din ce repeţi o faptă care nu intră în parametrii Binelui, cu atât Răul creşte şi e din ce în ce mai greu să îl domoleşti. Din ce sufletul îţi este mai pătat, cu atât vei avea mai puţine remuşcări, regrete. Vocea interioară îşi va pierde din glas, nu te va mai ghida cu aceeaşi obiectivitate. Iar răul pune din ce în ce mai tare stăpânire pe tine ghidându-te doar spre plăceri… plăcerile tale de moment care îţi dau satisfacţie de scurtă durată, ca intensitate în timp. Trebuie să existe o sită prin care oamenii pot fi cernuţi, iar răul este capcana perfectă pentru ca omul să dovedească dacă este demn sau nu de iubirea lui Dumnezeu. Nu sunt atee, cred într-o forţă divină, într-un Dumnezeu comun. Nimic nu este întâmplător, nimic nu vine degeaba, totul contribuie la drumul nostru iniţiatic şi la menirea noastră pe acest pământ. Dumnezeu este speranţă, lumină, iubire dezinteresată şi bunătate. Dacă nu crezi într-un Dumnezeu ca Tată al tuturor, poate că ar fi mai bine să nu citeşti acest post… nu vei găsi nimic satisfăcător şi în acord cu eul tău.

                     La începutul articolului spuneam ca Răul nu moare niciodată, aşa este, aşa cred eu cel puţin. Este parte din tine, te naşti cu el şi nu îţi vor ajunge zielele încercând să îl ucizi, este imaterial în interiorul nostru, însă prin puterea cu care am fost investiţi putem materialize Răul prin faptele noastre, prin alegerile noastre. Este simplu, aleg să fac Bine sau să fac Rău. Oricum Răul şi Binele sunt interpretate diferit de la om la om, ceea ce mie îmi face bine ţie îţi poate face rău şi invers. Ideea este următoarea: NU ÎŢI CLĂDI FERICIREA PE NEFERICIREA ALTUIA!! Dacă ai grijă de sănătatea sufletului tău dar în acelaşi timp te îngrijeşti şi de sufletele din jurul tău şi ţii cont şi de nevoile acestora, atunci ai găsit cheia Binelui. Ajută-ţi semenii, iubeşte-i, înţelege-i, îngrijeşte-te de bunăstarea lor, de liniştea lor… deja intru la categoria “făcut morală” şi nu are rost pentru că nici eu nu sunt lipsită de păcate, nu sunt un exemplu de Bunătate pentru nimeni. Tocmai această doză de Rău care o simt în interiorul meu de când mă ştiu, scoate la iveală din când în când invidia, perversitatea, minciuna, trândăvia, laşitatea, falsitatea, clevetirea, intriga. Îmi înveninează şi mie sufletul ca oricărui om. Cu toţii ne-am născut cu o umbră întunecată în noi care ne întărâtă să facem lucruri care poate în mod normal nu le-am face… dar ispita… ispita îţi expune în minte nişte avantaje iluzorii care în final vor termina prin a-ţi face rău.

                     Răului trebuie să înveţi să îi faci faţă, să înveţi să trăieşti cu el şi să nu îi dai ascultare şi nici curs. Bineînţeles că este foarte greu, este foarte greu mai ales să pui persoana ta pe locul doi în favoarea aproapelui tău. Suntem egoişti din naştere şi ne gândim să ne fie nouă bine şi confortabil, să ne găsim noi fericirea… restul contează mai puţin. N-are rost să recurgi la tertipuri ca să fii fericit, fericirea vine fără să o chinui sau să o forţezi, iubirea la fel vine şi ea, în semn de răsplată.

                    Mai spuneam că răul se tranformă, întotdeauna o face… nu îţi mai plac ţigările, dar ajungi să îţi placă băutura, scapi de un rău dai peste altul, refuzi să mai te culci cu fete tinere, dar o faci cu femei căsătorite şi în principiu, vor avea de suferit mult mai multă lume, în dozaj poate mai mare, în funcţie de cum cântăreşti lucrurile… nu îţi mai baţi soţia dar îţi canalizezi răutatea asupra părinţilor… femeile nu mai bârfesc dar ajung să împrumute, efectiv, soţul vecinei, nu te mai duşmăneşti cu prietena X, aţi ajuns chiar să faceţi pace, însă ai decăzut prin ai lua iubitul alteia… iar exemplele pot continua până la cele mai nebănuite orori însă mă voi opri, nu vreau să indispun pe nimeni.

                  Răul ne transformă şi pe noi, ne degradează, ne dezumanizează, ne îmbolnăveşte şi în final ne termină, ne consumă până ce ne lasă fără resurse. Toate gândurile bune sau rele se răspândesc în univers şi se acumulează, se compensează, însă cred că un gând bun, sincer, pur… o faptă bună, poate salva pe cineva dintr-un accident, sau îi poate aduce cuiva iubirea… din nou revin şi spun că nimic nu este întâmplător. Ceea ce exprim, atragi. Fiind un om egoist şi perceput de ceilalţi ca fiind un om rău, vei atrage asupra ta doar ghinioane şi neplăceri, necazuri. Noroc că gândurile bune au o rată de a se materializa mult mai mare decât cele negative… dacă gândul ar ucide, mai ales la mânie, mulţi morţi ar fi şi mulţi nefericiţi. Cred că toţi ne-am pus la un moment dat întrebarea dacă blestemele se lipesc de om sau nu… în fond ce sunt ele?! Un gând puternic cu încărcătură răzbunătoare, negativă. Atunci când arunci un astfel de blestem în univers şi mai ales asupra cuiva pe baza unei întâmplări dureroase uneori este foarte probabil ca el să se şi întâmple mai ales dacă mai multe persoane au gândit astfel despre cel blestemat. Cel mai bun exemplu, o prietenă îi ia efectiv soţul celeilalte prin diferite metode nu tocmai ortodoxe, iar cea părăsită o blesteamă pe „hoaţă” să nu reuşească să aibe copii, să devină stearpă, să spunem… dacă mai multe femei i-au dorit acest rău acelei nefericite şi mai ales dacă ea mai luase înainte şi alţi bărbaţi altor femei, este foarte probabil ca blestemul să se adeverească, după faptă şi răsplata. Oricum ar fi… nimeni nu merită să fie blestemat, are Dumnezeu grijă de fiecare şi nimic nu rămâne neplătit pe această lume.

Oricum, pentru orice creştin, rău faci uşor, însă să faci bine unui om este foarte greu. Este foarte greu să faci un suflet să zâmbească, să îi aduci liniştea… o viaţă se poate pierde într-o clipită şi tu să fii responsabil, însă fericirea unui om necesită multă muncă şi dăruire.

                      Binele şi bunătatea în cea mai pură formă o întâlnim doar la copii, cu inocenţa lor ne dau lecţii despre ce înseamnă omenia, fericirea adevărată, bucuria, lumina. Împarte zâmbete şi vei cunoaşte raze din lumină. Răul nu este cu nimic înălţător, nu va face decât să te distrugă, în schimb binele îţi dă aripi, iar Dumnezeu te duce acolo unde visezi. Ce frumos este seara când mergi la culcare şi pui capul pe pernă, iar TU omule eşti mulţumit de tine şi mai ales împăcat cu tine, vocea interioară nu te dojeneşte, remuşcările nu au loc, eşti doar TU cu pacea ta interioară… 

 Articol scris de Gheorghe Alina

Aleg…

Ce să fac atunci când mă usuc de dor?!

Când doare şi mă strânge?!

Să plâng? Să zbier? Să ţip?

Să mă răzbun pe mine? Să-mi fac rău?

Să-ncerc să caut vinovaţi?

Nu este nimeni vinovat… n-am rezonat…

S-a dus… s-a spulberat… n-a existat…

Ce-a fost, s-a uitat… ce-a rămas, n-am remarcat.

Soluţia este lumina… cheia este Dumnezeu…

Doar în braţele Lui ne vom pierde în final…

Iar restu-i efemer… iluzii fără fler…

Şi trebuie să mă închin resemnării…

Să-i ofer laurii victoriei… să fac pace cu trecutul.

Să fac pace şi cu mine… să mă ofer libertăţii.

Să mă dăruiesc privilegiului de a fi independentă…

Acum sunt doar eu cu mine…

Merit să iubesc viaţa prin simplitatea ei…

O iau de la zero pe calea Binelui şi voi găsi dragostea…

Dragostea împărtăşită.

Acum nu îmi trebuie decât timp… rănile să se cicatrizeze.

Şi-o vor face… Căci eu nu aleg să sufăr…

Nu e o opţiune pentru mine…

Aleg să trăiesc, să mă bucur de linişte, de pace…

De primăvară…

N-am nevoie de un bărbat să fiu fericită…

Am nevoie de mine să fiu în aliniament cu nevoiele mele…

Am nevoie de mine veselă, draguţă, cochetă…

Radiantă ca o zi de vară…

Viaţa e frumoasă, respir această frumuseţe…

O trag în piept şi mă învăluie…

Focalizez universul… iar el mă simte pe mine…

Şi e dispus să contribuie la bunăstarea mea…

Durerea este de scurtă durată… dacă nu o reţin, va pleca.

Iar eu nu păstrez durerea… o eliberez.

Şi aleg Binele şi Fericirea!!!

Articol scris de Gheorghe Alina