Va veni o vreme…

Va veni o vreme…

Când voi muri și eu,

Ca orice om pe lumea asta.

Și-atunci viermii vor mânca

Din trupul meu.

Viermi născuți din mine,

Acum sunt plină doar de larve,

Mă întreb dacă voi reuși, cândva,

Să nasc din trupul meu vreo doi-trei fluturi.

Dar nu cred,

N-am fost făcută pentru frumos,

Pe mine mă atrage urâtul.

Și-atunci când voi muri,

Obrajii mi se vor veștejii,

Buzele mi se vor ofilii,

Ochii mi se vor usca,

Degetele mi se vor topi,

Și inima îmi va fermenta.

Draguțul meu suflet

Nu va mai fi în stare să simtă,

Dar urechile îmi vor auzi,

Bocetele celor din jur,

Înjurăturile celor care nu m-au iubit.

Eu n-aș vrea plâns,

Nici tristețe,

Aș vrea s-aud în jurul meu bucurie.

Așa voi ști că m-au iubit,

Așa voi ști că mă vor ține minte.

Nu vreau să simt sărutări

Pe fruntea mea rece,

Nici mângâieri pe palmele

Grele și galbene ca pământul.

Eu vreau să fiu ținută minte

Caldă, vie, veselă,

Nu tăcută, nu moartă.

Nici măcar nu vreau să stau trei zile în casă,

Să mă ducă o zi în Biserică,

Să-l pot ruga pe Dumnezeu

Să mă primească la el,

Apoi pot să mă-nvelească cu pământ,

Oricum nu o să înviu,

Oricum nu m-aș întoarce,

Nici dacă aș avea de ales.

De ce nu m-aș întoarce?!

Pentru că lumea am cunoscut-o deja,

Am iubit, am simțit, am trăit,

Voi vrea să văd și Cerul,

Nu mor de curiozitate să văd Iadul

Și dacă totuși voi ajunge acolo,

Le voi face viața amară,

Îi voi face să mă izgonească,

Să mă trimeată înapoi, la Îngeri.

Sper să am această ultimă putere,

Și dacă nu… Dumnezeu cu mila.

Voi aștepta Judecata de Apoi

Și sper să nu întârzie prea mult.

În fine… cred că mai e mult până voi muri,

Dar nu mă tem,

Nu stau cu frica-n sân.

Ce-o fi, o fi,

Sper doar să nu mă chinuiesc,

Moartea să-mi fie ușoară

La fel că bătaia aripilor de fluturi.

Te îmbrățișez de la distanță,

Dragă moarte,

Te vei înfrupta și din trupul meu

Într-o bună zi…

Dar până atunci,

Fii mai blândă cu ceilalți,

Smulge-i cu mai multă delicatețe,

Dacă se poate în somn,

Pe nesimțite…

Dar tu știi…

Tu-ți știi motivele…

Tu ai menirea ta,

Și scopul pentru care faci,

Ce faci…

Te sărut…

De la distanță,

Pe fruntea ta lată

Și albastră,

Ca noaptea.

Estetica urâtului

_MG_0742mf

        Voi ați auzit de estetica urâtului?! Sunt sigură că da, sunteți bloggeri deștepți și știu că aveți la cunoștință informații despre acest concept. Pe scurt estetica slujește frumosul și deși aparent ideea de înfrumusețare a urâtului nu prea se poate. Eu zic că da, se poate din lucruri adunate, banale, rudimentare sau chiar urâte, poate ieși ceva frumos. Estetica urâtului are personalitate tocmai pentru că iese din acea sferă a minunatului și a divinului. În dorința de a fi diferită obișnuiesc ca și în viața de zi cu zi să fiu atrasă de acest „urât” care pe mine mă fascinează. Niciodată nu o să îmi placă ceva ce deține toată lumea, niciodată nu o să mă las constrânsă de ceva doar pentru că așa este frumos. Frumos este ce îmi place mie, frumos este extraordinarul, frumoasă este extravaganță și excentricitatea duse la extreme. Așa gândesc eu. Pentru mine frumosul vădit, ostentativ, este lipsit de formă și substrat. Pe când urâtul, necunoscutul și noutatea întotdeauna mă vor incita și mă vor atrage.
 Nu îmi plac lucrurile perfecte, perfecțiunea întruchipată din punctul meu de vedere, denotă falsitate și… cum să-i spun… superficialitate, da, acesta este cuvântul. Ceea ce sclipește prea tare mă face sa cred că este lipsit de fond și nu este decât o fațadă.                        

             Trăim într-o societate și într-o țară care pune prea mult accentul pe aspect și nu pe conținut. Am auzit prea des ideile că „așa dă bine”, „așa este frumos”, „așa se atrage atenția”, ” așa e bine” încât am ajuns să mă scârbesc. De ce nu „așa este corect” sau „așa este profund”?! Pentru că valorile s-au inversat, ambalajul contează de unde și expresia „afară-i vopsit gardul și-năuntru leopardul”. Proverbul se aseamănă foarte bine ca atunci când „valorile” se dau cu spray peste transpirație, cam așa e și cu leopardul. Fățărnicie, acesta este cuvântul descriptibil.
                  Când vine vorba de oameni, nici după ei nu mă dau în vânt dacă sunt prea frumoși. Pentru că frumusețea prea evidentă mă plictisește. Mi s-întâmplat în anii mei de „tinerețe” să îmi placă atât de mult un băiat frumos, extraordinar de frumos, și să mă îndrăgostesc atât de tare pentru ca mai apoi, peste o lună sau două să îmi treacă, să mă plictisesc, să nu mai mi se pară atât de răpitor. Azi în schimb îmi plac bărbații cu o frumusețe ușor mascată, a cărei splendoare să nu mă dea pe spate aparent ci să mă bucur de detaliile care mă fac să-l descopăr, să-l admir, să-l plac, pentru ca mai apoi să mă îndrăgostesc iremediabil. Mă bucur când cunosc un chip expresiv, niște ochi grăitori sau sclipitori, un zâmbet fascinant, niște degete de pianist, o gropiță în barbă sau din contră, gropițe în obraji. Umeri lați sau rotunzi, un fund bombat, niște picioare sculptate frumos, un trup atletic sau o burtică sexi. Aceste detalii de finețe contează mai mult decât orice înfățișare perfectă. Micile defecte fizice fac omule unic și mai interesant. Un nas cârn sau mai lung, ochelari, un mers mai crăcănat sau un tic al obrajilor îmi atrag atenția și mă fascinează. M-am săturat de șabloane, de oameni fără cusur, vreau personalitate și originalitate. Vreau să descopăr urâtul care de multe ori este mai frumos decât însuși frumosul.
              Oamenii se fac plăcuți prin caracterul, inteligența și empatia lor, dar și prin haine și cosmetizări. Oamenii sunt frumoși datorită defectelor și calitățlor lor. Nu de puține ori am vazut pe stradă o femeie frumoasă cu un bărbat modest din punct de vedere al înfățișării, ba chiar urât sau dacă nu urât, gras sau cu chelie. Și te întrebi ce-a vazut fata aceea la respectivul. Ei bine omul născut mai urâțel să spunem, va căuta întotdeauna să suplinească ceea ce mama natură nu i-a oferit, prin inteligență, printr-un caracter plăcut, prin bunătatea sufletului, prin atenție, tandrețe și așa mai departe. Iar din punct de vedere sexual „urâtul” se va implica de două ori mai mult, va fi mult mai afectuos, mai pătimaș, mai pasional, mai intens și va da totul pentru a mulțumi partenera. Aceeași lege se aplică și în cazul femeilor, cu toții cei născuți nu foarte frumoși se vor folosi de toate atuurile și se vor implica dublu în ceea ce fac pentru că vor să își arate puterea și valoarea dincolo de înfățișare. Dar să fim realiști, nu există oameni urâți, există oameni delăsători și neîngrijiți. Fiecare dintre noi avem frumusețea noastră…
            Estetica este acolo unde inima te îndeamnă, estetica care te atrage ține de educația fiecăruia și factorii care ne produc plăcere… pentru mine estetica urâtului este artă și profunzime. Să fiu atentă la detalii și să aleg dincolo de înfățișare mă face să cred că m-am maturizat și anii mei de experiență și de greșeli nu au fost în van, am învățat câte ceva din superficialitatea pe care o îmbrățișăm și care niciodată nu mi-a adus fericirea.
              Pentru că fericirea stă dincolo de ochii fizici, ea poate fi simțită numai prin văzul interior, iar de dobândit o dobândești numai prin sita profunzimii.

 

 

Și ca să îți completezi frumusețea cu care ai fost înzestrat de la mama natură, îți recomand aceste accesorii pentru bijuterii și aceste fuste de blugi.