Școală primară sau after school?! Iepurașul Bocănilă, oricum!

       Ai copii? Cât este de mic? Are 3 anișori? Ai vrea să-l înscrii la grădiniță sau la școala primară? Sau are cumva peste 7 ani și te-ar interesa să-l înscrii într-un program After School? Cred că abia aștepți să mergi la muncă fără grija copilului. Știu, pe cât de mult îl iubești, pe atât de mult îi duci grija. Bunicii, oricât ar fi ei de atenți și de ocrotitori, sunt bătrâni și uneori este o muncă colosală să ai grijă de un copil, indiferent că are 3 sau 10 ani. Dar pe lângă siguranță, important este ca al tău copilaș să și învețe ceva nou. N-ar strica să fie obișnuit de mic cu învățătura. Lumea este într-un continuu progres, școala care se făcea pe vremuri nu este la fel cu cea de acum și în viitor învățământul va fi și mai evoluat. De aceea cea mai bună soluție este să-ți înscrii copilul la Grădinița Iepurașul Bocănilă, mai ales dacă îți dorești ca al tău copil să devină un om matur de bine, cu o profesie de top.

10857976_532146063588969_4318667685851853056_n

       Școlile de stat sunt o opțiune, bineînțeles, însă școlile private sunt cea mai bună alegere. Dacă locuiești în capitală, îți recomand Grădinița Iepurașul Bocănilă, școala primară București. Vrei să știi care sunt principalele avantaje ale acestei școli?! Înainte de orice, trebuie să iei în calcul faptul că ai noștri copii sunt viitorul acestei țări, deci cu cât sunt mai pregătiți de la o vârstă fragedă din punct de vedere intelectual, cu atât vor fi reuși să facă mai multe pentru societate și pentru ei înșiși la maturitate. Iată de ce TREBUIE să-ți înscrii aici copilul:

  1. Prețurile Grădiniței Iepurașul Bocănilă sunt accesibile;
  2. Vor studia atât în română, cât și în limba engleză;
  3. Copiii vor primi mese sănătoase, cu mâncăruri preparate în bucătăria proprie;
  4. Programul educațional este desăvârșit și ambițios;
  5. Învățătorii și profesorii sunt oameni, sunt profesioniști și oferă sprijin și suport în orice împrejurare.
  6. Copiii vor fi învățați ce înseamnă spiritul de echipă, cooperarea, libertatea de exprimare și respectul pentru tradiții și valori;
  7. Copiii vor fi îndemnați să-și dezvolte capacitățile latente și creativitatea;
  8. Copiii vor fi ajutați să-și descopere talentele și abilitățile cele mai tainice;
  9. Copiii vor avea șansa să-și dezvolte ideile inovatoare și vor fi încurajați să nu se teamă de nou și de schimbare;
  10. Copiii vor învăța să comunice eficient;
  11. Copiii vor avea șansa să participe în timpul vacanțelor la diverse tabere cu obiective educaționale sau de recreere: tabara de schi, tabara de cercetași, tabăra de dezvoltare personală și de nutriție, tabăra de dezvoltare personală pentru părinți și copii.

10801551_532146936922215_1426552437455467353_n

Dacă situația financiară îți permite, cred că pentru viitorul copilului tău este foarte important să alegi o școală de renume, care să-l ajute să se dezvolte armonios din toate punctele de vedere, atât intelectual, cât și fizic și emoțional. Vrei ceea ce-i mai bun pentru copilul tău?! Atunci Grădinița Iepurașul Bocănilă este răspunsul tuturor nevoilor tale!

iepurasul bocanila

Bradul mulțumirilor mele

În primul rând, mulțumesc Kanal D pentru acest prilej minunat numit Bradul Mulțumirii, pentru că mi-ai oferit ocazia de a mulțumi, în cele ce urmează, tuturor oamenilor din viața mea, și de a menționa toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare vieții.

Vă invit și pe voi, dragi cititori, să accesați aplicația Bradul Mulțumirii și să împodobiți ingeniosul brad cu mulțumiri pentru cei dragi; mulțumiri pentru toți apropiații voștri care deși, poate, se află la kilometrii întregi distanța, veți avea ocazia de a le face o urare, cu iz de mulțumire și cu parfum de poezie, așa cum nicio altă aplicație nu vă oferă șansa.

Bradul Multumirii

       Cui mulțumesc eu?! Iată:

Mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă să mă plămădească acum 26 de ani și să mă pună măiestos în burtica mamei mele care avea numai 17 ani. Mulțumesc lui Dumnezeu că în sfârșit sunt sănătoasă, că mă veghează de sus și are grijă atât de mine cât și de familia mea. Mulțumesc Lui că niciodată nu m-a lăsat la greu și de fiecare dată când am avut un necaz, și toate ușile mi-au fost închise în nas, El mi-a deschis o fereastră prin care am trecut cu ușurință.

Mulțumesc mamei mele care mi-a dat viață, mulțumesc că m-a păstrat lângă ea deși era o tânără adolescentă la început de drum. Mulțumesc mamei pentru educația pe care mi-a dat-o, pentru toate eforturile pe care le-a făcut pentru mine, pentru toată grija pe care mi-a purtat-o, pentru toată blândețea ei, pentru sfaturile ei bune și pentru toată strădania ei acerbă de a-mi reda sănătatea.

Mulțumesc tatălui meu biologic, a cărui absență m-a făcut să fiu mai puternică, dispusă să lupt pentru ceea ce vreau în viață. Datorită absenței lui, am iubit-o mai mult pe mama. Mulțumesc lui că mi-a dat viață și îl iert pentru că a renunțat la mine înainte de vreme.

Mulțumesc tatălui meu adoptiv care m-a crescut mai ceva ca pe fata lui, mulțumesc că m-a aceeptat și m-a iubit, mulțumesc pentru tot; îi mulțumesc pentru copilăria plină de jucării pe care mi-a oferit-o, mulțumesc pentru grija și afecțiunea lui. Îi mulțumesc lui pentru toate sărbătorile fericite oferite.

Mulțumesc bunicului meu pentru înțelepciunea pe care mi-a insuflat-o. Îi mulțumesc pentru că a născut în mine dragostea pentru carte și lectură. Îi mulțumesc pentru învățămintele și povețele lui, și-i mulțumesc pentru toată dragostea și blândețea pe care o descopeream în ochii lui de fiecare dată când eram în preajma lui. Dumnezeu să îl odihnească.

Mulțumesc bunicii mele pentru bucatele minunate pe care le face, presărate cu dragoste și tradiție. Îi mulțumesc și ei pentru că m-au acceptat în viața lor, a bunicilor, când m-am născut. Deși la început am fost o supărare, în scurt timp am devenit nepoata lor favorită. Le mulțumesc că au lăsat-o pe mama să vină acasă cu mine, pe vremea când eram o bebelușă nou născută.

Mulțumesc profesorilor care mi-au pus stiloul în mână, le mulțumesc pentru toate lecțiile, le mulțumesc că mi-au dezvoltat inteligența, le mulțumesc că m-au făcut să iubesc învățătura și să înțeleg că fără carte, chiar n-ai parte. Și cu carte, toate ușile ți se deschid. Le mulțumesc profesorilor care m-au făcut să înțeleg că inteligența nativă și deșteptăciunea dobândită prin studiu, sunt cheile cu care deschizi porțile vieții și ale reușitelor.

Mulțumesc prietenilor și familiei care m-au făcut să fiu mai bună, care m-au învățat să iubesc și care m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă dreptatea, loialitatea, altruismul și devotamentul. Mulțumesc lor că mi-au îmbogățit principiile și valorile. Și chiar dacă am comis greșeli, mi-au fost alături și m-au susținut, m-au ajutat să mă îndrept.

Mulțumesc vieții care mi-a dăruit o familie mare, frumoasă și unită. Mulțumesc pentru toate oportunitățile, mulțumesc pentru toate reușitele și mulțumesc chiar și pentru piedicile pe care le-am întâlnit de-alungul timpului. Aceste piedici și opreliști m-au făcut să-mi doresc cu ardoare să reușesc în viață, m-au făcut să fiu mai puternică, mai determinată, mai luptătoare, mai ambițioasă și mai conștientă de adevărata valoare a vieții.

Mulțumesc Universului care a conlucrat mereu în favoarea mea, mulțumesc pentru tot norocul pe care îl am. Mulțumesc că nu mi-am pierdut niciodată forța și speranța. Mulțumesc că în ciuda oricărui necaz încă rămân pozitivă și capabilă să găsesc soluții.

Mulțumesc blogosferei care m-a adoptat ca pe o fiică talentată. Mulțumesc ei, pentru că datorită blogosferei am o voce, m-am făcut auzită, mi-am dezvoltat creativitatea și talentul literar. Și-i mulțumesc blogosferei că m-a introdus în lumea magică și inspirațională a publicității. Mulțumesc blogosferei că mi-a îmbogățit cunoștințele și mi-a dat ocazia să interacționez cu oameni minunați, de la care am învățat multe. Blogosfera m-a făcut blogger. Iar bloggeri pe care i-am cunoscut mi-au devenit prieteni buni pe umărul cărora am plâns și am câștigat nopți albe pline de veselie.

Mulțumesc cititorilor mei fideli, datorită lor am crescut și am devenit o bloggeriță citită și populară. Datorită lor mi-am perfecționat stilul, pentru că nu am fost numai lăudată, ci și foarte criticată. Le mulțumesc tuturor.

Mulțumesc sponsorilor și organizatorilor care au pus la cale competiții, campanii și concursuri demne de toată lauda. Le mulțumesc că mi-au dat șansa să particip și eu, le mulțumesc că au crezut în mine, că m-au premiat și m-au lăudat de fiecare dată când am meritat. Mulțumesc pentru toate premiile minunate pe care le-am câștigat, lucruri pe care, poate, nu aș fi reușit să mi le cumpăr în viața de zi cu zi. Mulțumesc tuturor, pentru fiecare premiu, dar și pentru că m-au ajutat să evoluez ca blogger.

Mulțumesc Kanal D mai ales pentru Serialul „Suleyman Magnificul” pe care îl urmăresc în fiecare luni și marți. Sunt cea mai mare fană și tare mult mi-ar plăcea să-l difuzați măcar de luni până joi. Și mulțumesc că i-ați angajat pe Liviu Vârciu și pe Ana, tare frumoși și amuzanți mai sunt. 🙂 Roata Norocului este cea mai tare emisiune. Frumos din partea voastră că ajutați familiile defavorizate și oamenii bolnăviori, cu prilejul acestei emisiuni.

Mulțumesc mie că mi-am păstrat zâmbetul pe buze și veselia!

       Mulțumesc tuturor!

       Sărbători fericite!

       Îmi place Kanal D! 🙂

Imi place Kanal D

Sunt doar aparențe…

   masti-31_3ad8ff075acc08   

          Să nu cumva să strici cuiva imaginea perfectă pe care și-a construit-o în atâția ani de trudă și de prefăcătorie crasă. Să nu cumva să-i zdrunci de sub tălpi piedestalul pe care singur s-a așezat crezând că a atins perfecțiunea. Să nu cumva să îi dai peste nas că sunt doar aparențe, el habar n-are, chiar așa se crede, cel mai cel, cea mai cea… să nu îndrăznești vreodată să îi dai peste cap convingerile sau să-l înfrunți clătinându-i imaginea idilică pe care și-a format-o despre sine. Este genul de om supărăcios, înfumurat și dușmănos, nu ți-o va ierta vreodată. Dejucând masca cuiva, nu faci decât să îl dezbraci de tot ceea ce crede despre el. El nu își vede propria falsitate, s-a învățat să trăiască într-o lume plină de minciună, într-o lume în care aparențele sunt cele mai importante și nu adevăratele sale dorințe, nici măcar valorile nu îi sunt reale, le încalcă la orice pas fără să îi pese. Valorile lui sunt doar verbale, ți le aruncă în față ca tu să crezi că așa este el, însă niciodată nu aplică ceea ce spune. Zădărnicind imaginea cuiva despre el însuși, făcându-l public de rușine, se va simți nedreptăți și sigur nu își va găsi vreo vină, iar tu vei fi învinuit de lipsa ta de tact, de lipsa ta de diplomație și de răutatea ta. Îl vei transforma într-o victimă din vinovat. Păi așa fac cei ce sunt vopsiți în aparențe, când li se topește „machiajul” se transformă în victime inocente, ca și cum tot ce au făcut este justificabil dintr-un motiv bine-întemeiat. De fiecare dată cel ce și-a construit personalitatea și viața în acest mod ireal, se va crede victima răutății oamenilor; ca și cum noi cei de rând, cu bune și rele dar care ne asumăm aceste lucruri, nu înțelegem nimic, judecâm, derâdem, blamăm, stigmatizăm și așa mai departe… poate că așa este. Dar cu ce ești tu mai presus dacă te prefaci că ești ceea ce nu ești?! Oare viața nu înseamnă să îți asumi faptele și vorbele?! Ore o viață dreaptă nu înseamnă să învățăm din propriile greșeli și să căutăm să ne dăm pe brazdă?! Acești oameni falși devin agresivi când sunt demascați, dacă privirile lor ar ucide, multe atrocități s-ar mai petrece. În genere acești oameni nu își găsesc niciodată liniștea sau fericirea, sunt mereu neobosiți în atingerea țelurilor lor prin aparențe. Și obțin ce-și doresc, negreșit că o fac, dar și când adevărul iese la iveală… este crunt pentru ei, suferă mai mult decât oricine și cu toate acestea nu-și învață lecția. O iau iar și iar de la capăt, pe același calapod.

         Aparențele sunt obositoare, n-aveți idee cât de mult solicită ființa cuiva și cu toate acestea unii nu se pot lepăda de ele. Câte familii nu par cele mai fericite și când colo în intimitate se înjură sau se înșeală. Câte cupluri nu pretind că se iubesc și ei de fapt se gândesc la cu totul alte persoane. Și câte femei nu pozează în inocente, ca și cum ar fi cele mai neprihănite și când colo ele au un trecut plin de bărbați de tot felul… însurați sau liberi, dezinteresat sau pentru bani, mai tineri sau prea bătrâni. Câți bărbați nu spun despre ei că sunt cei mai virtuoși, promit marea cu sarea și după ce își ating scopul își iau tălpășița. Câți dintre noi nu afișăm fețe vesele când de fapt suntem triști, câți nu ne dăm mai deștepți decât suntem, câți nu spunem despre noi că suntem mai bogați decât suntem de fapt, câți nu mințim de frica adevărului… câți, câți, câți?! Mulți… cu toții greșim din diverse motive, dar când devine o obișnuință, un stil de viață, atunci chiar este o problemă. Aparențele sunt înșelătoare întotdeauna.

 

       P.S. Disgrațios este produsul înfumurării… 

 

De ce scriu?!

            scris

            De ce scriu?! Aceasta chiar că este o întrebare demnă de luat în considerare… mereu m-am întrebat. Și cum am văzut că un astfel de articol este publicat pe mai toate blogurile, am zis de ce să nu răspund și eu acestei întrebări.

            Scriu pentru că îmi place, dar nu mi-a plăcut dintotdeauna, în timpul școlii era un of pentru mine să scriu comentariile interminabile la Limba și Literatura Română. Mi-am zis pe vremea aceea că nu voi mai pune niciodată mână pe un stilou după terminarea liceului. Am zis eu așa, am copilărit încă un an după absolvirea bacalaureatului și m-am înscris la facultate. La facultate am scris cât pentru 12 ani de școală… o altă corvoadă pentru mine. Însă a început să-mi placă, am început să acumulez cunoștințe care îmi erau dragi și simțeam nevoia să le împărtășesc și altora. În cercul meu de prieteni nu prea puteam discuta despre ceea ce îmi plăcea mie mai mult… sunt niște suflete ancorate în prezent, iar eu, prea gânditoare pentru gustul lor. Am zis apoi să dau drumul unui blog, poate aveam să reușesc să mă fac auzită. Și am avut succes. Vorbele mele cântăreau, articolele mele erau citite și m-am gândit, acum știu de ce scriu.

          Îmi place să scriu pentru vocea puternică pe care mi-o conferă blogul meu, pentru oamenii care îmi citesc postările și pentru mine. Scrisul este pentru mine cea mai puternică formă de exprimare, el rămâne veșnic, este cea mai de preț moștenire. Scriu cu o pasiune nemaiîntâlnită, savurez fiecare cuvințel și fiecare text pe care îl scriu mă reprezintă, sunt părți din mine, părți din experiențele și cunoștințele mele și părți considerabile din sentimentele mele. Fiecare articol are miezul lui de adevăr și partea lui motivațională, încerc prin ceea ce scriu să schimb câte ceva în sufletele oamenilor. Poate că nu reușesc din prima, dar citind în mai multe locuri aceeași undă de adevăr și învățăminte, probabil că omul se va trezi într-un final și va schimba ceva în el.

          Prin articolele mele îmi dau seama de evoluția mea intelectuală și spirituală. Dacă acum 5 ani eram o tânără superficială și avidă după atenție și distracție, astăzi sunt total schimbată. Principiile mele s-au întors la 360 de grade. Defapt dacă înainte nu aveam cine știe ce principii, acum am. Valorile după care mă ghidez sunt bine conturate și s-a dezvoltat în mine o dorință imensă de a îndrepta tineretul spre căi mai bune, mai sigure și mai fericite.

        Scrisul este cea mai de preț moștenire pe care un om o poate lăsa în urma lui. Scriu pentru mine și scriu pentru voi, scriu pentru că scrisul este o terapie și pentru dezvoltarea mea este mai mult decât benefic.

       Citesc și scriu, sunt cele mai strașnice ocupații…

 

 scris..

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Despre oameni…

     

                   Iubesc oamenii! De când mă ştiu am fost atrasă de oameni, de frumuseţea lor, de caracterele lor, de complexitatea şi de spontaneitatea lor… mi-a plăcut să îi studiez, să îi privesc şi să îi cunosc… dar pe cât de tare i-am iubit, pe atât de tare m-au dezamăgit. În complexitatea şi varietatea lor, au un punct comun cu toţii, sunt slabi! Slabi în faţa durerii, slabi în faţa ispitelor şi a viciilor. Mi-am dorit şi-am încercat să nu-mi mai pun bazele şi aşteptările în ei, dar de fiecare dată am eşuat… încă mă atrag oamenii până la a-i idealiza… am învăţat să îi accept cu bune, cu rele; să le tolerez greşelile şi să îi iert, aşa cum şi ei fac cu mine. Dacă n-am ceda ispitelor am fi întruchiparea perfecţiunii, dar unde ar mai fi liberul arbitru?! Şi chiar dacă îi înţeleg şi le găsesc justificări, nu înseamnă că nu doare!

                    Și mă doare, sunt şi eu om… nu pot fi un exemplu de tărie… Şi mă uit în jur şi văd oameni sănătoşi, dar fără nicio ambiţie. Văd tineri extraordinar de frumoşi cu potenţial, nemulţumiţi de vieţile lor dar care se complac şi preferă victimizarea în locul luptei. Dar ce mă mai mir, e mai uşor să spui că nu poţi, că nu ai resurse, să dai vina pe alţii sau pe soartă şi să îl iei pe NU în braţe. Nu pot, nu merge, nu reuşesc, nu am voie… e mai uşor aşa decât să lupţi. Şi eu îmi găsesc scuze și piedici, cred că totul vine din frica de necunoscut şi de eşec.  Ne e teamă să ne hazardăm în nişte acţiuni care nu ne sunt garantate. Omul poate fi foarte uşor descumpănit şi dezamăgit. Dar dacă nu riscăm nu vom câştiga, nu ne vom atinge ţelurile şi visele. Dacă nu ne-am forţa limitele nu ar mai exista eroi, exemple, oameni istorici. Și o viață fără necunoscut ar fi de asemenea o viață plictisitoare, o viață care și-ar pierde din esență și din valoare.

                  Capacitatea noastră este mai mare decât ne-am putea imagina vreodată, totul este să vrei, să fii pozitiv, să fii ambiţios, să ai incredere în forţele proprii şi să nu te laşi influenţat de cei care ne trag spre mediocritate. Un mediocru nu va face niciodată lucruri măreţe. Ambiţia în parametrii normali este foarte constructivă, ea se materializează în ceea ce ne dorim. Totuşi aveţi grijă, din ambiţie să nu ajungeţi să călcaţi pe cadavre, impropriu spus cadavre. Mă refer să nu îi distrugeţi pe ceilalţi ca să reuşiţi voi.

                 Văd în oameni capacități de care ei nici nu bănuiesc, văd o forță atât de mare de care ei habar nu au, simt atât de multă iubire în oameni iar ei se sfiesc să o ofere, văd binele din ei și văd potențialul, mai trebuie doar să conștientizați și voi, oamenilor, de tot ce aveți și puteți face și oferi.

                  Am divagat cam mult de la subiect, această postare o dedic cu precădere oamenilor de tot felul. Nu sunt de acord cu încadrarea oamenilor în tipare, sau cu tipologii fixe. Fiecare om este unic şi complex. Reacţia omului la factorii externi este variată, fiecare simte şi acţionează în maniera sa proprie… în funcţie de educaţie, experienţa de viaţă, religie şi mai ales în funcţie de propriul set de valori. Setul de valori este instituit încă din copilărie de părinţii noştrii, apoi de școli, însă aproape niciodată doi oameni nu vor avea aceleaşi principii de viaţă.

                 Cred că cu toţii pe cât putem fi de buni pe atât putem fi de răi. Oamenii se nasc cu toţii buni, însă cu trecerea anilor, datorită vieţii, al experienţelor şi al mediului în care au trăit şi au fost educaţi, oamenii dobândesc pe parcurs o răutate care se manifestă divers. Faţa răului este atât de variată şi ne înşeală prin atât de multe înfăţişări încât unii dintre noi nici nu mai disting răul de bine. Nici nu-şi mai dau seama când rănesc, când umilesc, sau când nimicesc. Feţele răului se oglindesc în criminali, pedofili, violatori, hoţi, mincinoşi, sadici, trufaşi, avari; curvie, preacurvie, falsitate şi câte şi mai câte, unele mai rele ca altele. Oricum exista oameni care sunt forma solidă a răutăţii şi oameni care sunt încarnarea binelui, însă cei mai frecvenţi suntem noi, cei care avem în noi amprente ale răului, dar care căutăm să ni-l stăpânim şi să facem lucruri bune, constructive, să nu ne lăsăm dominaţi de calea uşoară dar nefastă a vieţii.

                    Cu toții purtăm măști, cu toții avem fețe de rezervă care ne ajută să ne adaptăm situațiilor cu care ne confruntăm. Ca să înțelegeți mai bine, cu anumite persoane suntem amabili, cu alții doar ne prefacem că suntem amabili sub masca interesului; cu unii suntem buni, cu alții ne prefacem că suntem buni tot ca să ne atingem anumite scopuri; pe alții îi iubim sincer, altora le oferim o dragoste iluzorie, de moment… însă țineți minte cu cât veți folosi măștile mai des, cu atât ele își vor face apariția mai des, și vor deveni părți din voi. Vă veți pierde din adevăr și veți institui falsul și prefăcătorie… în timp vă veți pierde pe voi înșivă.  

                      Nu catalogaţi niciodată lumea, nu îi băgaţi pe toţi în aceeaşi oală, nu există “toate femeile sunt la fel” cum nu există nici “toţi bărbaţii sunt la fel”. Probabil că tuturor ni s-a întâmplat să ne placă cineva sau din contră să nu ne placă deloc o persoană, fără niciun motiv, dar totuşi ceva să ne facă să respingem acea persoană. Ideea este că fiecare avem o energie care ne înconjoară, iar acea energie emană de obicei o încărcătură pozitivă sau negativă, în momentul în care două personae se plac energiile lor rezoneaza. Oricum, deşi prima impresie de obicei înşeală, să ştiţi că instinctul nu vă va trăda niciodată. Când inima este îndoită, atunci când nu eşti sigur de o decizie, când ceva îţi spune că nu faci bine, că nu îţi va fi bine, atunci inconştientul îţi dictează calea cea bună.

               Cel mai bine este să acţionezi atunci când mintea şi inima sunt în aliniament, adică şi inima şi raţiunea spun acelaşi lucru.

               Oamenii în general sunt minunați, nu ai cum să nu îi iubești… nu ai cum să trăiești fără ei, de aceea este cel mai bine să înveți să te adaptezi oricărui tip de caracter și să înțelegi motivele celuilalt. Să fii singur înseamnă să fii trist, amărât, frustrat… omul este făcut să trăiască în grupuri, să caute armonia alături de ceilalți.

              Nu mi-aș închipui viața în singurătate de aceea oricât de tare m-ar dezamăgi oamenii, apropiați sau străini, știu sigur că voi găsi mereu în ei calități care să mă intrige, să mă atragă și care să mă facă să îi ador în continuare, să îi studiez și să îi vreau aproape. Dacă veți găsi cheia de înțelegere între voi și ceilalți atunci veți stăpâni arta comunicării și nimic nu vă va împiedica să relaționați și să fiți fericiți împreună, fie într-o prietenie, fie in iubire, în sânul familiei, în afaceri sau locul de muncă.

                      SUCCES!!!

        Articol scris de Gheorghe Alina

Răul…

         

   Răul nu moare niciodată, îşi schimbă forma, dar nu moare niciodată! Nu-l poţi ucide, el rămâne cu tine toată viaţa! De tine depinde dacă înăbuşi răul sau îl eliberezi prin acţiuni distrugătoare!

Cu toţii ne naştem având în noi Răul şi Binele… în funcţie de educaţie şi de exemplele care ne sunt insuflate de-alungul anilor. Cu toţii putem fi buni ca pâinea lui Dumnezeu şi în aceeaşi măsură suntem capabili de o răutate de neimaginat. Conform unor statistici, dacă părinţii sunt fumători, până la vârsta de douăzeci de ani şi copilul acestora va fi fumător, dacă mama are o moralitate îndoielnică, fata va împrumuta din obiceiurile ei. Un tată violent va dezvolta în fiul său un comportament agresiv, violent. Şi exemplele pot continua… Însă Dumnezeu ne-a înzestrat cu  liberul arbitru, liberatea noastră, a fiecăruia de a alege. Repet, în funcţie de educaţie şi de sistemul de principii şi valori al fiecăruia. Nu cred că există om care să nu fi simţit răul în el însuşi… să simtă cum îl înveninează, cum pulsează în el răutate, cum îl corupe şi nu îi dă pace. Din ce repeţi o faptă care nu intră în parametrii Binelui, cu atât Răul creşte şi e din ce în ce mai greu să îl domoleşti. Din ce sufletul îţi este mai pătat, cu atât vei avea mai puţine remuşcări, regrete. Vocea interioară îşi va pierde din glas, nu te va mai ghida cu aceeaşi obiectivitate. Iar răul pune din ce în ce mai tare stăpânire pe tine ghidându-te doar spre plăceri… plăcerile tale de moment care îţi dau satisfacţie de scurtă durată, ca intensitate în timp. Trebuie să existe o sită prin care oamenii pot fi cernuţi, iar răul este capcana perfectă pentru ca omul să dovedească dacă este demn sau nu de iubirea lui Dumnezeu. Nu sunt atee, cred într-o forţă divină, într-un Dumnezeu comun. Nimic nu este întâmplător, nimic nu vine degeaba, totul contribuie la drumul nostru iniţiatic şi la menirea noastră pe acest pământ. Dumnezeu este speranţă, lumină, iubire dezinteresată şi bunătate. Dacă nu crezi într-un Dumnezeu ca Tată al tuturor, poate că ar fi mai bine să nu citeşti acest post… nu vei găsi nimic satisfăcător şi în acord cu eul tău.

                     La începutul articolului spuneam ca Răul nu moare niciodată, aşa este, aşa cred eu cel puţin. Este parte din tine, te naşti cu el şi nu îţi vor ajunge zielele încercând să îl ucizi, este imaterial în interiorul nostru, însă prin puterea cu care am fost investiţi putem materialize Răul prin faptele noastre, prin alegerile noastre. Este simplu, aleg să fac Bine sau să fac Rău. Oricum Răul şi Binele sunt interpretate diferit de la om la om, ceea ce mie îmi face bine ţie îţi poate face rău şi invers. Ideea este următoarea: NU ÎŢI CLĂDI FERICIREA PE NEFERICIREA ALTUIA!! Dacă ai grijă de sănătatea sufletului tău dar în acelaşi timp te îngrijeşti şi de sufletele din jurul tău şi ţii cont şi de nevoile acestora, atunci ai găsit cheia Binelui. Ajută-ţi semenii, iubeşte-i, înţelege-i, îngrijeşte-te de bunăstarea lor, de liniştea lor… deja intru la categoria “făcut morală” şi nu are rost pentru că nici eu nu sunt lipsită de păcate, nu sunt un exemplu de Bunătate pentru nimeni. Tocmai această doză de Rău care o simt în interiorul meu de când mă ştiu, scoate la iveală din când în când invidia, perversitatea, minciuna, trândăvia, laşitatea, falsitatea, clevetirea, intriga. Îmi înveninează şi mie sufletul ca oricărui om. Cu toţii ne-am născut cu o umbră întunecată în noi care ne întărâtă să facem lucruri care poate în mod normal nu le-am face… dar ispita… ispita îţi expune în minte nişte avantaje iluzorii care în final vor termina prin a-ţi face rău.

                     Răului trebuie să înveţi să îi faci faţă, să înveţi să trăieşti cu el şi să nu îi dai ascultare şi nici curs. Bineînţeles că este foarte greu, este foarte greu mai ales să pui persoana ta pe locul doi în favoarea aproapelui tău. Suntem egoişti din naştere şi ne gândim să ne fie nouă bine şi confortabil, să ne găsim noi fericirea… restul contează mai puţin. N-are rost să recurgi la tertipuri ca să fii fericit, fericirea vine fără să o chinui sau să o forţezi, iubirea la fel vine şi ea, în semn de răsplată.

                    Mai spuneam că răul se tranformă, întotdeauna o face… nu îţi mai plac ţigările, dar ajungi să îţi placă băutura, scapi de un rău dai peste altul, refuzi să mai te culci cu fete tinere, dar o faci cu femei căsătorite şi în principiu, vor avea de suferit mult mai multă lume, în dozaj poate mai mare, în funcţie de cum cântăreşti lucrurile… nu îţi mai baţi soţia dar îţi canalizezi răutatea asupra părinţilor… femeile nu mai bârfesc dar ajung să împrumute, efectiv, soţul vecinei, nu te mai duşmăneşti cu prietena X, aţi ajuns chiar să faceţi pace, însă ai decăzut prin ai lua iubitul alteia… iar exemplele pot continua până la cele mai nebănuite orori însă mă voi opri, nu vreau să indispun pe nimeni.

                  Răul ne transformă şi pe noi, ne degradează, ne dezumanizează, ne îmbolnăveşte şi în final ne termină, ne consumă până ce ne lasă fără resurse. Toate gândurile bune sau rele se răspândesc în univers şi se acumulează, se compensează, însă cred că un gând bun, sincer, pur… o faptă bună, poate salva pe cineva dintr-un accident, sau îi poate aduce cuiva iubirea… din nou revin şi spun că nimic nu este întâmplător. Ceea ce exprim, atragi. Fiind un om egoist şi perceput de ceilalţi ca fiind un om rău, vei atrage asupra ta doar ghinioane şi neplăceri, necazuri. Noroc că gândurile bune au o rată de a se materializa mult mai mare decât cele negative… dacă gândul ar ucide, mai ales la mânie, mulţi morţi ar fi şi mulţi nefericiţi. Cred că toţi ne-am pus la un moment dat întrebarea dacă blestemele se lipesc de om sau nu… în fond ce sunt ele?! Un gând puternic cu încărcătură răzbunătoare, negativă. Atunci când arunci un astfel de blestem în univers şi mai ales asupra cuiva pe baza unei întâmplări dureroase uneori este foarte probabil ca el să se şi întâmple mai ales dacă mai multe persoane au gândit astfel despre cel blestemat. Cel mai bun exemplu, o prietenă îi ia efectiv soţul celeilalte prin diferite metode nu tocmai ortodoxe, iar cea părăsită o blesteamă pe „hoaţă” să nu reuşească să aibe copii, să devină stearpă, să spunem… dacă mai multe femei i-au dorit acest rău acelei nefericite şi mai ales dacă ea mai luase înainte şi alţi bărbaţi altor femei, este foarte probabil ca blestemul să se adeverească, după faptă şi răsplata. Oricum ar fi… nimeni nu merită să fie blestemat, are Dumnezeu grijă de fiecare şi nimic nu rămâne neplătit pe această lume.

Oricum, pentru orice creştin, rău faci uşor, însă să faci bine unui om este foarte greu. Este foarte greu să faci un suflet să zâmbească, să îi aduci liniştea… o viaţă se poate pierde într-o clipită şi tu să fii responsabil, însă fericirea unui om necesită multă muncă şi dăruire.

                      Binele şi bunătatea în cea mai pură formă o întâlnim doar la copii, cu inocenţa lor ne dau lecţii despre ce înseamnă omenia, fericirea adevărată, bucuria, lumina. Împarte zâmbete şi vei cunoaşte raze din lumină. Răul nu este cu nimic înălţător, nu va face decât să te distrugă, în schimb binele îţi dă aripi, iar Dumnezeu te duce acolo unde visezi. Ce frumos este seara când mergi la culcare şi pui capul pe pernă, iar TU omule eşti mulţumit de tine şi mai ales împăcat cu tine, vocea interioară nu te dojeneşte, remuşcările nu au loc, eşti doar TU cu pacea ta interioară… 

 Articol scris de Gheorghe Alina