De la viață la moarte…

     foto_25933

         Astăzi este o zi de doliu în cartierul meu. O femeie tânără a murit după o lungă suferință. Dumnezeu s-o odihnească!

         Din nou mă lovește moartea în piept, așa cum nici nașterea nu mă impresionează. Sigur că nașterea este o minune, iar moartea pare un necaz și este, mai ales pentru noi cei care rămânem în urmă, cuprinși de dor și de regrete. Știu că este o dovadă de egoism să te agăți de cineva, să implori divinitatea să îl țină în viață la nesfârșit, când acel cineva suferă și se chinuie. Deși moartea nu ar trebui privită ca pe ceva tragic, ci ca un act de eliberare și de trecere spre Viața de Apoi, noi oamenii nu putem rămâne impasibili în fața ei. Chiar dacă moartea este cea mai firească și sigură întâmplare a vieții, nu încetează să ne surprindă și să ne îndurereze. Pe mine una mă îngrozește, spre să îmi dea Dumnezeu putere să trec peste, când va fi cazul. Deocamdată, refuz să îi dai voie să mă sperie.

         Moartea nu alege după statutul social, după familie, după sex, culoare sau inteligență. Moartea te-alege în funcție de viața pe care ai dus-o. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de menirea noastră, cu atât ea ne va îmbrățișa mai repede. Cu cât ne batem joc mai mult de viața noastră, cu atât ea se va grăbi să ne răpească pe cineva drag. Moartea ne pedepsește de fiecare dată, cu-atât mai mult când mângâie cu atingerea sa letală, un copil sau pe cineva tânăr. Și te întrebi, de ce a meritat acel copil să moară sau de ce așa tânăr?! Undeva acolo, deși pare de necrezut, este lucrarea lui Dumnezeu. Are El un rost pentru toate, nimic nu-i întâmplător în viață și cu atât mai puțin întâmplătoare este moartea. Căci ea are fel și fel de chipuri: pedeapsă, eliberare, ușurare, soartă, lecție ce trebuie învățată și așa mai departe. Motivele sunt infinite, dar niciun motiv nu o face mai ușor de suportat. Cu toate acestea, timpul alină durerea, vindecă rănile și rămân numai amintirile. Ce bine că există timp, căci fără timp, astăzi ar fi mai neîndurător ca niciodată.

         Mi-ar fi plăcut ca noi să fi fost familiarizați, educați și învățați de mici cu moartea. Un preot, un profesor de religie, cineva care cunoaște din secretele nebănuite ale morții, să ne fi învățat despre ea, să ne fi vorbit despre ea, despre ce înseamnă dincolo de trecerea în neființă, pentru că astfel poate am fi putut să o acceptăm cu mai multă ușurință. Poate că așa nu ne-ar mai durea atât de tare. Niciodată nu cred că suntem pregătiți să îi facem față, cu atât mai puțin când suntem martorii ei și nu personajul principal.

        Oricum ar fi, moartea este sora de sânge a vieții, sora aceea mai drastică, mai curajoasă, mai nemiloasă și mai aprigă. Acea soră care are drepturi depline asupra noastră. Să învățăm să acceptăm această soră și să nu ne mai temem, știu că este greu, dar nu avem încotro. Așa că până una-altă, să învățăm să trăim frumos și responsabil. Aveți grijă de voi și de cei apropiați vouă, încercați să-i aduceți pe drumul cel bun dacă ei au luat-o razna și nu fac altceva decât să se distrugă. Luptați pentru acel cineva care se apropie cu pași grăbiți spre moarte, căutați să îl întoarceți din drum și arătați-i că viața se poate trăi frumos, fără distrugere. Faceți totul pentru oamenii care se îngropă în vicii, ajutați-i să trăiască, oferiți-le sprijin și alinare, este tot ce au nevoie ca să se îndrepte! Până nu este prea târziu…

          Să fiți sănătoși, dragii mei!

Cumpătare

Tânărul se întâlni cu maestrul său la umbra unui stejar falnic și îl întrebă:

–          Maestre, cum pot dobândi viața veșnică?

–          Veșnicia n-are de-a face cu viața materială… veșnicia e-n sufletul tău.

–          Și cum îmi pot dobândi veșnicia sufletului?

–          Apropiindu-te de lumină…

–          Și lumina unde o găsesc, maestre?

–          În sufletul tău!

–          Păi dacă este deja acolo, de ce nu pot obține veșnicia de la sine?

–          Lumina din noi este cât un grăunte de nisip… mică, dar capabilă să crească.

–          Dumnezeu a pus-o acolo?

–          Da, noi toți suntem fii luminii, copile. Dar o dată aruncați în întunericul vieții, ea se diminează o dată cu anii… copii sunt puri și plini de lumină.

–          Și-atunci de ce se stinge o dată cu vârsta?

–          Pentru că ne pierdem inocența, dăm piept lumii și în jurul nostru tindem să vedem numai răul și minciuna. În general omul crede și vede mai ușor răul decât binele. Iar noi ne pierdem printre ele, ne lăsăm duși de val… facem ce fac alții, nu ne mai ascultăm conștiința, liberul arbitru nu ne mai ghidează la fel de drept, ci ne îndreaptă spre plăceri, spre desfătare.

–          Așa se stinge lumina?

–          Nu se stinge, se diminuează… nu se stinge niciodată de tot.

–          Nici criminalii n-au lumina stinsă?

–          Nici chiar ei…

–          De ce?

–          Pentru că și ei sunt copii Domnului, chiar dacă s-au dat de partea Răului, o singură decizie luată din suflet, le poate reaprinde lumina.

–          Și astfel sunt iertați?

–          Poate că nu, dar sunt din nou recunoscuți ca fii ai Domnului, pot încerca răscumpărarea păcatelor… deși o dată luată o viață, nimic nu o mai poate readuce.

–          Dar eu cum îmi pot reaprinde flacăra luminii?

–          Prin cumpătare, fiul meu.

–          Prin cumpătare?

–          Da, păstrează pentru tine puțin și dă altora mult. Cumpătarea naște bine, naște dărnicie, naște sănătate, liniște sufletească și prin urmare naște lumina cea veșnică.

–          Adică să mănânc puțin?

–          Nu doar atât… nu-ți trebuiesc averi, pe lumea cealaltă nu le iei cu tine. Nu ai nevoie de femeia altuia, pe lumea cealaltă oricum nu te vei întâlni cu ea. Nu ai nevoie de plăceri, oricum sunt efemere. Nu ai nevoie ca tu să fii iubit, ci să iubești. Nu ai nevoie de bani, poți trăi și cu puțin.

–          Și dacă totuși le primesc fără să le caut și fără să le vreau?

–          Oferă-le și altora. Păstrează pentru tine puțin și dă altora mult. De vei strânge averi prin muncă cinstită, nu uita să dai săracilor care nu au nimic. Dacă o femeie cinstită se va îndrăgosti de tine mult, nu uita că tu trebuie să o iubești și mai mult, dar nu mai mult decât pe bunul Dumnezeu. Dacă vei avea satisfacții fără să le ceri, oferă și altora mângâiere. Nu te lăsa sedus de băutură, de curvăsăreală sau de alte vicii, sunt efemere și sting lumina din tine. Îți dau o falsă impresia că ești fericit, dar înăuntrul tău se află singurătatea și durerea. Și nu fii fără saț, nu ai nevoie de mâncare multă ca să trăiești. Mâncarea multă îmbătrânește, îngreunează, strică organismul. Să nu uiți să ții posturi și să mânânci atât cât trebuie. Vei fii sănătos fiul meu, nu-i musai să mănânci 3 mese pe zi și 2 gustări ca să fii sănătos. Sănătatea vine din energia divină, hrana spiritului e rugăciunea, care menține și corpul sănătos.

–          Așa voi dobândi veșnicia?

–          Așa o vei dobândi!

–          Dar este greu, maestre.

–          Și cine te-a păcălit că viața este ușoară?! Drumul către Dumnezeu este sinuos, dar merită, căci trupul putrezește în pământ, dar sufletul trebuie să meargă la El. De te vei îngriji numai de trup și vei uita de suflet, vei putrezi în pământ și vei agoniza-n infern… așa vei cunoaște și viața mizerabilă și lipsa veșniciei. E mai ușor așa… De ce crezi că e lumea bolnavă, tristă, deprimată și nefericită?

–          A uitat de suflet și de Dumnezeu!

–          Exact fiul meu, s-a îndepărtat de lumină.

–          Eu îmi voi spori lumina, maestre, chiar dacă voi lupta împotriva lumii întregi…

–          Fii echilibrat în toate, tinere…

Fizz

Și dacă dragoste nu e…?!

       singuratate

          O melodie celebră spunea: ”și dacă dragoste nu e, nimic nu e!”, eh, eu aș tinde să contrazic această afirmație. Și dacă dragoste nu e, nu-i nimic, facem altceva, va veni ea când va sosi momentul prielnic, nu?!

         Mulți oameni ajunși la o anumită vârstă se trezesc singuri… poate nu peste noapte, însă într-un mod la care, probabil, nu se așteptau niciodată. În fuga de singurătate, bărbații se îneacă în alcool sau în alte vicii, cum sunt și jocurile de noroc sau păcănelele; iar femeile ori se închid ermetic în sine și nu mai dau voie nimănui să intre în sufletul și în intimitatea lor, ori caută fericirea din pat în pat, crezând că acolo undeva, într-un așternut fierbinte, se află o dragoste și pentru ea. Puțini oameni au răbdare, vor totul bătând din palme… dacă au petrecut 6-9 luni în singurătate fără să aibe lângă ei o persoană anume, gata lumea s-a sfârșit, dragostea pentru ei s-a epuizat, viața în general și-a pierdut culoarea.

        Oameni buni, fiți mai răbdători, lucrurile nu sunt chiar așa negre cum par. Fiecare perioadă de singurătate are învățămintele ei. Până la urmă e momentul tău de respiro ca să îți dai seama de ce relația anterioară nu a mers, unde ai greșit și ce e bine să repeți și ce nu este bine. Și să n-aud că tu nu ai nicio vină, într-o relație când se produce ruptura amândoi sunt de vină, amândoi au greșit… Și-apoi dacă te trezești singur, din supărare și amărăciune, soluția este să te închizi în tine? Sau să bei? Sau să te refugiez în vicii? Sau să renunți definitiv la dragoste? Sau să-ncepi să te oferi la unul și la altul, doar, doar de te-o accepta cineva?!

        Vă spun eu, nu! NU ACEASTA ESTE SOLUȚIA!! Soluția este să îți canalizezi atenția în altă parte. Să te eliberezi de durere și frustrare. Să înțelegi faptele ce au dus la despărțire, să te ierți pe tine și să îl/o ierți pe el/ea. Și mai ales, nu mai trage speranță că se va întoarce la tine, nu te umili, nu ruga, nu implora… o relație ruptă, nimic nu o va reînoda astfel încât să fie ca înainte. Așa că viața trebuie să meargă mai departe. Iar tu ai face bine să începi să te ocupi de tine, de bună-starea ta, să îți dai mai multă atenție, să faci lucruri care îți plac. Mulți nu funcționează fără dragoste, de parcă jumătatea loc ar fi indispensabilă. Fără iubire uită să se bucure, uită să trăiască, uită să simtă și altceva în afară de durere. Dar, ce Dumnezeu, capul sus!!

       Crezi că dacă ești bărbat și îți îneci amarul în băutură, te va mai lua cineva?! Nu!

       Crezi că dacă îți bagi toți banii la aparate, n-o să mai doară?! Nu!

       Crezi că dacă ești femeie și iei decizia să nu mai iubești și să nu te mai lași iubită, vei fi scutită de toate suferințele?! NU!!

       Crezi că dacă vei căuta cu disperare compania cuiva și te vei arunca în toate așternuturile posibile, vei descoperi omul potrivit?! Sau crezi că umpli golul pe care îl simți?! NU!! Adoptând această modalitate nu faci altceva decât să te denigrezi pe tine, să te umilești, să te înjosești. Crezând că vei câștiga dragostea prin sex este cea mai mare greșeală posibilă. Cu cât te lași mai greu, cu atât stârnești mai mult interes.

       Viața nu se încheie la 40 de ani, nici la 50, cu atât mai puțin la 20 sau 30. La fiecare 10 ani au loc crize emoționale, eșecuri care ne fac să ne îndoim de calitățile noastre, de noi înșine. Dragostea da, este necesară. Dar se poate trăi frumos și fără ea… și-atunci când parcă te obișnuiești cu singurătatea și duci o viață normală și responsabilă, iubirea îți bate la ușă pe neașteptate. Cu cât vei dori cu mai multă disperare să fii iubit, cu atât vei fi privat mai mult de căldura unei ființe. Lasă lucrurile să își urmeze cursul firesc, dar nu te plafona. Ieși din casă, fă ceea ce îți place, descoperă fericirea și frumusețea din tine și scoate-o la iveală și celorlalți, sigur se va găsi un suflet care să rezoneze cu tine. Dar răbdarea este cheia succesului.

       Iubirea vine și pleacă, însă viața nu se sfârșește, poți face multe fapte bune și frumoase atât pentru tine, cât și pentru ceilalți.

      Iar singurătatea nu este atât de rea cum pare.

        Așa că dacă dragoste nu e, facem altceva, oricum ea va veni până la urmă, că asta este legea firii. Așa cum unii își găsesc fericirea, tocmai pentru că au fost optimiști și pozitivi, la 60 de ani; o vei găsi și tu fie la 20, fie la 40…

        Trăiește responsabil și nu te mai lăsa doborât/a de ultimul plecat din viața ta!

exista-si-o-singuratate-care-da-speranta_c4227d3cff3e96

Articol scris de Gheorghe Alina