Am invins

83cda6b0f722586c6fe81666f1bc81aa

Am învins… sunt o învingătoare,

Deși ziua încă n-a trecut,

Încă mai am timp să dau greș,

Mai e vreme să clachez,

Dar mi-am propus să birui nerăbdarea,

Să-mi înving dorul.

Și n-am lăsat tentația să mă acapareze.

Pe ziua de astăzi am reușit,

Până acum nu mi-am încălcat cuvântul,

N-am trecut peste principiile asumate,

Și am reușit să nu calc în picioare

Orgoliul pe care îl mai am din când în când.

Așa pățesc uneori,

Uit de orgoliu,

Dau uitării stima de sine

Și mă umilesc în dorința mea

De a curma timpul, spațiul

Și nerăbdarea sufocantă.

Dar astăzi am fost mai tare ca niciodată,

Mi-am ocupat mintea cu altceva

Nu m-am lăsat abătută de gânduri

Ci mi le-am ocupat cu totul altceva.

Mă simt ușurată,

A trecut o zi pe care nu am irosit-o,

Am fructificat-o constructiv

Și încet, încet, voi reuși să uit.

Ce să uit?

Mai bine zis…

Îmi voi adormi sentimentele pentru o perioadă,

Le acopăr cu o pătură

Într-un colț de inimă.

Îmi propun să le trezesc la vară,

Poate până atunci se vor liniști apele…

Apele tulburi care m-au destabilizat,

Care erau cât pe ce să mă înece.

Am ieșit la liman…

Începe să-mi fie bine…

Nu foarte bine,

Dar tot e mai bine decât rău.

Răsuflu ușurată,

Mă simt ca alcoolicii care au câștigat încă o oră

Fără un strop de băutură.

Eu sunt sau de fapt am fost…

Dependentă de prezența lui,

Dar încep să mă obișnuiesc și fără el,

Fără speranță,

Fără dorință,

Fără pasiune

Și fără vis.

Dar voi relua cândva visul,

Nu îl voi pierde prea curând din palmă,

L-am ferecat prea adânc în mintea mea

Ca să nu-i dau curs niciodată.

Va veni o zi…

Și atunci când va veni,

Nu voi mai irosi niciun minut.

O să merg până la capăt fie ce-o fi!

Dar astăzi răsuflu ușurată,

Am învins!

#pebarbamea

#pebarbameaAm barbă, dar nu-s Conchita Wurst, sunt Alina, cunoscută drept Litere Stacojii. Sunt o femeie, o tipă care habar n-avea de unde vine și încotro se îndreaptă până a descoperit pasiunea pentru scris. Și deși n-am realizat prea mult lucruri în viața mea, datorită celor 4 copii ai mei, cele 4 bloguri, pot spune că sunt pe barba mea! Nu mi-a fost ușor să-mi dau seama ce-mi doresc în viață, nu visam la cai verzi pe pereți, dar nici la cariere extraordinare, știam doar că vreau să mă fac auzită. Îmi pare rău că n-am avut curajul să dau la facultatea de Jurnalism, jurnalismul mi-ar fi deschis mult mai multe oportunități, dar am descoperit bloggingul. Blogging care mi-a oferit tot ce n-aș fi crezut vreodată că o să am. În primul rând mi-am descoperit talentul pentru care am fost născută, scrisul. L-am cizelat, l-am modelat și remodelat până am învățat să dau gândurilor mele forma dorită. Și astăzi mă pot mândri că pot scrie oricum: literar, comercial, romantic, alambicat și oricum ar fi. Important este să-mi ascult instinctul, să-mi urmez gândul și să dau frâu liber ideilor. Pentru că ideile mele m-au făcut cunoscută în blogosferă, m-au făcut să ies din carapacea mea și m-au făcut auzită.

#pebarbamea3

        Astăzi am o voce, am puterea exprimării, tai și spânzur prin scris, creez frumosul, sunt propriul meu șef, sunt independentă, nimeni nu mă îngrădește și nimeni nu mă poate reduce la tăcere. Sunt ceea ce vreau să fiu și când îmi propun ceva, reușesc, pentru că sunt #pebarbamea și nimic nu mă sperie. Sunt liberă din toate punctele de vedere, prin intermediul blogului meu pot pleca oriunde, evadez fizic și psihic și ating orizonturi pe care în alte condiții nu aș fi reușit să le îmbrățișez. Sunt independentă din toate punctele de vedere, iar financiar nu mai duc de mult grija zilei de mâine.

#pebarbamea5

         Sinceră să fiu, n-aș fi crezut vreodată că gândurile au o așa mare putere. Când m-am apucat de blogging, acum doi ani și jumătate, credeam că blogul meu va fi un soi de jurnal electronic, credeam că nu mă va citi nimeni și că nu mă va remarca nimeni. Dar m-am gândit că blogul va fi terapia mea de recuperare pentru spirit și psihic și mi-am zis: „De ce, nu?! Hai să încerc”. Și-am încercat, și-am reușit și cu fiecare articol postat, statisticile privind cititorii mei creșteau și creșteau și creșteau. Până într-o zi, când mi-am dat seama că ale mele gânduri pot fi materializate în premii fabuloase. Și așa a fost. Am îndrăznit, am muncit, am perseverat, nu m-am dat bătută și nici nu m-am lăsat intimidată și am câștigat. Și nu un concurs, am câștigat o mulțime, de am atras asupra mea o ceată de hateri, care mă urmăresc și mă înjură pe la colțuri. Să fie sănătoși, eu îmi văd de drumul meu. Sunt mai bună decât ei!

#pebarbamea4

         Iar banul nu avusese niciodată importanță pentru mine. Risipeam banii pe toate nimicurile, pentru că nu-i munceam eu și pentru că nu le înțelegeam valoarea. Am ajuns să le înțeleg valoarea abia când am câștigat primii mei bănuți, nu vreți să știți ce fericire nemaipomenită am simțit. Atunci am știut că sunt pe drumul cel bun și că trebuie să continui. Mă întreb unde voi fi peste 10 ani… probabil voi avea un blog cu zeci de mii de unici, probabil că voi lucra pentru o revistă cunoscută, habar n-am, cert este că nu voi renunța niciodată la spațiul meu virtual. Pentru că site-urile mele sunt uneltele creației mele, puterea mea, nebunia mea, munca mea, pasiunea mea și oglindirea talentului meu. Fără blogurile mele aș fi nimeni, fără ele n-aș mai avea orientare și mintea nu mi-ar mai funcționa la capacitate maximă.

#pebarbamea1

      Însă totul a început de undeva. Norocul meu a fost mama mea. Eu nu m-am născut cu scrisul în sânge, nu este un talent nativ, ci unul dobândit. Când eram mică mama mă obliga să citesc, până am început să ador această îndeletnicire, lectura. Cititul m-a ajutat să scriu, cititul mi-a deschis mintea, mi-a îmbogățit vocabularul, m-a educat și m-a învățat să mă exprim. Cititul mi-a pus în mână condeiul scrisului. Și-am citit și-am tot citit până mi-am spus: „Vreau și eu să scriu” și-am scris și ce-a ieșit din mâna mea mi s-a părut uimitor. Dar în spatele articolelor câștigătoare a stat întotdeauna multă muncă, poate nopți nedormite, frământări și multe temeri. Întotdeauna mă tem să nu dau greș, pentru că mereu îmi doresc să fiu cea mai bună într-o competiție. Și deși mulți cred că tot ce-am câștigat până astăzi mi-a picat din cer, vă înșelați amarnic. Am muncit pentru tot ce am, mi-am sacrificat timpul, uneori și viața, pentru a atinge succesul. Și l-am atins în pași mărunți, nu în salturi mari.

#pebarbamea2

        Sunt pe barba mea, astăzi am tot ce-mi doresc, sunt pe cont propriu, mi-am găsit chemarea, o fructific și asta mă face fericită. Și deși unii mă privesc cu admirație, alții mă urăsc pe la colțuri, dar asta înseamnă să-ți urmezi visul, să mergi ÎNAINTE oricâți ți-ar spune nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu e bine, nu-ți iese și-așa mai departe. Întotdeauna am fost pozitivă și mi-am zis: „încerc fie ce-o fi, pot, sunt capabilă, o să reușesc”! Și-am reușit! Așa trebuie să gândești și tu; tu, cel care ai un vis, dar care nu ai curajul necesar să-i dai frâu liber. Tu, cel care ai vrea, dar nu știi dacă poți. Tu, cel care ți-ai dori, dar ți-e teamă să încerci. Fă-o, încearcă, muncește, nu te lăsa, mergi înainte, sacrifică tot ce poți sacrifica și împlinește-ți visul! Dacă vrei, poți. Dacă îți dorești, reușești. Dacă muncești, n-ai cum să nu obții. Dacă îți vei urma visul, vei ieși din mulțime, vei fi un exemplu, vei ajunge sus și tot succesul este al tău! Fii #pebarbata! Se poate!

#pebarbamea6

        Cu acest articol particip la Campania „Fii pe barba ta!” inițiată de Philips. Și dacă nu știai, în această vară, Philips lansează provocarea „Fii pe barba ta!”, prin gama de produse Click & Style, două modele de aparate de îngrijire versatile, pentru orice stil. Mai multe detalii găsiţi pe site şi pe Facebook. Participă și tu la campania Philips și câștigă! Fii #pebarbata!

banner-campanie-pe-barba-ta

Împreună…

Fiecare face ce vrea,

Fiecare își urmărește interesul propriu,

Fiecare o ia pe drumul său,

Fiecare are un vis,

Fiecare suferă la un moment dat,

Fiecare dintre noi ne simțim singuri,

Mai devreme sau mai târziu.

Fiecare avem câte o teamă,

Fiecare avem câte o durere,

Fiecare are câte o pasiune,

Fiecare își încearcă norocul,

Fiecare se lovește de ghinion

În viața lui.

Fiecare am gustat succesul,

Pe fiecare ne-a lovit eșecul.

Fiecare dintre noi iubim,

Fiecare om comite greșeli,

Fiecare face câte o gafă.

Uneori ne comportăm

De parcă am fi singuri pe lume,

Dar nu suntem,

Și nici nu vom fi vreodată.

Dacă am încerca să ne unim forțele,

Să tragem cu toții în același sens,

Să ne grupăm și să ne regrupăm,

Dacă n-am mai fi fiecare pentru el

Și-am fi fiecare pentru fiecare,

Atunci fericirea poate ar avea sens,

Ar prinde contur.

Și reușita ar fi mult mai frecventă,

Decât eșecul sau ghinionul.

Suntem egoiști din fire,

Ne temem că celălalt ne poate lua

Șansa de sub nas,

Credem că ni s-ar putea fura destinul,

Dar nu e așa.

Unde-s mulți puterea crește.

Învățăm unii de la alții,

Ne ajutăm,

Ne sfătuim și reușim.

De unul singur totul pare greu,

Totul pare aproape imposibil.

Am fost născuți să fim împreună,

Să ne iubim și să ne ajutăm,

Cine alege să facă și să dreagă singur,

Singur va sfârși

Și-n derizoriu va muri.

Fiecare, n-are sens,

Nu înseamnă nimic.

Împreună este totul,

Împreună este cheia!

A fost o dată…

         Aseară am avut un vis ciudat care m-a bulversat și m-a dat peste cap. M-am trezit cu un gust amar. Nu, nu a fost un coșmar. A fost un vis frumos, prea frumos ca să fie adevărat. Tocmai ideea că fusese numai un vis m-a făcut să mă simt atât de dezamăgită când m-am trezit. Mi-aș fi dorit ca totul să fi fost real, o realitate dulce din care n-aș mai fi vrut să mă trezesc.

        Afară era vară, eram acasă, într-o casă care fusese a mea cu mult timp în urmă. Stăteam la masă cu mai multă lume, nu le distingeam fețele, singura prezență inconfundabilă era a lui. Un EL pe care nu l-am mai văzut de 8 ani, cred, un EL cu care am avut o relație, drăguță, și care s-a terminat urât și extrem de neplăcut. În vis era iertat, era din nou lângă mine. Și deși simțeam tensiunea supărărilor trecute, el făcea totul pentru a mă împăca. Îi simțeam mirosul, un miros inconfundabil care și acum îmi face pielea ca de găină. El era lângă mine, tot încerca să mă „îndulcească”, părea că nu vreau să îi dau atenție, dar inima mi se topea din cea în ce mai mult, iar în mine simțeam din nou pulsând iubirea pentru el. Simțeam fericirea și dorul care mă apăsase, dar care o dată cu întoarcerea lui se risipise.

       Simțeam privirile răutăcioase ale celor din jur, eram invidiată de câteva fete. Curios pentru mine, pentru că nu mă simțisem niciodată invidiată din cauza unui bărbat. El era acolo, nedezlipit de mine, îmi șoptea la ureche tot felul de scuze și-și mângâia obrazul de al meu. Eu nu spuneam nimic, nu-i răspundeam, nu-l încurajam. Dar când încercă să mă sărute, pur și simplu m-am abandonat buzelor lui.

        Atunci m-am trezit, când era totul mai frumos, când mă hotărâsem să o iau de la zero, m-am trezit. Acum, încă mă simt dată peste cap, un mic dor mă încearcă din nou. Dar dacă ar fi ca totul să se întâmple și în realitate, cred că aș fugi mâncând pământul. Nu sunt omul care să se întoarcă din drum. Nu accept firimituri și nici nu mă înham să sper în ceva care n-a funcționat de la bun început. Cu toate acestea a fost frumos să visez… subconștientul meu este dornic să ierte, spiritul mi-e înfometat de iubire, însă rațiunea preferă să mă țină în siguranță… a fost o dată…

Sunt într-o mie de feluri…

Sunt ceea ce sunt…

Sunt femeie și bărbat…

Sunt om și soare…

Sunt pragmatism și sensibilitate…

Sunt frumoasă și urâtă…

Sunt bună și rea…

Sunt blândă și nemiloasă…

Sunt loială și infidelă…

Sunt serioasă și neserioasă…

Sunt atentă și aeriană…

Sunt cumpătată și lacomă…

Sunt iubitoare și indiferentă…

Sunt veselă și tristă…

Sunt zâmbet și lacrimă…

Sunt senină și înnorată…

Sunt ploaie și zăpadă…

Sunt caldă și rece…

Sunt primăvară și toamnă…

Sunt deșteaptă și proastă…

Sunt bogată și săracă…

Sunt ambițioasă și delăsătoare…

Sunt perseverentă și dezamăgită…

Sunt un cumul de bine și rău,

Sunt plămădită din bine și rău,

Am o singură față și o mie de măști,

Am o singură viață și o mie de vise,

Am o singură șansă și o mie de dorințe.

Sunt ceea ce sunt,

Pentru unii vis și visare,

Pentru alții pedeapsă și povară.

Pot fi într-o sută de feluri,

În funcție de oameni,

De starea și sentimentele mele.

Nu sunt numai bună,

Cum nu sunt numai rea,

Am o latură plină de lumină

Și una plină de neguri,

Dar niciodată nu se vor suprapune.

Și totuși când și dacă se vor amesteca,

Înseamnă că am trecut de pragul nebuniei

Și-o să mă înnec în propria schizofrenie.

Într-o zi o să-mi pierd mințile,

Sunt sigură de asta.

Într-o zi o să uit totul,

O să mă uit și pe mine,

Atunci voi cunoaste libertatea,

Atunci voi ști că am scăpat de toate.

Și că-n mine nu mai există nici bun,

Nici rău… ci numai adiere și-un strop de vânt.

Sunt ceea ce sunt…

Pentru unii nimic,

Pentru alții mult,

Iar pentru mine… tot!

Ia-mă de mână…

Ia-mă de mână și haide
Cu mine să colindăm
Prin templul inimii mele.
Nu vei gasi comori mărețe,
Nici pietre prețioase,
Nu vei găsi bijuterii felurite,
Ci numai iubire.
Ne vom lua de mână,
Voi fi ghidul tău spre cărările
Întortocheate ale sufletului meu.
Nu mă tem, n-am frici,
Nici spaime prea multe.
Știu că atunci când vei vedea
Mărețul loc din inima mea,
Ce-ți poartă numele
Cu atâta mândrie…
Vei știi, vei înțelege
Și vei crede în sinceritatea mea.
Camera ta este atât de luminată,
Emana atâta căldură,
Încât vei fi și tu copleșit
De-atâta simțire dulce.
Îți voi săruta fruntea
Și-ți voi mărturisi:
„N-am lecuire,
Nu vreau să mă vindec,
Tu ești totul meu,
Și te voi iubi mai mult
De o viață întreagă…”
Ce spui?
Te încumeți să mergi cu mine?
Vrei să devenim împreună,
O vară, un anotimp frumos?
Îmi zâmbești…
Ce sclipire…
Ce vis luminos…

Contez

Feeric-purple-purple-18573508-800-600

Contez la fel de mult ca tine,

Sentimentele mele sunt la fel de importante…

Cum sunt și ale tale.

Am vise la fel de mărețe așa cum ai și tu,

Speranțele mele sunt la fel luminoase,

Cum sunt și ale tale.

Sufletul meu este la fel de sensibil ca și al tău,

Gândurile mele au aceeași importanță,

Sunt valoroasă ca și tine.

Sunt ființă ca și tine.

Dorințele mele sunt la fel de însemnate,

Cum sunt și ale tale.

Iubirea mea este și ea prețioasă,

La fel de remarcabilă ca și a ta.

De ce tu mai presus?

De ce eu mai inferioară?!

Suntem egali, avem aceleași așteptări,

Aceleași aspirații, același ideal…

Și eu și tu suntem oameni.

Ființe, suflete și atât.

Asta este tot ce contează,

Nu funcțiile, nici arginții…

Îmi place să dorm…

       sleep_health_49013900

         Astăzi este una din acele zile în care nu m-aș ridica din pat… un somn acut îmi încununează ochii, mă simt obosită și aș vrea să dooooorm până mă satur. Dar grijile, treburile cotidiene, micile obișnuințe nu îmi dau voie să dorm pe cât de mult mi-aș dori. Îmi place somnul la nebunie… cred că este cea mai mare pasiune a mea. Dar am o problemă, nu prea pot dormi noaptea… cel mai bine dorm de la ora 3-4 dimineața, până ziua la 11. Știu, sună ca și cum aș fi o mare puturoasă. Dar nu este chiar așa… programul meu este destul de încărcat și de solicitant și am nevoie de odihnă. Dacă nu dorm mă simt rău, mă ia cu amețeală, mă ia o stare imensă de tristețe, mă simt sfârșită și nu pot întreprinde nicio acțiune.

           Ora 3, ora trei este ora la care adorm adesea, ora cea mai dulce pentru somnul meu, cea mai odihnitoare și mai caldă oră. Deși ea este considerată ora gri, ora fatidică, ora în care cele mai multe suflete își pierd suflarea, pentru mine nu este decât ora în care mă simt și dorm cel mai bine.

            O legendă spune că atunci când nu poți dormi noaptea, înseamnă că probabil ești treaz în somnul altcuiva. Oare?! :) Cred că este un mit… cine Dumnezeu să se gândească la mine?! Pe mine mă țin trează gândurile, grijile, ideile, inspirația și rațiunea în general. Sentimentele și amintirile le ignor, prefer să mă las pradă prezentului și zilei de mâine.

           Shakespeare spunea că ”Ce este omul când folosința timpului său sunt numai somnul și mâncarea? O vită și nimic mai mult!” Parțial are dreptate, îmi place somnul, dar scopul vieții mele nu este nici somnul și nici mâncarea… scopul vieții mele este evoluția. Și mi se întâmplă adesea ca în timpul somnului să fiu ca într-o stare de vis și realitate și să gândesc pe tot parcursul somnului la ceea ce vreau să scriu a doua zi. Și în timp ce dorm, rând pe rând ideile mi se așează în minte mai clar decât atunci când sunt trează și se așează toate într-un tablou ce merită a fi memorat pe paginile electronice.

            Somnul este hrana pentru mintea și sufletul meu…

 

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Rigor Mortis…

Atunci când plămânii nu vor mai sintetiza, 
Atunci când trupul va fi secătuit de viaţă şi de vlagă… 
Atunci când inima nu va mai pulsa sânge şi iubire… 
Atunci când viermii se vor înfrupta din el… 
Şi-mi vor mânca fiecare vis neîmplinit,
Fiecare speranţă şi bucurie apusă…
Cei ce mă iubesc mă vor aranja frumos,
În giulgiu-mi de om obişnuit…
Şi mă vor aşeza în cutia mea din lemn de stejar,
Şi voi auzi fiecare lacrimă, fiecare bocet,
Şi voi simţi fiecare mângâiere pe obraz,
Iar oamenii vor emana durere şi iubire,
Şi-mi vor şopti regretele, poate chiar mă vor certa.

Abia atunci voi realiza că am lăsat o dâră-n urmă…
Din pământ mă trag, în pământ mă voi întoarce.
Iar pământul ăsta îmi va fi pentru un timp loc de veci,
În starea mea letargică voi aştepta să mă topesc.
Cândva trupul meu era cald şi parfumat,
Fin şi dulce, suav şi lasciv,
Acum e tare, rece, vitreg şi greu, trage a pământ.
Până şi mirosul lui devine înecăcios şi dur…
Întâi vor dispărea ploapele care mi-au învelit ochii,
Ochii care au radiat de bucurie,
Şi au privit atâtea lucruri şi oameni frumoşi…
Şi-odată dezveliţi, ei vor dezvălui privirea goală ca de sticlă,
Lipsiţi de emoţie şi de sclipire vor dispărea şi ei…
Apoi se vor evapora şi buzele,
Buzele mele care au rostit atâtor persoane Te iubesc,
Şi-au grăit cuvinte mari, uneori chiar dureroase,
Au fost şi rele, nimicitoare, dar acum îşi primesc răsplata.
Iar pielea mea va dispărea de la degete,
Degetele lungi şi slabe vor deveni numai os,
Obrajii cândva de culoarea piersicii acum se vor putrezi,
Vor prinde o culoare pală, verde, seacă, de măr rânced,
Se vor usca încet, încet cu toatele,
Şi vor lăsa în urmă doar un morman de oase albe,
Albe şi murdare şi nişte viermi sătui de carnea mea stricată,
Care vor aştepta alt trup din care să se sature.
Abia atunci existenţa mea fadă va înceta,
Dar mă aşteaptă o nouă lume, sper din tot sufletul.
Sper ca Edenul să mă cuprindă, iar eu să îl îmbrăţişez,
Într-o îmbrăţişare caldă şi prietenoasă,
Şi-acolo fericită să-mi amintesc c-am existat cândva.