Blogger Ambasador la ZorileStore (review)

              Mare filosofie cu moda din ziua de astăzi… tot ce purtăm trebuie aranjat conform trendului. Trăim într-o perioadă în care aspectul primează, în care hainele şi încălţămintea sunt mai mult decât importante. Pe baza aspectului fizic ne facem prieteni de foarte multe ori, ne integrăm în societate şi ne construim o imagine care contează mai mult decât o carte de vizită. Dar asta nu pentru că suntem superficiali, ci pentru că moda a fost dusă la rang de artă şi dacă tot avem pretenţia să ne numim oameni frumoşi trebuie să avem grijă şi cum ne îmbrăcăm şi ne încălţăm.

         Eu una pun mai mult accent pe comoditatea hainelor şi încălţămintei pe care le port decât pe moda în sine. Un tricou prea strâmt îl mai potrivesc cumva, nişte pantaloni prea lungi îi scurtez, dar când vine vorba de încălţăminte este cu totul altceva. Înainte de orice trebuie să mă simt bine în perechea aceea de pantofi, să nu mă strângă, să nu mă jeneze, să nu îmi facă bătăi… altfel toată fericirea mi se termină. Orice aş face, dacă nu mă simt bine în acea pereche de încălţări nu sunt bună de nimic. Nu pot zâmbi şi nu îmi pot defăşura activitatea indiferent cât aş vrea eu să fac faţă situaţiei. Sunt genul de om care pune mult preţ pe calitatea pantofilor, să fie confecţionaţi din cele mai bune materiale, să fie comozi, talpa să fie rezistentă şi abia apoi ţin cont de detaliile de fineţe cum ar fi cusăturile, modelul pantofului, culoarea şi aşa mai departe.

 bg_2

 

             Cu ocazia Curăţeniei de Primăvară de la ZorileStore am avut prilejul să testez în mod gratuit unul din articolele lor de încălţăminte. Trebuie să fiu sinceră cu dumneavoastră şi să vă mărturisesc că nu am reuşit să găsesc o pereche de papucei care să îmi vină. Pentru că stocul a fost limitat şi numerele disponibile au fost mai mult mărimi mari, dar din dorinţa maximă de a deveni Blogger Ambasador la ZorileStore, am decis totuşi să aleg o pereche de papucei. Ce-i drept papuceii nu au fost pentru mine, pentru că eu port un număr mai mic, ci pentru mătuşa mea la care ţin foarte mult şi am fost bucuroasă să îi fac cadou. Alegerea unei perechi de papuci pe care să nu îi port eu, dar să îmi pot respecta totodată cuvântul dat de a face un review la ei, a fost o mare provocare. În primul rând una este să porţi tu acea încălţăminte şi cu totul altceva este să scrii observaţiile pe baza experienţei altcuiva.

 2_15586_21657_1363241786

          Am ales pentru ea Papucii GRENDHA pentru femei  JAZZ AD. I-am ales în primul rând pentru că se potrivesc personalităţii mătuşii mele şi gusturilor ei, dar trebuie să recunosc că şi mie mi-au plăcut. Totul a mers ca pe roate, i-am primit fără niciun incident şi sincer, când mi-au ajuns acasă am rămas uimită de calitatea lor. Modelul brazilian este fascinant şi se potrivesc perfect unei doamne, cum este ea, care pune accent pe comoditate dar să fie şi în trend.

        Legat de aspect, partea superioară a papuceilor este din piele, astfel este asigurat un plus de calitate şi durabilitate modelului, iar talpa exterioară, din cauciuc de cea mai bună calitate, oferă stabilitate şi comoditate în timpul mersului. Sistemul de închidere cu cataramă ajustabilă şi detalii metalice fixate în talpa mediană, asigură un aspect deosebit al papuceilor. Per total designul lor cu forme feminine şi detaliile elegante conferă un aspect foarte plăcut al modelului. Acestea au fost impresiile mele de prim impact.

          Apoi timp de o săptămână m-am cam ţinut după mătuşa mea pentru a-mi nota toate observaţiile legate de raportul de purtabilitate. După o zi lungă de muncă, de 9 ore de stat în picioare, cu aceşti papucei, mătuşa mea, încă putea merge cu eleganţă pe stradă. În primul rând pentru că sunt foarte comozi, uşori, dar şi foarte rezistenţi şi apoi pentru că asigură un mers uşor, lin, fără probleme, cu demnitate şi eleganţă.

         Legat de mix&match sunt nişte papucei care se potrivesc foarte bine cu tot felul de ţinute, de la cele de vară la cele de primăvară. Mătuşa mea i-a purtat atât cu fuste lungi, dar şi cu cele până la genunchi, atât cu cu cămăşi cât şi cu bluziţe mai elegante. Se potrivesc atât pentru ţinutele casual de zi cu zi dar şi pentru serile de week-end în oraş.

        Mi-au plăcut foarte mult, sunt frumoşi şi dau un plus de eleganţă personalităţii, accentuează linia fină a piciorului şi menţine poziţia dreaptă a corpului. Încălţată cu aceşti papucei mătuşa mea pare mai sigură pe ea, mai conştientă de propria frumuseţe şi feminitate, dar totodată este şi mult mai mulţumită de aspectul ei. Aceşti papucei parcă au întinerit-o cu 5 ani.

        ZorileStore pune satisfacţia clientului mai presus de orice şi se vede prin preţurile accesibile, calitatea la superlativ şi designul de top pe care îl au toate articolele. ZorileStore aduce fără doar şi poate un aer proaspăt în viaţa oricui şi vă recomand cu căldură să încercaţi produsele ZorileStore!

 

ZorileStore mai presus de cuvinte, produse incontestabile!

 banner-campanie-zorilestore

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s