Ești elegantă? Hai să te văd în rochie!

        De 8 martie am petrecut și eu, la fel ca orice muiere care se respectă, într-un restaurant de fiță. Am fost acolo, am avut muzică live, mâncăruri alese și băuturi fine, într-un cuvânt m-am simțit super bine! Însă ceea ce m-a șocat… au fost ținutele doamnelor și domnișoarelor. Unele erau îmbrăcate ca de Oscar, altele erau îmbrăcate ca de Gală, unele femei s-au îmbrăcat casual (seara), altele cu rochii înflorate (tot seara!!!), ba chiar am văzut și câteva care s-au îmbrăcat aproape sport! Nici eu nu eram cine știe ce, dar măcar am fost în temă cu evenimentul și restaurantul.

         Pe 8 martie m-am convins de un lucru – doamnele și domnișoarele din Buzău nu știu să-și aleagă rochiile. Înțeleg că Buzăul nu este capitala țării, dar ca să ai bun gust nu contează unde locuiești. Dacă nu te naști cu eleganța în sânge, atunci o cultivi. Fiind foarte curioasă să văd ce se poartă în 2015 în materie de rochii, am căutat pe net diverse articole despre moda anului 2015. Căutând, citind și uitându-mă la poze, mi-am dat seama că numai câteva domnișoare erau îmbrăcate potrivit, restul mai trebuie să se documenteze nițel. De aceea m-am gândit să recomand nu numai femeilor din Buzău, ci și celorlalte doamne din întreaga țară, magazinul de rochii Helen Boutique!

helen boutique

        Pe Helen Boutique veți găsi peste 400 de modele de rochii la prețuri foarte accesibile – rochii de seară, rochii de club și rochii casual. Toate au fost confecționate din materiale foarte bune, modelele rochiilor sunt moderne, iar culorile îți iau ochii. În februarie magazinul a avut niște reduceri de până la 40% pentru toate categoriile de rochii din magazin. Reducerile încă se mențin și-n luna martie! Adevărul este că mi se pare fantastic, li se dă o șansă la eleganță tuturor doamnelor care își doresc să aibă o rochie nouă odată cu venirea primăverii. Dacă ar fi să vă recomand o secțiune a magazinului, aceasta ar fi categoria: rochii de seară Helen Boutique. Și dacă ați vrea să vă recomand și o rochie… păi să știți că îmi place la nebunie Rochia Mimi Black, cea din imagine. Este lungă, neagră, elegantă și demențial de sexi. Cu o astfel de rochie nicio femeie nu ar putea să treacă neobservată, ba chiar s-ar transforma într-o divă seducătoare!

         Deși acest articol m-ar putea descrie ca pe o arogantă cu nasul pe sus, sunt de părere că eleganța este o caracteristică obligatorie pentru o femeie. Nu mai trăim în 1900 toamna, acum avem de unde să alegem, iar prețurile sunt mai mult decât decente. Și dacă nu știi să-ți găsești o rochie frumoasă, potrivită ție și evenimentului, atunci sigur ai o mulțime de prietene care ar putea să te ajute să faci cea mai bună alegere.

       Ce zici, accepți provocarea de a-ți alege o rochie spectaculoasă? 🙂

logo-helen-nou

Recomand rochiile albastre de la Casa de Modă Ella

rochie de ocazie 1S-a dovedit științific că femeile îmbrăcate în roșu atrag bărbații mai ceva ca un magnet. Bărbatul nu o să rămână niciodată impasibil atunci când va zări o doamnă sau o domnișoară înveșmântată într-o rochie roșie ca focul. Dacă roșul este culoarea pasiunii, atunci albastrul regal este culoarea eleganței. Deși marsala este culoarea anului 2015, eu recomand rochiile albastre de la Casa de Modă Ella! 😀

Eu sunt o femeie atipică, am spus-o în nenumărate rânduri, de aceea evit roșul, consider că nu mi se potrivește. Roșul reprezintă sexualitatea și dacă vrei să fii privită ca și cum ai fi fantezie în stare pură, atunci poți îmbrăca o rochie roșie. Însă dacă îți dorești să arați ca o femeie în adevăratul sens al cuvântului, frumoasă, senzuală și provocatoare, dar să inspiri totodată putere și inteligență, atunci o rochie albastră este cea mai potrivită alegere. Să presupunem că trebuie să participi la o petrecere, vrei să arați spectaculos, dar nu în modul acela ostentativ. Vrei să îmbraci o rochie, dar nu ai niciuna demnă pentru seara respectivă. Vrei să porți o rochie nouă, modernă, care să te avantajeze din toate punctele de vedere, însă nu știi de unde să o cumperi? Atunci trebuie să vizitezi magazinul online Casa De Modă Ella care comercializează rochii de mireasă, rochii de ocazie, accesorii pentru mireasă, accesorii pentru nuntă și accesorii pentru botez. Aici poți să îți faci o rochie la comandă sau poți să cumperi una gata de realizată. Indiferent de exigențele și de cererile tale, designerii și croitorii Casei de Modă Ella pot duce la bun sfârșit realizarea unei rochii de vis.

rochie de ocazie 2Dacă îmi permiteți și o recomandare, atunci v-aș sugera să cumpărați Rochia de Ocazie Ella3, disponibilă pe culori și mărimi variate, iar ajustările se pot face la cerere. După cum vedeți și în imagine este o rochie-pantalon elegantă, albastră, dintr-un material de foarte bună calitate, vaporos și ușor, menită parcă să confere strălucire și unicitate oricărei femei. Această rochiță este genul de ținută care nu poate trece neobservată și este potrivită atât pentru nunți și botezuri, cât și pentru aniversări, onomastici sau cocktail-uri. Indiferent că vorbim de o petrecere business sau una în familie, Rochia Ella3 este o alegere potrivită pentru femeile sofisticate care vor să își pună în evidență talia de viespe, pielea perfectă și decolteul jucăuș.

Indiferent dacă îți place sau nu albastrul, rochiile sunt necesare oricărei femei și nu numai atât, rochiile sunt cele mai de preț aliate ale femeilor, după diamante, evident. Așadar, dacă ai de onorat un eveniment special, nu uita să vizitezi Casa de Modă Ella, s-ar putea să-ți placă! 🙂

Ella

Sechestrată la domiciliu – caut ghete cu blăniță

        Aseară a căzut din cer prima zăpadă, nu mă așteptam să se întâmple așa devreme. În trecut prima zăpadă era de Crăciun sau de Revelion. Acum însă… iarna se grăbește să ne domine. Era atât de frumos azi-noapte încât, în nebunia mea, aproape că aș fi ieșit afară să fac îngerași în zapadă. Dar era trecut de unu, în casa mea cu toții dormeau și sigur i-aș fi speriat dacă ar fi auzit ușa de la intrare. Dar asta n-a fost singura problemă a mea. Marea problemă a fost faptul că eu nu am ghete pentru această iarnă. Decembrie mi-a bătut deja la ușă, iar eu încă n-am încălțăminte pentru iarnă. Mă întreb ce-o fi fost în mintea mea până acum, de încă nu mi-am cumpărat o pereche de ghete cu blăniță?! Mâine-poimâine vine Moș Nicolae, iar eu îl voi aștepta cu adidași în loc să-mi pun la ușă o pereche de ghetuțe noi nouțe. Sunt nebună, știu. Dar încă nu este timpul trecut! Nu, nu!

Standard Shoes

       M-am trezit dis-de-dimineață și-am început să caut în magazinele online ghete pentru iarnă. Cum era să fac shopping offline când zăpada îmi trece de glezne iar eu n-am decât pantofi sport sub glezne?! Așa că prefer shopping-ul online în astfel de cazuri. Căci de, la omul prost, nici iarba nu crește. Ideea este că bugetul meu e fooarte limitat. Sunt pe cale să „ne ajungă din urmă” o grămadă de sărbători, mi-am cheltuit deja toate economiile de Black Friday și nu mai am decât vreo 50-80 de lei pentru a-mi cumpăra o pereche de ghetuțe. Trei ore am colindat magazinele online și aproape toate vindeau ghete la prețuri de peste 150 de lei. Asta ar însemna triplul bugetului meu, iar eu nu mi le permit. Unde am găsit ghete de 50 de lei, erau foarte urâte, de o calitate extrem de proastă, așa că am renunțat.

standard shoes

        Nu vreau marea cu sarea, dar măcar să-mi cumpăr ceva drăguț, care să mă ține toată iarna. Chiar nu mă dau banii afară din casă și nici nu-mi dă mâna să-mi cumpăr de încălțat lunar. Așa că ghici ce-am făcut?! Am dat un anunț pe facebook clar: „Cine știe un magazin online de încălțăminte pentru iarnă, cu prețuri decente?”, iar răspunsurile nu au întârziat să apară. Toată lumea mi-a recomandat magazinul online Standard-Shoes.ro. Spre rușinea mea, nu știam de el, dar am profitat din plin. Aici am găsit o mulțime de modele de încălțăminte la modă, pentru toate anotimpurile și gusturile. Prețurile erau exrem de accesibile, iar raportul calitate preț mi se părea mai mult decât corect. Am căutat ce-am căutat, nu m-am abținut până n-am trecut prin toate categoriile: sneakers, ghete, cizme, botine, bocanci, adidași, teniși, pantofi, balerini, sandale, papuci și mocasini, pentru damă și pentru bărbați; și în final m-am decis să-mi cumpăr această pereche de ghete bej care costau NUMAI 85 de lei. Wow!!! Și le-am găsit la reducere, așa că am bifat mărimea 39 și mi le-am comandat imediat prin opțiunea de „comandă rapidă”. Nu-i așa că sunt superbe? Sunt din piele ecologică, cu blăniță la interior și exterior și pot băga mâna în foc că sunt extrem de comode. M-a bucurat foarte mult pentru faptul că aici comenzile se procesează extrem de rapid, iar livrarea se face în 24 de ore. Așadar dacă azi de dimineață mi le-am comandat, mâine după amiază ar trebui să ajungă. Voi mai sta sechestrată la domiciliu 24 de ore. Norocul meu este că mâine nu lucrez, dacă aș fi lucrat, m-aș fi dus la birou în pantofi sexy. 🙂

standard shoes1

          Oare cum mi-ar fi stat în mijlocul grămezilor de zăpadă încălțată în pantofi?! Minunat, nu? 🙂

P.S. Abia aștept să-mi vină ghetele acasă! 🙂

logo

O Seherezada moderna

– Prezent –

      Astăzi te invit pentru prima dată în lenjeria mea de pat, Outlet! Te invit, te seduc, te iubesc. Îți voi arăta o lume cu totul nouă, îți voi descrie povestea iubirii mele pe pielea ta și fiecare atingere va avea catifelarea satinului. Eu voi mirosi a trandafiri proaspeți de iulie și tu vei fi atât de emoționat, încât vei uita să mă săruți. Vezi roua de pe lenjerie?! Reprezintă puritatea sentimentelor mele. Trandafirul roșu este simbolul iubirii noastre, iar frunzele verzi reprezintă echilibrul relației noastre. Albul este lumina caldă a viitorului, iar stacojiul acela închis reprezintă focul ce ne mistuie pe amândoi. Hai să ne pecetluim iubirea sub atingerea acestei lenjerii. Am ales-o special pentru tine, pentru noi… pentru această seară minunată. Pentru că noi merităm tot ce este mai bun. Pentru că tu meriți ca pielea ta să fie atinsă numai de mătase, satin, bumbac satinat. Eu nu voi fi o soție ca toate celelalte, nu voi fi o nevastă preocupată numai de nevoile ei. Mă voi gândi mereu la tine, uneori te voi pune deasupra dorințelor mele. Și pentru că patul nostru va fi nu numai cuibușorul nostru de nebunii, ci și locul unde tu te vei odihni în brațele mele, promit să cumpăr întotdeauna numai și numai lenjerii de cea mai bună calitate, pe placul amândurora.

LenjeriiPat-Outlet.ro

      Nu-ți cer nimic în schimb, ci doar să mă iubești! Nu vreau promisiuni deșarte, ci doar sinceritate. Nu vreau mai mult decât îmi poți oferi. Dar vreau să îmi promiți că patul acesta va fi singurul în care vei dormi și în care vei iubi. Iar eu îți promit ca în fiecare seară să te aștept cu o altă lenjerie de pat ademenitoare, care să grăiască o altă poveste a nopții, și cu o altă lenjerie intimă, care să-ți trezească simțurile. Eu voi fi Șeherezada ta care timp de 1000 de nopți și încă o infinitate, îți voi așterne pe trup alte și alte povești de seducție. Dar n-aș putea fi o Șeherezada veritabilă fără tine și fără lenjeriile noastre de pat, outlet.

     Întinde-te pe pat și hai să facem seara aceasta nemuritoare. Imaginează-ți că suntem într-o grădină paradisiacă. Peste tot numai petale de trandafiri, cerul înstelat, parfumul dulce și lemnos al trandafirilor adormiți, frunzele crude atinse de o ploaie de iulie și noi doi și-ale noastre brațe calde. Suntem făcuți unul pentru celălalt, dă-mi mâna și hai să visăm realitatea aceasta nemuritoare! Împreună vom scrie istoria unei mari iubiri, pe lenjeria noastră cu trandafiri. Ea va fi martora noastră, ea va avea înscrise în țesătura ei, toate doveile noastre de amor. Și pentru noi, nu-și va decolora petalele, nici nu-și va rupe frunzele și nici nu își va rări magia. Lenjeria noastră de pat ne va demonstra că veșnicia poate fi atinsă. Afară vara va pieri, dar în patul nostru nimeni nu o poate nimici… te iubesc, iubitule!

Outlet

– Cu trei zile în urmă –

 lenjerii outletUrma să își invite iubitul pentru prima dată în casa ei, în dormitorul ei. Avea un dormitor frumos, ar fi putut să-l aranjeze într-un mod romantic. Însă patul… patul avea senzația că lăsa de dorit. Lenjeriile de pat pe care i le dăruise mama ei nu erau deloc potrivite pentru o întâlnire „fără perdea”, așa că se hotărî să își cumpere altele. În fond dacă iubitul avea să doarmă la ea în seara aceea, urma să rămână în fiecare seară. Își sună toate prietenele și așa află de magazinul online LenjeriiPat-Outlet.ro. Profită de Promoția 1+1 GRATIS și-și cumpără șase lenjerii de pat, două din ele 3D, două lenjerii 5D și două lenjerii de pat cu dantelă. Șase lenjerii, din care plăti numai trei. Economisi mulți bani și în termen de două zile primi șase lenjerii de pat, așa cum nu visase vreodată. Erau perfecte, imprimate într-un mod deosebit, rezistente, suficient de mari, în culori vii și extrem, extrem de frumoase. Plăti comanda ramburs, fără taxă de transport, și în plus primi și un detergent Ariel cadou. Dacă nu i-ar fi plăcut lenjeriile, ar fi putut să le înapoieze și și-ar fi primit TOȚI banii înapoi, dar nu fu cazul de așa ceva, pentru că ea se îndrăgosti de lenjeriile ei de pat, outlet, iremediabil. Știu din prima clipă că acele lenjerii de pat urmau să fie calea către inima lui, calea către o relație de durată, calea către fericire și calea către o căsnicie reușită.

         LenjeriiPat-Outlet.ro face ca fiecare poveste de dragoste să prindă viață și fiecare femeie să devină o Șeherezada veritabilă!

lenjerii outlet

SimplyFashion, costuri mici

        Când eram mai tinerică purtam vara maiouri în prostie. Eram și mai slăbuță și așa credeam eu, că mă avantajează. Astăzi… nu-mi mai plac maiourile, ci tricourile. Eu sunt adepta hainelor comode, dar în același timp să fie și în ton cu tendințele modei. Așa că la jumătatea verii m-am trezit și eu că îmi doresc tricouri, dar nu orice fel de tricouri, căci de, sunt pretențioasă. De exemplu acum îmi plac la nebunie tricourile asimetrice, cu imprimeuri pe piept sau pe spate, preferabil din bumbac 100%. Dar credeți că în orașul meu se găsesc? Nu prea. Și chiar dacă găsesc, ori sunt dintr-un material foarte prost, ori exagerat de subțiri, de pot vedea prin ele, ori neimprimate, ori exagerat de scumpe. Sinceră să fiu, aproape că îmi pierdusem speranța până ce o prietenă mi-a spus: „pe SimplyFashion.ro găsești tricouri pentru femei, câte vrei, de toate felurile, modelele, mărimile și culorile”. Bineînțeles că i-am ascultat sfatul și am intrat imediat pe site-ul magazinului online SimplyFashion.ro.

       Și ce credeți că am descoperit? Enșpe mii de tricouri, super frumoase, de bună calitate, la super prețuri. Nu, nu prețuri mari, ci foarte mici. Tricourile și bluzele costă între 28 de lei și 54 de lei. Când am văzut, nu mi-a venit să cred. Inițial am crezut că sunt făcături, adică din materiale prostuțe, dar m-am înșelat, sunt chiar ca lumea. Prima dată am comandat la risc, două tricouri, din cele mai ieftine. Și când le-am văzut în mâna mea, nu mi-a venit să cred. Părerea mea este că sunt din străinătate, parcă n-aș crede că sunt made in Romania sau China, dar n-aș putea să vă asigur. Cert este că sunt frumoase și rezistente. Deși le-am spălat de două ori până acum, nu s-au decolorat încă. Eu sunt mulțumită. Vara asta am cu ce să mă îmbrac, mai ales că am de gând să îmi mai comand câteva tricouri și vreo două costume de baie. Vreau să plec în august la mare și vechile costume de baie nu îmi mai plac.

    Nu vă așteptați la un magazin wow, este un magazin pentru bărbații și femeile care vor să își cumpere haine la prețuri accesibile. Nu sunt hainele de firmă, dar nici SH nu sunt. Important este că sunt noi, drăguțe și rezistente, brandul nu contează. Cel puțin nu pentru mine. La cât de scumpă este viața asta, eu chiar nu-mi permit să dau mii de lei lunar pe haine. Nu îmi pică dințișorii dacă mă îmbrac cu haine normale. 🙂

       Așadar dacă vreți haine ieftine și frumoase, intrați pe SimplyFashion.ro. Spor la cumpărături!

store_logo

Clepsidra in rochie

          Au fost vremuri în viața mea când refuzam invitațiile la diverse evenimente speciale, tocmai pentru că nu aveam o rochie potrivită pe care să o îmbrac la acea petrecere. Au trecut pe lângă mine ocazii de care aș fi putut să profit, m-am ascuns într-un cont de umbră, în spatele blugilor și al tricourilor mulate și am uitat că sunt femeie și că pot străluci. Așa mi-am trăit viața vreme de 5 ani… aproape că mi-am irosit tinerețea și n-am gustat aproape deloc din viața dulce a petrecerilor de noapte. Refuzam… preferam să rămân acasă, să citesc, să scriu sau să mă uit la un film. M-am irosit.

2

         Dar a trecut acea perioadă din viața mea, am lăsat-o în urmă când am descoperit magazinul www.ilsegno.ro, magazin rochii, pentru cine nu și-a dat seama încă. Atunci mi-am dat seama că oricâte imperfecțiuni aș avea, sigur voi găsi o rochie frumoasă, desăvârșită, care să îmi vină perfect, dar care să îmi și scoată în evidență atuurile fizice pe care le am. Și am destule, numai că până acum, indiferent ce rochie probam, îmi ieșea în evidență câte un neajuns. Dar am scăpat de aceste temeri, au apus de mult. Nu mai contează nici că sunt micuță de statură, nici că am fundul măricel și nici că am sânii proeminenți. Chiar dacă forma mea de tip clepsidră nu este cea mai fericită, Il Segno are pentru mine cele mai frumoase rochii de seară, pentru bal, pentru cocktail și chiar rochii de mireasă. Dacă mă voi hotărî vreodată să mă mărit, sigur de aici îmi voi cumpăra rochia. Voi merge la showroom-ul Il Segno și-mi voi alege cel puțin o rochie de mireasă… în mintea mea, aș vrea să port două… dar acum să vedem și când mă voi mărita. Până una-alta am nevoie de un soț și încă n-a apărut la orizont.

      Dar în fine cu măritișul… important este că în dressing-ul meu și-au găsit locul numeroase rochii Il Segno, de acum nu mai stau ascunsă, mă arăt lumii așa cum sunt. Sunt femeie, sunt frumoasă și am realizat că în rochii arat cel mai bine!

logo-duchessa

Fashion – noutati si tendinte in materie de incaltaminte

In ceea ce priveste tendintele in materie de incaltaminte pentru sezonul de primavara-vara 2014, in primul rand trebuie sa evidentiem faptul ca trebuie sa fim un pic mai indraznete pentru ca designerii au venit cu modele inedite, incepand de la o paleta de culori sofisticate, pana la un design cu influente masculine. PEPPER a pregatit pentru voi colectia de incaltaminte dama dedicata acestor sezoane ce cuprinde modele care nu trebuie sa va lipseasca din garderoba atat timp cat vreti sa fiti in pas cu moda.

Modelele de pantofi eleganti sunt disponibile in combinatii cromatice si mixturi de texturi  diversificate, cu tocuri de diferite dimensiuni astfel incat sa va ofere confort in orice situatie, asadar PEPPER reuseste si de aceasta data sa va ofere optiuni stilistice din trendurile actuale, satisfacand chiar si cele mai exigente gusturi si cele mai pretentioase fashioniste.

Piesa de rezistenta a sezonului cald sunt balerinii cat mai simpli. Acestia castiga detasat la capitolul comoditate iar modelele din cele mai noi colectii  indeplinesc tendintele trasate de marii designeri  si impresioneaza prin detaliile decorative precum franjuri, cureluse, accesorii metalice, etc. In magazinele noastre gasiti modele de la cele mai simple, confectionate din piele naturala sau silicon, pana la modele accesorizate cu tinte asa cum sunt balerinii cu tinte Donna Piu.

Pentru impatimitele stilului casual, mocasinii si modelele de botine si cizme de vara, cu perforatii sau decupaje extravagante, simple sau extravagante castiga in fata multor modele cu toc inalt. Pentru a respecta tendintele 2014, noi va recomandam o pereche de ghete de vara Donna Piu iar pentru cativa centimetri in plus puteti alege o pereche din modelele disponibile de ghete Donna Piu cu platforma ascunsa.

Cum confortul este cuvantul ce reprezinta cel mai bine tendintele acestui sezon, nu puteau lipsi pantofii  sport. Modelele nou aparute au diverse imprimeuri, sunt foarte colorati sau simpli si  sunt purtati de cele mai cunoscute vedete la orice tinuta. Asadar, daca iti plac rochitele insa tocurile nu sunt deloc pe gustul tau, poti alege fara griji o pereche de pantofi sport din noile colectii si cu siguranta vei avea o tinuta cu stil.

Si pentru ca din nici un sezon nu lipsesc pantofii eleganti, noi va punem la dispozitie modele diverse de pantofi cu toc stiletto, peeptoes si alte modele care cu siguranta va cuceresc iremediabil. Nuantele de rosu, verde sau nude au un rol foarte important in cazul unei aparitii seducatoare.

logo

L-am corupt

       Și mă uitam la el… era perfect… poate că nu era de o frumusețe răpitoare, dar avea ceva al lui, ceva special. M-a făcut să mă îndrăgostesc de el din prima clipă. Nu pot uita nici acum cum era îmbrăcat și cum am reușit să mă bag în seamă cu el. Da, eu am făcut primul pas. Așa sunt eu, când îmi place ceva sau cineva, mă duc singură și îl „iau”. Avea pe el o pereche de blugi foarte moderni, din aceia rupți, purta o cămașă simplă, roz deschis și la gât avea un papion senzațional. Practic datorită papionul l-am și remarcat, altfel probabil că nu mi-ar fi atras atenția. Papionul era albastru închis, la fel ca blugii, cu un imprimeu electrizant, care îi scotea în evidență linia feței și ochii de culoarea cerului senin. Avea gust, știa să se îmbrace și mai ales, știa ce accesorii să își aleagă, astfel încât să îi pună în evidență frumusețea naturală.

dsc_1523

     Am stat și l-am observat vreme îndelungată… era frumos, îmi plăcea… papionul. Așa că îmi stârni curiozitatea. Eram convinsă că un tip care poartă așa un papion desăvârșit, este cu siguranță și el un bărbat special. Așa că m-am dus la el și i-am spus:

–  Bună, numele meu este Alina și îmi place papionul tău.

–  Bună, mulțumesc. Este un papion drăguț, nu?

–  Da, foarte, este unisex?

– Nu, draga mea, este din categoria PAPIOANE BARBATI. 100%. N-aș purta un papion unisex.

–  De ce?

–  Păi de ce să port unul uni, dacă sunt multe altele special concepute pentru bărbați.

– Nu știu, poate dacă ai avea o iubită căreia să-i placă și ei papioanele, v-ați cumpăra unisex și le-ați purta amândoi. Așa ați fi mereu unul aproape de celălalt.

–  N-am o iubită și nu cred că aș fi de acord să împart cu cineva bijuteria mea.

–  E, dacă ai avea o iubire, ți-ai da seama că adevărata nestemată este femeia de lângă tine, nu papionul.

– Te înșeli încă o dată, Alina. Papionul meu este mai mult decât un papion, este o faptă bună.

–  Cum adică?

– Banii pe care i-am dat pe papion au mers către un caz umanitar. Nu știu dacă îl știi pe Iarco, un adolescent cu probleme de sănătate care are nevoie de mulți bani pentru a-și redobândi sănătatea.

–  De ce suferă, Iarco?

– Nu poate să respire. Toți banii din vânzări merg către un caz umanitar. Am acasă o mulțime de papioane. Toate îmi amintesc de câte un om aflat la necaz. Și tocmai faptul că am putut ajuta pe cineva, mă face să port și să prețiesc aceste papioane, mai mult decât îți poți imagina.

–  Ai un suflet foarte bun. Cum te cheamă?

–  Alex!

–  Îmi pare bine, Alex. Să știi că papionul tău mi-a atras atenția. Îmi place foarte mult. Mi-aș dori și eu unul.

–  Uite, dacă îți dorești atât de mult, îți pot face unul cadou. Dar trebuie să îmi promiți că vei intra pe PapioaneTalida.ro și îți vei cumpăra și tu unul. Și dacă îți vei îndemna și prietenii să-și cumpere, promit să te invit în oraș.

–  Nu este nevoie să mă inviți în oraș, Alex. O să îmi cumpăr câteva papioane și mai mult ca sigur îmi voi îndemna și prietenii să o facă. Orice magazin care face asemenea gesturi de dărnicie pentru oameni, merită toți banii noștri. Vreau și eu amintirile unor fapte bune, așa cum ai tu. 🙂

–  Și tu ai un suflet bun, Alina. Și vreau să te invit în oraș, nu neapărat pentru papioane, cât pentru faptul că îmi placi.

P.S. Am ieșit, ne-am plăcut, suntem împreună și mai nou ne luăm papioane unisex, pentru a le putea purta împreună. L-am corupt. 🙂

logo-papioane-talida

Foc si pasiune…

        Sunt femeie… sunt femeie cochetă și îmi place să fiu tot timpul pusă la punct. Părul trebuie să-mi strălucească întotdeauna ca o oglindă în soare, tenul trebuie să-mi fie impecabil, hainele mereu aranjate cu gust și unghiile tot timpul curate și vopsite. De fiecare dată când am o întâlnire romantică, îmi vopsesc unghiile cu un roșu sângeriu. Roșul unghiilor îmi conferă acea siguranță de care am nevoie. Cu unghiile roșii mă simt sexy, frumoasă și seducătoare. Unghiile seduc și ele, nu doar femeia, machiajul și o rochie sexy. Bărbații știu despre ce vorbesc, ei știu cât de importante sunt unghiile atunci când atingerile încep să iasă de sub matca lor ascunsă. Ce bărbat nu este stârnită de o manechiură profesională și de o ojă roșie?! Cine poate rezista unor unghii roșii? Nimeni! Sunt sigură!

   unghii false gel    Personalitatea mea se va reflecta întotdeauna pe unghiile mele. Vrei să vezi dacă sunt veselă? Vrei să vezi dacă mă apasă o greutate pe suflet? Uită-te la unghiile mele și vei ști exact ce se petrece în inima mea. Când sunt îndrăgostită am unghiile roz, când vreau să fiu seducătoare le port roșii, când vreau să ating succesul sunt albastre, când mă simt împăcată  și echilibrată le fac verzi, când sunt tristă sunt negre și când mă simt inocentă le fac albe, când mă simt înțeleaptă le fac galbene și tot așa… unghiile sunt oglinda stărilor mele.

       Iar când trebuie să onorez câte un eveniment special, îmi pun unghii false gel. Unghiuțele mele sunt firave, nu le pot lăsa prea lungi, se rup numaidecât. Și trebuie să recunoaștem, unghiile lungi sunt sexy, lungesc mâinile și fac din femeia respectivă o prezență de neuitat. Sunt fumătoare, nu vreți să știți câtă senzualitate eman când fumez… când țin între degete o țigară lungă. Țigară pe care o accesorizez întotdeauna cu unghiile mele lungi și aprinse. Sunt momente când prin sângele mele curge foc și am noroc cu salonul White Nails care îmi va pune întotdeauna niște unghii false cu gel, rotunjite și ascuțite a la Rihanna, cu văpăi aprinse pe ele. În acele momente simt că sunt o felină, gata de a cuceri lumea, de a îngenunchia orice bărbat dornic să fie iubit.

      Dansul mâinilor și al ochilor este cea mai puternică armă pe care o dețin. Nimeni nu poate rezista unor gesturi tandre făcute din mâini, mâini cu unghii lungi, pline de foc, și o fluturare suavă de gene. Poate rezista cineva? Nu! Pasiunea se reflectă în unghii, viața se reflectă în unghii, trăirea se reflectă în unghii, sentimentul se reflectă în unghii, eu mă reflect în unghiile mele!

      Nimic nu este întâmplător la mine… nimic… cu atât mai puțin unghiile, cele care îmi înseninează fiecare zi… cele mare îmi amintesc în fiecare zi că viața este frumoasă și merită trăită la intensitate maximă. Unghiile îmi strigă în fiecare dimineață: carpe diem, Alina, carpe diem! Iubește și râzi! Iubește-te și iubește-i pe ceilalți! Nu te sfii să simți! Nu te sfii să îndrăznești!

white nails

Aprilie – luna cadourilor

Aprilie este luna sufletului meu. Cea mai dragă lună din câte are anul. De ce? Păi este simplu, sunt născută în aprilie, pe 11; mă cheamă Florentina, Floriile sunt pe 13 aprilie anul acesta; și Paștele, pe care îl vom sărbători pe 20 aprilie. Pentru mine, aprilie este luna cadourilor, nu decembrie. De acum mă pregătesc sufletește să fac cadouri, dar și să primesc. Și ce mai îmi place să primesc… ca o divă ce sunt. Ar trebui totuși să-mi pun la cale un plan. De făcut cadouri, o să fac numai copiilor din familia mea, pentru ei vine Iepurașul. Știu, și pentru noi vine Iepurașul, dar pentru copii vine în mod special.

Vreau să cumpăr pentru cei mici din nemul meu, niște teniși colorați pentru copii, evident, dar trebuie să mă interesez de prețuri teniși copii. Nu prea știu cât sunt de scumpi sau de ieftini, dar mă gândesc că nu sunt la fel de scumpi ca încălțămintea pentru oameni mari. Și am de gând să îi împachetez ca pe niște ouă de Paște, sper că voi reuși să fac niște ghemotoace rotunde, care să semene cu niște ouă de Paște. În rest… oamenilor mari din familia mea, nu știu dacă să le iau sau nu ceva, mă mai gândesc dacă merită sau nu. Dar îi sfătuiesc să fie cuminței.

pantofi-luisa-beige

Dar știu ce mi-aș dori eu, neapărat vreau să primesc cadou de ziua mea sau de Paște, o pereche de pantofi damă Matar.ro. Îmi plac la nebunie, aș omorî pentru o pereche de pantofi din acest magazin online. Nu, nu vă gândiți că sunt nebună, ferească sfântul, suntem în plin post. Aș omorî o muscă eventual, că în rest nu-s în stare să fac rău. Dar mi-aș dori mult, mult de tot, o pereche de pantofi superbi, pe care să îi port de Paște. Dar știți, nu m-aș da la o parte nici de la o pereche de sandale. Mi-ar placea ca acest articol să fie citit de cineva din familia mea și apoi să caute pe net sandale cu toc online și chiar să-mi cumpere o pereche. Căci merit. Sunt o fiică și o nepoată exemplu. Oare îmi va face cineva cadou de Paște o pereche de sandale frumoase? Oare să mă aștept la o asemenea surpriză? Oh, ce fain ar fi.

Of, dar până una-alta, ar trebui să mă întorc la post. Voi avea timp să fac și să primesc cadouri. Dar să fim prevăzători, zic. Ar fi bine să facem cadou, copiilor și doamnelor din viața noastră, încălțăminte Matar.ro. Primăvara este mai frumoasă într-o pereche de pantofi frumoși!

Matar