Trecut de 12 noaptea

Este trecut de 12 noaptea.
Greierii imi canta la fereastra,
Am inceput sa nu ii mai suport.
Nici noaptea nu-mi mai place,
A incetat de mult sa fie ce a fost.
Iubeam noptile albe,
Acum le urasc…
Au devenit negre…
Sunt macabre,
Le urasc.
Nu mai am somn,
Nici stare,
E atat de liniste incat ma dor urechile.
In linistea noptii aud vocile din trecut,
Ma apasa!
De ce traiesc in trecut?
De ce prezentul nu e important?
De ce mama naibii nu pot sa ma bucur de clipa?
Pentru ca eu aspir la vesnicie.
Dar nimeni nu mi-o ofera!
N-am gasit niciun om dispus sa afle eternitatea cu mine.
Sunt o biata trecatoare prin viata,
Ma ascund in spatele scrisului
Si ofer nemurirea celor pe care ii iubesc.
Pacat ca nu pot sa-mi ofer nemurirea si mie…
Viata mi se scurge printre degete
Putin cate putin.
Scriu pentru mine,
Pentru a-mi usura sufletul,
Dar de fapt ridic in slavi pe altcineva.
De ce idealizez?
De ce nu ma pot multumi cu banalul?
De ce caut frumosul in cele mai tenebroase suflete?
Pentru ca intunericul m-atrage,
Misterul ma vrea
Si tare mai stiu sa ma pedepsesc singura.
Ma asupresc de parca mi-as fi dusman,
Cel mai aprig dusman.
De ce nu ma iubesc asa cum fac toti oamenii sanatosi la cap?
Pentru ca nu m-a invatat nimeni,
Nu mi-a zis nimeni:
„Uite, asa se iubeste”.
De ce tanjesc dupa altii?
De ce eu nu imi sunt de ajuns?
Pentru ca nu ma impac cu singuratatea!
Cine ma poate invinovati?
Eu!
Nu sunt eu dusmanul meu?

Educatie financiara – Film 3D – Prezentare AVBS Credit

In caz de vreti sa va reamintiti! 🙂

Litere Stacojii

Cu pași timizi și nesiguri, am intrat în lumea banilor. Și nu pentru că m-aș fi îmbogățit peste noapte, ci pentru că în calea mea, asta încurcată, a apărut firma AVBS Credit. În urmă cu 5 luni am scris primul articol despre această companie mare. Habar n-aveam cu ce se ocupă această firmă și-mi era destul de greu să înțeleg termeni ca: firmă de brokeraj, broker credite bancare, intermedieri credite bancare, franciză, debitor, girant, rata bancara, intermediere financiara, finanțarea, educație financiară și câte și mai câte. Cu greu, am învățat ce înseamnă fiecare dintre ele, dar mai presus de tot, am înțeles misiunea firmei AVBS Credit.

         Dar la fel ca și mine, unii internauți s-au confruntat cu aceleași dileme:

– Ce este AVBS Credit?

– De unde vine numele AVBS?

– Ce face mai exact AVBS Credit?

– Cu ce se ocupă în definitiv firma AVBS Credit?

–…

Vezi articolul original 229 de cuvinte mai mult

Castigatoarele concursului Fulger sunt:

       În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați acordat. Încă nu știu ce am câștigat la concursul Orkestra, dar cert este că fără voi nu aș fi reușit să fac nimic și vă mulțumesc pentru asta!

       Și ca să nu mai lungim vorba, câștigătoarele celor două seturi de bijuterii vintage cu pietre semiprețioase sunt:

– numărul 2 – Alina Hoban – setul Ametist;

– numărul 15 – Ana-Maria Frincu – setul Ochi de Tigru.

       Vă mulțumesc tuturor pentru participare, felicitări câștigătoarelor!

       Vă rog să-mi trimiteți pe email-ul alina_profe@yahoo.com datele complete (nume, prenume, număr de telefon, adresa completă, codul poștal)! Premiile vor fi trimise prin Poșta Română cel târziu săptămâna viitoare! Vă rog frumos, când primiți bijuteriile, să le faceți câte o poză, vreau să fie limpede că eu chiar dau premiile și interesul meu nu este să păcălesc pe nimeni.

       Vă pup!

Jurnalul Magdalenei

Astăzi am primit prima mea floare în ghiveci. Este un trandafir pitic, rozaliu, habar n-am ce nume poartă specia lui, dar eu o voi numi pe scumpa floare, Magdalena. A venit la mine pricăjită, pe o aripă avea mușiță, însetată și cam mohorâtă. Eu sper să o salvez, să o mențin în viață cel puțin 8 săptămâni. Pe Magdalna o am de la Silan România, particip la un concurs, dacă reușesc să o mențin în viață 8 săptămâni, am șansa să câștig o vază unicat, pictată manual, etc., etc., o minunăție în traducere.

Sincer, nu am vrut-o pe Magdalena neapărat pentru a câștiga vaza. Sunt curioasă dacă voi reuși să îngrijesc această floare și să o mențin în viață. Nu știu dacă am mână bună, nu știu dacă sunt făcută să îngrijesc o floricică, dar vreau să încerc. I-am retezat din prima o „aripă” plină de mușiță, mi-era teamă că până îi iau eu un spray de kilărit paraziții îmi va invada toată floare. I-am făcut un dușuleț cu apă dedurizată, am udat-o, am pus-o la soare, lângă fereastră și sper ca mâine să se trezească mai vioaie.

Am înțeles că trandafirii sunt foarte dificili, greu de îngrijit, dar eu nu mă sperii așa ușor. I-am dat nume, îi voi vorbi zilnic, îi voi pune muzică și dacă va fi nevoie îi voi cumpăra și tratament. Magdalena va fi floarea mea de suflet și o voi îngriji ca pe ochii din cap. Acum să vedem ce îi va rezerva viitorul.

Urați-mi succes!

P.S. Dacă vreți să citiți „Jurnalul Magdalenei” și prin urmare să aflați detalii despre ce mai face Magdalena mea, vă invit pe celălalt blog al meu, literestacojii.com, aici voi posta „Jurnalul Magdalenei”.

The end…

The end… s-au terminat sentimentele,
Simt ca s-au epuizat in intregime.
As vrea sa pot sa simt din nou iubirea,
Dar cred ca varsta, exigentele,
Toate m-au secat pe dinauntru.
Pe cine sa iubesc,
Cand vad in jur numai barbati plini de defecte?
Nu ca as fi eu vreo perfecta,
Insa fiecare dintre ei, are cate un cusur deranjant.
Am incetat de mult sa il mai caut,
Acum il astept pe Fat-Frumos,
Nu ma mai straduiesc,
Nu-l voi mai striga in fiecare barbat,
Acum doar il astept.
Si daca-o fi sa vina, bine
Si daca nu, iar bine…
Mi-e bine si asa, in sanul singuratatii,
M-am obisnuit in marea ei infinita,
Deja nu mai doare,
Nici nu mai incomodeaza…
Si parca nici patul,
Desi e gol si rece,
Nu mai imi pare atat de vitreg,
Asa cum mi se parea odata.
Acum raceala patului-i racoare,
Ea pare ca o dulce imbratisare,
Nicidecum nu-mi mai ofera
Acea violenta infrigurare.
S-au terminat sentimentele,
Dar nu si speranta,
Ea nu va muri niciodata,
Cum nici zambetul nu-mi va pali vreodata.
Oh, din cate vad,
Ma las prada nostalgiei,
Sora buna a singuratatii…

Intr-o ceasca cu vise…

      Furtuna intr-o ceasca cu vise…
     Oamenii au o gramada de vise de-a lungul vietii lor. Unele imposibile, dar majoritatea posibile. Sunt atat de multe vise in mintea omului, incat el n-ajunge sa implineasca nici macar unul. Pe cale de disparitie sunt oamenii care isi urmeaza visele. Majoritatea sunt lasi, nu le dau crezare, se tem sa le implineasca, se tem sa le-aduca in realitate. Isi pun piedici crezandu-le imposibile si cand colo, ele abia asteapta sa prinda viata. Atunci se isca o furtuna in inima omului, o revolta, o nemultumire intensa si-o neimplinire fara masura.
De ce sunt oamenii tristi si neimpliniti? Pentru ca nu-si urmeaza visele. Nici macar nu fac vreun mic pas in realizarea lor. Spun „nu pot” si basta, nici macar nu-ncearca sa vada daca totusi pot. Si uite asa ajung la batranete, plini de regrete, fara amintiri si fara prea mari reusite. Omul fara vise e-un robot care nu face altceva decat sa-si satisfaca nevoile primare si sa munceasca, pentru bani, pentru a-si potoli foamea si setea. De roboti e lumea plina, de visatori e saraca si de oameni care-si urmeaza visele, e si mai saraca…
   Tu, dragul meu, cate vise ai in buzunar? Pe care le urmezi? Pe care le ignori?

Substitui dragostea cu ciocolata…

       Mananc ciocolata, multa, felurita, de toate aromele si toate texturile. Mi-e o foame de dragoste, de-mi tremura amintirile in suflet. Nu stiu ce e cu mine… parca sunt posedata, de parca noaptea ma viziteaza „Zburatorul” si-mi fura somnul, si-mi fura linistea. Incerc sa substitui dragostea cu ciocolata… imi iese si nu-mi iese… ciocolata e dulce, e fina, e voluptoasa ca iubirea… imi hraneste trupul, imi amorteste dorinta… dar in acelasi timp, nu va putea vreodata sa inlocuiasca niste ochi negri care ma privesc cu drag.
      Incerc sa-mi umplu dorul de El… un el, care mi-a facut candva viata mai senina. Asociez aroma ciocolatei cu cafea, cu saruturile lui tari si moi, deopotriva. Nu incercati sa ma intelegeti, stiu eu ce spun. El mirosea tot timpul a ciocolata, o ciocolata invaluita in piele si tabac… straniu parfum, dar nici acum nu mi-a iesit din carne. Daca-mi miros incheietura mainii, inca ii simt prezenta. Sunt nebuna? Probabil… nebuna de dorul lui.
     Si gustul catifelat al ciocolatei imi aminteste de el, de palmele lui. Avea maini magice. Stia sa ofere tandrete, protectie si in acelasi timp barbatie. Mangaierile lui erau unice, de neuitat… posibil sa le fi uitat pe unele dintre ele, altele au ramas marcate pe piele, ca niste tatuaje pline de semnificatie. Ciocolata, multa ciocolata… alina-mi cu dulceata ta, pofta nebuna de el. Sterge-mi din minte amintirile, smulge-mi din suflet simtirile si reda-mi libertatea… reda-mi nebunia, reda-mi dezinvoltura… reda-mi exuberanta…
      M-am prostit… asa face dragostea, prosteste. As fi putut sa beau, m-as fi imbatat, m-as fi culcat si-as fi uitat… pana a doua zi… dar prefer sa ma droghez cu ciocolata… dac-as putea, mi-as injecta-o in vene, asa poate i-as simti din nou prezenta. Intr-un fel ciocolata mi-l alunga, dar il si apropie… ma face sa-l uit si ma face sa mi-l reamintesc de fiecare data… parca mai viu ca niciodata.
     Ciocolata… imi substituie dragostea, dar nu si prezenta lui. Ce fac? Simt ca-s la un pas de nebunie. Se moare din supradoza de ciocolata?!

Andale, andale…

Deși este o idioțenie această melodie… mie îmi place! 🙂

Voi cum abordati temele despre care nu stiti nimic?

        De ceva timp îmi tot pun o întrebare care nu-mi dă pace. Cum să scriu advertoriale creative despre un subiect pe care nu-l cunosc?

        Aș vrea să îmi schimb felul în care scriu advertoriale, aș vrea să le fac mai „mascate”, mi-ar plăcea să nu pară deloc advertoriale. Dar uneori… subiectul nu mă ajută deloc. Ca orice blogger care vrea să facă un ban, scriu advertoriale… multe. Mereu am de scris câte ceva și uneori nu îmi permit să refuz un anumit subiect. Am motivele mele pentru care nu refuz anumite advertoriale. Și cele care mă pun cel mai rău în dificultate NU sunt advertorialele din categoria erotic, ci cele despre masini, constructii, utilaje și etc. Am avut de scris de vreo 3 ori despre dinții de cupă. Pe cuvântul meu dacă acest subiect mi-a stimulat vreun pic imaginația. DELOC. Am scris niște aberații de articole. Și din ce în ce mai mulți sponsori din acește domenii își doresc să scriem advertoriale despre afacerile lor. Dar CUM să abordez aceste teme? Ce să scriu? Ce pot spune despre dinții de cupă sau despre alte utilaje? Habar n-am sincer. N-am neamuri la țară, nu lucrează nimeni din familia mea în domeniul construcțiilor, așadar mă repet, habar n-am cum să abordez o astfel de temă.

Știind că printre cititorii mei sunt mulți bloggeri care scriu ADVERTORIALE, vreau să vă întreb, voi cum abordați o temă despre care nu știți nimic și nu vă pricepeți? A, da, nu spun că și advertorialele despre economie, bursă, etc. mă disperă teribil. Dar cum în viață nu facem numai ce ne place… le scriu. Căci dacă nu le scriu, pierd bănuți. Și nu-mi permit să pierd sau să refuz.

        Așadar, cum abordați temele despre care nu știți nimic? Vă vin in minte idei bune, povești credibile, situații de viață, etc.?! Și dacă nu… cum scoateți totuși cămașa? Căci da, am căutat pe blogurile voastre, dar niciun articol nu pare să „scârțâie”, niciunul nu este scris într-un mod stângaci. Și sper că nu sunt singura bleagă care habar nu are cum să abordeze anumite teme. 🙂  

         Hai vă rog, aștept răspunsurile voastre, poate mă mai deștept și eu. 🙂  

Cine?

Mai mult decât am reușit,

N-aș putea să fac.

Mai mult decât ofer deja,

Nu am ce să mai dau.

Mai mult de atât,

Nu pot.

Atât sunt…

Altfel mă consum,

Ajung la epuizare

Și încep să nu mă mai recunosc.

Iar eu vreau să mă recunosc,

Când mă uit în oglindă,

Să zâmbesc,

Să-mi placă ce văd,

Să mă simt mândră

Că cea din imagine sunt eu,

Cea reală,

Cea pe care o plac oamenii,

Nu eu, cea ascunsă de ochii lumii.

Obișnuiesc să ofer,

Uneori parcă prea mult

Și uit să-mi ofer și mie

Câte ceva…

Uit să-mi ofer timp,

Îl dau altora,

Uit să-mi ofer mulțumire,

Mulțumesc mai mult oamenii dragi,

Uit uneori să mă iubesc,

Pentru că-i iubesc atât de mult pe ceilalți.

Uit de mine,

Dar oricât aș uita de mine,

Mereu reușesc să mă regăsesc.

Eu îmi sunt cea mai apropiată ființă,

Oricât m-aș bizui pe alții,

Eu sunt persoana pe care mă pot baza,

Eu sunt cea care mă poate ajuta

Și uneori,

Nimeni nu mă poate iubi ca mine.

Poate doar mama,

Dar asta este altă poveste.

Uit de mine cu bună știință,

Dar în final mă întorc tot la mine,

Căci eu mă aștept mereu cu brațele deschise,

Eu mă aștept cu o vorbă bună,

Cu un pahar de lapte cald,

Sau cu o mie de consolări.

Nu-mi găsesc scuze,

Mă oblojesc singură,

Îmi găsesc alinarea

Atunci când oamenii nu vor să o facă

Sau nu au timp.

Căci în fond,

Dacă eu nu mă iubesc,

Cine să o facă?!