Mă îndrăgostisem de Jose într-un mare fel, îmi era atât de drag cum de mult nu mai mi se întâmplase să țin așa la un bărbat… mă invitase de multe ori la el în Barcelona, dar niciodată nu avusesem curajul să îmi iau inima în dinți și să mă duc. Să mă bucur de această poveste de dragoste cu tot sufletul meu.
Îl cunoscusem pe internet, dintr-o întâmplare amuzantă pe Facebook… căutam un actor de filme spaniole, eram eu foarte curioasă dacă artistul are Facebook… să îi văd un pic activitatea. Dar căutându-l pe Mario Casas, actorul spaniol, am dat peste Mario Jose Diaz un student la filosofie de toată frumusețea. Nu știu ce a fost la momentul respectiv în mintea mea de i-am trimis cerere de prietenie și o ciupitură de toată frumusețea, ca de… trebuia să mă bag cumva în seamă cu el. Când mă gândesc că nu obișnuiesc să agăț bărbați pe internet mă apucă râsul ce figură am fost să îl cuceresc pe Jose. N-o fi el Mario Casas, dar e Mario Jose Diaz… și-mi plăcea teribil. Mi-a răspuns la cerere, a fost mai mult decât interesat să discute cu mine… am pălăvrăgit luni bune, ne împărtășeam cele mai frumoase amintiri, sentimente și convingeri, până ce am ajuns să ne îndrăgostim. M-a atras din prima, era un bărbat de 26 de ani, frumos și deștept care avea întotdeauna replicile la el. Ne-a legat mult filosofia, și eu fiind foarte pasionată de acestă înțelepciune veche de mii de ani.
Lunile au trecut iar noi eram din ce în ce mai îndrăgostiți, vorbeam pe skype și la telefon tot timpul. Nu mai îmi stătea mintea nici la job, nici la blogging, la nimic… mintea mea era la el, la Jose care avea un accent spaniol de-a dreptul fabulos. Știți că în Spania, vorbitorii de catalană și casteliană au un “ș” anume pe care îl pronunță la majoritatea cuvintelor. Buzele lui pline, vocea lui, pronunția și accentual lui l-au făcut să fie irezistibil. Îmi plac bărbații străini, nu știu de ce, poate diferențele de cultură îi fac mai deosebiți…
Așa că fiind atât de îndrăgostită m-am hotărât să plec în Spania, să evadez pentru o săptămână în brațele iubirii mele. Să mă bucur de prezența lui Jose și să vizitez o țară pe care nu o văzusem niciodată. Am vrut să îi fac o surpriză așa că nu i-am dezvăluit niciun cuvințel lui Jose, deși în ultimul timp mă ruga cu cerul și cu pământul să mă duc la el.
Mă gândeam bine, bine, plec, dar cum plec?! Cu ce?! Când am avion, prin ce agenție?!
El locuia cu familia lui, n-aș fi vrut să stau la el, vroiam să petrec o săptămână cu el fără alți ochi prin preajmă, fără să mă simt vizată de părinții lui, deși știam că sunt niște oameni cât se poate de cumsecade și de sufletiști. Am început să caut pe internet niște agenții turistice care să îmi ofere un pachet complet la un preț avantajos. Aveam nevoie de cazare la un hotel frumos și un avion care să mă ducă în siguranță până în Barcelona. Mai zburasem o dată și nu prea mi-a plăcut, mi-a fost cam frică… gândul că voi călători cu avionul mă cam teroriza, dar ce nu face o femeie îndrăgostită?!
Am căutat și am găsit Agenția de turismParalela 45 care oferea niște pachete de nerefuzat… aveam la dispoziție 2 opțiuni, Charter Costa Brava din Cluj și Charter Costa Brava din București. Auzisem de la niște prieteni de Costa Brava, știam că este o stațiune cu adevărat fascinantă și mi-am spus, de ce nu?! Clujul nu-mi era la îndemână așa că am sunat la agenție și am ales pachetul Charter Costa Brava din București, am făcut toate rezervările și demersurile necesare și în trei zile puteam pleca spre destinația visurilor mele… totul a mers ca pe roate. Habar nu avea Jose ce îi pregătisem. Au urmat trei zile de shopping, rochițe costume de baie, un aparat foto, parfumuri cu arome florale, loțiuni de corp și tot felul de minunății necesare femeilor. Când am făcut bagajul aveam impresia că mă mut de tot în Barcelona… era imens, luasem la mine vrute și nevrute.
Mi-am închis telefonul în ziua plecării, vroiam să îl sperii un picuț, pe internet la fel eram offline peste tot… totul a decurs conform planului, Paralela 45 își făcuse treaba mai mult decât perfect, nu am avut parte de niciun incident, nici la aeroport, nici în avion, pe nicăieri… Cele 2 ore și 20 de minute au trecut pentru mine colosal de greu… mă lua cu rău de la stomac, m-am îndopat de suc de lămâie să mă răcorească, într-un final m-am liniștit. Am ajuns cu bine în aeroportul din Barcelona, îmi cam tremurau picioarele, dar Jose merita orice sacrificiu.
M-am dus la o cafenea în apropierea aeroportului, am avut noroc, cunoșteam limba și m-am descurcat perfect. Când am deschis telefonul aveam de la Jose 30 de apeluri și 17 mesaje. Trecuseră prin toate fazele săracul, de la îngrijorare, indignare, nervi, gelozie până la supărare. Cică nu avea să mai vorbească niciodată cu mine pentru cocinada (porcăria) pe care i-o făcusem. Își imaginase toate scenariile și tâmpeniile posibile, că am făcut un accident, că îl ignor, că nu mai vreau să fiu cu el, că îl înșel, că îl trădez… toate nebuniile posibile de care putea da dovadă un sangre caliente (sânge fierbinte) autentic. 🙂
În sinea mea eram tare mândră de mine și mai mult decât măgulită de reacția lui, îmi plăcea să văd că e un pic gelos… asta însemna că ține la mine, fapt ce mă bucura nespus. Când am încercat să îl sun, de data aceasta avea el telefonul închis. Ei drăcie, mă gândeam eu. Inițial nu am dat importanță așa că m-am urcat în taxi și m-am dus la hotel. Și Dumnezeule ce hotel!!! O superbitate, nu degeaba avea 5 stele. Paralele 45 îmi recomandase fără doar și poate cel mai spectaculos hotel. Din balconul camerei de hotel se vedea orașul care părea de-a dreptul fascinant. Ce climă, ce adiere… ce magie mă înconjura. Mi-am sunat din nou mi hombre (bărbatul) și telefonul tot închis îl avea. I-am lăsat un mesaj, i-am spus că sunt în Barcelona la hotelul Grand și că îl aștept să vină dacă vrea să mă vadă și:
– Dacă nu vii până mâine, îmi iau zborul cu primul avion, mi amor!! și am închis…
Era trei după amiază, dar el să mai vină pace. L-am tot sunat… nimic. În cele din urmă și-a deschis telefonul, însă mie să-mi răspundă nicio șansă. Picasem în plasa pe care i-am țesut fără să îmi dau seama, acum eu eram cea care se îngrijora și se temea. Mi-era teamă că am făcut un gest nesăbuit venind aici fără să îl anunț… începusem să mă îndoiesc de tot. Am făcut o baie lungă și am adormit în patul imens din cameră. Deodată m-am trezit buimăcită de niște lovituri puternice în ușă. Habar n-aveam unde sunt. Eram înfășurată în prosop, cu părul încă ud… m-am dus la ușă. Când colo ce să vezi?! Jose! Dar un Jose cu mult mai frumos decât în poze… un Jose brunet, înalt, legat, cu niște ochi negrii, cu gene lungi și dese care mă privea într-un fel în care mă făcea să mă topesc. Ținea în mână un buchet mare de lalele… preferatele mele, atât de vii și de colorate.
– Mi amor, me asustaste tanto!! ( Iubito, m-ai speriat atât de tare!!)
– Joseeeeeee!!!
Eram atât de fericită să îl văd în sfârșit în fața ochilor. L-am îmbrățișat și l-am sărutat cu o dragoste nemaiîntâlnită. Eram fericită, mă iubea și-l iubeam. Noaptea aceea am petrecut-o în camera de hotel, am discutat vrute și nevrute, eram suflete pereche, parcă ne știam de o viață… Dimineața ne-a găsit îmbrățișați.
Zilele care au urmat au fost de poveste, plecam în fiecare dimineață cu trenul spre Costa Brava, cele 30 de minute în tren le petreceam sărutându-ne de zor… plajele luxuriante ale Mediteraniei erau răpitor de frumoase, nisipul auriu și fierbinte îmi mângâiau pielea catifelată, apa cristalină și călduță era o adevărată plăcere divină. Ne bronzam, ne jucam, vorbeam, ne mângâiam și trăiam totul cu o intensitate maximă. După-amiezile ni le petreceam pe câte o barcă bând șampanie și mâncând căpșune, ne bucuram unul de celălalt. Marea a fost și este dragostea mea cea mai puternică, nu văzusem altă mare în afară de cea Neagră, însă Marea Mediterană este cu adevărat specială, este de-a dreptul splendidă și minunată. Cât de frumos se reflecta soarele pe pielea măslinie a lui Jose… părea mai frumos decât un zeu grec.
Serile ni le petreceam în orașul modern, ne plimbam pe bulevardele deschise, îngemănați, mână în mână, rădeam mult, ne amuzam, cântam… clădirile tăiate într-un mod unic erau uimitoare. Bulevardele erau invadate de florari, vânzători de păsări, artiști de stradă, cafenele cu mirosuri îmbietoare și restaurante cu bucate delicioase. Clădiri interesante, palmieri și flori la tot pasul… ne simțeam împreună mai ceva ca în grădinile Edenului.
Într-una din zile am vizitat centrul istoric, ne-am plimbat și am fotografiat rămășițele romane, cetatea medievală, am vizitat chiar și Muzeul Maritim, am văzut statuia lui Cristofor Columb. Sagrada Familia m-a lăsat fără grai, deși într-o continuă restaurare este fără doar și poate o minune, o minune realizată de renumitul arhitect Antonio Gaudi. Am văzut multe muzee, multe opere de artă pe care nu credeam vreodată că le voi vedea, sculpturi, picturi. Toate bisericile, catedralele și muzeele aveau o arhitectură ce îți tăiau răsuflarea… impresionante și deosebite.
Prea iubitul meu Jose m-a dus chiar și la operă, mai fusesem de vreo două ori în țară, dar parcă reprezentația artiștilor de aici a fost desăvârșită, până într-atât încât mi-au dat lacrimile…
Frumos oraș Barcelona, feeric loc Costa Brava… o vacanță de vis, nesperată, iar Jose, Jose a fost un domn, un cavaler, un iubit în toată regula care a știut să mă facă fericită în acea săptămână.
După cele 7 zile petrecute în Barcelona cea cu aromă de Mediterană m-am întors acasă, singură, după o grea despărțire de Jose. Am încercat să fiu tare, să nu mă vadă plângând însă în avion, am uitat și de rău și de amețeli și am plâns ca cea mai nefericită femeie de pe fața pământului. Fericirea pe care mi-o dăruise Spania și Jose fuseseră incomensurabilă, miile de poze pe care le făcusem mă făceau să plâng, mă durea că acest vis se terminase. N-aș mai fi plecat nicicând de acolo… dar deși el a fost mai mult decât iubitor și drăgăstos cu mine nu mi-a cerut niciodată să rămân. Să las tot și să mă mut definitiv în Barcelona…
Am venit acasă, am mai vorbit o perioadă, mi-a mărturisit că mă iubește dar că el are o logodnică pe care nu o poate părăsi. Această veste mi-a sfâșiat inima… mă așteptam totuși… deși a fost cu mine trup și suflet l-am simțit că îl preocupa ceva. Am simțit că ceva nu era în regulă, că avea ceva să îmi mărturisească, dar nu am vrut să știu, nu am vrut să aflu ceva ce m-ar fi putut dărâma.
Povestea mea cu Jose s-a încheiat la fel de brusc cum a și inceput… însă nu îmi pare rău, nu aș da vacanța și visul de la Barcelona pentru nimic în lume. Costa Brava este a mea, martora mea de nădejde că ceea ce am trăit nu a fost o iluzie, a fost tot atât de real pe cât l-am iubit eu. Totuși viața merge înainte și am în suflet o amintire ce va dăinui veșnic…
Oh, tu Barcelona cu iz de Mediterană și parfum de dragoste și pasiune…
Spring SuperBlog