Nu confunda curajul cu norocul

Aud adesea spunându-se: „Oricâtă cartea ai avea, dacă n-ai puțin noroc, degeaba”. Oamenii mai de grabă se încred în noroc decât în ei înșiși. Mulți dintre ei vor ca oportunitățile să le pice din cer. Ei bine, nu e chiar așa. Norocul există, însă nu este providențial. Norocul ți-l faci cu mâna ta. Studiul este baza unei vieți profesionale reușite, apoi pentru a-ți îndeplini visurile, ai nevoie de curaj. Dar de un curaj zdravăn, nenică. Din acela nebun, care te face să mergi până-n pânzele albe. Așa prinde omul aripi, dând frâu liber curajului și îndrăznelii. NU norocul îți asigură o viață profesională de succes, ci felul în care acționezi. Dacă ești timid și fricos, o să te mulțumești cu o viață mediocră. Dacă ești curajos, asumat și poate chiar puțin tupeist (îndrăzneț), ai toate șansele să realizezi tot ceea ce îți propui.

Nu te mai culca pe o ureche și nu mai aștepta șansele, provoacă destinul și transformă-l în ceea ce vrei tu să fie. Bineînțeles că nu este ușor să îți educi felul de a fi, însă dacă vrei să ai viața pe care ți-o imaginezi, trebuie să începi cu tine. Studiază, acționează în toate direcțiile, încearcă chiar și joburile demne și nedemne de tine și nu te teme de nimic. Mergi înainte cu îndrăzneală și nu-ți fie frică de schimbare. Adaptează-te noului și toată lumea va fi a ta! Să nu te îndoiești!

Oamenii de succes au probleme personale profunde

Din afară, când vedem un om de succes, cu o viață profesională fără cusur, cu tot felul de realizări, avem impresia că acea persoană nu are absolut nicio problemă. Credem că omul respectiv este ferit de orice necaz, supărare sau nefericire. Succesul profesional este echivalent cu puterea și câștigurile financiare foarte mari, însă știm cu toții, banii nu aduc fericirea. Deși oamenii în cauză par fericiți, fericirea lor este de fațadă de cele mai multe ori. O viață profesională de succes își cere tributul și astfel foarte puțini oameni realizați au căsnicii reușite, se simt împliniți sau sunt realmente fericiți. O viață fericită o duci atunci când succesul profesional este împletit cu succesul personal, însă adevărul este că un astfel de succes deplin este greu de atins, dacă nu chiar imposibil.

Oamenii de succes au probleme personale profunde. Adesea ei nu sunt iubiți, nu sunt tratați cu sinceritate, nu primesc adevărul, nu au relații stabile și nu sunt apreciați pentru ceea ce reprezintă ei ca oameni, ci pentru realizările lor și pentru bunurile și avuțiile acumulate. Se spune că cu cât este mai mare IQ-ul, cu atât este mai mic EQ. Dacă IQ-ul poate fi „educat” și fructificat, dezvoltarea EQ-ului nu este la îndemâna oricui. Ca să fii un om echilibrat din punct de vedere emoțional, trebuie să „muncești” cu tine însuți ani de zile. Este greu să treci peste temerile și complexele pe care le ai. Este și mai greu să-ți dovedești defectele. Însă colosal de greu este să renunți măcar la o parte din exigențe și să devii mai tolerant. Adevărul este că un om care are totul din punct de vedere material, este foarte puțin dispus să tolereze defectele sau greșelile unui partener de viață. De ce s-ar sacrifica?! Nu se va sacrifica! Nu are timp și nici tăria necesară de a trece printr-o relație problematică. Tocmai de aceea oamenii de succes sunt singuri sau își caută fericirea în paralel, în alte locuri decât acasă. Persoanele realizate își toacă neuronii pentru arta sau business-ul pe care îl dezvoltă și ultimul lucru pe care și-l doresc este să sufere într-o relație. Deși singurătatea doare, singurătatea în doi doare și mai mult. Și atunci când inima nu este la locul ei, creierul nu poate lucra, nu se poate concentra pe activitatea profesională pe care și-a ales-o omul de succes.

Să n-aveți impresia că oamenii care par să aibă totul chiar au totul. Au totul din punct de vedere material, însă la nivel personal au probleme atât de profunde încât nici nu vă imaginați. Viața profesională se împacă greu cu viața de familie. Puțini oameni găsesc echilibrul între cele două.

Tu ce ai alege? 

Prea multe nimicuri, prea puține bucurii

Ne împiedicăm prea des de problemele mărunte. Ne dăm de anul morții din orice. Orice obstacol, oricât ar fi de neînsemnat, ni se pare o adevărată dramă. Cu toate acestea, nu ne mai bucurăm de plăcerile simple ale vieții. Cum vine asta?! Suferim din orice și nimic nu ne mulțumește. Fericirea, deși nu pare, se ascunde în micile detalii ale vieții, în acele lucruri pe care nu le băgăm în seamă, dar care ne îmbogățesc spiritual foarte mult. Asta e viață?! Nu pare a fi viață, mai ales că în jur văd din ce în ce mai mulți oameni triști și depresivi. Nu e viață, nu așa ar trebui să trăim. Nu astfel, nu închistați în trecut și râvnind la un viitor pe care nu îl ajungem niciodată din urmă. Ziua de astăzi cui o lăsăm?!

Când te-ai bucurat ultima dată de prezent, de clipa de față? Recunosc că anul acesta și eu m-am îndepărtat prea mult de viața echilibrată pe care o duceam. Luni bune am trăit agonizând și jinduind după un trecut care nu avea să se mai întoarcă niciodată. Am greșit fantastic de mult. Însă nu îmi dădeam seama. Eram afundat prea mult în întuneric și în sentimentul acela sufocant de vinovăție. Pentru ce mă învinovățeam?! Pentru nimicuri. Atunci n-am mai avut puterea de a vedea șansa, luminița de la capătul tunelului oportunitatea de a o lua de la capăt.

Dar a avut destinul grijă să mă doboare la pâmânt și într-o singură săptămână m-a vindecat de metehnele trecutului amintindu-mi că importante sunt prezentul și echilibrul unei vieți duse în liniște. Uitasem să mă mai bucur. Mi-am neglijat sufletul și familia până când mi s-a amintit într-o formă dură că familia și sănătatea sunt cele mai importante aspecte ale vieții. Am avut nevoie de o supărare colosală și un necaz adevărat pentru a mă vindeca de acele nemulțumiri neînsemnate.

Îți spun, dragă cititorule, să nu te mai împiedici de lucruri mărunte. Nu mai suferi pentru nimicuri. Nu aștepta un necaz pentru a-ți da seama că viața ta este mai frumoasă decât a multor oameni de pe acest pământ. Fii fericit pentru ceea ce ai. Fii recunoscător pentru oamenii care te iubesc. Și fructifică-ți capacitatea, talentul, munca și inteligența. Nu trăi în trecut. Ziua de astăzi este tot ceea ce ai. Ai grijă să pui capul pe pernă mulțumit de tine însuți. Asta înseamnă să fii fericit.

Cum ești tratată de partenerul tău?

Astăzi simt nevoia să te întreb, cum ești tratată de partenerul tău? Frumos sau urât? Dacă ești tratată cum trebuie, adică frumos, înseamnă că ți-ai alocat locul cuvenit în relație, ai știut să impui respect, să te faci auzită, să te faci ascultată, ai știut să primești și să oferi dragoste, ai știut să-ți gestionezi relația așa cum trebuie. Ba chiar mai mult decât atât, asta denotă că te cunoști foarte bine, îți știi calitățile și defectele, stima ta de sine este foarte bună și astfel partenerul te tratează așa cum se cuvine. Așa cum meriți și cum merită și trebuie să fie tratată orice femeie.

Însă de ce să nu recunoaștem, nu toate dintre noi știm să ne facem respectate și nu toate suntem tratate de partenerii noștri ca la carte. Cine este de vină?! Amândoi. El pentru că este un dobitoc și nu își dă seama că ești o ființă umană cu sentimente, care suferă și are parte de încercări interioare furtunoase. Dar și tu pentru că accepți ceea ce nu ar trebui sub nicio formă să accepți. Când închizi ochii și te lași tratată urât sau nedrept de partenerul tău, nu faci altceva decât să admiți faptul că nu meriți mai mult. Te pedepsești singură și ajungi să crezi că atât meriți. Ei bine, nu este deloc așa! Tu meriți tot ceea ce este mai frumos, deci nu te mulțumi cu un partener nesuferit, care te face să suferi, și cu o relație mizeră.

Dacă ești tratată urât de partenerul tău, soluția nu este să-l părăsești. Poți încerca să salvezi relația: spune-ți punctul de vedere, fă-l să înțeleagă că nu vei accepta la infinit astfel de tratamente și dă-i opțiuni – ori își schimbă atitudinea, ori pleci. Trebuie să te iubești și să te respecți, dacă tu nu o faci, partenerul nu își va schimba comportamentul din propria inițiativă. Relațiile se construiesc în doi, așadar nu privi pasivă la ceea ce ți se întâmplă, ci ia atitudine oricât de grea ar fi situația ta.

Un om care te tratează urât este un om care nu te iubește, iar dacă tu accepți să fii înjosită, umilită, certată și chiar bătută, înseamnă că nu te iubești nici tu. Ia taurul de coarne! În lumea asta mare se află adevărata jumătate a sufletului tău, omul care te va iubi așa cum merți. Trebuie doar să-l găsești și să nu-ți mai irosești timpul și tinerețea cu un om de nimic!

Nu cred în sinceritate

Sinceritatea cucerește orice inimă, deschide orice suflet, smulge câte un zâmbet, creează încredere. Sinceritatea surprinde și bucură pe fiecare… apropie!

Dacă facem referire la dragostea dintre un bărbat și o femeie, nu cred sub nicio formă în acest citat. Sinceritatea este esențială în familie, între doi prieteni și în afaceri; dar în dragoste… sinceritatea este un cuțit cu două tăișuri, mai ales atunci când cei doi îndrăgostiți sunt la început de drum sau unul din ei nu prea iubește.

Cuvintele sunt puternice. Cuvintele sunt periculoase. Este un lucru știut de toată lumea faptul că bărbații se implică mai greu și fug de responsabilități. Dacă ești la început de drum cu un bărbat și te apuci să-i torni tot ce simți pentru el și-i povestești toate temerice, complexele, slăbiciunile și nefericirile tale, există riscul de a-l speria. Sau dacă nu îl sperii, atunci îi acorzi asupra ta mai multă putere decât ar trebui să aibă. Cunoscându-ți orice gând și vulnerabilitate, va ști cum să te manipuleze. Și să te ferească Dumnezeu să dai peste un escroc sentimental. Dacă dai peste un astfel de specimen, atunci o să te facă „franjuri”. Te va manipula până când își va atinge scopul. Și-odată atins scopul, se va evapora din peisaj. Iar tu vei rămâne singură și mai nefericită decât înainte de a-l cunoaște.

Sinceritatea este baza unei relații solide. Atunci când partenerii se bucură de o dragoste împărtășită, se înțeleg, sunt pe aceeași lungime de undă și amândoi sunt dispuși să ofere, atunci da, sinceritatea este importantă. Însă până când acea relație se consolidează și au fost demonstrate toate dovezile seriozității, cuvinte nu ar trebui să spună niciodată totul. Sunt de părere că dragostea trebuie oferită cu lingurița. Dacă oferi mult de la început, există riscul de a sufoca partenerul și de a-l pune pe fugă înainte de vreme.

Uneori cuvintele se întorc împotriva noastră. Este foarte bine să spui ce ai de spus, însă nu este bine să faci din declarațiile tale o armă pentru celălalt. Când dezvălui totul, este ca și cum te-ai dezbrăca de toate hainele în mijlocul unei mulțimi de bărbați. Cine te asigură că nu vei fi molestată sau hărțuită? Nimeni! Hainele se dau jos numai dacă acel bărbat merită, la fel și mărturisirile ar trebui făcute numai după ce omul de lângă tine și-a dovedit meritul de a te avea.

Totul se face pas cu pas. Sinceritatea are un rol bine definit. Însă nu de la început. Nu te îndemn să minți, te îndemn să spui atât cât trebuie. Să fii șireată, dacă vrei să-i spunem așa. Fiind evazivă, îi vei stârni curiozitatea și-atunci, toate atuurile sunt de partea ta. Fă-l să merite sinceritatea și mărturisirile tale. Nu i le oferi gratuit pentru că s-ar putea să nu știe ce să facă cu ele sau din contră, le-ar putea folosi împotriva ta! 🙂

Be smart!

Dragostea dezinteresată nu vindecă

Dragostea dezinteresată nu vindecă pentru că SURPRIZĂ: dragostea NU este niciodată dezinteresată. Unii oameni au nevoie de ajutor și susținere, însă în prostia noastră credem că iubirea dezinteresată îi va vindeca de tristețe și/sau singurătate. Dar când omul acela își pune sufletul în palmele noastre și îl dezgolește de orice temere, oferindu-ne încredere absolută, inevitabil ajungem să ne îndrăgostim. Ajungem să iubim acel om vurnerabil, însă nu este musai ca și el să se îndrăgostească. El poate are nevoie de un prieten devotat, nicidecum de o relație amoroasă. Și ce facem? Începem să oferim iubire cu polonicul crezând că într-o zi omul acela ne va iubi la fel de pătimaș. Însă rareori socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg.

Oricât te-ai minți că nu aștepți nimic, că nu vrei nimic și că puținul pe care el sau ea ți-l oferă este de ajuns, într-o zi te vei trezi știind că nimic nu mai este de ajuns. Te vei trezi și-ți vei spune: „Vreau totul. Vreau să mă iubească. De ce nu mă iubește?” Poate că la început dragostea pe care o oferi este dezinteresată. Nu vrei să forțezi omul. Nu încerci să-ți forțezi „norocul”, însă inevitabil apar așteptările, iar speranța începe să mustească în sufletul tău. Ajungi să speri că într-o zi dragostea va fi împărtășită. Dar rareori se întâmplă așa cum ne dorim.

Oricâtă dragoste „dezinteresată” vei oferi, dacă omul acela suferă, nu îl vei vindeca tu, ci îi vei îngreuna situația. Îl vei face să se simtă vinovat pentru că nu îți poate oferi ceea ce aștepți sau speri. Omul se vindecă de tristețe, singurătate și suferință atunci când el însuși se îndrăgostește și începe să ofere iubire. Oferind te vindeci, nu musai primind. Ai văzut și tu, atunci când ești supărat și neîmplinit în dragoste, poți fi iubit de enșpe mii de oameni, dacă omul pe care tu îl iubești nu te iubește, dragostea celor din jur este de prisos. Omul devine vesel, optimist și fericit numai atunci când el însuși este îndrăgostit. Nu primind iubire „dezinteresată”. Nimic din ceea ce facem nu este dezinteresat. În subconștientul nostru există întotdeauna un motiv sau o speranță.

Nu te mai minți că poți vindeca prin iubirea „dezinteresată” pe care o oferi, pentru că nu este așa. Acceptă faptul că vrei să fii iubit cu aceeași patimă și scutește-te de efortul de a lupta pentru o relație care oricum este sortită eșecului. Doar prietenia poate să ofere iubire dezinteresată, dragostea pătimașă nu. Mai devreme sau mai târziu te vei sătura să te mulțumești cu firimituri sau omul iubit se va simți sufocat și-atunci, veți strica legătura dintre voi iremediabil!

Nu-ți complica existența!

Nu-mi promite, mai bine demonstrează

Am primit de-a lungul timpului o mulțime de promisiuni. Am podul plin de sfaturi și promisiuni. Nu-mi folosesc la nimic. Nu mă încântă cu nimic. Nu mi-au adus nimic bun, ba chiar mi-au zdruncinat echilibrul. Nu-mi plac promisiunile. Nici să le fac, nici să le primesc. Promisiunile crează așteptări și-apoi așteptările se transformă în dezamăgiri dacă promisiunile nu sunt îndeplinite. Nu-mi promite dacă nu ești sigur că te poți ține de cuvânt. Mai bine demonstrează-mi fără să-mi spui nimic. Surprinde-mă și-atunci voi fi de o mie de ori mai fericită, mai încântată și mai sigură de tine, de noi… de ceea ce numim sau nu… relație.

Astăzi nu vorbesc despre promisiunile profesionale. Aici nu mi-au fost niciodată înșelate așteptările și nici eu, la rândul meu, nu mi-am încălcat promisiunile. Cuvântul dat este literă de lege. Însă atunci când fac referire la relațiile amoroase, promisiunile SUNT și VOR FI o corvoadă. O obligație pentru cel care le „aruncă” fără să cântărească prea mult lucrurile și o tortură pentru cel care tot așteaptă ca promisiunea să devină o realitate palpabilă. M-am culcat adesea pe o ureche crezând că promisiunea care mi se făcuse nu avea să fie încălcată… și am greșit. Vina nu a fost 100% a celor care mi-au promis, vina a fost în egală măsură și a mea. Am crezut, mi-am permis și uneori mi-am bătut joc având încredere că nimic nu avea să schimbe acea promisiune care mi se făcuse. Nimic nu este veșnic. Nimic nu este bătut în cuie, nici măcar promisiunile. Oricând poate apărea un factor imprevizibil care să schimbe total datele problemei.

Și ce faci atunci? Ce faci atunci când știi că promisiunea care ți se făcuse nu va mai fi îndeplinită? La început treci prin toate stările posibile. Te enervezi, ceri explicații, te cerți, învinovățești, suferi și în final accepți realitatea. Dacă omul nu mai poate sau nu mai vrea să-și ducă până la capăt promisiunea, nu-l poți obliga. Dar suntem oameni și doare. Tocmai de aceea vă zic, nu mai promiteți. Nu mai credeți că fericirea actuală și starea emoțională actuală va fi veșnică. Nimic nu e veșnic. Fă o promisiune doar dacă ești sigur că o vei putea îndeplini. Dar cel mai bine este să te abții de la cuvinte și să surprinzi prin fapte.

”Voi veni. Ne vom vedea. Nimic nu ne poate despărți. Te voi iubi mereu. Vom fi mereu împreună. Mereu voi avea nevoie de tine.”

Serios?!

Mai bine spune-mi aceste cuvinte ancorându-le la timpul prezent, nu te mai raporta la viitor.

„Vin acum. Nimic nu ne poate despărți acum. Te iubesc acum. Suntem împreună acum. Am nevoie de tine acum.”

De ce? Pentru că nimeni nu cunoaște viitorul și imprevizibilul!

Care este prețul tău?

Totul are un preț pe lumea asta! Lucrurile bune au un preț, lucrurile rele sunt și ele prețul a ceva. Oamenii au și ei un preț, bănesc sau nu. Sentimentele au și ele un preț, aduc prea multă agitație, ori prea multă tristețe. Bucuria are și ea un preț, aproape de fiecare dată este urmată de o tristețe. Liniștea are și ea un preț, este însoțită de o singurătate aproape grotească.

Care este prețul tău? Tu ce preț ai? Cum poți fi cumpărat/ă? În bani, în bunuri, în sentimente… ești cumpărat/ă cu minciuni ori sinceritate? Ești cumpărat/ă cu afecțiune sau cu tandrețe? Ți-e frică de singurătate? Ai și tu un preț, chiar dacă nu vrei să recunoști. Ai da tot ce ai pentru un strop de iubire sinceră din partea cuiva drag sau ți-ai vinde sufletul pentru o fericire eternă. Ai un preț, acceptă că da. Într-un fel sau altul, poți fi convins/ă. Punctul slab este exact ce îți dorești mai mult. Cu acel ceva poți fi cumpărat/ă și de acel cineva poți fi cumpărat/ă.

Care este prețul meu? Nu știu ce caut, dar sigur nu este ceva material. Îmi doresc de obicei ceea ce nu pot avea și mă mulțumesc exact cu ce nu ar trebui. Prețul meu este iubirea. Pe ea o caut. Dacă mă va cumpăra vreodată cineva, o va face numai prin afecțiune și putere. Căci da… tânjesc după iubire, însă vreau să îmi fie dăruită de cineva cu putere. De un bărbat care să-mi înghețe sângele în vene dintr-o privire. Nu pot fi cumpărată cu o dragoste de buzunar, însă sigur pot fi convinsă de un bărbat de modă veche, care să mă stăpânească și să mă domine.

Cu un motiv…

Se spune că totul se întâmplă cu un motiv. Care o fi ăla oare?! Aș spune că da. Pe cele negative le numesc plăți karmice; iar pe cele pozitive le numesc întâmplări meritate.

Care-i treaba cu plățile karmice?! Nu știu dacă să cred sau nu în viețile trecute sau viitoare, nu știu dacă să cred sau nu în reîncarnare, însă toate necazurile și supărările ni se întâmplă și ele cu un motiv. Unii ar spune că sunt lecții de viață și chiar sunt. După câte o problemă majoră mereu învățăm câte ceva. Problema este că unii devin mai răi, în loc să devină mai buni. Alți oameni le-ar numi pedepse nemeritate. Sinceră să fiu, nimic nu-i nemeritat pe lumea asta. Fie că plătim polițe din trecut, pentru neamurile noastre aflate sau nu în viață sau pur și simplu pentru prostiile noastre, cert este că ne merităm soarta.

De ce întâmplări meritate? Pentru că orice răsplată vine abia după ce ai muncit îndeajuns de mult și ți-ai dovedit meritele. Indiferent că ne referim la viața profesională, la cea personală sau la cea socială, orice lucru bun ni se oferă după ce am muncit serios. Nimic nu pică din cer și nimic nu ni se oferă din senin.

Așa că… să nu ne mai plângem. Greutăți sau fericiri, trebuie să le ducem pe toate, învățând și evoluând. Până la urmă ăsta e rostul vieții, să evoluăm spiritual și intelectual.

P.S. Ce înțeleaptă am devenit dintr-o dată. Nu recunosc deloc faptul că mă dau adesea cu fruntea de toți pereții și mă plâng ca un drăcușor împielițat. Nu, nu, nu recunosc, dar sunt bună la sfaturi. 😛

Dacă o ușă se închide, aceeași se deschide

Asta e o idee tâmpită – dacă s-a închis o ușă, se deschide o fereastră. Exact ca-n poza asta, dacă s-a închis o ușă, aceeași ușă se deschide, doar că trebuie să învăți să o deschizi altfel. Dacă prima dată ai trântit-o și-ai blocat-o, chemă un lăcătuș să o dezblocheaze; însă data viitoare știi că nu trebuie să o mai trântești, pentru că se duce naibii yala și n-ai să mai reușești să intri pe ea, decât dacă o înlocuiești complet.

Cam așa e și în viață. Dacă ceva nu mai merge, „mare dramă și prăpastie” în sufletul tău. Dar poate că mai ai o șansă la acel ceva. Și nu, nu mă refer la dragoste. Dragostea oricum e complicată și nu merge cu de-a sila oricât ai insista. Ci mă refer la șanse. Dacă ai irosit o șansă, nu-i nimic, o să apară alta. Dar data viitoare, când cea de-a doua șansă o să apară, fii pregătit. Învață din greșeli, încearcă să muncești și să dobândești experiență.

În nasul tău vor fi trântite multe uși. O să te lovești și o să plângi de o să te tăvălești pe jos, mai ales dacă te-a bușit sângele pe nas și ți-a fost „spartă” piramida nazală. Ai două opțiuni – să renunți și să pleci de lângă ușă definitiv sau să te vindeci și să încerci să o deschizi iarăși, însă altfel. Poate că dacă o deschizi cu mai mult avânt și mai multă încredere în tine, poate că vei izbuti. Dar că nu este de ajuns doar să deschizi ușa, ci și să treci de pragul ei. Odată ce-ai trecut de prag, va trebui să demonstrezi că ai meritat să intri. Nu toată lumea își deschide ușile și ferestrele pentru tine. Însă acelora care își deschid ușile pentru tine, ar fi cazul să le arați că au luat cea mai bună decizie.