Am barbă, dar nu-s Conchita Wurst, sunt Alina, cunoscută drept Litere Stacojii. Sunt o femeie, o tipă care habar n-avea de unde vine și încotro se îndreaptă până a descoperit pasiunea pentru scris. Și deși n-am realizat prea mult lucruri în viața mea, datorită celor 4 copii ai mei, cele 4 bloguri, pot spune că sunt pe barba mea! Nu mi-a fost ușor să-mi dau seama ce-mi doresc în viață, nu visam la cai verzi pe pereți, dar nici la cariere extraordinare, știam doar că vreau să mă fac auzită. Îmi pare rău că n-am avut curajul să dau la facultatea de Jurnalism, jurnalismul mi-ar fi deschis mult mai multe oportunități, dar am descoperit bloggingul. Blogging care mi-a oferit tot ce n-aș fi crezut vreodată că o să am. În primul rând mi-am descoperit talentul pentru care am fost născută, scrisul. L-am cizelat, l-am modelat și remodelat până am învățat să dau gândurilor mele forma dorită. Și astăzi mă pot mândri că pot scrie oricum: literar, comercial, romantic, alambicat și oricum ar fi. Important este să-mi ascult instinctul, să-mi urmez gândul și să dau frâu liber ideilor. Pentru că ideile mele m-au făcut cunoscută în blogosferă, m-au făcut să ies din carapacea mea și m-au făcut auzită.
Astăzi am o voce, am puterea exprimării, tai și spânzur prin scris, creez frumosul, sunt propriul meu șef, sunt independentă, nimeni nu mă îngrădește și nimeni nu mă poate reduce la tăcere. Sunt ceea ce vreau să fiu și când îmi propun ceva, reușesc, pentru că sunt #pebarbamea și nimic nu mă sperie. Sunt liberă din toate punctele de vedere, prin intermediul blogului meu pot pleca oriunde, evadez fizic și psihic și ating orizonturi pe care în alte condiții nu aș fi reușit să le îmbrățișez. Sunt independentă din toate punctele de vedere, iar financiar nu mai duc de mult grija zilei de mâine.
Sinceră să fiu, n-aș fi crezut vreodată că gândurile au o așa mare putere. Când m-am apucat de blogging, acum doi ani și jumătate, credeam că blogul meu va fi un soi de jurnal electronic, credeam că nu mă va citi nimeni și că nu mă va remarca nimeni. Dar m-am gândit că blogul va fi terapia mea de recuperare pentru spirit și psihic și mi-am zis: „De ce, nu?! Hai să încerc”. Și-am încercat, și-am reușit și cu fiecare articol postat, statisticile privind cititorii mei creșteau și creșteau și creșteau. Până într-o zi, când mi-am dat seama că ale mele gânduri pot fi materializate în premii fabuloase. Și așa a fost. Am îndrăznit, am muncit, am perseverat, nu m-am dat bătută și nici nu m-am lăsat intimidată și am câștigat. Și nu un concurs, am câștigat o mulțime, de am atras asupra mea o ceată de hateri, care mă urmăresc și mă înjură pe la colțuri. Să fie sănătoși, eu îmi văd de drumul meu. Sunt mai bună decât ei!
Iar banul nu avusese niciodată importanță pentru mine. Risipeam banii pe toate nimicurile, pentru că nu-i munceam eu și pentru că nu le înțelegeam valoarea. Am ajuns să le înțeleg valoarea abia când am câștigat primii mei bănuți, nu vreți să știți ce fericire nemaipomenită am simțit. Atunci am știut că sunt pe drumul cel bun și că trebuie să continui. Mă întreb unde voi fi peste 10 ani… probabil voi avea un blog cu zeci de mii de unici, probabil că voi lucra pentru o revistă cunoscută, habar n-am, cert este că nu voi renunța niciodată la spațiul meu virtual. Pentru că site-urile mele sunt uneltele creației mele, puterea mea, nebunia mea, munca mea, pasiunea mea și oglindirea talentului meu. Fără blogurile mele aș fi nimeni, fără ele n-aș mai avea orientare și mintea nu mi-ar mai funcționa la capacitate maximă.
Însă totul a început de undeva. Norocul meu a fost mama mea. Eu nu m-am născut cu scrisul în sânge, nu este un talent nativ, ci unul dobândit. Când eram mică mama mă obliga să citesc, până am început să ador această îndeletnicire, lectura. Cititul m-a ajutat să scriu, cititul mi-a deschis mintea, mi-a îmbogățit vocabularul, m-a educat și m-a învățat să mă exprim. Cititul mi-a pus în mână condeiul scrisului. Și-am citit și-am tot citit până mi-am spus: „Vreau și eu să scriu” și-am scris și ce-a ieșit din mâna mea mi s-a părut uimitor. Dar în spatele articolelor câștigătoare a stat întotdeauna multă muncă, poate nopți nedormite, frământări și multe temeri. Întotdeauna mă tem să nu dau greș, pentru că mereu îmi doresc să fiu cea mai bună într-o competiție. Și deși mulți cred că tot ce-am câștigat până astăzi mi-a picat din cer, vă înșelați amarnic. Am muncit pentru tot ce am, mi-am sacrificat timpul, uneori și viața, pentru a atinge succesul. Și l-am atins în pași mărunți, nu în salturi mari.
Sunt pe barba mea, astăzi am tot ce-mi doresc, sunt pe cont propriu, mi-am găsit chemarea, o fructific și asta mă face fericită. Și deși unii mă privesc cu admirație, alții mă urăsc pe la colțuri, dar asta înseamnă să-ți urmezi visul, să mergi ÎNAINTE oricâți ți-ar spune nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu e bine, nu-ți iese și-așa mai departe. Întotdeauna am fost pozitivă și mi-am zis: „încerc fie ce-o fi, pot, sunt capabilă, o să reușesc”! Și-am reușit! Așa trebuie să gândești și tu; tu, cel care ai un vis, dar care nu ai curajul necesar să-i dai frâu liber. Tu, cel care ai vrea, dar nu știi dacă poți. Tu, cel care ți-ai dori, dar ți-e teamă să încerci. Fă-o, încearcă, muncește, nu te lăsa, mergi înainte, sacrifică tot ce poți sacrifica și împlinește-ți visul! Dacă vrei, poți. Dacă îți dorești, reușești. Dacă muncești, n-ai cum să nu obții. Dacă îți vei urma visul, vei ieși din mulțime, vei fi un exemplu, vei ajunge sus și tot succesul este al tău! Fii #pebarbata! Se poate!
Cu acest articol particip la Campania „Fii pe barba ta!” inițiată de Philips. Și dacă nu știai, în această vară, Philips lansează provocarea „Fii pe barba ta!”, prin gama de produse Click & Style, două modele de aparate de îngrijire versatile, pentru orice stil. Mai multe detalii găsiţi pe site şi pe Facebook. Participă și tu la campania Philips și câștigă! Fii #pebarbata!