„Singura ceritudine a vieții este moartea!”
Sunt un om dificil și o femeie atipică. Iubesc florile, dar doar atât cât să le privesc, nu să le primesc. Mi-e greu… mi-e jenă, de parcă m-aș simți nedemnă sau poate obligată de ceva atunci când cineva îmi dăruiește flori. Nu sunt în stare să-mi iau un angajament serios și am senzația că dacă primesc florile respective, mi se dăruiește toată iubirea și aprecierea din lume. Dragoste pe care nu știu dacă o pot onora. Eu sunt un om de cuvânt, mai presus decât privilegiul de a fi femeie, și nu pot da speranțe decât dacă sunt sigură de propriile mele sentimente, iar eu nu sunt niciodată sigură de nimic. De mine sunt cel mai puțin sigură.
Și mai am o manie, mă gândesc mai mult la moarte decât mă gândesc la viață sau la viitor. Parcă aș fi Cioran, moartea mă fascinează. El abia aștepta să treacă prin „marea experiență”, numai că Alzheimerul i-a furat puterea gândirii și n-a putut, cred, să-și conștientizeze propria moarte. Cred în Dumnezeu, cred în Rai și Iad, dar parcă mi-aș dori ca dincolo de moarte să fie renașterea. Ce-ar fi dacă dincolo de moarte să dăm piept cu reîncarnarea?! Cum ar fi să ne naștem din nou?! Sigur că n-am avea nicio amintire din viața de acum, dar ar fi frumos, parcă ne-am teme mai puțin de moarte. Am citit cândva un autor (nu pot să-i dau numele, este încă în viață) care spunea că după moarte omul trece prin toată viața pe care a trăit-o, apoi vizitează toată galaxia, la final trece prin soare, iar sufletul își găsește locul într-un prunc abia născut. Cam așa descria el reîncarnarea. Mi se pare fascinant procesul. Nu știu cât de adevărat, dar fascinant. Cum ar fi ca după moarte să ai acces la toate secretele lumii, să atingi efemerul și divinitatea pentru ca mai apoi să renaști într-un alt trup?! Senzațional!
Dacă aș muri mâine, probabil că nu mi-ar părea rău. Nu am regrete, mi-am acceptat trecutul și prezentul, m-am iertat și am decis să trăiesc pe o cale mai dreaptă. N-aș regreta nici măcar faptul că mi-ar fi răpit viitorul. Cum să plâng după ceva ce nu știu cum arată? Cum să plâng viitorul care nu știu ce mi-ar putea rezerva? Nu regret nimic! Însă… am o teamă. Se spune că atunci când omul moare, sufletul rămâne acolo, prezent vreo trei zile pe lângă trupul inert. Ceea ce ar însemna că aș vedea și auzi tot. N-aș vrea să văd oameni triști și nici să aud bocete fără limită. La înmormântarea mea aș vrea să văd veselie, voie bună, oameni îmbrăcați în culori aprinse și o mulțime de flori. Dacă pe fundal mi-ar pune muzica preferată, în surdină, iar ei ar povesti despre mine numai lucruri bune, probabil că aș „plânge” eu de fericire. Am pus „plânge” între ghilimele pentru că nu știu dacă sufletele pot plânge, dar cred că pot simți bucuria sau tristețea.
Și da, dacă acum nu îmi place să primesc flori, pentru că sunt eu nebună, când voi muri vreau să primesc o grămaaadă de coroane din flori naturale. Bine, știu ce veți spune. La ce îți vor folosi coroanele? Oricum nu le vei lua cu tine! De ce vrei din flori naturale? Oricum nu le vei putea mirosi! Ei, hai să fim serioși! Dacă tot ritualul înmormântării s-ar realiza numai după ce poate „simți” persoana decedată, atunci nu s-ar mai face nimic: nici înmormântare, nici slujbă, nici pomană și nu s-ar mai respecta niciun obicei. Dar să vă spun argumentele mele, de ce aș vrea să primesc coroane funerare din flori naturale:
- Pentru că florile naturale sunt vii și semnifică viața, frumusețea vieții, delicatețea vieții și iubirea în stare pură.
- Pentru că florile naturale sunt infinit mai frumoase decât cele artificiale. Florile naturale se ofilesc la fel cum o face și omul, firesc, natural, încet și fără să devină o atrocitate a naturii. În schimb cele artificiale se decolorează și putrezesc într-un mod odios. Pe deasupra plasticul miroase oribil. Nu vei putea compara vreodată mirosul florilor naturale cu mirosul de plastic!
- Pentru că toată viața mea am iubit naturalețea și am fugit de tot ce înseamnă fals. Deci cum ar fi să mi se aducă coroane sau jerbe din flori artificiale?! Probabil că m-aș răsuci în mormânt.
Nu mă interesează cât de mare va fi pomana, nu vreau vreo fanfară sau alte chestii fastuoase, însă vreau coroane funerare din flori naturale! Oare cer mult? Nu cred! Este de ajuns și una singură. Dar dacă oamenii mă vor iubi și vor dori să-și arate aprecierea față de mine, pentru ceea ce am fost în timpul vieții, fiecare familie îmi va aduce o coroană sau o jerbă. Așa este și tradiția. Iubesc garoafa roșie sau albă, îmi place la nebunie anturiumul verde sau roșu, cala roșie sau mov este cu adevărat deosebită, crizantema galbenă este o frumusețe, dar și crinul imperial portocaliu este superb. Oricum ar fi combinate aceste flori minunate, rezultatul este o coroană funerară memorabilă. Însă dacă coroana funerară este însoțită și de un mesaj unic și personalizat, atunci într-adevăr familia respectivă m-a iubit și m-a respectat.
În încheiere vă recomand site-ul CoroaneFunerare.ro care realizează la comandă jerbe funerare, coroane funerare, aranjamente funerare, cruci din flori, coronițe funerare, coșuri funerare, tribute funerare, toate din flori naturale. Nu o să vă mint că prețurile sunt minime, florile naturale sunt destul de scumpe, iar arta se plătește, însă în schimb veți primi aranjamente funerare făcute într-un mod cât se poate de elegant, din cele mai proaspete flori, asociate cu mult bun gust. În plus toate acestea vor fi însoțite de mesaje de condoleanțe personalizate și vor fi depuse la domiciliu, direct la capelă, cimitir sau biserica unde are loc procesiunea de înmormântare. Livrarea se face oriunde în București sau județul Ilfov.
Știu că moartea și înmormântarea sunt subiecte delicate, dar până și moartea face parte din viață. Și atunci când cineva drag se stinge, ești atât de zăpăcit și de confuz, încât nu știi ce să faci mai întâi. Tocmai pentru a ușura sufletele oamenilor au fost create aceste servicii, pentru ca ei să poată conduce defunctul pe ultimul drum în liniște și pace, fără nervi și griji din cauza demersurilor necesare înmormântării.
Bartolomeu Ananina spunea: „Moartea, dragii mei, este singura noastră certitudine. De-a lungul unei vieți ne putem îndoi de orice, în afară de faptul că vom muri. Și putem spera în orice, în afară de nemurire. Oricât ar fi căile vieții de multe și de întortocheate, ele merg în mod sigur într-o singură direcție – mormântul.”
Eu vă doresc să fiți longevivi și sănătoși, în rest, toate au o rezolvare! Dar nu uitați de flori, iubiți florile și viața pe care ele o reflectă!