„Misterul” barbatului care stie sa danseze

        Nu cred în dragostea la prima vedere, dar cred în dragostea la prima vedere a unui dans. Nu știu ce simțiți voi, dragele mele doamne și domnișoare, dar eu… când văd dansând MIȘTO un bărbat, imediat mi se activează senzorii iubirii. Mi se par atât de sexi bărbații care știu să danseze, încât mi se face pielea ca de găină. Dar stați așa, nu dați ochii peste cap, să nu credeți că sunt vreo obsedată sau vreo nebună. De exemplu nu îmi plac bărbații care dansează lasciv sau care fac striptease. NU NU NU!!! Mi se par odioși și departe de a fi sexi. În schimb ador bărbații care dansează orice stil de muzică într-un mod propriu și personal. De exemplu îmi plac bărbații care știu să danseze bachata, cei care dansează șmecherit pe o muzică ritmată și modernă. Un bărbat care simte ritmul muzici și care știe să-și unduiacă elegant trupul în acord cu notele muzicale, în ochii mei devine un zeu.

         Da, da, nu exagerez. Nimic nu mă poate stârni mai tare decât un bărbat care dansează frumos. E adevărat că este o pornire pur sexuală, dar mi-ar fi extrem de ușor să mă îndrăgostesc de un bărbat doar văzându-l dansând. L-aș privi o eternitate, iar imaginea lui dansând îmi rămâne în minte mult timp. De fiecare dată când mă duc la câte o petrecere, într-un pub sau club, MEREU există câte un bărbat/băiat care știe să danseze. Ei bine, în acele momente, tot ce fac este să îl privesc pe sub gene toată noaptea. Uneori mă  holbez direct, ca să-i atrag atenția, alteori o fac discret, ca să nu bage de seamă. Însă vă spun sincer, bărbații care știu să danseze sunt cu adevărat irezistibili! Iar ei profită de atuurile lor și le place la nebunie să fie în centrul atenției.

         Iar acum, dacă tot am elucidat „misterul” bărbatului care știe să danseze, vreau să vă mărturisesc că tocmai mi s-a pus pata pe o piesă de-a lui Skizzo Skillz, se numește „dămio pata” și e nouă, e bună, e fresh, e ritmată, numai bună de dans. DAAAARRRR, are ceva în plus față de toate piesele lui Skizzo, în videoclipul ăsta, șmecheritul Skillz DANSEAZĂ. Este prima dată când îl văd mișcându-se așa mult. O face discret, se sparge puțintel în figuri, dar tocmai acest lucru îl face al naibii de sexi!!! Nu strâbați din nas din cauza gusturilor mele muzicale sau masculine, sunt atipică, nu mă dau în vânt după bărbații exagerat de frumoși, dar mă atrag „băieții răi”, care ies în evidență cu CEVA poate puțin excentric. 😛 Skizzo e mișto, nu? 😛

Va las piesa lui! Pupici! :*