Cadoul perfect mi l-am făcut singură

         Cadourile, cât de frumoase sunt cadourile… le dăruim și le primim, ne umplem sufletele de fericire… așa cum Borealy dăruiește emoții și sentimente prin cadourile sale exclusiviste; noi oamenii, iubitorii de frumos, căutăm întotdeauna acel ceva special pentru a-l putea dărui împreună cu toate simțirile noastre…

         Dar când vine vorba de noi înșine?! Când noi singuri ne facem un cadou de mult dorit, oare suntem mai pragmatici?! Sau mai emotivi ca niciodată?! Oricum ar fi, când îți dorești un lucru cu toată ființa, atunci când reușești să îl obții și îl ții pentru prima dată în mână n-ai cum să nu te simți copleșit de emoții, de fericire, de o stare de mulțumire și satisfacție care să îți invadeze tot corpul.

        De câțiva ani mi-am dorit cu tot sufletul un laptop; dar situația financiară, prioritățile lunare și problemele cu care m-am tot confruntat de trei ani nu m-au lăsat să îmi împlinesc acest vis. Deși nu priveam acest laptop ca pe o necesitate latentă, mi-l doream. Mi-l doream foarte mult și îmi tot frământam mintea căutând soluții care să îmi garanteze obținerea unui laptop. Nu vroiam să mă bag în datorii, nu vroiam să mi-l achiziționez în rate, vroiam să mi-l cumpăr pe puterile mele, pe munca mea însă nu aveam niciun job…

       Vă voi dezvălui un lucru pe care nu l-am mai spus până acum, tocmai pentru a putea înțelege ceea ce a însemnat pentru mine obținerea unui laptop pe propriile puteri și pe propria-mi capacitate. Sunt o persoană cu handicap locomotor, așa m-am născut, și de trei ani sunt într-un continuu proces de vindecare. Am trecut printr-o serie de operații de succes și acum încă sunt în faza de recuperare… probabil că în curând mă voi putea considera un om normal din punct de vedere fizic. Am avut un an și jumătate în care nu am mers niciun pas, atunci mi-am descoperit pasiunea pentru blogging, citeam extraordinar de mult, scriam, învățam pentru facultate, pe atunci eram studentă la psihologie și am continuat facultatea printre operații, internări și recuperări de tot felul. Am reușit să îmi dau licența pe care am luat-o cu brio. După ce am terminat facultatea mă simțeam neîmplinită, încă nu eram în stare să îmi iau viața în mâini și să mă duc la muncă, din punct de vedere fizic îmi era orecum imposibil. Dar trebuia să fac ceva, să îmi umplu timpul cu ceva… și-am început să scriu. Am pornit făcundu-mi acest blog, nișa lui vroiam să fie filosofia și psihologia… vroiam să împărtășesc lumii din cunoștințele mele, vroiam să ajut, vroiam să luminez căile celor care se simțeau poate rătăciți sau abătuți. O perioadă mi-am petrecut-o scriind și făcând un soi de consiliere cu tinerii care aveau probleme specifice vârstei, cu tineri triști, neîmpliniți, rătăciți sau nefericiți. Spun un soi de consiliere pentru că pe internet nu se fac consilieri, nu este etic, eu doar dădeam niște sfaturi gratis și îi ascultam pe cei care aveau nevoie să fie ascultați. Ajutând pe alții simțeam că mă ajut pe mine, ascultând oamenii uitam de propria durere și mă simțeam utilă, folositoare și apreciată. Atunci când tinerii mă căutau să îmi mulțumească pentru că i-am ajutat și le-am oferit acel imbold de care aveau nevoie, simțeam cea mai mare satisfacție!

         Toate bune și frumoase, însă orele petrecute la calculator nu îmi făceau bine, ba mă durea spatele, ba mă dureau picioarele, însă cel mai tare mi-era teamă că într-o zi bătrânul meu calculator nu va mai rezista și va ceda. Mi se tot strica, ba o piesă, ba alta; am băgat bani buni în piesele lui. Săracul a rezistat cu stoicism, datorită lui am reușit practic să îmi iau un laptop. Trebuie să recunosc că un laptop mi-ar fi fost mai mult decât util în acele perioade când nu mă puteam ridica din pat, când nu rezistam în șezut nici măcar o oră… captivă în dureri îmi anesteziam sufletul citind cărți de tot felul. Când situația mea s-a mai ameliorat, puțin câte puțin am reușit să pot petrece din nou timp la calculator.

         Cu timpul blogging-ul mi-a intrat în sânge, nu era zi să nu scriu, îmi plăcea să relaționez cu lumea, îmi plăcea să citesc blogurile vecine… am crescut ca ființă spirituală alături de ceilalți bloggeri. Existența mea se împărțea în două, orele interminabile de recuperare și orele savuroase petrecute în blogosferă. Datorită unor oameni speciali am fost atrasă în lumea campaniilor și concursurilor organizate de diverse site-uri. Toată lumea îmi spunea că scriu frumos și că am mari șanse să câștig diverse campanii și concursuri de blogging. Inițial am zis de ce nu?! Însă nu simțeam că voi reuși, habar nu aveam eu că această lume mă va duce atât de aproape de împlinirea visului meu, acela de a avea un laptop. Începutul meu în lumea campaniilor a fost dezamăgitor. Nu reușeam să câștig deloc. Abordarea mea era greșită, nu mă pricepeam să scriu când mi se impuneau tipare, nu știam ce înseamnă publicitatea scrisă, nu știam cum să-mi pun articolul într-o lumină cât mai favorabilă, să-l fac captivant și convingător, să fie autentic… Îndrumată de sfaturile unor bloggeri cu experiență și citind și eu articolele câștigătoare, am început să capăt curaj, am început să îmi las imaginația să zburde și efectiv să îmi las degetele să tasteze ceea ce gândeam și simțeam. Închistarea s-a spulberat încet, încet și toate cărțile citite în trecut, toate filmele și toate imaginile pe care le aveam în minte mi-au fost de mare ajutor în realizarea unor articole care m-au adus de multe ori în fruntea clasamentelor.

          Alina din spatele Literelor Stacojii începea să înflorească, am câștigat un nume, am câștigat experiență, m-am implicat în campanii diverse și am început să câștig premii pe care poate din banii mei nu mi le-aș fi cumpărat. Nu pentru că nu meritau oasteneala, Doamne ferește, ci pentru că ori nu mi le permiteam, ori nu le venise rândul. Pentru că atunci când fiecare bănuț este strâns pentru diverse proceduri medicale, nu prea îți mai dă mâna să îți cumperi bijuterii, cosmetice, sau alte lucruri foarte frumoase…

        Și Dumnezeu a aranjat lucrurile astfel încăt eu să pot câștiga un laptop. Și din ianuarie până astăzi existența mea și implicarea mea în campanii au avut ca scop obținerea unui laptop, și am reușit. Sunt atât de fericită încât nu vă imaginați. Un laptop de 2000 de lei obținut prin sudoarea frunții mele este o realizare care mă bucură nespus. În două săptămâni voi fi mândra posesoare a leptopului, abia aștept să îl văd, să îl simt, să mă bucur de el, să pot scrie, să pot citi la orice oră din zi și din noapte fără să mă mai plâng de durerile de spate, fără să îmi mai fac griji că poate mâine calculatorul meu nu va mai funcționa. Adevărul este că stăteam cu sufletul la gură de teamă ca nu cumva să mi se strice calculatorul înainte să îmi ajungă acasă laptopul. Mi-am pus tot sufletul, ambiția și dăruirea și am reușit să îmi fac singură cadoul perfect, sunt tare mândră de asta!

        Acum că voi avea mult iubitul meu laptop simt că viața mea o va lua pe un făgaș mult mai frumos, voi reuși să mă dezvolt intelectual și spiritual mult mai mult și îmi voi lua inima în dinți și voi începe să scriu prima mea carte, o biografie care să devină una din cele mai celebre cărți. Știu că țintesc cam sus, însă viața mea a fost un cumul de agonie și extaz mai ceva ca în celebrele romane americane. Am cunoscut Raiul, Purgatoriul și Iadul întocmai ca Dante Alighieri și știu că leptopul va fi unealta creației mele care va reuși să îmi facă un nume, cu care voi reuși să îmi făuresc un drum numai al meu.

     Astfel consider că laptopul care urmează să fie al meu va fi mai mult decât un gadget, va fi acel ceva care mă va reîntregi și care mă va scoate din anonimat… ducându-mă pe drumul scriitorilor pe care vreau cu toată ființa să îl urmez. Dacă am sau nu stofă de scriitor, timpul va decide asta…

Simt nevoia să precizez că acest articol este tot atât de real pe cât sunt eu!

 

 

 Spring SuperBlog