Persoanele cu dizabilități sunt asexuate?!

    open-your-heart          

            Am fost foarte impresionată de evenimentul organizat Asociația Open Your Heart și susținut de Alin Gălățescu, Modă în scaun cu rotile „Atipic Beauty 2013, care a fost un real succes. În sfârșit persoanele cu dizabilități sunt privite dincolo de infirmitatea propriu-zisă, dincolo de boală și dincolo de acel fotoliu rulant. Scriu acest articol pentru că sunt contrariată de oamenii care consideră persoanele cu dizabilității ca fiind asexuate. Și eu sunt o persoană cu handicap locomotor și încă din adolescență m-am lovit de preconcepțiile oamenilor sănătoși, sănătoși fizic. „Oamenii cu handicap nu fac sex, nu se implică într-o relație amoroasă…” ele sunt tratate oarecum cu mânuși, de parcă am fi sfinți și pentru nimic în lume nu ar trebui să întinăm această imagine. Mai ne lovim și de mila aceea însoțită de impresia că dacă avem o anumită infirmitate, nu putem trezi pasiune, nu ne putem descurca în intimitate și nu putem face dragoste. Și deși handicapul meu nu era deosebit de grav și mă puteam descurca singură, când s-a aflat că sunt într-o relație, anumite persoane în toată firea, au fost contrariate. Ca și cum eu nu aveam dreptul la dragoste, nu aveam dreptul să iubesc și să fiu iubită. Mulți uită că și dacă un om este în scaun cu rotile se poate descurca singur, nu este neapărat dependent de alții, nu trebuie neapărat să aibe nevoie de ajutorul altcuiva, poate fi independent, poate avea un job și își poate întemeia o familie. Bineînțeles că toate aceste realizări se obțin cu mari eforturi, dar se pot dobândi. Adevărat că sunt dizabilități și dizabilități, unii sunt bolnavi grav și într-adevăr nu se pot descurca singuri, dar dintre cei care pot, care au avut voință și putere, dacă pot învăța și munci, de ce să nu aibe și un iubit sau iubită?! Asta nu pot să înțeleg.

            Nu pot să îi înțeleg nici pe cei care simt o repulsie pentru persoanele cu dizabilități, adică genul acela de repulsie care nu îi dă voie să se implice într-o relație amoroasă… dar gusturile nu se discută, așa cum unora nu le plac oamenii grăsuți sau cine știe cum, așa se întâmplă și cu dizabilitățile. Totuși o persoană cu handicap se poate face plăcută prin chip, prin zâmbet, prin personalitate și fel de a fi, prin veselie, prin inteligență și prin bunătatea sufletului. Oamenii cu handicap nu sunt neapărat triști sau frustrați, pot fi mult mai optimiști și mai veseli decât credeți. Atracția sexuală nu vine musai din „ambalaj”. Chimia se mai naște și o dată ce începi să cunoști și să îndrăgești omul. Și uite așa, marea majoritate a oamenilor consideră persoanele cu dizabilități ca fiind asexuate. Eu nu m-am confruntat cu astfel de respingeri din partea băieților și bărbaților, lumea din exterior este dificilă, lumea din afară reacționează urât… dar să nu uităm că și noi cei cu handicap avem dorințe, nutrim sentimente, mustim de dorință, pasiunea mocnște și ea. Mai ales că noi cei care nu suntem născuți sănătoși prețuim adevăratele lucruri importante ale vieții mult mai mult decât ceilalți, dragostea pentru noi este sfântă, la fel și fidelitatea, și căutăm să oferim cât de mult putem. Adevărat că poate este greu ca cineva să se îndrăgostească de o persoană cu dizabilități la prima vedere, însă cu timpul se formează o dragoste mult mai trainică decât cea născută din pasiunea aceea arzătoare. Persoanele cu dizabilități pot fi deosebit de afectuoase și fac tot posibil ca persoana de lângă ei să se simtă bine, să se simtă iubit și adorat. Dar nu o dragoste sufocantă, din aceea care să exaspereze, ci ceva sincer, venit din adâncul inimii.

603585_123288194536519_882032175_n

            Persoanele cu dizabilități nu sunt asexuate, pot iubi și fizic și sufletește, trebuie doar să vrei. Mi-ar plăcea ca lumea să privească altfel acești oameni cu handicap, sunt persoane normale atâta timp cât creierul funcționează corect, cu aceleași sentimente, dorințe și vise ca oricine altcineva. Ba chiar uneori mult mai determinate decât oamenii sănătoși fizic. Și unde mai pui că dorința sexuală este aceeași ca și în cazul oamenilor sănătoși. Și ei simt acele nevoi sexuale, doar că ei pun mai mult preț pe latura sentimentală. Unii sunt bolnavi sau au un handicap chiar dacă nu se vede acea infirmitate, tristețea este un handicap, gândirea închistată este un handicap, prostia și multe alte obiceiuri și năravuri greșite. Nu țin o pledoarie pentru persoanele cu dizabilități, nu le iau apărarea, se pot apăra și singuri, își pot susține cauzele și singuri, ceea ce încerc să schimb este gândirea izolată a oamenilor. Trebuie nu doar să acceptăm și să integrăm aceste persoane în societate și în câmpul muncii, ci și să le privim normal, au nevoie de normalitate, nu de gesturi reținute. Nu vor să fie urcați pe un piedestal, ci să trăiască normal, să aibe o familie, un loc de muncă, un loc pe lume, să simtă că fac parte dintr-un grup și nu tratați separat sau în masă. Respingerile rănesc mai mult decât vă imaginați… priviți dincolo de scaunul cu rotile, dincolo de infirmitate.

            Persoanele cu dizabilități sunt oameni, ființe sexuale și spirituale!  

construieste-sperante1

Anunțuri

27 de gânduri despre „Persoanele cu dizabilități sunt asexuate?!

  1. Alina, știu că ți-este greu și că te simți discriminată, dar nu dezamăgi! Oamenii calcă în picioare tot ce li se pare lor că nu este cum place ochiului lor! Așa este lumea Alina! Lumea te discriminează din orice. Nu te mai plânge! Nu are rost să îți bați capul cu vorbele lor grele și nechibzuite! Tu urmează-ți viața ta și nu mai lua în seamă ce spun alții. Eu știu și am toată încrederea că ești o persoană cu toată tabla pe casă fiindcă pe vede din cum gândești, cum scrii .. și cine nu vrea să vadă asta, să nu o vadă! Tu stai liniștită în inima ta și nu te mai consuma!

    • Dan, eu nu ma simt discriminata, nu am fost niciodataa respinsă sau jignita din cauza handicapului meu. Ma consider un om normal, sunt si incerc sa ma comport ca atare. Nu sunt nici necajita, in articolul meu mi-am spus punctul de vedere… am simtit sa scriu despre acest subiect. 🙂

  2. Servus, foarte fain & bun artcolul! Felicitări!
    Şi eu fac parte din această categorie …a persoanelor cu dizabilităţi..Pot să-ţi las un link..care să dovedească pe lângă problemetica conştientizării unei boli incurabile…şi simţul umorului prin caricaturile prezentate la finalul postării mele din 2010? Îl las…că nu cred că strică ceva, dimpotrivă…completează:)! Mulţumesc! http://greencharme.blogspot.ro/2010/05/26-mai-ziua-sperantei.html

  3. Foarte frumos articol! Felicitari! Pe cei care resping persoanele cu dizabiitati, eu ii dispretuiesc, pentru mine oamenii aceea nu au suflet. Am ajuns sa impart oamenii in doua categorii, cei care nu pun intrebari, si nu te fac sa te simti rau, si cei care pun intrebari, de cele mai multe ori cu intentia de a te rani. Din prima categorie fac parte cei inteligenti, din a doua… cred ca se intelege…

      • Da, ai dreptate, dar cand vezi cum se uita la tine si la cat de rau te face sa te simti…. Cum e sa te intrebe un psiholog „Ai sa poti conduce tu masina?”… Sunt rani care nu se pot inchide…. 🙂

      • Si eu sunt psiholog si sunt si persoana cu dizabilitati, dar cheia consta in raspunsul pe care il dai. De ce sa te simti ranita? Raspunzi dezinvolt, da as putea, daca toate comenzile se fac de mana. Sunt astfel de masini.
        Nu trebuie sa te lasi ranit de la toate rautatile, oamenii sunt curiosi si cunosc multi altii, cu functii, care gandesc limitat.. atat de limitat. Iar tu trebuie sa le intelegi curiozitatea… ca altceva nu este de facut..

      • Din pacate sunt oameni care cum spui gandesc atat de limitat incat ei cred ca atitudinea lor e normala, asa ca nu ma obosesc sa le raspund, pentru ca nu ar intelege. Nu-i bag pur si simplu in seama. Ma consider un om normal in ciuda micii probleme de la mana dreapta, care ma impiedica sa scriu cu ea. Cand insa citesc articole de genul asta imi amintesc de cei a caror curiozitate imi displace. Dar nu-i asa, nu poti sa-i ceri omului mai mult decat poate da? O zi frumoasa iti doresc! 🙂

  4. Offf, Alina! Viata este frumoasa, dar si foarte grea, chiar si pentru cei ce sunt sanatosi. De ce oare nu suntem in stare sa ne purtam omeneste cu cei care au probleme, de ce nu suntem capabili sa empatizam cu ei si sa ii ajutam, de ce nu suntem in stare sa ii consideram semenii nostri? Stii cat de des imi pun aceste intrebari?

  5. Draga mea simt nevoia sa mentionez ca Alin Gălăţescu că a susţinut proiectul “Atipic Beauty” pe partea de styling, organizator a fost doar Asociatia Open Your Heart.
    Imi place mult articolul, as adauga o multitudine de elemente, dar ce folos? Doar prin puterea exemplului schimbam mentalitati.

  6. E trist cand insasi familia ta te face sa te simti nedorit..sa iti spuna tu in situatia ta nu ai dreptul sa visezi…Deci si visele imi sunt interzise pt ca sunt intr-un scaun cu rotile…De iubit categoric nu am voie.
    .ei cred ca sunt stapani pana si pe inima mea…Da este foarte greu cu mentalitatea celor din jur sa ai o relatie fiind persoana cu dizabilitati.
    Inca mai am speranta ca intr-o buna zi voi intalni pe cineva caruia sa nu-i pese de gura lumii si sa lupte alaturi de mine.
    Cu stima Sarah

    • Imi pare rau sa aud asta, nu-ti pierde increderea. Poate iti vei gasi sufletul pereche!
      Nu conteaza ca esti in scaun cu rotile, pe lumea asta sunt si barbati buni, care nu tin cont de acest aspect.

  7. Un mic comentariu din partea unei fete fără disabilități, ce are ambii părinți cu disabilități:

    Să nu vă pierdeți niciodată speranța și visele! Nu persoanele cu disabilități sunt cei cu probleme, ci societatea. Societatea este cea care greșește! Pe parcusul vieții mele de până acum (23 de ani), nu am întâlnit niciodată un suflet mai cald, mai blând și mai luminos decât cel al tatălui meu. În pofida tuturor jecmănelilor și tertipurilor acestor mediocri egoiști, ce știu foarte bine că nu sunt perfecți, însă încearcă să-și exteriorize aceste frustrări asupra acestor oameni cu disabilități, mult mai valoroși, cu orice ocazie pot. Nu o dată am înnebunit de ciudă văzând prestațiile acestora de față cu oamenii cu disabilității. Nu o dată m-am dus să le atrag atenția asupra faptelor lor deloc morale, însă de fiecare dată aceștia rămânea uimiți și muți de mirare. Nici măcar în acele momente nu vor să accepte că au greșit, doar le pare rău că au fost prinși de cineva ”ca ei”. Nu voi fi niciodată ca ei! Cel mai mare dar pe care am putut să-l primesc de la viață , sunt părinții mei. Da, ei s-au iubit mult atunci când s-au cunoscut, iar mama mea a decis să poarte sarcina chiar dacă toți doctori, cu excepția unui singur medic, au susținut că este imposibil. Ei bine, imposibilul s-a produs. Fetița aceasta lucrează și este în același timp la al doilea master în Paris, unde îi bate pe francezi la propria lor limbă.
    Acum, acei oameni ce se considerau superiori părinților mei, realizează ce părinți ”buni” au fost ei, și ce bine au reușit să-și educe copii să stea pe banii lor.

    Oamenii cu disabilități sunt superiori oamenilor fără. Părinții mei au pierdut pe o parte, neîncadrându-se în tiparul stabilit de societate, însă au câștigat pe alte părți. Consider că în viață există un echilibru. Spre exemplu, mama mea dă dovadă de o rapiditate fără precedent, iar tatăl meu de o cultură fără limite,

    Așadar, nu ezitați să vă iubiți și să dați naștere unor suflete noi! Aceste suflete vă vor iubi toată viață, chiar dacă nu vă vor înțelege în totalitate. Nu cred că voi putea înțelege niciodată cum reușiți să fiți atât de buni cu oameni aceștia fără suflet! Un exmplu foarte bun se află și prin aceste comenturi – Irina – chiar dacă pshihologul este cel ce a greșit, tot ea își ia vina asupra ei. Cum este posibil? Mi se pare mult prea multă bunătate în lumea asta vastă, lipsită de scrupule.

    Oameni cu disabilități chiar sunt extraordinari, cu toate că societatea îi judecă, tot ei sunt cei care lasă de la ei și îi înțeleg pe cei așa numiți ”normali”.

    @vienela, asta este și întrebarea mea, de ce? Dacă sunt atât de ”normali” de ce sunt închiși la minte?
    @Irina, schimbă psihologul, nu ai nevoie să cheltui atâția bani pe o persoană incapabilă; dacă își cunoștea cu adevărat profesia, știa că tehnologia a avansat incredibil de mult în ultimele decenii, și că ceea ce era cândva considerat ”science fiction”, acum a devenit ”science”. Îi urez psihologului să mai pună mâna pe o carte, înainte să se considera calificat și profesionist.
    @Alina, felicitări pentru articlor! La cât mai multe!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s