Nu confunda curajul cu norocul

curajul-unui-om-citate-despre-viata-si-curaj

Aud adesea spunându-se: „Oricâtă cartea ai avea, dacă n-ai puțin noroc, degeaba”. Oamenii mai de grabă se încred în noroc decât în ei înșiși. Mulți dintre ei vor ca oportunitățile să le pice din cer. Ei bine, nu e chiar așa. Norocul există, însă nu este providențial. Norocul ți-l faci cu mâna ta. Studiul este baza unei vieți profesionale reușite, apoi pentru a-ți îndeplini visurile, ai nevoie de curaj. Dar de un curaj zdravăn, nenică. Din acela nebun, care te face să mergi până-n pânzele albe. Așa prinde omul aripi, dând frâu liber curajului și îndrăznelii. NU norocul îți asigură o viață profesională de succes, ci felul în care acționezi. Dacă ești timid și fricos, o să te mulțumești cu o viață mediocră. Dacă ești curajos, asumat și poate chiar puțin tupeist (îndrăzneț), ai toate șansele să realizezi tot ceea ce îți propui.

Nu te mai culca pe o ureche și nu mai aștepta șansele, provoacă destinul și transformă-l în ceea ce vrei tu să fie. Bineînțeles că nu este ușor să îți educi felul de a fi, însă dacă vrei să ai viața pe care ți-o imaginezi, trebuie să începi cu tine. Studiază, acționează în toate direcțiile, încearcă chiar și joburile demne și nedemne de tine și nu te teme de nimic. Mergi înainte cu îndrăzneală și nu-ți fie frică de schimbare. Adaptează-te noului și toată lumea va fi a ta! Să nu te îndoiești!

Anunțuri

Nici iarba nu crește…

imagesAstăzi este una din zilele acelea în care nici iarba nu crește, este una din zilele în care mi-ar plăcea să stau, să dorm și să nu mă mai gândesc la nimic. Nu sunt depresivă, dar mă simt sleită de puteri, plictisită și obosită peste măsură. Vreau concediu, vreau să lenevesc, vreau să citesc, vreau să nu mai am nicio grijă și nicio obligație. Dar nu pentru mult timp, nu vreau să-i cer pedeapsă lui Dumnezeu, ci numai pentru vreo săptămână, atât. Să mă pot reculege, să-mi pot aduna creierul după pereți, să-mi pot reîncărca bateriile. Simt că nu mai am nici inspirație, nici chef, nici spor, nici noroc, nici nimic. Toate par să-mi meargă pe dos. Până când va mai ține starea asta?! Nici eu nu știu. Probabil până mă voi odihni, până mă voi sătura de somn, până mi se va limpezi mintea.

        Dar nu pot, nu-mi permit să stau, nu încă, n-am cum, din toate părțile sunt solicitată și nu pot să refuz. Ar însemna că nu mai sunt eu, că nu-mi mai respect atribuțiile și obligațiile. Ar însemna că nu-mi mai respect cuvântul dat. De ce bloggerii n-au perioade de pauză? Unii își permit concedii, își permit să-și întrerupă activitățile câte o lună de zile. Dar noi, ăștia mici, care mai avem de mâncat mămăligă, trebuie să continuăm să muncim. Dacă s-ar putea, până la epuizare. Sincer… nu știu cât o să mai pot să o duc așa. De mai bine de un an sunt într-o continuă stare de tensiune. M-au obosit concursurile, emoțiile, așteptările, câștigurile și eșecurile. Toate sunt solicitante, chiar dacă răsplata este sau nu pe măsură. Vreau frig, mult frig, frigul mă ține în priză, frigul mă menține trează. Vara și căldura mă moleșesc. N-aș vrea decât să dorm. Tot corpul mi-e exagerat de greu… mi se închid ochii… mi-e somn… mi-e somn… mi-e somn.

         Voi cum o duceți? Cum faceți față verii și presiunilor? 🙂

Optimism

Optimism

Și dacă m-aș arunca în cea mai mare nesiguranță,

Tot aș reuși să răzbesc.

Și dacă aș fi de o mie de ori lovită,

Tot aș reuși să mă lupt.

Și dacă s-ar ține de mine toate ghinioanele lumii,

Tot aș reuși să îmi descopăr norocul.

Si dacă aș rămâne singură, fără iubire,

Tot aș reuși să descopăr dragostea.

Și dacă aș fi părăsită, ce dacă?!

Tot aș reuși să descopăr o iubire împărtășită.

Și dacă timpul s-ar scurge mai repede,

Tot aș reuși să-l fructific.

Și dacă moartea s-ar ține de mine,

Tot aș reuși să o păcălesc.

Și dacă boala s-ar atinge de mine și m-ar silui,

Tot aș reuși să mă vindec.

Și dacă toată lumea mi-ar fi împotrivă,

Tot aș reuși să-i îmbunez.

Și dacă aș fi cea mai urâtă ființă,

Tot aș reuși să mă fac plăcută.

Și dacă aș fi singură pe lume,

Tot aș reuși să câștig un prieten.

Și dacă răul mi-ar vrea sufletul,

Tot aș reuși să cred, să sper.

Și dacă lumea s-ar sfârși pentru mine,

Tot n-aș fi supărată, am trăit,

Am iubit, este tot ce contează.

Dincolo de cuvinte

               Dincolo de cuvinte stă întotdeauna un suflet, un destin, niște vise, aspirații și convingeri. În spatele textelor pe care noi toți le scriem pe blogurile noastre nu sunt puse doar cunoștințe sau ambiții, punem sentimentele noastre, experiența noastră și poate chiar un strop din speranța noastră pentru mai bine.

              Personal tot scriu de ceva timp pentru diverse campanii publicitare, pentru concursuri, și am reușit să leg câteva prietenii, să cunosc oameni valoroși, oameni buni și frumoși în adevăratul sens al cuvântului. Dar pe lângă acești oameni deosebiți am reușit să mă lovesc și de oameni rău-voitori, oameni veșnic nemulțumiți, oameni care consideră că dețin adevărul absolut și care se pripesc să judece și să arunce cu acuze în stânga și în dreapta. Prin acest articol îmi îndrept atenția spre acei bloggeri care înainte să cunoască omul din spatele unui text, se grăbesc să judece. Oameni buni, lucrurile nu sunt atât de roz cum par, noi cei care ne spetim să fim prezenți la toate campaniile și toate concursurile înseamnă că ne lipsește ceva, că ne dorim ceva, că vrem să ieșim dintr-un tipar, vrem să facem ceva și să câștigăm acel ceva cu sudoarea minții noastre. Nu este numai ambiție la mijloc, sunt sentimente și nevoi…

               Am fost acuzată de câteva ori că nu meritam să ajung în fruntea unui clasament, pe mine una mă afectează astfel de injurii, în primul rând pentru că nu am pile pe nicio platformă și în al doilea rând pentru că știu că îmi pun tot sufletul și inspirația într-un articol. Și dacă particip la un concurs sau caut să câștig un premiu înseamnă că am nevoie de acel ceva, că am o nevoie, o dorință pe care în mod normal poate nu aș reuși să mi-o realizez. Toți avem motivele noastre pentru care scriem, unii căutăm să ne afirmăm, alții avem poate un trai greu, unii vor să se facă auziții, alții din pur talent; oricum ar fi, nimeni nu are dreptul să conteste motivele unui om pentru care scrie. Suntem oameni, pe lângă noi nu crește numai fericire, crește și deznădejdea și eșecul, cresc greutăți și poate neîmpliniri. Și dacă aceasta este modalitatea de a depăși un greu, ce are?! Pe cine îngrădim?! Cui facem rău?! Cred că nimănui…  

 blogger1

                Blogosfera este atât de mare și de permisivă, nu găsesc rostul răutăților, nu găsesc rostul judecăților, există un loc pentru noi toți. Și dacă ești creativ, muncitor, perseverent și ai și puțin noroc, fii sigur că poți fi numit oricând câștigător sau câștigătoare. Crede-mă, să împroști cu noroi peste tot, nu îți vei câștiga un nume și nici nu vei ajunge în fruntea clasamentului, ba din contră dai dovadă de lipsă de profesionalism. Nu uita că bloggeri sunt în primul rând scriitori, apoi sunt niște oameni care țin cu dreptate și nu se lasă îndoiți precum salcia după cum bate vântul. Nu suntem nici jurnaliști, nici judecători… suntem vocea omului de rând. 

              Este atât de ușor să spui de x și y că nu este talentat, că nu se pricepe, că a câștigat pe nedrept… știu, este ușor. Dar de ce să alegi calea ușoară și să nu alegi calea dreaptă care chiar dacă este mai grea, te va încununa cu laurii succesului, de asta poți fii sigur. Aș vrea să văd mai mult fair play; așa cum știm să câștigăm cu bucurie, să învățăm și să pierdem cu demnitate. Să ne asumăm eșecurile, pentru că învățăm din ele, ne formăm, înțelegem unde greșim și ce trebuie să schimbăm pentru a ne schimba stilul și maniera în care scriem. Gloria nu este pentru câștigători, gloria este pentru aceia care se bucură de competiție și de emoțiile pe care aceste concursuri ți le oferă inevitabil.

             Toți credem despre noi că suntem cei mai buni, cei mai talentați și că scriem cel mai frumos. Însă noi, cu noi înșine, suntem subiectivi. Mai bine ne observă cei din afară și ne pot evalua obiectiv…

            Sunt de părere că înainte să emitem judecăți și acuze, să ne punem puțin în pielea celui blamat și să simțim toată frustrarea pe care doar cel jignit o simte atunci când primește niște injurii poate nedrepte, poate spuse la nervi. Rând pe rând, vine momentul să fim fruntașii. Cu răbare, muncă, perseverență, fair play, creativitate și noroc, putem ajunge acolo unde ne dorim.

            Sper ca prin acest articol să nu fi lezat pe nimeni, eu una vă instig să fim mai buni și mai înțelegători; și să ne mai înfrânăm de la răutăți și nedreptăți.

           Fii un blogger de calitate!

  

Articol scris de Gheorghe Alina