Oamenii de succes au probleme personale profunde

Din afară, când vedem un om de succes, cu o viață profesională fără cusur, cu tot felul de realizări, avem impresia că acea persoană nu are absolut nicio problemă. Credem că omul respectiv este ferit de orice necaz, supărare sau nefericire. Succesul profesional este echivalent cu puterea și câștigurile financiare foarte mari, însă știm cu toții, banii nu aduc fericirea. Deși oamenii în cauză par fericiți, fericirea lor este de fațadă de cele mai multe ori. O viață profesională de succes își cere tributul și astfel foarte puțini oameni realizați au căsnicii reușite, se simt împliniți sau sunt realmente fericiți. O viață fericită o duci atunci când succesul profesional este împletit cu succesul personal, însă adevărul este că un astfel de succes deplin este greu de atins, dacă nu chiar imposibil.

Oamenii de succes au probleme personale profunde. Adesea ei nu sunt iubiți, nu sunt tratați cu sinceritate, nu primesc adevărul, nu au relații stabile și nu sunt apreciați pentru ceea ce reprezintă ei ca oameni, ci pentru realizările lor și pentru bunurile și avuțiile acumulate. Se spune că cu cât este mai mare IQ-ul, cu atât este mai mic EQ. Dacă IQ-ul poate fi „educat” și fructificat, dezvoltarea EQ-ului nu este la îndemâna oricui. Ca să fii un om echilibrat din punct de vedere emoțional, trebuie să „muncești” cu tine însuți ani de zile. Este greu să treci peste temerile și complexele pe care le ai. Este și mai greu să-ți dovedești defectele. Însă colosal de greu este să renunți măcar la o parte din exigențe și să devii mai tolerant. Adevărul este că un om care are totul din punct de vedere material, este foarte puțin dispus să tolereze defectele sau greșelile unui partener de viață. De ce s-ar sacrifica?! Nu se va sacrifica! Nu are timp și nici tăria necesară de a trece printr-o relație problematică. Tocmai de aceea oamenii de succes sunt singuri sau își caută fericirea în paralel, în alte locuri decât acasă. Persoanele realizate își toacă neuronii pentru arta sau business-ul pe care îl dezvoltă și ultimul lucru pe care și-l doresc este să sufere într-o relație. Deși singurătatea doare, singurătatea în doi doare și mai mult. Și atunci când inima nu este la locul ei, creierul nu poate lucra, nu se poate concentra pe activitatea profesională pe care și-a ales-o omul de succes.

Să n-aveți impresia că oamenii care par să aibă totul chiar au totul. Au totul din punct de vedere material, însă la nivel personal au probleme atât de profunde încât nici nu vă imaginați. Viața profesională se împacă greu cu viața de familie. Puțini oameni găsesc echilibrul între cele două.

Tu ce ai alege? 

La mulți ani, 2014!

Un an nou – 2014.

Un nou început,

Noi realizări,

Noi bucurii,

Noi oportunități,

Noi oameni,

Noi reușite,

Noi succese.

Să vină:

Noi bloggeri,

Noi bloguri,

Noi articole,

Noi inspirații,

Noi creativități,

Noi creșteri,

Noi consolidări.

S-avem:

Noi campanii,

Noi premii,

Noi bani,

Noi nebunii,

Noi întâlniri,

Noi revederi,

Noi îndrăgostiri.

Să devenim:

Mai sănătoși,

Mai înțelepți,

Mai buni,

Mai frumoși,

Mai voioși,

Mai veseli,

Mai entuziaști,

Mai copii,

Mai tineri,

Mai sufletiști,

Mai iubitori,

Mai inocenți,

Mai sinceri,

Mai de încredere.

La revedere 2013,

Bine-ai venit 2014,

Te așteptăm cu drag,

Și maxim de entuziasmați.

Să ne-aduci doar lucruri bune,

Să ne lipsești de griji

Și de nevoi,

Să ne ușurezi sufletele,

Să ne-mbogățești mințile

Și să ne bătătorești calea

Cu laurii succesului!

La mulți ani, bloggeri,

Prieteni, familie! 

Distracție plăcută!

Din trecut…

Nu ştiu de-i viaţă sau delir,

Nu ştiu nici dacă pot să mai respir, mă mir.

Niciun ceas nu ticăie, nicio candelă nu pâlpâie,

Au apus chiar şi credinţele…

Mă cutremur când mă văd în suflet,

E o gaură, un gol absolut, întuneric şi frig.

Un hău tenebros mă ţine pe loc,

Şi smulge din mine toată lumina.

Mă îmbătrâneşte, mă usucă de tot, mă îngrozeşte,

Mă sperie şi mi-e frică!

Mi-e frică de mor, mă trage în jos,

Aş vrea să mă rup, să fug de trecut,

Însă mă domină, mă-apasă, mă-ncătuşează.

Încerc să mă ţin de-o umbră subţire,

Mă mint că poate-o să-mi fie mai bine.

Prezentul e ceaţă şi fum,

Nu-l simt, parcă nu-i acum, e scrum.

Dar umbra cedează, şi-alunec în jos,

Mă doare, mă doare aşa tare.

Nu mă obliga, nu mă silui, nu mă plesni,

Mai lasă-mi demnitatea…

Îmi fierbe sângele în vene, e saturat de mine,

Iar tâmplele-mi zvâcnesc puternic…

Mă înghiontesc în coaste scuzele,

Mă străpung eşecurile, lamentările.

Mă scuipă în faţă răul făcut,

Îmi mijesc lacrimi şi Doamne ce frig…

Realizările-s puţine, fericirile-s mudare,

Şi mă zdrobesc regretele, mă zgârie petele.

Stridente sunt strigătele, mă surzesc bocetele.

În zadar le aud… nu-i nimic de făcut,

Era vocea conştiinţei, glasul binelui…

Am rămas fără viitor, fără speranţă,

Mă dizolv în neant.

Nimic frumos nu văd în urmă,

Doar un trecut găunos…

E greu să faci ordine în haos,

Dar haos faci din ordine într-o clipită.

E apăsător delirul, agonia,

E sufocant să n-ai nici moarte, nici suflare.

Aş vrea un strop de pace şi de linişte…

Mi-aş fi dat drumul, m-aş fi culcat în gol,

Dar cum să mă arunc când e cădere liberă?!

Independent de mine se produce,

N-am voinţă proprie, nu am nimic.

Am abandonat de mult lupta,

Las întunericul să mă înghită,

Şi n-am să mişc un deget, să vad cât poate creşte…

Articol scris de Gheorghe Alina…